“Importanta este viata si nu sistemul”
interviu realizat de Florina Pirjol – Time Out Bucureşti 13, 1-14 septembrie 2006
Vasile Ernu s-a nascut la Odessa, in 1971, si din 1990 traieste in România. Experienta comunismului prin care a trecut a fost inregistrata intr-o carte. Cartea a aparut recent, se numeste “Nascut in URSS” si a iscat multe discutii. Florina Pirjol a vorbit despre ea cu autorul.
Sunteti un nostalgic? Este cartea dvs. “Nascut in URSS” una nascuta din nostalgie?
Nu, demersul meu nu este unul nostalgic. Povestea cu nostalgia face parte din faimoasa tehnica a culturnicilor locali care deturneaza sensurile. |n România nu ai voie sa gândesti diferit. Exista o doza de nostalgie, dar e o nostalgie controlata. E nostalgia unui matur fata de copilarie.
Filonul tare al cartii ramâne insa ironia, iar criticii mei, nu stiu de ce, nu prea vor sa spuna acest lucru. Ei nu concep ca trecutul poate fi tratat din mai multe perspective. Eu il povestesc fara incrâncenare, incercând sa-l inteleg. Eu nu gândesc in alb si negru, ci nuantat. Comunismul cred ca a fost facut de oameni (nu de bubuli sau extraterestri), iar tot ce e facut de om are parti proaste si parti bune. Nimic nu e rau sau bun in mod absolut.
Cu ce e ea diferita de demersurile similare facute, de pilda, de cei patru autori ai cartii “Explorari in comunismul românesc”?
Mai intâi e diferita caci vorbeste despre un spatiu care a fost matricea comunismului. Acolo comunismul a fost in prima faza asumat, iar acest lucru s-a transmis sub diverse forme. Apoi, eu nu pornesc de la supozitia ca viata din comunism a fost rea in esenta si ca trebuie sa-mi avertizez cititorii ca “fiti atenti, comunismul este raul absolut”. |n cartile la care faceti referire gasiti intotdeauna acest avertisment spus fie prin prefete, postfete sau dialoguri, fie printre rânduri. Eu incerc sa scap de aceasta judecata tare. |nsa totusi s-au facut pasi importanti in relatia cu regândirea comunuismului, mai ales la cei tineri (“O lume disparuta”, “Cartea roz a comunismului”, “Cartea cu e-uri”). Fata de ei, eu ma raportez intr-o vecinatate distanta.
Puteti defini comunismul celor douazeci de ani petrecuti in URSS nu in câteva sute de pagini, ci – sa zicem – in trei rânduri?
In comunism am trait 20 de ani. Importanta este insa viata si nu sistemul. Eu pun accent pe viata, o viata traita fireste intr-un sistem care exercita o anumita forma de represiune. De exemplu, eu dedic o oda “tualetului” (WC-ului) sovietic si acesta e unul dintre cele mai reusite texte ale mele. Toata experienta sovietica o sintetizez in acest raport intim intre mine, viata mea si “tualetul” (cel public si cel de la ”comunalka”, camin).
Ce este un tualet sovietic? Un loc damnat, mizer si murdar, urât mirositor etc. |n acelasi timp un loc necesar, nu neaparat in acea forma. Eu spun indirect un lucru tare si destul de sensibil, si anume faptul ca pentru mine el joaca acelasi rol pe care il avea “madelaine” pentru Proust. Acest loc are functia de a-mi reaminti cele mai frumoase lucruri. Dar si pe cele mai urâte. Acest “tualet” a fost viata mea. Dati-mi voie sa-mi respect si sa-mi iubesc viata.
Ce pregatiti in continuare? Ati creat asteptari si lumea e cu ochii pe dumneavoastra.
Sper ca vor veni texte surprinzatoare si incomode.
1 September, 2006
Comments Off on “Importanta este viata si nu sistemul”
E simplu sa condamni fara a incerca sa intelegi
Interviu – Vasile Ernu /- Metropotam, 15 August 2006,
Vasile Ernu este nascut in 1971 in URSS. A publicat recent una dintre cele mai controversate carti din ultimii ani – Nascut in URSS (Am fost si noi la lansarea ei din Club A). Este pentru prima oara in Romania cand o carte are un site propriu www.nascutinurss.ro, care este o extensie audio-vizuala a textului. In curind pe piata va iesi un nou produs sub forma unui CD, care este un proiect comun al scriitorului Vasile Ernu si al cunoscutului artist rus (compositor, interpret, actor si regizor) Garyk Sukachiov.
Faptul ca este o carte controversa se vede in reactiile diferite pe care le-a generat. Unii au fost entuziasmati, altii au criticat-o. Din ultima categorie face parte si Marius Chivu, care spunea in interviul pe care i l-am luat ca “E misto ca avem reclame cu Ceausescu si ca Vasile Ernu scoate o carte in care are nostalgia statului la coada si cere momente de reculegere pentru Lenin. Din pacate, nu acesta a fost adevaratul comunism. Daca Ernu si-ar citi cartea in fata bunicului meu care a trecut pe la canal si care si-a pierdut tot pamintul si animalele la colectiv, s-ar alege cu o lopata peste fata.”
Vasile Ernu a replicat intr-un comentariu ca Marius Chivu nu a inteles unde bate cartea “Nascut in URSS”. Asa ca am fost curiosi sa aflam ce crede Vasile Ernu si cum vede el lucrurile. Din aceasta “disputa” a iesit un interviu interesant.
Draga Vasile Ernu, comunismul e cool?
A fi cool inseamna a fi la moda. Eu nu lucrez cu astfel de concepte. A fi la moda inseamna sa intelegi putin din ce se intimpla acum si sa intri intr-o masinarie care produce aparente si nu sensuri. Eu lucrez cu sensul, diferenta si daca e sa gasesc un echivalent care sa ma reprezinte in zona acestui termen cool / moda. As spune ca lucrez cu noul care e o forma de reevaluare a valorii – recomand cartea lui Boris Groys pe aceasta tema: Despre nou.
