Elogiul bandiţilor din Akkerman, oamenilor nevăzuţi din industria cărţii. Cartea este rezultatul muncii unei mari echipe.
Cînd apare o carte nu ştiu cum se face că numai scriitorul este în prim plan. Ştiu, el e principalul vinovat. Însă munca lui şi mai ales rezultatul muncii lui sunt susţinute de o armată de oameni de care nimeni nu-şi aduce aminte aproape deloc. Cîtă nedreptate!
Ce s-ar face o carte fără redactor? Nu degeaba se spune că un autor mare este unul care are un redactor bun. Redactorul face scritorul mare. Noi, scriitorii, ştim cum “rînesc” după noi nişte oameni excepţionali cărora le datorăm foarte mult. În timp ce noi, scriitorii, ne dăm rotunzi pe la festivaluri, pe scene, prin interviuri, ei rămîn nişte anonimi discreţi. Păcat. Merită mult mai mult.
După ei vine corectura. Ah, ce muncă migăloasă şi grea! Cineva o face. Vine după aceea paginarea, designul cărţii, etc. Pentru cititor contează foarte mult cum arată cartea, ce literă e folosită, cît de mare, ce culori, ce imagini, etc. Cineva munceşte zeci de ore ca să facă aşa încît cartea ta să arate bine, să fie plăcută ochiului.
După aceea cartea ta ajunge la tipografie. Altă serie de munci: transfer, plăci, filme, hîrtie, tipar, coli, tăieri, culegere de pagini, lipire, broşare, coperţi, împachetare etc. Aici e o adevărată armată care lucrează pentru cartea ta, în timp ce tu visezi că vei rupe gura tîrgului cu noul tău volum. Visează, visează, Harap Alb, dar nu uita că cineva munceşte pentru tine.
După care vine rîndul unor oameni care încarcă această marfă şi o transportă în depozite. Să ştiţi că aceşti “hamali” care aparent nu au nicio treabă cu cartea sînt esenţiali în povestea ajungerii cărţii de la scriitor la cititor. Cît m-am bucurat cînd un astfel de om “de la depozit” m-a recunoscut şi mi-a spus că mi-a citit cărţile. Ce poate fi mai motivant.
Pe urmă cartea ajunge pe mîna “băieţilor de la distribuţie”. Oho! Şi acestora le datorăm enorm: ei ştiu cel mai bine cine eşti tu şi cine este cumpăroturul şi cititorul tău. Şi unde se află acel cumpărător. A propos: stiţi cine sînt cei mai buni critici literari din România? Nu, nu scriu la România Literară, staţi calmi. Aceia ştiu cele mai puţine lucruri despre cărţile din Rimânia. Cel mai mult despre cărţi şi esenţa lor ştiu “fetele şi băieţii de la depozit şi de la distribuţie”. Vă spun eu. Aşa că atunci cînd îi vedeţi, aplecaţi cu modestie şi respect capul.
La final vin librarii. Şi de ei depind foarte multe. Dragi librari, ne bazăm pe voi, ce ne-am face fără voi? Ştim pe ce salarii mizere lucraţai…
Am uitat pe cineva? Editorul? Să ne trăiască şi el fiindcă relaţia noastră este una de exploatare reciprocă. Noi pe el şi el pe noi. Dragoste cu năbădăi. Dar ţinem la el şi el la noi. Sper, cel puţin.
Of, ar mai trebui de spus ceva despre traducători. Eu i-aş trece pe copertă, alături de autor. Da, ei sînt coautorii cărţilor pe care le traduc dar nimeni nu vrea să recunoască asta. Eu recunoc parşiv.
Am uitat pe cineva? Văleu…. dacă uitam, se termina cariera mea înainte să înceapă 🙂 .Cum să uiţi „fetele de la PR” care-şi bat capul cum să te împacheteze, cum să te promoveze. Ele sînt motorul. Un mic secret: dacă vreţi să aflaţi caracterul unui scriitor, mergeţi la „fetele de la PR”. Ele ştiu totul despre toanele scritorilor, despre bosumflări, despre cine cu cine nu se suportă şi tot soiul de nimicuri dar care spun multe despre “marele scriitor în viaţă”. Fetelor, nu mă trădaţi!
Să nu uit nici secretarele din edituri. Ele sînt cele mai pupate fete din editură. Şi să nu care cumva să confunzi pe Breban cu Vosganian sau pe Pleşu cu Liiceanu că s-a terminat… Sau cel puţin aşa era, pe vremuri…
Mai e cineva? Aşa şi băieţii de la marketing tot ok? Mai “behăie marketingul” ca pe vremuri? Ştiu, voi sînteţi igonraţi şi urîţi de toţi dar tare necesari şi folosiţi cînd trebuie paraua. Milionî, milionî… Pentru voi am o sticla la rece că voi nu credeţi în lacrimi. Ştiu…
Am lucrat prin redacţiile unor edituri şi ştiu asta. Am mai lucrat pe lîngă o tipografie şi ştiu ce e acolo. E fascinant în tipografie.
Săptămîna aceasta, cînd cartea mea se află la tipar, am mers să petrec o după-amiază alături de tipografi. A fost o experienţă deosebită. Mirosul, cerneala, hîrtia, zgomotul maşinilor.
Am meditat aşadar la toate aceste lucruri şi la toţi aceşti oameni minunaţi care fac posibil să apară cartea şi să ajungă la cititorul pe care nu-l cunoşti.
Cu această ocazie, le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine şi de cartea mea. Precum şi celor care vor fi de acum încolo, fiindcă va avea un parcurs lung. Păcat că nu vă pot trece toate numele voastre, aici. Dar voi ştiţi cine sînteţi. Şi eu ştiu bine cine sînteţi.
Sposiba!!!! Mulţumesc!!! Aveţi respectul meu!!!
Comments
Leave a Reply