Vasile Ernu

În viaţă există lucruri mult mai îngrozitoare decît moartea BR Anna Ahmatova

În viaţă există lucruri mult mai îngrozitoare decît moartea
Anna Ahmatova
blog

Născut în 1983 – România Literară , nr. 48 / 2006

de Cosmin Ciotloş

Recunosc, aşteptam de ceva vreme o carte ca aceasta a lui Vasile Ernu. O carte prin care bruma de comunism pe care am apucat-o să-mi fie elucidată pedagogic şi – pe cât se poate – afectiv.
Pentru mine Revoluţia se reduce la scurta vacanţă de Crăciun aflată exact între prima poveste ideologizată (despre un copilaş de unsprezece ani arestat pentru un fel de trafic cu manifeste) şi primul contact cu nişte cuvinte mari şi bizare: “dictatorul”, “tiranul” etc. Eram la grădiniţă – născut în 1983, nu-i aşa ? – şi n-am înţeles prea bine de ce serialul acesta s-a oprit la primul episod. Am ascultat toate amintirile părinţilor şi ale profesorilor, ca pe un jazz pentru lămuririle necesare. Am citit, apoi, istoriile de tot felul, de la manualele contrafactuale din anii 70 până la documente şi mărturii ale victirmelor de la Piteşti sau de la Aiud. Dar golul emoţional al puştiului care eram a rămas.
Dincolo de aerul de mărturisire al acestui preambul, cred că aceasta e nevoia oricărui cititor fervent de asemenea “istorii personale”; nu aceea de a afla, de a se informa, cât mai degrabă de a-şi trata doza de incomplet (sau, de ce să n-o spunem, uneori de nostalgie) acumulată în ultimii ani. Profilul său e întemeiat pe o frustrare în primul rând sufletească şi abia la urmă de tot politică. Iar din acest punct de vedere, Vasile Ernu câştigă un pariu implicit cu sinceritatea, un pariu care e deopotrivă al lui şi al nostru. Nu pot garanta că e sincer, dar cu siguranţă cunoaşte bine lecţia sincerităţii. De aceea, văd ironia din text ca pe o extensie a inteligenţei, şi nu ca pe-o atitudine militantă şi capabilă de răstălmăciri. E imposibil să treci indiferent pe lângă unul din primele pasaje ale lui Născut în URSS. El joacă rolul unei mănuşi aruncate. Dar o mănuşă aproape mateină, de olandă: “Cred cu o oarecare convingere că s-a pierdut ceva esenţial şi semnificativ din experienţa noastră umană. Însă această pierdere nu poate fi nici înlocuită, nici reabilitată. Din când în când mai vreau să iau un bilet către URSS, însă de fiecare dată trebuie să-mi amintesc că aşa ceva nu se mai vinde. Nici un tren, nici un avion şi nici un drum nu mai duc spre URSS, din simplul motiv că Uniunea Sovietică nu mai există. Singura formă de a-mi vizita ţara este legată de memorie. Textul ce urmează e povestea acestei amintiri, a acestei aventuri incredibile.”
Privite de la o distanţă corectă, fragmentele care compun volumul şi care sunt mici naraţiuni tematizate, scurte revelaţii ingenuu-antropologice, pun în lumină o marcă stilistică şi mentalitară a lui Ernu. Cel puţin în ceea ce-l priveşte pe lectorul româm. O voi numi, aproximativ, tehnica zoom. Nu neapărat pentru că există capitole din categoria Prima mea pereche de djinsî, Cum vă daţi seama dacă cineva este născut în anii 70 în URSS, Ce bea cetăţeanul sovietic, Stirlitz, un James Bond sovietic, Dansul în URSS ş.a.m.d. În ce constă, atunci, această metodă de amplificare sub lupă ? Sau – mai precis exprimat – printr-un poliedru de cristal cu mii de faţete. Iată-le, într-un crescendo care ar trebui luat cum grano salis