A fi la moda inseamna sa reproduci continuu un stil, sa fii, sa gindesti, sa epatezi in stilul lui escu. Eu vreau sa produc reflectie, dialog si diferenta. Cel care lucreaza cu un discurs bazat pe stil si cu retorici stilizate (emotii, jumatati de argument, stari de spirit) nu prea are de a face cu discursul bazat pe idei si argumente insiruite rational. Ei produc un soi de coolthinking, gindire glossy, gindirea lor e ca un fel de shooting fotografic, cu toate ca acest gen de poze-discurs imi aduce aminte mai degraba de pozele din frizeriile anilor ‘80 din Romania.
Pe aici vad ca se mai lucreaza si cu o strategie care se cheama deturnarea sensului. A spune ca Ernu e baiat cool si ironizeaza comunismul de o maniera cool, ca e iresponsabil ca nu critica statul la coada si comunismul (ceea ce e fals), ca e nostalgic caci vrea sa-si ia un bilet sa mai viziteze URSS-ul etc. mi se pare ridicol si trimite intr-o directie gresita.
A deturna sensul e sa arunci discutia, textul la care faci referinta intr-un orizont de sens fals, care nu apartine textului. E o tehnica des folosita in Romania. Apare o tema, o problema care trebuie discutata si apoi apare un culturnic-sef care-i deturneaza sensul pentru a discuta despre ce doreste el, pentru a ajunge la concluziile dorite. Sint culturnicii care “te fac” din retorica, nu din idei.
Eu as fi putut foarte bine sa renunt la citeva texte incomode si sa combin cu citeva texte pe care le adora anticomunistii de serviciu si era perfect. Ma aplaudau toti. Sa te pui rau cu anticomunsitii din Romania (care de fapt in mare parte sint fostii comunisti) nu e deloc cool.
Stiu foarte bine ca pozitionarea (discursul si gindirea) caldicica e cheia succesului in Romania. Mai ales ca eu fac o paralela intre comunism si capitalism, iar asta e de-a dreptul neobrazare pe aici. Aceste lucruri tari afirmate in cartea nu-mi fac deloc viata mai usoara, ci din contra. Am vost etichetat ca scriitor periculos, care-si sminteste cititorii, iar asta te pune intr-o postura nefavorabila fata de mai marii culturii romane.
Ceea ce m-a minunat e ca in ciuda faptului ca sint “periculos si iresponsabil” (caci nu condamn comunismul pe fata, nu-i asa?) sint declarat un tip curajos. Abia acum am inteles ca in Romania daca spui franc ceea ce gindesti esti un tip curajos. Eu cred ca ceea ce numim curaj necesita mai mult decit atit. Acest lucru spune multe despre cum s-a dezvoltat comunismul in tara noastra si cum se dezvolta mecanismul cultural-politic actual. Te tirii pe burta, pupi mina sefilor si inainte spre victoria finala.
Vorbeati de experienta culturala si de cea personala. Cum se influenteaza una pe alta in discutia despre URSS?
Da, in prefata spun ca eu povestesc cu acest dublu etalon: experienta directa si cea mediata cultural (lecturi, filme, educatie etc). E foarte greu sa faci distinctie intre ele. caci sint practic un tot, un intreg. Vrem sau nu vrem, experientele noastre cotidiene sint mediate cultural si tot asa, experientele culturale devin personale. Eu incerc sa arat anumite crimpeie din acel homo sovieticus, din acea cultura sovietica care s-a construit in URSS. Incerc sa fiu autoreflexiv si ironic/autoironic fata de acea lume, dar si fata de noua lume.
E interesant faptul ca in ciuda represiunii puternice care a existat in URSS, aceasta tara a produs o cultura semnificativa, rupta destul de radical de cea Occidentala. Ea a produs literatura, filme, diverse arte, un mod de viata, o importanta dezvoltare tehnico-stiintifica etc. Si mai interesant e faptul ca toate acestea s-au produs intr-un interval de timp foarte scurt.
Adica saltul pe care l-a facut URSS de la Rusia tarista este ametitor. O tara agrara, analfabeta, cu o populatie iobaga a devenit in aproximativ 50 de ani una dintre cela mai semnificative puteri pe toate palierele dezvoltarii. Ei bine, acest salt s-a facut cu sacrificii imense, cu suferinta imensa. Sint convins ca de acum incolo se va scrie mult pe spatiului sovietic. Si e posibil ca pentru Rusia istoria secolului XX, adica perioada comunista sa devina perioada ei de glorie. Secolul XX a fost intr-un fel secolul sovieticilor.
In carte spuneati ca a disparut entuziasmul de a crede in idealuri. In ce idealuri credea omul sovietic?
Multi oameni au crezut sincer in idealurile Revolutiei din Octombrie: o lume fara clase, o lume egala, mai buna, o lume in care toti sa aiba sanse egale, o lume fara asupritori si asupriti. Unii si-au dat viata pentru aceste idealuri.
Sa nu uitam ca lumea liberalismului clasic era destul de diferita fata de lumea actuala. Noi nu ne dam seama ce rol imens a jucat lumea comunista in schimbarea la fata a politicii capitaliste. In stilul cartii as putea spune putin cinic: suferinta noastra a contribuit semnificativ la fericirea lor.
Drepturile cistigate de clasa muncitoare si clasele neprivilegiate s-au facut la presiunea miscarilor de stinga. Nu a venit nimeni sa zica: baieti nu vreti sa aveti dreptul la vot?; baieti nu vreti sa lucrati numai 8 ore? n-ar fi bine sa lasam si femeile sa voteze? Oare cum s-au schimbat toate astea? Sa nu uitam ca liberalismul/capitalismul clasic nu avea multe in comun cu ceea ce numim democratie. Sa nu uitam ca nu prea erau de acord cu votul universal si ca din punct de vededere legal cetateanul cu drept de vot era cel care avea proprietate.
Adica proprietatea te facea om, iti dadea statut juridic, iar cei cu proprietate erau tare putini. Prin urmare, marea parte a populatiei era nedreptatita si lipsita de protectie. Ei bine, idealurile s-au nascut din dorinta de a lichida aceste nedreptati. Din pacate/sau din fericire a iesit un rateu toata povestea, dar care indirect a contribuit la schimbarea intregii gindiri si politici liberale. Aceste lucruri nu trebuie uitate.
