Jargonul filosofiei românești – în vizită la filosofie în vremuri nonreflexive și total depresive
—
M-au invitat cei de la filosofie București joi să vorbim despre cartea – Sălbaticii copii dingo. Mă rog – un pretext de a ne vedea și povesti.
Cândva am făcut și eu filosofie. Filosofia este un fel de jargon: se poate învăța. Cum? Of – altădată.
Eu nu știam că va cădea URSS așa că mă pregăteam pentru Moscova în anii 88 – era cea mai bună școală, nu exista altă șansă. A venit brusc 89 și s-a schimbat totul. Am început la Iași în 90 și am continuat la Cluj în 96 și după. Azi sunt distant – ”tovarăș de drum”.
În Est filosofia este o struțo-cămilă stranie: un amestec de teologie cu literatură și istorie cu sociologie. Dar toate aceste elemente sunt destul de occidentale pentru că estul este mimetic. Estul este un soi de occident ”de mâna a doua”: ruda săracă de la țară. Estul este al naibii de interesant prin această mutație mimetică care are totuși o altă religie, altă istorie și altă practică. Estul este un soi de occident care-și permite luxul timpului și spațiului: nu e strâmtorat.
Estul este un alter ego al Vestului. Ambii au la bază aceiași axiomă: dubito ergo cogito cogito ergo sum. Doar că Vestul pune accent pe Cogito iar Estul pe Dubito.
Cogito la ei e un soi de legalism reflexiv. Pe când la noi Dubito e un soi de gândire suspicioasă. Ei sunt al naibii de buni în a ordona reflexiv lucrurile – noi în a fi suspicioși și dizolva totul. Noi suntem ”deconstructiviști” prin tot ce facem. Noi suntem ”fii risipitori ai Vestului”
Revenim la praxis. În 90 era o concurență nebună la filosofie. Mă credeți? Iar copiii care veneau erau – cum să spun să nu sperii: atât de buni că azi pare SF. Genul care puteau da și la filosofie, și medicină, și inginerie, și la arte – simultan: așa erau vremurile.
E adevărat: științele umaniste la noi erau pe filologie – de unde și ”ura și disprețul” nostru față de “literaturocentrism”.
În anii 60-90 cu care sunt familiar exista un prestigiu imens al facultății – mai ales medicină și cele tehnice dar și ideea de prof avea un statut superior. Facultatea avea funcția averii de azi pentru grosul populației. Facultatea era un soi de jackpot – juvetele. De ce? Era cel mai sigur ascensor social și funcționa. Vrei să ieși din sărăcie să ai o viață mai ușoară? Faci nu bani ci școală. Direcția școală-facultate: gratuit, universal, accesibil tuturor. Azi de neimaginat – costul vieții devine prea mare și al școlii la fel. E scump chiar să mori.
Primul – prestigiul imens. Doi – pregătirea foarte ridicată a copiilor. Acesta este un element important: că veneai de la Constanța, Vaslui, Bacău, Bârlad, Tecuci, Roman, Pașcani, Suceava, Vatra Dornei sau chiar sate mai mari – vorbim de Universitatea din Iași – nivelul era foarte ridicat, iar concurența dementă. Personal nu prea cred că se putea trișa: nu am studiat subiectul, firește erau găuri în sistem, dar 99% al copiilor care veneau erau cu un nivel de pregătire foarte ridicat.
Și încă un element tare important: distribuția destul de echilibrată pe regiuni și pături sociale. Adică nu aveai două trei orașe dominante ci toate orașele și orășelele regionale erau bine reprezentate. Și aveai colegi așa: de la copii de profesori universitari până la copii de muncitori și chiar țărani. Iarăși un fenomen care a dispărut total.
Această ”democrație la bază” astăzi e greu de înțeles unde totul este super ghetoizat pe clase, caste, grupuri determinat de bani. Banii sunt sursa ierarhie nu cunoașterea și nevoia. Practic azi copiii din rural cu cei din urbanul mare, sau cei din ghetourile sărace cu cei din ghetourile de lux, nu se mai intersectează aproape niciodată. Școlile noastre au devenit ”școli de clasă” – de ”clasă socială”.
Universitățile la fel: copii din rural mai ajung acolo un 3%. Asta și pentru că școlile din rural sunt abandonate. Școlile au devenit total antidemocrate – pentru că au devenit comerciale. Educația nu poate fi fundamentată ”pe profit” – asta știm de câteva mii de ani. Bun.
Personal cred că aceasta este cea mai mare pierdere: în România și Est – cei mai buni copii vin din sărăcie. E regulă verificată. Asta nu înseamnă că trebuie păstrată sărăcia – ci că trebuie să oferim șanse săracilor – grosului. Energiile care veneau de acolo erau colosale. Azi sunt aruncate la coșul de gunoi al istoriei: în loc să ajungă la școală culeg căpșuni pe plantații. Țara asta e făcută de copiii săraci, flămânzi – a te baza pe ”elită” e sinucidere.
