Anticomunism pentru eternitate – TIUK! , nr. 13 / toamna 2006
de Ciprian Şiulea
Discursul anticomunist romanesc de dupa 1989 s-a definit obsesiv ca spunere a adevarului despre comunism. Din pacate, insa, el pleca prea putin dintr-un interes real pentru ce a fost de fapt comunismul romanesc (nu comunismul in general) si prea mult din frustrari personale si din interesele private de promovare ale noilor staruri politice si intelectuale. In realitate, discursul despre comunism al anticomunismului romanesc e cea mai mare minciuna din spatiul public romanesc, dupa minciuna propagandei comuniste, si in articolul de mai jos incerc sa arat cum. Una dintre ideile esentiale ale discursului anticomunist standard din Romania e ca regimul comunist e ceva abstract, care pluteste deasupra noastra, un Rau Absolut de natura metafizica. Cartea lui Vasile Ernu, „Nascut in URSS”, are meritul de a arata cit de absurda e aceasta idee si de a pune in discutie aceasta latura esentiala a comunismului: comunismul a fost, dincolo de ideologie si cit se poate de concret, societatea in care am trait, pe care trebuie neaparat sa incercam sa o intelegem. Macar acum.
***
De citeva luni, anticomunismul traieste o a doua tinerete in Romania, una nu doar patetica si trista, ca orice simulare tardiva a tineretii, ci si surprinzatoare. La prima vedere, s-ar fi parut ca depasisem situatia anilor ’90, cind acest discurs ideologic isi depasise mult miza lui strict anticomunista si ajunsese sa suplineasca lipsa unei vizi-uni realiste asupra Romaniei si a unui proiect politic pragmatic. Dar anticomunismul renascut nu e doar surprinzator, ci devine aproape bizar daca luam in calcul unanimitatea pe care a reusit s-o creeze cu ocazia scandalului CNSAS, a legii lustratiei sau a condamnarii comunismului.
Atmosfera creata in jurul comunismului si anticomunismului e de situatie de criza, in care nu e timp si nu e cazul de discutii. Comunismul e Raul absolut, anticomunismul e Binele maxim al societatii: acestea sint, in Romania, axiome pe care nu prea e bine sa le pui in discutie, nici macar din perspectiva altui tip de anticomunism decit cel ‘oficial’. Din nou, destul de trist.
Ipostazierea comunismului ca Rau absolut e o atitudine de lumea a treia, de cultura tribala care crede in vampiri; nu are nimic de a face cu cultura occidentala in care se dezbate si se fac distinctii. Aceasta atitudine vine pe confuzia totala de planuri (cultural, politic, etic) specifica fie culturilor primitive, fie regimurilor totalitare. in masura in care opereaza cu idei si imperative absolute nu doar in plan etic, acolo unde asta ar fi normal, ci si in plan politic, anticomunismul recent ‘ ca discurs ideologic cu miza politica evidenta ‘ ramine in continuare doar un comunism intors pe dos, cu o valenta implicit totalitara. Viziunea lui de tip metafizic asupra comunismului ca Rau absolut, pentru a carui combatere se justifica sacrificarea intereselor imediate, nu are cum sa intre in cadrele democratiei, deoarece nu recunoaste prima ei regula, anume reprezentarea intereselor reale din societate si negocierea lor inspre un compromis acceptabil, pe baza caruia sa functioneze societatea.
– Solutia romaneasca
Comunismul are mai multe planuri, ideologic, politic, social, economic etc., iar intre aceste planuri sint distinctii vitale care ar trebui facute. Din punct de vedere politic, regimul comunist era unul cu care, oricit de rau era, trebuia negociata pragmatic depasirea lui, asa cum s-a intimplat in Europa Centrala. Din punct de vedere social, economic si cultural, Romania comunista e vazuta prin prisma unui mit, cel al opozitiei totale cu perioada feerica a Romaniei interbelice, fara sa se vada ca, impotriva propagandei comuniste si anticomuniste deopotriva, intre perioada interbelica, perioada comunista si cea postcomunista exista continuitati esentiale de a caror sesizare depinde neaparat depasirea comunismului.