Daca peste noapte s-ar reface URSS-ul, exact la fel, unde ati trai, acolo sau intr-o tara occidentala?
Ca sa-l parafrazez pe Nabokov cind a fost intrebat daca Anna Karenina a existat in realitate, as spune simplu: “aceasta nu este o intrebare culturala”.
Eu nu cred ca ceva se poate reface asa cum a fost. Spun ca comunismul s-a oprit si nu a murit. Iar asta e o problema mai complexa. Tot ce spun spun in esenta in carte e atit: nu conteaza in ce sistem traiesti, ci cum iti gestionezi viata in raport cu el. Adica noi sintem pusi sa rezolvam niste probleme, sa luam niste decizii, sa facem niste alegeri.
Si spun foarte clar in cartea mea: noi facem aceleasi compromisuri indiferent de sistemul in care traim. Caci indiferent de sistem compromisul are acelas amalgam de ratiuni: dorinta de putere, lasitatea, carierismul si viata mai calduta, frica, servilismul, indiferenta. Eu incerc sa le explic cititorilor ca datoria noastra, indiferent de sistemul in care traim, e sa chestionam, sa incomodam sistemul si sa nu ne inregimentam.
Subordonindu-te sistemului nu faci decit sa-i fortifici partea tare, totalitara, iar chestionind sistemul nu faci decit sa-i intaresti zona lui slaba, democratica (ca sa folosesc un termen placut noii orinduiri). Deci baietii care aplauda noul regim nu se deosebesc la nivel de sens cu nimic fata de cei care au aplaudat (sau tacut) in vechiul regim. Cum spuneam: stapinii se schimba, slugile ramin aceleasi.
Nostalgia dvs se refera la URSS propriu-zis sau la copilaria petrecuta acolo?
Care nostalgie? Asta cu nostalgia face parte din acele forme de deturnare de sens. Iata ce scrie un cititor atent al cartii mele, pe care nu-l cunosc dar zice bine, Marin Pruteanu:
“Cat despre carte, as putea spune ca este ceea ce astept mai de mai multa vreme sa citesc. Pista de lectura oferita de profesorul Sorin Antohi in postfata cred ca este una gresita. De aceea consiliez a se citi postfata dupa ce v-ati format deja o idee despre carte (Sorin Antohi are, ca de obicei, un text atat de bine consolidat si cu o emanatie intelectuala atat de puternica, incat riscul de a ramane impregnat cu perspectiva dansului este foarte mare). A privi textul lui Vasile Ernu ca pe o revarsare nostalgica, chiar daca aceasta nostalgie se desfasoara intre frustrare si tandrete, mi se pare ca este in disonanta atat cu tonul cartii, cu intentia autorului cat si cu nenumaratele pasaje sarcastice si autoironice care nu caracterizeaza de obicei rememorarile melancolice. Am gresi daca am spune ca nostalgia este absenta din lucrare, doar ca eu o vad ca fiind un efect literar controlat, si nu manifestarea unui sentiment generativ al discursului, o stare de care autorul sa fie purtat fara voie.
Nascut in URSS schiteaza profilul unei comunism absurd dar vivabil, ticalos politic dar exuberant social, represiv insa cu oaze de libertate informala in anumite perioade, cu crime si cu succese. Sub aerul aparent de confesiune lejera, Vasile Ernu face un bilant dupa ce a vazut cu ochii lui la lucru societatea capitalista si dupa ce a avut timp sa faca o evaluare decomunizarii. Luand distanta fata de orice maniheism si fata de cliseele in circulatie, Vasile Ernu ofera cetatenilor postcomunisti obisnuiti, comparabili cu oricare alti cetateni obisnuiti de oriunde, sansa sa incerce si alte sentimente decat cele de penibil, de culpa, si de ratare ireversibila.”
Are perfecta dreptate si o spune mai bine decit mine.
Marius Chivu zicea ca tinerii dau un alt sens trecutului, fara sa-l cunoasca. Cum comentati acest lucru?
Marius Chivu e tinar sau batrin? Daca e tinar, conform tezei lui, inseamna ca habar nu are de trecut, iar daca e batrin ar fi bine sa tina o lectie despre sensul trecutului, ca sa invete si tinerii astia ceva. Eu nu cred in aceasta impartire, tinar si batrin. Marius ar trebui sa stie ca batrinetea sau tineretea nu au de-a face doar cu virsta biologica… Oamenii se deosebesc semnificativ, se diferentiaza prin capacitatea lor de a gindi.
Iar daca tot vrem sa aratam ce ii deosebeste pe cei mai tineri fata de cei mai batrini (biologic) in problema intelegerii comunismului, eu as zice ca tocmai cei mai tineri sint capabili sa priveasca mai lucid. De ce? Pentru ca pe de o parte nu au coparticipat la crearea acestui sistem.
Acest sistem nu a fost facut de bubulii lui Pavel Corut sau extraterestri, ci de oamenii concreti din aceasta tara. Toti am contribuit intr-o forma sau alta la dezvoltarea acestui sistem: unii au construit din convingere, altii din lasitate, marea parte pentru carierism, altii prin indiferenta. Stiti cine a contribuit cel mai mult la constructia sistemului communist? Cei care au tacut si acestia sint majoritatea, iar astazi o fac pe anticomunistii si aplauda noile ideologii fara discernamint.
Tinerii nu au fost pusi in situatia asta. Ei nu au avut sansa (nesansa) parintilor lor, de a fi pusi in situatia de a face compromisuri si de a participa la acel sistem. Iar pe de alta parte nu au avut de suferit de pe urma lui, deci nu au resentimente legate de acea perioada si asta le da un mare avantaj. Ei pot vedea lucrurile mai detasat si lucid. Asta nu inseamna neaparat ca sint mai buni decit parintii lor, ci doar ca nu au avut sansa sa-si verifice verticalitatea in acel context.
Vor vedea cit de verticali sint in noul sistem, caci in esenta sint pusi in fata acelorasi dileme, insa mult mai sofisticate si mai viu colorate… niste aparente inselatoare. Vad ca tendinta e aceiasi: “sa i-o sugem Marelui Licurici” ca sa-l citez pe presedintele tarii care a dat formula. Ne place sa aplaudam chiar si cind nimeni nu ne-o cere.