Revenim la filosofie. Era prestigioasă în 90 – mai avea aura asta de ”chestie complicată” și ”serioasă”: filosofia era materia aceea care răspunde la întrebarea – Care este sensul vieții 1,2,3 
Deseori ca să scăpăm de discuțiile acestea serioase când erai întrebat ”la ce ești?” – răspundeam: la mașini agricole. Clar și fără discuții.
Cum s-a dezvoltat materia filosofie instituțional în anii 60-70-80 în Est e destul de interesant – au avut loc mutații stranii. E puțin cercetat fenomenul la noi dar și în Est. Sunt destul de familiar cu această istorie pe flancul estic: Țările Baltice, Rusia, Ucraina, Georgia și chiar Uzbekistan. Mai ales că poți compara cu spațiu francez, german și anglo-saxon. Și la noi e puțin studiat fenomenul: sunt mici încercări ceea ce e bine.
Anii 90 românești îmi sunt familiari – mai ales axa Iași-Cluj.
În anii 90 explodează regăsirea unei identități ”mistice„: anii 90 sunt anii regăsirii individualismului feroce cu un misticism identitar și economic de o violență pe care nici azi nu o înțelegem. Era o libertate imensă, o iraționalitate totală și o vioiciune bolnavă. Se năștea ceea ce eu am să numesc: Generația canibală. Aveam să câștigăm libertatea de a ne mânca între noi devorând totul în jur. Noi atunci nu știam asta.
Școala de filosofie era slabă – la Iași aveam un singur prof foarte bun – Ștefan Afloroaei. Dar asta puțin conta: conta contextul, colegii, nebunia descoperirilor. Atmosfera era totul: deschiderea. Începuseră să circule cărțile noi și faimoasele xeroxuri – cărți trase la xerox aduse din afară. Colegii care plecau afară veneau cu multe comori: copii xerox la cărți. Se citea în draci.
La Cluj lucrurile erau puțin diferite de Iași – voi povesti în următoarea carte. Acolo aveai filiera structuralistă-post structuralistă – Aurel Codoban & Claude Karnoouh – și direcția nouă care se descoperea – French Theory: Foucault, Derrida, Deleuze, & Co – prin Ciprian Mihali & co. Cumva pe această direcție am mers mulți.
În ambele Universități am avut colegi buni – cei din Cluj erau mai tineri și de aici și anumite diferențe. Era și proximitatea CEU Budapesta care a schimbat configurația ideologică – aici e de discutat mult. Majoritatea lor au plecat la studii afară: master, doctorat etc.
Cu București nu am avut treabă niciodată. Ei cumva erau din altă constelație și probabil ceva mai protejați prin natură disciplinară a profesorilor.
Cert este că în acest moment filosofia de la București pare a fi singura care stă cât decât mai bine în picioare. Clujul pare a fi terminată: Ciprian Mihali a revenit dar pare că energiile sunt pe alte unde. Iași pe linia de plutire – chiar dacă acolo ai oameni buni precum George Bondor, Diana Mărgărit, Alexandru Tofan ș.a. Mă rog: așa se vede de la distanță. Sper să greșesc.
La București văd că se mișcă mai ales că au mulți profi foarte activi din generații ceva mai tinere. Cei pe care-i urmăresc dau semne – foarte pregătiți și cu domenii atractive, actuale: Cristian Iftode, Costea Vica, Daniel Nica, Paul Sandu. Mai sunt dar pe ei îi știu mai bine.
Problema mare – copiii: lipsa lor. Prestigiul s-a dus: nu doar prestigiul filosofiei ci a școlii în sine. Școala e în totală degringoladă. Copiii cei mai pregătiți pleacă ”la export” iar cei ce rămân trebuie să lucreze. Plus ideea ”meseriei de piață” – viața e piață de ceva timp.
Viața studențească și universitară arată halucinant pentru mine – mai ales prin ”preț” și ”muncă”. Viața studențească a devenit ”exclusivistă” datorită prețului – e prea scumpă pentru a fi liberă. Și doi – munca: inadmisibil ca un student să aibă job constant în timpul studenției. Asta nu e studenție ci altceva.
Înțeleg: puțini părinți își permit să țină copilul la școală datorită prețului prea mare de viață. Au trecut vremurile când un muncitor sau țăran putea ține 3 copii la facultate. Astăzi e un lux imens: Universitatea devine curtea burgheziei doar – artele sigur.
Cred că școala și Universitatea ar trebui scoase din câmpul comercial și economic de tip – profit. De ce? La prețul acesta de viață nu-ți permiți să fii liber și mai ales să gândești. De la un anumit nivel al prețului nu mai există gândire.
Dar despre toate acestea – joi la un cei, cine apucă. Vă garantez că nu o să vă plictisiți o clipă.
Joi 23 martie, ora 18.00 – Facultatea de Filosofie – amfiteatrul Mircea Florian.
Comments
Leave a Reply