Kisnev! Golubyie n’e tol’ko yeli, nu i pili* – Suplimentul de cultură nr. 99, 21-27 octombrie 2006
Dan Ungureanu
*(trad) Albastrii nu numai ca mincau, ci si beau
Kisnev, in idis, inseamna undeva departe, un “la naiba-n praznic” generic. Chiar si pentru evreii galitieni din Imperiul Tarist, Kisnev era departe, departe de tot. Ca si pentru romanii din 2006. Tot ceea ce e dincolo de Prut, pentru romani, se petrece foarte, foarte departe. Stirile din presa noastra privitoare la Rusía sint putine, proaste, rare si neinteligibile. La asta au ajutat si cei 80 si ceva de ani de neincredere reciproca. Imediat dupa instalarea regimului sovietic, Romania a fost privita de proaspatul vecin cu o susceptibilitate mereu treaza. Granita cu Romania era locul pe unde se infiltrau spioni capitalisti. Romania era locul unde proletarii si taranii erau exploatati la singe de mosieri si patroni.
Dupa 1947, pentru romani URSS a fost mama tuturor relelor, tara care a exportat un regim politic arbitrar si despotic, l-a exilat pe rege si a luat Basarabia. De calatorit era aproape imposibil acolo. A te interesa de limba rusa, de rusi si de URSS parea – era – o forma de pactizare cu comunismul si toate relele enumerate mai sus.
De aceea, cartea lui Vasile Ernu a fost intimpinata in presa romaneasca cu sentimente confuze: citeva recenzii zimbitor-favorabile si citeva contrariate: nu cumva cautioneaza, fie si numai prin nostalgie, tovarasu’ Ernu, Rossia ktoraya my patir’iali? Atentie! Atentie! Iata un nostalgic al regimului sovietic, iata un criptocomunist!
Si una, si cealalta tabara pacatuiesc prin aceeasi prostie pripita. Nici recenzentii din tabara favorabila, nici cei din cea opusa n-au habar de istoria Uniunii Sovietice in special, si nici de cea a Rusiei in general. In librariile de la noi, cartile de istorie despre rusi sint generalitati traduse, horoare, din engleza. Vladimir Putin apare de 60 (saizeci) de ori mai rar pe posturile noastre de televiziune decit George Bush.
De aceea, cronica de fata va fi doar o scurta descriere a ceea ce romanii ar cam trebui sa stie despre rusi in ansamblu si despre raporturile lor cu comunismul, mult mai profunde decit ar vrea politologii nostri de cafenea sa credem, mult mai complicate decit ar putea lamuri o sueta pe ProTV.
Situatia lui Vasile Ernu e paradoxala: el s-a nascut intr-o tara care nu mai exista, in Atlantida. Imparte aceasta situatie cu Stefan Zweig, care isi incepe volumul de memorii, Die Welt von Gestern, cu cuvintele: m-am nascut intr-o tara care nu mai exista, Imperiul Austro-Ungar. (Si Stefan Zweig, si Vasile Ernu isi aduc aminte mai ales despre stabilitatea lumii lor: “Pe lingurile din 1960 era stantat in metal pretul tena 50 kopeek, iar acest lucru era valabil si in 1985”, spune V.E. “Pe vremea mea, functionarii de stat erau platiti in monede de aur”, ii tine hangul S.Z.; si unul, si celalalt scriu in vremi de mare inflatie.)
Cartea lui Vasile Ernu are cite ceva in comun cu literatura memorialistica aparuta la noi dupa 1990. Primele au aparut cartile de amintiri ale fostilor puscariasi ai inchisorilor comuniste, din anii ’50, inversunate si intunecate, note joase de fagot, despre lucruri care nu fusesera niciodata cunoscute. Au urmat, in cheie de piculina, amintirile generatiei care are, in 2006, putin peste treizeci de ani, oameni ce au cunoscut orinduirea comunista prin ochii copilului: dupa 1966, comunismul devine, din represiv, un regim al supravegherii nevazute, brutalitatea e inlocuita de viclenie.
Emil Cioran spune despre Uniunea Sovietica: nasterea acestei tari nu tine de istorie, tine de cosmogonie. Vasile Ernu a trait intr-o tara in care multi oameni credeau, intr-adevar, ca zidesc o lume noua; in Romania, unde comunismul venise din afara, n-au existat decit sceptici. In Romania n-a crezut nici un om de pe strada, sincer si sanatos la minte, in comunism. In URSS au crezut. Aici e marea deosebire dintre lumea descrisa de Vasile Ernu si cea a foarte tinerilor memorialisti romani. Romanii jucau, cetatenii sovietici traiau. Eroi sovietici au existat, de toate felurile, de la sinistrul Pavlik Morozov, pina la pitorescul Ceapaev si inclasificabilul Iuri Gagarin.
Ar trebui oare Radu Pavel Gheo si ceilalti multi sa nu scrie, sa nu fi scris, despre anii copilariei lor? La urma urmei, scriu despre o perioada recenta, fara patina si prestigiul vechimii. Ba dimpotriva, as zice eu: cartile lor sint importante, fiindca vorbesc despre o lume care a disparut brusc si total, ale carei urme dispar vazind cu ochii, o lume pe care toti se straduiesc s-o uite si s-o ingroape. Intr-o singura tara, Germania de rasarit, socul anafilactic la prezent a facut ca amintirea epocii comuniste sa fie duioasa sau senina.