Asa ca eu nu mi-as face mari probleme pentru capacitatile tinerilor de a intelege trecutul, cit pentru capacitatea lor de a aprecia corect prezentul si de a construi viitorul. Ma tem ca tinerii vor face aceleasi compromisuri in noul sistem, asa cum parintii lor au facut in vechiul sistem.
Prea gindim conform job description-ului trasat de sefii sau protejatii nostri. Trebuie sa faca omul o cariera…nu? Citi au curajul sa spuna public si franc ceea ce gindesc? Foarte putini, caci strategic e bine sa-ti gestionezi opiniile si sa le emiti asa incit sa dea bine la CV. Gindirea a devenit un soi de marfa, asa ca gindim in functie de ce are nevoie piata si ce cer inaltii diriguitori culturnici.
Ce i-ati spune bunicului lui Marius sau oricui a suferit din cauza regimului comunist?
Eu nu-mi schimb disursul la nivel de sens fata de nici un interlocutor indiferent de virsta, pozitie sau importanta. Eu pot schimba numai nuanta discursului pentru a incerca sa inlesnesc comunicarea. Mesajul meu este acelasi pentru oricine este interesat de acest subiect si e dispus sa dialogheze.
Nu cred ca suferinta este cheia de intelegere a comunismului. Insa cred ca oamenii care au suferit au un orizont al intelegerii mult mai mare si mai semnificativ, de aceea am un mare respect pentru ei. Insa suferinta nu schimba datele problemei, asa ca discutia ramane valabila. Ce a fost comunismul? Care este sensul sau? Ce semnificatie a avut el pentru tara noastra si locuitorii sai? Etc. E simplu sa condamni fara a incerca sa intelegi.
Spuneati in comentariu ca Marius Chivu nu a inteles exact unde bate cartea dvs. Unde bate, care e de fapt miza ei?
Un critic cu care inca nu am reusit sa fac cunostinta – Mihai Iovanel – cred ca a aratat destul de bine directia de sens spre care bate cartea:
“Doua lucruri extrem de simple, dar in acelasi timp greu de asumat:
(i) “lumea in care am trait nu a fost nici atit de rea si nici atit de buna pe cit cred unii sau altii. La aceasta lume din care am iesit nu ar trebui sa ne raportam cu ura, dispret, dragoste sau ignoranta, ci trebuie doar sa incercam sa o intelegem si sa ne-o asumam”
(ii) “Intre lumea din care am iesit si lumea in care am intrat nu exista o deosebire fundamentala, ci doar una de nuante, de ambalaj.
Daca lumea in care am trait era axata pe represiune politica, lumea in care am intrat e bazata pe represiune economica. Sint doua fete ale aceleiasi monede. Ambele sint forme de represiune si de control. Ambele ne controleaza si ne subordoneaza; incearca sa ne transforme in sclavi si masini care raspund unor comenzi prestabilite. Ambele spala creiere la fel de perfid si ne alieneaza la fel de eficient. ” Pina sa ajunga la aceste concluzii (care multora le vor parea scandaloase), Vasile Ernu isi reviziteaza viata de ex-cetatean sovietic (atentie! nu de român). Cum? Cu ironie si, in acelasi timp, cu tandrete. Vasile Ernu inventariaza aproape toate lucrurile marunte sau mari, obiectele, ticurile, decorurile, personajele si rutinele printre care a trait. Si nu lasa nimic in urma (decit la modul distantei ironice), pentru ca toate acestea fac parte din el. A fost nasol? OK, si ce daca? Viata e viata, oricum si oriunde ai trai-o, indiferent de ideologia la moda, spune printre rinduri Ernu.”
E o directie de interpretare in care ma regasesc….
15 August, 2006
Comments Off on E simplu sa condamni fara a incerca sa intelegi
Amintiri din URSS – Ziarul Clujeanului nr.9, joi 8 iunie
Interviu Claudiu Groza cu Vasile Ernu
Cele mai citite capitole din carte, la care am primit cele mai multe semnale, sunt «Sex în URSS» şi «Ce bea cetăţeanul sovietic?». Motoul secţiunii despre băutură este foarte clar: «Orice arde, se poate bea»
– “Născut în URSS” e prima ta carte. Va fi şi ultima?
– Sper că nu. M-a surprins că pot scrie mai repede decît mă aşteptam. Evident că mai am mult de lucru. Oricum, voi încerca o a doua carte, care acum se află în stadiu de proiect, legată de spaţiul romanesc.
– Vasile Ernu, ideea scrierii volumului “Născut în URSS” a fost a ta, sau ai fost “provocat” de cineva?
– Ideea mi-a aparţinut. A fost, iniţial, un proiect mai amplu, vroiam să lucrez cu mai mulţi oameni născuţi în Uniunea Sovietică, dar n-a ieşit, aşa că m-am hotărît să scriu cartea singur. A durat două luni documentarea şi trei luni scrierea propriu-zisă.
– E o abordare personală, sau un fel de “studiu ştiinţific”?
– Inişial am dorit să fac un soi de “dicţionar” al spa]iului cotidian sovietic. După aceea mi-am dat seama că nu voi putea să scriu aşa ceva, şi am combinat trei categorii de texte. O parte sunt mai apropiate de proză, în care-mi evoc anumite amintiri şi experienţe directe, altele seamănă cu nişte eseuri, dar foarte lejere şi ironice, iar celelalte sunt texte-documentar. Toate sunt foarte apropiate ca stil şi în toate folosesc ironia – “tehnica” mea preferată.
– Ironia e evidentă în cartea ta. Pe de altă parte, se simte acolo şi un pic de emoţie. De unde vine emoţia?
– Cartea nu este nostalgică, dar are un element de nostalgie, care ţine de autenticitatea scriiturii cînd se raportează la trecut. Este vorba de viaţa noastră trăită pînă la o anumită vîrstă. Eu vreau să pun accentul pe faptul că trecutul nostru, indiferent de sistemul în care trăim, este un trecut pe care trebuie să-l înţelegem, să ni-l asumăm şi să-l revalorificăm. Cartea mea este şi o replică adusă spaţiului romanesc, unde trecutul este în general negat. Cartea mea este un model despre cum trebuie să ne raportăm la trecut.