În renunţarea la un anume relativism făţiş şi facil de dragul abandonului în atmosferă. Minima ipocrizie a maturităţii nu alterează, în paginile cărţii, naivităţile copilăriei deja trăite. A te naşte în Uniunea Sovietică înseamnă, într-un fel, a rămâne acolo. De la începutul vieţii şi până pe coperta volumului ori pe pagina de internet. Cetăţenia nu se poate pierde nici măcar prin infidelitate. De aceea e mai puţin important dacă vocea lipsită de fluctuaţii a lui Ernu e asumată sau numai exersată, dacă faptul că se fereşte de îndemânoasa diatribă e voit sau întâmplător. Discursul său nu se dedublează în nici un moment, ceea ce e îndeajuns pentru a fi remarcabil, fiindcă pericolul e suficient de mare.
Cum suficient de mare e şi URSS-ul din mintea şi din scrisul lui Ernu. Celebra glumă care spune că Uniunea Sovietică se învecinează cu cine vrea se poate înţelege şi literal, dacă ţinem seama de dimensiunile acestui mamut geografic. Conceptul de “durată lungă”, lansat de Braudel, capătă un corespondent în “spaţiile întinse” pe care le intuim în subtextul cărţii lui Vasile Ernu. Până la urmă, totul se dovedeşte mai limpede când e vorba de teritorii continentale. Maliţiile se atenueză de-a lungul câtorva mii de kilometrii, colosalul în sine admite mai greu dramele mărunte. Pentru ochiul cititorului din România, harta imperiului sovietic este – în sine – o formă de zoom. Pe care inerţiile locale îl fac destul de incomod, dar cum nu se poate mai clar. Chiar şi mitologiile acelui spaţiu sunt mai credibile. Ele se livrează la prima mână, aparţin celei dintâi serii de surogate şi generează un orgoliu foarte apropiat de francheţe. Mi se pare interesant să urmărim comparativ textele din muzica românească dinainte de 89 (şi, vai, chiar de după) în paralel cu acelea reproduse de Ernu. Fie că e vorba de un naţionalism falsificat în Cenaclul Flacăra sau de lamento-urile siropoase şi cu adevărat “uşoare”, ele sunt la ani lumină atât de Doors sau de Pink Floyd, cât şi de, iată, Nautilus Pompilius: sau Alisa: “Să ştii/ Am venit să nu te las să dormi/ Generaţia mea tace la colţuri,/ Generaţia mea nu îndrăzneşte să cânte/Generaţia mea simte durere/Dar iarăşi sub bici e nevoită să intre./Generaţia mea se uită în jos/Generaţia mea se teme de ziuă” sau “se simte clar lipsa noastră/Ţi-e greu să te hotărăşti, te-ai obişnuit/Să cântăreşti pentru, să cântăreşti împotrivă.”
În sens larg, Născut în URSS are trăsăturile unui eseu, pe care memorialistica şi detectivismul nu-l răstoarnă de pe poziţii. Citim în el o intenţie categorică şi bine gândită a reconstituirii, o raportare precisă dar nu mai puţin elegantă la o porţiune de istorie inaccesibilă, un  simţ al observaţiei care se întretaie cu acela al umorului. Şi cu toate acestea, Ernu pare a nu dori să convingă sau să convertească pe cineva. Rămânem la fel de anti-/filo- comunişti, dar terminăm cartea ceva mai împăcaţi. Ceea ce primim e învăţătura simplă a zoom-ului, care ne scoate din orice provincie. Chiar şi din provincia călduţă a literei. Vă recomand, deci, să citiţi măcar câteva pagini ale ale opului cu o lupă enormă. Sau să vizitaţi site-ul www.nascutinurss.ro cu o altă rezoluţie a monitorului.

Vasile Ernu, Născut în URSS,
Editura Polirom, 2006, 272 p.
Prefaţă de Sorin Antohi

-
6 November, 2006
in: Cronici   
Comments Off on Născut în 1983 – România Literară , nr. 48 / 2006

Comments

Comments are closed.