Vasile Ernu, invitat special al Festivalului EuropaNova, Bruxelles
În perioada 23-28 septembrie se va desfăşura la Bruxelles cea de-a treia ediţie a Festivalului EuropaNova. La evenimentele ediţiei din acest an, invitat special va fi scriitorul şi eseistul Vasile Ernu.
Joi, 24 septembrie, de la ora 19.00, la sediul EuropaNova (Clos du Parnasse, 1050, Bruxelles) Vasile Ernu va susţine o prelegere pe tema “L’expérience quotidienne d’un marginal née en URSS” şi va prezenta volumul Născut în URSS (Polirom, 2006, 2007, 2010, 2013) si cel mai nou volum al său, Sectanţii, apărut în colecţia „Ego-grafii” a Editurii Polirom, disponibil şi în ediţie digitală.
Moderatori: Octavian Blaga, Andrei Corescu şi Anita N. Bernacchia.
Volumul Sectanţii este primul din Mica trilogie a marginalilor, în care vor mai apărea Bandiţii şi Izgoi-Jidî.
Comments
Leave a Reply