– Cu siguranţă, cei care fac parte din generaţia ta, indifferent din ce ţară estică provin, se vor regăsi în carte. Cum crezi că o să reacţioneze cei foarte tineri? Vor citi volumul doar ca pe o colecţie de “poante”?
– Am scris cartea privind în trecut şi chestionînd prezentul. Eu cred că şi generaţia tînără, şi cea vîrstnică trebuie să înţeleagă ceva: între lumea veche şi lumea nouă nu există nici o diferenţă esenţială. Noi, astăzi, facem aceleaşi compromisuri pe care le-am făcut şi în alt sistem. Trebuie să fim atenţi, să fim critici şi să nu intrăm în maşinăria sistemului. Cred că generaţia tînără poate să înţeleagă acest lucru privind înapoi şi dîndu-şi seama că riscă să facă aceleaşi greşeli pe care le-au făcut părinţii şi bunicii.
——-
“Născut în URSS” acoperă practic toate zonele vieţii de zi cu zi din timpul comunismului.
De la viaţa “la comun” la activităţile şi taberele pioniereşti, de la rock la politică sau de la băutură la bancuri, totul este “radiografiat” cu umor ăi naturaleţe de Vasile Ernu. |ntr-un fel, autorul seamănă cu un bunic povestindu-ţi nepoţilor tinereţea năbădăioasă. Pentru cine a trăit epoca evocată în carte, “povestea” lui Ernu e o oglindă. Pentru ceilalţi, poate fi divertisment. Inspirat din realitate.
Odată cu lansarea cărţii, Vasile Ernu a pregătit şi un site special, www.nascutinurss.ro, unde, pe lîngă amănunte despre volum, cronici şi alte texte, pot fi găsite imagini, afişe şi diferite obiecte din fostul URSS ori fotografii cu Lenin
Vasile Ernu este cetăţean al fostului URSS. Asta chiar dacă, de ani buni, s-a mutat în Romania, la Iaşi, la Cluj şi la Bucure[ti. El îşi asumă cu o nostalgie ironică anii trăiţi în Uniunea Sovietică, în
volumul “Născut în URSS”, apărut recent la Editura Polirom şi care va fi lansat mîine, de la ora
17.30, la Cluj, la Meeting Point-ul TIFF de la Muzeul Na]ional de Artă.
8 June, 2006
Comments Off on Amintiri din URSS – Ziarul Clujeanului nr.9, joi 8 iunie
„Ne despartim de comunism numai daca il intelegem“ – Observator Cultural 1-7 iunie 2006
interviu cu Vasile Ernu de Ovidiu Simonca
Exista o generatie care vine tare din urma si care scrie – decomplexat si tandru – despre comunism. Discursul despre comunism nu se mai invesminteaza in resentiment si patima. Mantia razbunarii nu mai este intens fluturata, mai degraba sapca e ridicata spre noi in semn de cordialitate: „Va salut din comunism!“, pare a spune Vasile Ernu. Nascut in URSS, debutul in volum al autorului, aparut la Editura Polirom, ofera, probabil, cea mai exacta panoramare, scrisa pina acum direct in limba romana, a ceea ce a fost comunismul in URSS, in vremea stagnarii lui Brejnev si a perestroikai lui Gorbaciov. Marturisirea lui Vasile Ernu, pentru a fi exacta si credibila, trebuia in primul rind sa descrie si nu sa vitupereze. Desi lansarea din Club A a indus in eroare multi participanti-cititori (cu muzica si multe imagini din comunismul sovietic), Vasile Ernu nu poate fi acuzat de nostalgie. Nici n-are cum. N-a avut privilegii in comunism (era un adolescent din Odessa care tresarea la scenele de sex din filmul Micuta Vera), iar in Romania a inceput o facultate in 1990, mult mai pregatit decit romanii din Romania sa vada zorii lumii noi; Vasile Ernu trecuse prin perioada Gorbaciov, care scuturase toate miturile oficiale, si ajungea in Romania, mult prea putin dornica sa se detaseze de trecut. Nascut in URSS ofera o alta cale de intelegere a comunismului: comunismul a fost un sistem apasator si opresiv, dar noi toti, care ne-am nascut inainte de 1989, sintem produsul lui. Cum va reactiona opinia publica romaneasca, atit de vehement anticomunista si uzata in confruntari morale fara finalitate, la acest discurs?
Vasile Ernu, nici in nota biografica din carte, nici in rindurile cartii, nu spui unde, exact, esti nascut in URSS. Mentionezi doar „nascut in URSS“. Ai facut-o inadins?
Eu vreau sa le spun celor din Romania ca ma identific cu URSS, ca tara unde m-am nascut. Eu am fost cetatean al URSS. Nu am o identitate regionala. Asta nu exclude apartenenta mea la Basarabia, dar noi am fost educati sa gindim ca tara noastra este URSS. Eu am venit din URSS, nu din Republica Moldova. Pentru mine originea este o chestie ce tine de mit – ce-i aia origine? Originea este o inventie. Noi credem despre noi anumite lucruri, noi inventam despre noi anumite lucruri. Eu pot spune ca m-am nascut in Odessa. Si? Asta nu are nici o legatura cu adevarul. Tot ce spunem despre trecutul nostru este o combinatie intre adevar si constructie. Eu, Vasile Ernu, la virsta de 35 de ani, imi construiesc trecutul: unele lucruri le scap, altele le omit intentionat.
Si de ce n-ai vrut sa spui ca esti nascut in Odessa, in aceasta carte?
Cum spune un cintec sovietic: adresa mea nu are oras si strada, adresa mea este/era Uniunea Sovietica. Sigur, fac referinte la Odessa. Fac referire la spiritul orasului, un amestec intre rusi, ucraineni, evrei. Dar nu ma ocup in mod special de acest oras. Nu cred ca as putea sa povestesc ceva foarte inchegat despre Odessa.
Dar despre Republica Moldova de ce n-ai macar un capitol?