Confuzii
Cel mai adesea, recenzentii confunda trasaturi ale Rusiei perene si ale mentalitatii ruse de cind lumea cu adaptari tranzitorii din perioada comunista. Komunalka, apartamentul cu mai multe familii care impart baia si bucataria, este specific sovietic (n-a existat in celelalte tari comuniste), dar, in acelasi timp, vine dintr-o mentalitate colectivista rusa foarte, foarte veche. Votca si diverse cocteiluri, carora le e consacrat un capitol intreg in carte, apartin duratei lungi (cum ar zice Braudel) a Rusiei. Statul rus a obtinut 10% din venituri vinzind votca, intre 1720 si 1970 si dupa, rara stabilitate statistica intr-o tara aflata mereu in prefacere. E vorba despre un fenomen profund si trainic aici. Brutalitatea rusa (pe care romanii au cunoscut-o abia recent si au atribuit-o sistemului sovietic) e veche; ea dateaza din perioada 1240-1480, doua secole si jumatate in care rusii sint supusi mongolilor si se impregneaza de cruzime central-asiatica. Rusii isi petrec Evul Mediu in Asia.
O alta confuzie, pe care autorul nu se straduieste prea mult s-o lamureasca, e cea dintre rezistenta politica si indiferentismul tinerilor smecheri, stiliaga, pletosi individualisti. Nu e vorba, in fenomenul stiliaga (punkisti, rockeri, mai stiu eu ce), despre anticomunism, ci despre o atitudine individualista intr-o societate colectivista. Bisnitarii, micii afaceristi, georgienii vinzatori de trandafiri (si plini de bani) nu fac rezistenta anticomunista, sint a-ideologici. Statul represiv afecteaza un mic numar de intelectuali disidenti; statul corupt ii afecteaza pe toti deopotriva. Statul sovietic a devenit, in anii ’80, prea corupt ca sa fie totalitarist. Daca statul sovietic s-a prabusit, in cele din urma, asta s-a intimplat din cauza dezorganizarii si a coruptiei.
Tirania ideologica exista deja in Imperiul Tarist. Informatorii exista inca din perioada tarista si se perpetueaza dupa aceea, cu semn schimbat. Leroy-Beaulieu, Astolphe de Custine si alti calatori din secolul al XIX-lea vorbesc despre Rusia exact ca despre Uniunea Sovietica a lui Brejnev.
Exista deci distinctii insemnate de facut: nu trebuie sa luam trasaturi permanente ale mentalitatii ruse ca fiind specific sovietice. Nici invers. Nu, tinerii pletosi si purtatori de blugi nu erau anti-comunisti, ci individualisti. Punk-istii sovietici nu erau antisovietici, asa cum gothics londonezi nu sint anti-capitalisti. URSS s-a dezagregat dinauntru, fiindca entuziastii altruisti au devenit individualisti in anii de dupa razboi.
(Copii mici)
Nostalgia lui Vasile Ernu – cita e – se reflecta asupra unei lumi egalitariste, in care toate diferentele de avere sint laminate. In universul comunist, importante sint doar diferentele de putere, dar grupul aflat la putere e invizibil – si de aceea aproape inofensiv. Romanii nu au si n-au avut mentalitate egalitara – prin urmare, le lipseste o parte din grila de lectura a cartii.
Despre bisnitarii atit de simpatic descrisi in carte recenzentii nu sufla o vorba. Cu toate acestea, ei sint stramosii oamenilor de afaceri de azi. Romania din 2006 nu e nici condusa, nici simbolizata, nici reprezentata de urmasii lui Nicolae Steinhardt sau ai lui Constantin Noica, ci de Gigi Becali si George Constantin Paunescu, urmasii unor bisnitari anonimi. Rusia de azi nu apartine urmasilor lui Saharov si Soljenitin, disidenti, ci lui Roman Abramovici, Victor Wechselberg, Vagit Alekperov, Gherman Hahn, Iskandar Mahmudov, Iuri Shefler, Aliser Usmanov, Vladimir Balaescu, Leonid Michelson, Aras Agalarov, urmasii lui Ostap Bender, bisnitarul-simpatic-si-ingenios descris de Ilf si Petrov. Rusia e, si in secolul al XIX-lea, si in secolul XX, sfisiata intre egalitarism, prietenie, intimitate si patos, pe de o parte, si autoritarism brutal si arbitrar, pe de cealalta parte. Ultimul nu apare in carte: brutalitatea din epoca lui Stalin disparuse, mai intii infierata de Hrusciov, apoi disimulata de ipocrizia lui Brejnev.
Epoca lui Ernu, sa-i spunem asa, sint anii ’70. Comunismul are, in Uniunea Sovietica, treizeci de ani avans fata de Romania. In afara de moldoveni si altii citiva, cetatenii sovietici sint deja comunisti de a doua sau a treia generatie. Bunicii mei au trait inca in lumea dinainte, erau martori vii ai unei lumi dinainte de comunism. In Uniunea Sovietica insa nimeni nu-si mai aducea aminte direct de vremurile dinainte.
21 October, 2006 in: Cronici
Comments Off on Kisnev! Golubyie n’e tol’ko yeli, nu i pili* – Suplimentul de cultură nr. 99, 21-27 octombrie 2006