Din punct de vedere ideologic, discutia e de interes limitat (in afara discutiilor specializate din politologie, desigur) atita timp cit nu surprinde exact acest amestec de planuri si caracterul superficial al ideologiei de discurs de legitimare care, pentru a-si realiza aceasta functie, ignora de multe ori datele realitatii.
Anticomunismul standard din Romania confunda toate planurile intr-unul singur, cel al ideologiei si al consecintelor ei criminale. Or ideologia comunista este, desigur, criminala, ca orice ideologie utopica si re-volutionara, insa ea nu are cum sa rezume intreg comunismul, pentru ca regimul comunist insusi era un amestec de planuri si de realitati istorice in care ideologia abstracta a jucat un rol limitat. A analiza acest amestec este vital pentru intelegerea trecutului si depasirea lui; din pacate, anticomunismul pur ideologic al tranzitiei romanesti nu a facut-o niciodata.
Toti cei care au avut de suferit de pe urma comunismului, intr-o forma sau alta, sint indreptatiti sa ceara condamnarea lui, a crimelor lui si a autorilor acestor crime. Pina in acest punct, discursul anticomunist e perfect legitim si necesar. El devine insa ilegitim in momentul in care presupune implicit ca aceasta este si aspiratia intregii societati si, mai mult, ca el tine loc de proiect politic care poate sa scoata Romania din marasmul ei. Anticomunistii ignora faptul ca, pe linga comunisti si pe linga cei care au avut de suferit din cauza comunistilor, mai exista o imensa categorie, a celor carora toate acestea le sint indiferente.
Din acest punct de vedere, ignorarea acestui numar imens de oameni si a aspiratiilor lor mi se pare imorala, ca si maniera atit de deprimant romaneasca de a vorbi in numele lor fara sa te intrebi macar cum si daca trebuie sa faci asta.
Toti cei care s-au opus comunismului merita elogiati, iar toti cei care l-au sustinut, in orice forma sau grad, merita condamnati. Ce rol are, insa, in marele proiect anticomunist, imensa majoritate a celor care s-au plasat intre acesti poli? Nu cumva ramin ei la fel de ignorati si, corelativ, la fel de pasivi ca si in timpul comunismului? Se pare ca hardlinerilor anticomunisti din Romania 20 de ani nu le-au fost suficienti sa inteleaga faptul, destul de simplu totusi, ca depasirea comunismului si reconstruirea unei societati umane, acolo unde au reusit, s-au putut face numai prin ‘puterea celor fara de putere’.
– Intrebarile permanent ignorate
Rezolvarea problemelor cu trecutul este foarte importanta dupa epoci catastrofice precum comunismul sau nazismul. Ce ne facem, insa, daca, spre deosebire de germani dupa cel de-al doilea razboi mondial, cei mai multi romani nu doresc sa condamne comunismul in mod real, respectiv ca urmare a asumarii unei vinovatii (sau macar a asumarii trecutului)? Pretindem ca, de fapt, ei vor asta in timp ce ne rugam la nesfirsit de altcineva (elita politica, Uniunea Europeana etc.) sa ofere sprijinul pe care vointa populara nu-l ofera, pentru a obtine o condamnare a comunismului care, tocmai din cauza acestei lipse de sprijin popular, nu poate sa ramina decit superficiala?
Continuam la nesfirsit pe linia anticomunismului de tip ‘rezistenta din munti’? Baleiem la nesfirsit intre teoria conspiratiei (cineva ne tine in neocomunism, desi noi nu vrem asta) si paternalism extrem (romanii sint prosti, trebuie sa le spunem noi ce sa creada)? Nu ar fi mai justificat si mai util sa ‘combatem comunismul’ prin combaterea cauzelor care au produs lipsa unei reactii anticomuniste semnificative? Cu atit mai mult cu cit sint exact aceleasi cauze care explica si forma brutala a comunismului romanesc si traseul complet diferit al Romaniei fata de societatile central-europene.