Am vrut ca publicul romanesc sa perceapa identitatea sovietica, acel homo sovieticus, dintr-o cu totul alta perspectiva. N-am vrut sa introduc elementul national si regional. Romanii sint prea ancorati in regional si national. Cartea asta a fost scrisa din perspectiva: noi si ei. Noi, sovieticii, si ei, americanii.
– A fost ca un exod
De ce ai venit in Romania in 1990?
Terminasem liceul, tatonam cu o plecare la Moscova pentru a studia filozofia. Acea perioada era una a regasirilor originilor comune. Acea deschidere a dus la posibilitatea de a veni si studia in Romania.
Ai facut parte din primul val de basarabeni care a venit la studii.
Da.
Mai tii minte citi au venit atunci la studii?
Eram un tren full. A fost ca un exod. Noi eram primii (sovietici? basarabeni? nu stiu) care plecam in Romania. Am fost petrecuti in Piata Centrala din Chisinau, ni s-au tinut discursuri patriotice, am fost dusi la Ungheni, incarcati intr-un tren international si lasati in Iasi. De acolo am fost preluati, pentru a merge spre Cluj, Bucuresti si Iasi. Eu am fost repartizat la Iasi. Am facut facultatea la Iasi – sase ani de zile – dupa care traseul a fost la Cluj, pentru un master si un doctorat. Iar la Bucuresti am ajuns in 2005.
Cum te-ai simtit in Romania?
A existat tot timpul o discriminare – fie pozitiva, fie negativa – foarte puternica. Daca stiam bine la examen, nu puteam sa primesc nota zece, din cauza ca eram din Republica Moldova. Daca nu stiam lectia, primeam o nota pe care n-o meritam. De ce? Din cauza ca sint din Republica Moldova. Asta s-a intimplat peste tot, in toata Romania. Exista un stereotip ca basarabenii trebuie tratati fie cu ingaduinta, fie trebuie izolati, marginalizati. Dar asta ne-a si ajutat. Eu le spun prietenilor mei basarabeni: daca vreti sa izbinditi in Romania, cultivati-va diferenta. Romania e plina de escu, trebuie sa facem altceva. Asa au izbindit cei de la Planeta Moldova, Pavel Stratan si cred ca va avea succes o fata care a cintat la mine la lansare, Alexandrina Hristov, de care veti mai auzi.
– Comunismul se discuta doar in termeni de dragoste sau ura
De ce, la 15 ani de la prabusirea URSS-ului, ai vrut sa scrii aceasta carte?
E una din obsesiile mele. intre 1990 si 1996, experienta de cetatean sovietic parea sa se indeparteze de mine. Dupa acei ani, recitind carti, analize, mi-am dat seama ca experienta sovietica este una enorma. Si aceasta experienta trebuie redescoperita. Ca si constructie ideologica si culturala, Uniunea Sovietica a fost, de departe, cel mai semnificativ proiect modern si cel mai grandios proiect utopic. in Romania, s-a pastrat doar obsesia comunismului. Comunismul, in Romania, nu se poate discuta in termeni de intelegere. in Romania, comunismul se discuta doar in termeni de dragoste sau ura, ceea ce este un fals: nu trebuie sa-l iubim sau sa-l urim. Dreptul nostru este sa-l intelegem si sa ni-l asumam. Din acest motiv am scris Nascut in URSS.
Ce pastrezi in tine din fosta URSS?
Pe mine ma intriga, in discutiile cu prietenii mei romani, capacitatea lor de a-si distruge trecutul imediat. Eu imi folosesc trecutul. Trecutul nostru a fost o valoare, un bun cucerit, trebuie sa-l folosim, sa-l reciclam, sa-l imblinzim. Nu trebuie devorat sau respins.
O nuanta aici. Sint patru autori – Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici, Ioan Stanomir – care au publicat la Polirom, tot in aceeasi colectie in care apari tu, volumul O lume disparuta. Mai exista si Baiuteii, volumul fratilor Florian. in cele doua carti trecutul comunist este revizitat. Ideologia lasa locul amintirii.
Sint de acord ca lucrurile incep sa se echilibreze. Eu respect mult aceste doua carti la care te referi. Cred ca e un inceput bun. Meritul cartilor de care vorbim este de a gasi nuante. Politologul Daniel Barbu a scris un studiu foarte intrigant, in care a dovedit cu date sociologice ca 80% din populatia romaneasca, aflata in comunism, a avut de cistigat. Doar 20% au avut de pierdut. Sint cinice aceste date. Noi stim ca foarte multa lume a suferit, dar sa nu uitam de cei care s-au simtit bine in comunism.
Tu aprinzi un foc care se poate transforma in incendiu. Am impresia ca intregul context romanesc iti este defavorabil. Noi vrem sa condamnam comunismul ca un sistem criminal, s-a facut si o Comisie Prezidentiala in acest sens, si tu vii si spui: fiti mai prudenti, uitati-va la voi insiva, oameni buni!
Sint multe lucruri de condamnat in comunism. Comisia Prezidentiala este condusa de Vladimir Tismaneanu, un intelectual de marca, foarte destept. El simbolizeaza produsul de lux al comunismului. Nu este vina lui, dar el este un produs al comunismului.
Ca noi toti, cei trecuti de 30 de ani.
Da, exact aici doream sa ajung. Noi am invatat in comunism, ne-am format in comunism, de ce nu recunoastem acest lucru? Viata noastra n-a inceput in 1989. Exista acest element biografic – anii de scoala din comunism la cei trecuti de 30 de ani. Evident ca Vladimir Tismaneanu s-a detasat de sistem, a vorbit la Europa libera impotriva comunismului, dar are un trecut in aceasta tara comunista.
Care este solutia: vine un extraterestru si condamna comunismul romanesc?
Nu, noi toti trebuie sa-l condamnam. inainte de a-l condamna, comunismul trebuie inteles. Ne despartim de comunism numai daca il intelegem. Pentru mine, comunismul romanesc este cel mai neinteresant dintre toate tipurile de comunism. Ar trebui spus un lucru transant. Ceausescu nu a existat. Ceausescu a fost inventat, produs de catre masinaria politica si intelectuala romaneasca. Ba mai mult, Ceausescu e o scriitura pe care am scris-o noi, adica Ceausescu sintem noi toti. Nu ne place sa auzim aceste lucruri. insa cred ca aceste lucruri trebuie spuse, regindite si asumate. Si va mai sochez cu ceva: comunismul din Romania a fost banal.
