URSS-ul, sub lupa lui Vasile Ernu – AZI, 20 octombrie 2006
Radu Nichitescu
Vasile Ernu are 35 de ani şi este un personaj deosebit. De curând a publicat la editura Polirom volumul „Născut în URSS”.
Comunismul comportă în prezent două accepţiuni: una oficială, de rău politic, care trebuie evitat şi şters din memoria colectivă, şi una urbană, neoficială, pentru care Ernesto Che Guevara şi Lenin sunt cool, aşa cum sunt şi şepcile cu steluţe roşii sau îmbrăcămintea kaki.
Viziunea lui Vasile Ernu nu se încadrează în nici una din cele două, iar „Născut în URSS” este, precum autorul ei, deosebită: nu este nici jurnal, nici roman, şi nici carte de memorii. Aşa cum o numeşte chiar el, este o arheologie a societăţii comuniste, lipsită însă de valenţa politică. Pare ciudat să vorbeşti despre URSS fără să vorbeşti despre politic, însă Vasile Ernu reuşeşte asta. El nu este nu este nici pe departe un comunist, este un nostalgic cu gândurile la copilăria lui în URSS. O copilărie unde o gumă de mestecat şi o pereche de blugi din America puteau să te facă să te simţi regele lumii. O copilărie unde cu cele 15 copeici pe care le obţineai după ce duceai la colectare o sticlă de lapte, puteai să îţi cumperi două halbe de bragă. O copilărie cu soare, cu imnuri despre Lenin, cu muzica Beatles înregistrată pe plăcile de radiografie. Autorul îşi aminteşte cu drag de toate acestea şi realizează pierderile pe care vremurile noi le-au adus. Acum blugii se găsesc la orice colţ de stradă, la fel şi guma de mestecat, la fel şi Coca-Cola, şi din cauza asta farmecul lor a dispărut. În schimb, desenele cu lupul şi iepuraşul, muzica lui Kino, sifonăriile cu sirop de trei copeici vor continua să existe numai în memoria celor care le-au trăit.
Cartea lui este un fel de capsulă a timpului, a epocii dintre 1917 şi 1992. Ne este descrisă o lume alternativă care s-a dezvoltat în interiorul sistemului, separată de acesta, ieşind din normele lui, dar fără de care autenticul homo sovieticus nu poate fi înţeles. Pantalonii evazaţi, părul lung, distracţiile „interzise” şi muzica gălăgioasă – deşi producţii underground – fac şi ele parte din istoria URSS-ului.
Autorul nu poate fi condamnat pentru nostalgiile sale. De învinuit este istoria oficială, o înşiruire de date şi nume cu eticheta bun sau rău, care ignoră de cele mai multe ori viaţa privată şi anonimă a martorilor istoriei. Ernu încearcă să corecteze acest lucru, vorbind despre o viaţă alternativă în cadrul sistemului şi dând astfel naştere unei istorii alternative a URSS, departe de viziunea oficială, de istoria învăţată din cărţi.
Cartea lui, de 266 de pagini, se citeşte uşor. Unele din experienţele lui ne sunt comune, dar noi le-am uitat sau ne-am „lepădat” de ele, în favoarea vestului sclipitor. Odată cu dispariţia URSS, Vasile Ernu simte că a pierdut o anumită magie a vieţii. Aici rezidă dezavantajul autorului: această magie poate să nu fie atributul societăţii comuniste, ci al copilăriei. Experienţa lui sovietică s-a consumat de la naştere până la adolescenţă sau începutul tinereţii. Ce s-ar fi întâmplat, însă, dacă acelaşi autor s-ar fi născut cu douăzeci de ani mai devreme? Ar mai fi scris cartea aceasta, sau ar fi scris-o la fel? Îmi păstrez rezerva în această privinţă.
Cartea mai are şi ceea ce autorul numeşte o extensie audio-video, site-ul www.nascutinurss.ro, unde puteţi găsi filme şi melodii, pentru a vă întregi viziunea perioadei despre care Vasile Ernu povesteşte.
20 October, 2006 in: Cronici
Comments Off on URSS-ul, sub lupa lui Vasile Ernu – AZI, 20 octombrie 2006