Aceste cauze pot fi reduse la subdezvoltarea cronica a Romaniei si consecintele ei majore: lipsa de participare politica si lipsa de autonomie sociala. Din acest punct de vedere, tema principala a discursului public in Romania ar trebui sa fie (inclusiv in sensul combaterii mai profunde a comunismului si al depasirii mostenirii lui) nu anticomunismul cu orice pret si cu rezultate ambigue, ci, pur si simplu, iesirea din subdezvoltare si crearea unei societati functionale si umane.
Poate cel mai important adevar despre comunism care merita spus astazi e acest adevar simplu: Romania a fost si este o tara subdezvoltata care nu a reusit sa faca nici comunism, nici anticomunism, in timp ce tarile central-europene le-au facut pe amindoua. Au incercat o vreme proiectul comunist, apoi l-au demontat. in ambele etape atitudinea dominanta a fost cea a implicarii si pragmatismului. in Romania, in schimb, toate proiectele majore (comunism, anticomunism, modernizare, integrare europeana) au fost si sint, in mare parte, performate ideologic si demagogic, schimbarile reale raminind sa se produca mai mult la intimplare.
Anticomunistii hardlineri ar fi trebuit sa raspunda, dupa 1990, la aceste intrebari elementare: cine sintem ‘noi’ si cine sint ‘ei’? Ce semnificatie are faptul ca ‘noi’ sintem atit de putini, iar dintre acesti putini multi sint facuti la fara frecventa? Ce a fost comunismul romanesc, de fapt, dincolo de umbrela universala dar prea putin relevanta a ideologiei comuniste? Iar daca ‘noi’ nu am reusit, timp de 16 ani, sa facem nimic impotriva ‘lor’, nu ar trebui sa cautam explicatii mai adecvate pentru ceea ce s-a intimplat si se intimpla in Romania? Oare discrepanta dintre discursul nostru anticomunist si realitate nu indica o forma acuta de autism?
– Violenta si autism
Desigur, argumentele de mai sus pot functiona si invers. Adica, daca Romania era atit de subdezvoltata, atunci nici regimul comunist nu putea fi decit unul barbar, lipsit si de lideri politici reformisti si de disidenta larg sprijinita, in care violenta si apatia inlocuiesc participarea, dialogul si negocierea care au existat in comunismele mai soft din Europa Centrala. E clar ca salbaticia extrema a comunismului romanesc a impins si anticomunismul intr-o zona asociala, a autismului si violentei, asa cum au fost fenomenele tipic romanesti ale rezistentei in munti sau Revolutiei. Mai poate fi contestata atunci ‘necesitatea istorica’ a discursului anticomunist actual?
Cred ca da, pentru ca, daca in timpul comunismului alt tip de discurs si atitudine nu erau posibile, acum situatia e diferita. Primii pasi minimali spre normalizarea societatii au fost facuti, iar Romania se gaseste intr-un context international mai favorabil ca oricind. Spre deosebire de cei care s-au opus direct comunismului si care nu au putut actiona decit asa cum au facut-o, cei care vor acum sa promoveze valorile europene, democratia, modernitatea etc. in Romania au libertatea de a alege. Ei pot alege alta cale decit cea, traditionala, a unei minoritati restrinse care dicteaza autoritar ce e Bine, ce e Rau si ce trebuie facut fara sa tina cont de realitate. Au, acum, posibilitatea sa iasa din paradigma Romaniei primitive, a situatiei de criza permanente care, pe fondul subdezvoltarii (instabilitate, lipsa de norme si de participare politica etc.), este gestionata arbitrar de elite paternaliste.
Toate tarile subdezvoltate au o sensibilitate speciala la ideologie, demagogie si uto-pism. in Romania, demagogia merge in oglinda intre mase si elite, care se mint reciproc, iar cind jocul cu oglinzile se strica, oamenii se mai si mira in fata dezastrului. Numai niste elite iresponsabile au putut ignora lipsa unei optiuni anticomuniste semnificative in Romania, mergind cu (auto)iluzionismul pina la cel mai grotesc rezultat imaginabil: depasirea planului la anticomunism si la moralitate.
6 November, 2006 in: Cronici
Comments Off on Anticomunism pentru eternitate – TIUK! , nr. 13 / toamna 2006