– Ceausescu sintem noi toti
De ce a fost banal?
Noi am avut un model cultural interbelic, cu accente nationaliste si fasciste. Iar in perioada Ceausescu, s-a folosit un discurs neointerbelic: s-a reciclat nationalismul. Iar astazi, mereu si mereu, ni se baga in fata discursul interbelic, ca model cultural valabil. Nu se mai poate ca discursul interbelic sa fie dominant. Abia generatia tinara incepe sa fie mai detasata si fata de comunism si fata de interbelic. Dar, la nivel simbolic, discursul „la putere“ in cultura este cel interbelic.
Sa ajungem la ceea ce spui in finalul cartii. Si anume ca un control politic, existent in comunism, a fost inlocuit de un control economic, cel de astazi, care este puternic impregnat in oameni.
Eu am dreptul sa pun in discutie cele doua tipuri de opresiune, cea politica, din comunism, si cea economica, de astazi. Noi, ca intelectuali, daca ne numim intelectuali, trebuie sa discutam si represiunea din comunism si represiunea de astazi. Eu spun ca noi sintem opaci la ceea ce se intimpla astazi. Eu mai spun ca facem aceleasi compromisuri pe care le-am fi facut si in spatiul comunist. Lucrul la care tin eu cel mai mult este sa-mi chestionez propriile obsesii.
De exemplu ce compromisuri facem noi, acum?
Tacem, tacem, tacem. Trebuie sa punem in discutie in ce sistem traim noi. Cred ca in Romania exista o mare problema cu modul de gestionare a opiniilor. E bine sa se auda doar anumite lucruri. Despre comunism, toata lumea a spus ceea ce trebuia sa se spuna. Avem un anticomunism dur, dar, foarte rar, o discutie despre comunism si despre vinovati.
Vasile Ernu, guvernul, presedintele, liderii de partid sint criticati. Sistemul politic romanesc este mereu pus in discutie. Unde este tacerea?
Nu sint absurd sa sustin ca astazi nu exista dreptul la opinie. Exista. Ceea ce spun eu si intreaga gindire critica occidentala este ca aceasta masinarie in care traim noi este mult mai subtila cu formele de represiune. Sistemul occidental este vazut ca modelul perfect, bun, valabil, dar acesta trebuie mereu regindit, criticat, sanctionat.
Vasile Ernu, gindeste-te, totusi, ce discutii sint despre modelul constructiei europene. in multe state, avem rezultatele referendumurilor de anul trecut, constructia europeana este criticata.
Zi-mi un intelectual care critica noua constructie europeana!
Traian Ungureanu. El a spus in diverse articole ca sint mari probleme de integrare europeana, ca tarile aflate demult in Uniunea Europeana au dificultati, ca umbrela UE este neincapatoare si ca intreaga constructie europeana ar trebui regindita.
Da, ok. El nu critica sistemul, ci neputinta sistemului. Cu toate acestea, discursul oficial este „vrem in Uniunea Europeana“, dar nimeni nu discuta ce greutati vor fi.
– Vreau sa vad o sticla de Brifcor
Cartii tale i se pot face mai multe reprosuri. Primul: esti nostalgic!
Da, sint nostalgic, dar numai intr-un anumit sens. Cine vorbeste despre copilarie si n-are elementul nostalgic? in orice tine de trecut exista un element nostalgic pe care nu poti sa-l lichidezi. Altfel, cartea ar fi fost o facatura. Dar nu sint deloc nostalgic, n-as mai vrea sa ma intorc sa traiesc in URSS si in comunism.
Totusi, nu te dezici de URSS, ba chiar spui ca „din cind in cind mai vreau sa iau un bilet spre URSS“.
URSS a fost patria mea, tara mea. Tara aceasta a disparut. Dar eu mi-o asum. imi asum apartenenta la URSS. Cartea mea are un site, www.nascutinurss.ro, unde nu este doar text, este o arhiva subiectiva, sint sute de imagini, cum arata o sticla, o ciocolata, cum eram imbracati la scoala, poti vedea sute de afise, poti asculta muzica de atunci. Asa ceva in Romania nu exista. Eu le cer prietenilor mei din Romania sa-mi arate lucrurile din copilaria lor. Vreau sa vad o sticla de Brifcor. Ce le spunem copiilor nostri? Doar condamnam moral comunismul, tinem predici? Ce intelege un copil din scoala primara despre ce a fost comunismul? Daca scoti o carte cu obiectele din comunism, raul, pentru copii, va disparea, pentru ca ii vezi goliciunea. Copiii trebuie sa se amuze de obiectele din comunism, nu sa li se tina discursuri despre comunism, pe care ei sa le invete papagaliceste. Din acest punct de vedere, Germania a actionat cel mai bine. Apar sute de carti, sint mari sanse sa public si eu versiunea in germana a cartii mele. Germania face cel mai bine despartirea de comunism. A facut despartirea de nazism, acum se elibereaza si de comunism. Dar discuta despre comunism, cerceteaza comunismul, au deschis toate arhivele, au o lege a lustratiei, sint nuante, sint perspective enorme, sint filme, se discuta normal despre o lume atroce. Filmul Good bye, Lenin! este facut pe aceasta directie, a despartirii de comunism printr-un film care sa prinda la tineri, pe care tinerii sa-l inteleaga.
Ce s-ar fi intimplat cu tine daca URSS nu s-ar fi oprit?
E o intrebare pe care mi-o pun mereu: ce-as fi facut in comunism? Cred ca m-as fi comportat la fel, as fi gindit destul de apropiat. Compromisurile pe care le fac acum le-as fi facut si in sistemul comunist, iar indoiala pe care o am acum, as fi avut-o si in comunism.
Uite citeva exemple de nostalgie, pe care le dezvolti in carte: iti amintesti cu drag de filmele copilariei, de bucataria sovietica, despre care spui ca era un spatiu care inlocuia societatea civila.
