Am fost la Bârlad în fugă – la liceul Mihai Eminescu. Repet: una dintre cele mai complexe şi fascinante infrastructuri școlare din ţară – construit în 58 la comanda lui Dej care e de aici. Mai este unul identic – Liceul Militar din Câmpulung Moldovenesc.

Cocoțat sus pe deal, cu un parc imens în fată, se uită de sus la Bârlad. Ai grupul școlar, cantina, terenuri, alte corpuri pentru diverse, cămine etc. Arată ca un campus Universitar de top. Are nevoie doar de renovarea internă – acoperișul deja a fost schimbat. E unul din complexele mele preferate din țară. Un soi de Empire de anii 50 cu amestec brâncovenesc.

La Bârlad Eminescu este a doua opțiune după Codreanu – celălalt liceu “de elită”. Adică asta spune nu atât despre educație cât despre statut şi stratificarea socială locală. Adică am venit mai “la popor”, nu la “burghezia” din centru. Glumesc: ambele sunt licee bune – am scris despre ele. “Talpa” locală e altundeva – mai spre industrialul dispărut, periferia şi durerea mea cea mare – sat.

Doar că la Eminescu învață foarte mulți copii din rural: au cantină şi cămin pentru ei. Costurile pe copil se ridica spre 500 lei pentru părinte – mâncare şi cazare pe lună.

Sunt peste 1200 de copii. Cândva erau un număr dublu.

Am avut onoarea să cunosc şi o parte din corpul profesoral: la o cafea, apă în cancelarie. Eu am emoții la astea cu cancelaria – acolo vin oameni serioși, profi, ce caut eu acolo. Dar a fost foarte scurt – aici e bine să asculți că ai ce învăță: mai ales dacă vii de la București sau Cluj: stai în bancă şi nu vorbești neîntrebat.

Copiii? Nu știu ce le pun în lapte moldovenii dar au niște copii tare isteți şi buni. Şi am văzut ceva scoli şi licee.

M-am temut că nu vor să vorbească, că vorbim limbi diferite. Mai ales că această generație ştie ca nimeni alţii să-şi ascundă emoțiile, să se interiorizeze – noi nu eram capabili de asta.

Dar asta doar aparent până să-şi dea drumul. Când au început să întrebe: nu mai scăpam. Întrebări clare, țintite, durute, inteligente – deloc protocolare. De câteva ori am zis: poate mergem pe la casele noastre. Mă gândeam că mă înjură părinții: copii de clasa 11-12, lecții, una alta. Nimic. Am povestit o oră jumătate. Cu unii am apucat să discut şi despre Balul de absolvire: cine să le cânte etc. Mai să mă transforme într-un agent de influență la cancelarie Eram să pun botul, au mult umor de școală veche. Dar am ieșit aproape la timp.

La sfârșit mi-au făcut un test grilă, gen: Mare sau Munte – Mare, firește; Cluj sau Iaşi – Iaşi, firește; Folk sau Rock – Rock, fierse. M-au prins la câteva pervers, mai să pic clasă.

Dar ultima: răzbunarea haiducului din dealul Bârladului: Codreanu sau Eminescu – şi toţi în cor am strigat – E-mi-ne-scu. Şi au aplaudat.

Aşa că nu mai pup eu Codreanu Bine că nu am picat că Industrial scria pe mine. Era ziua lor, indiscutabil – impresionanți.

Despre mâncarea de aici data viitoare.

Mulțumesc doamnei directoare Huiban Veronica-Mihaela & Andrei Cosmin & corpului profesoral &&&& copiii de la Eminescu