E bune să ai copii – nu pentru cana cu apă. Ci pentru ironii: te aduc cu picioarele pe pământ.

Sașa s-a trezit, a văzut cum mi-am pus premiul precum copiii – la grămada de jucării:

– Ce, asta la voi la scriitori e un soi de ”balonul de aur” local? Vezi că ai doar două, Messi are 7, mai ai de muncă. Ți-au dat și bani sau doar o ardeți simbolic?

– Măi tataie, zi și tu –

. Taică nu sunt Messi – dar am luat și eu 2 premii ObsCult în 4 ani – e important pentru scara blocului, nu ți se pare?

– Ei, glumesc,

– fac o poză de reclamă dacă ajută… Dacă bag pe tik-tok scriitor te-am făcut…

Poftim – cana cu apă Copiii te țin aproape de humus – oricum acolo ajungem.

Am spus că am emoții – nu am avut așa emoții nici la debut. E legat de ultimii ani grei: pandemie, moartea unor prieteni, despărțirea de mama – dar mai ales războiul. A fost culmea tragediei personale.

După prima cartea care a fost o inconștiență a venit Sectanții: pentru mine atunci a avut cea mai mare miză. Cred că se va clasiciza. Dar nu din cauza mea neapărat. Sălbaticii copii dingo are o miză poate mai mare – mai universală. Are și ea șansa la clasicizare. Dar nu e din vina mea neapărat. Sunt un om destul de inteligent cât să fiu modest și realist: știu ce carte am scris. Știu ce cărți se scriu în România. De asta nu prea mă iau în serios: mă repar în cărți. Poate – poate. Chiar încerc să trăiesc din această meserie decent – apă și pâine muiată în ceva mai tare.

Concurența pe 2022 – cărțile apărute în 2021 – a fost teribilă. Și asta e bine. Mai ales la poezie, roman, eseu, critică: repet – teribilă. Pandemia a lăsat timp de scriere. Și la mine a fost destul de e ok: dar sacoul bunicului a avut noroc. De fiecare data-l port la evenimentele emoționale.

ObCult e cunoscut – în acest moment e cel mai prestigios premiu pe literatură. Din păcate USR și USM (breasla oficială a scriitorilor din care refuz să fac parte și enervează) – au devenit o jenă: ți se face rușine să fii nominalizat acolo.

ObsCult a ridicat ștacheta foarte sus – orice carte ar lua premiu e acceptată: selecția e bună. Și dușmanii recunosc. USM și USR e pe invers – ca și critica de acolo: dacă te înjură e de bine, dacă nu ești în lista e ok. Nu vreau să fiu rău – dar asta este – o jenă. Devin instituții nocive. Foarte trist.

Revenim.

A fost sobru dar o revenire pe viu – ne lipsea mult. Am revăzut multă lume.

M-am bucurat pentru toți premianții: Teodorescu, Ciotloș, Lăzărescu, Ruba , Popescu, Taggge, Cercel, Alexandrescu – of sper că nu am uitat pe nimeni. Sincer putea lua oricine – când selecția e bună – decizia e garantată.

Asta e secretul legitim al ObsCult – face selecția bună: cine ridică premiul e o întâmplare – azi eu, mâine tu.

M-am bucurat însă enorm de mult pentru Marele Premiu – dat profesorului Mircea Martin. Îmi pare rău că nu l-am avut profesor. Matei – să-i zici: mai să-i cer autograf pe mânecă. M-au uns la suflet laudele lui și aprecierea – mai mult decât un premiu. Când ai alături oameni precum el – nimic nu e pierdut.

Pentru mine acest premiu e cel mai important: vine după o perioadă grea, vine după pierderi multe, după moartea mamei.

Vine să confirme că acum 5 ani nu am luat întâmplător un premiu ObsCult: am avut 5 nominalizări și 2 premii la ultimele 5 cărți. Pot să mă apuc de poezie ah.

Vine în perioada crizei existențiale dată de război – care e despre noi. Vine în plin război – unde am simțit multă violență personală. M-am bucurat nu pentru mine ci pentru carte.

Cum am spus: dedic acest premiu Prietenilor adolescenței. Toți au o parte din el acolo, ei îl merită: e un premiu pentru prietenii dingo.

Mersi juriului, Observatorului Cultural, publicului.

Și după am mers după colț să povestim.

Și a fost Pace…