As fi putut fi considerat nostalgic, daca nu vorbeam despre fiecare amintire intr-un mod ironic. Eu lucrez cu acest instrument, ironia, il ador. in schimb, nu-mi place bascalia. in Romania, mi-au trebuit peste zece ani ca sa inteleg discursul din Academia Catavencu. Pentru mine, bascalia din Academia Catavencu a fost, multi ani, un fel de injuratura de mama. Pentru ca acea bascalie parea facuta de pe pozitii de putere, de pe pozitia celui care detine adevarul: sa-ti distrugi adversarul fara a-i permite sa se apere. Eu chestia asta n-o inteleg. Eu sint ironic, nu bascalios. Eu incerc sa arat ca ceea ce am trait noi ne poate ajuta. Aceasta intoarcere in timp asupra vietii mele, privind-o fara incrincenare, ma face sa spun si ca au fost foarte multe elemente pozitive.
Vasile Ernu, te avertizez: toti anticomunistii din Romania iti vor sari la beregata. Si vor sari si la beregata mea. Asta se va retine: intr-un interviu cu Ovidiu Simonca, Vasile Ernu a spus ca in comunism au existat foarte multe elemente pozitive. Da-mi un exemplu de element pozitiv.
Accesul la educatie a fost deschis pentru oricine. Eu intreb orice cadru didactic ajuns profesor intr-o universitate din Romania: cum a ajuns el, baiat de la tara, sa fie profesor universitar? La Cluj, 90% din profesorii care sint acum la Universitate si care au sub 40 de ani nu sint nascuti in Cluj. Nu discut aici cum era sistemul de invatamint, cit de performant era sau cit de indoctrinat era. Spune-mi, acum, in 2006, citi copii de la tara pot sa invete intr-o universitate? Daca parintii sint saraci, copilul acela, oricit de multa tragere spre invatatura ar avea, este defavorizat din start. in comunism, copilul de la tara putea ajunge la facultate. Si mai este un aspect: degradarea scolii primare. Astazi, noi, in Romania, avem foarte putini invatatori foarte buni. in URRS, chiar cu toate indoctrinarile, copii facuti prea de timpuriu pionieri, scoala primara era foarte buna. in comunism, ca sa mai dau un exemplu care sa contrarieze, un copil istet punea intre paranteze ideologia, si citea carti bune. Astazi, copiii din Romania nu se duc la carti: cultura lor principala este televizorul. Ceea ce vreau eu sa spun este sa fim un pic mai detasati fata de aceasta incrincenare. Si vreau sa mai spun ca lumea in care traim poate fi la fel de periculoasa, sint pirghii la fel de puternice, ca se intimpla si astazi lucruri la fel de urite. Eu nu ridic in slavi comunismul si nu laud capitalismul. Eu spun doar ca noi ne-am format in comunism si ca, astazi, nu traim in „cea mai buna dintre lumile posibile“. Trecutul ma intereseaza pentru a intelege mai bine prezentul. Cartea chestioneaza trecutul in perspectiva intelegerii prezentului.
Ce mai este acum fosta URSS?
in primul rind, se discuta foarte putin despre cum s-a dizolvat acest colos. Practic, niste oameni au decis, la o bere sau la o vodca, sa dispara imperiul. Masinaria inca functiona, dar ei au decis sa opreasca acest sistem. Eu spun in carte: comunismul s-a oprit, nu s-a terminat. Astazi, putem spune ca, in Rusia, s-a trecut de la un sistem birocratico-politienesc la un sistem nomenclaturisto-oligarhic. Tarile Baltice au adoptat cel mai repede modelul neoliberal, in Rusia este o nebunie, tarile din Caucaz ar vrea sa se democratizeze, dar nu prea pot, iar in Republica Moldova, avem un Partid Comunist, care gindeste pro-european. Am facut acum un an un interviu cu Voronin, pentru un post de radio german, si el vorbea ca orice birocrat de la Bruxelles, despre integrarea europeana a Republicii Moldova, despre drepturile omului.
La Chisinau ai vrea sa faci o lansare?
Da, am multi prieteni acolo. Si mai vreau lansari la Cluj si la Iasi, orase in care am locuit.
Ai stiut ca vei avea acest titlu, Nascut in URSS, inainte de a te apuca de scris?
Proiectul se numea, de la inceput, Nascut in URSS. Eu le-am propus prietenilor mei, nascuti in URSS si raspinditi in toata lumea, sa scriem impreuna o carte. Proiectul comun n-a functionat. Asa ca am inceput sa scriu eu singur. Din noiembrie 2005, timp de doua luni, m-am documentat – a fost o chestie de reactivare a memoriei. Trei luni am scris si o luna a durat redactarea si tiparul. Practic, in sase luni proiectul meu a fost incheiat.
Ce urmeaza?
Dupa Nascut in URSS, care este debutul meu in volum, trebuie – nu-i asa? – sa scriu, anul viitor, o carte intitulata Trait in Romania.
„Orice glezna dezgolita crea tulburare erotica in mentalul colectiv“
Ce nume de bautura din cele pe care le descrii in carte iti place?
„Cipok“ imi place cum suna. La fel, imi place „Goneste ursul din birlog“. Sint combinatii intre vodca si bere, acesta este amestecul cel mai utilizat. „Goneste ursul in birlog“ este asa: incepi cu bere, dupa fiecare inghititura se pune vodca, si la sfirsit berea este inlocuita de vodca.
La gust, tu ce preferi?
Apa plata.
Serios?
Da, foarte serios. Si nici nu recomand nimanui asemenea combinatii.
Ai doua capitole extraordinare intitulate Sexul in URSS. Sa te citez: „Ce poate fi mai sexy decit glezna mitralioarei Anka, ce se spala pe picioare in riu si pe care o vedem numai noi, poporul sovietic?“. Curat sex, coane Vasile!
Mi se permite o paranteza? in Uniunea Sovietica sistemul comunist a fost pe bune, nu s-a construit pe oportunism, ca aici. Masa critica, masa dominanta a crezut, si-a asumat comunismul. Oamenii au murit pentru comunism. Revolutia din Octombrie a fost o infruntare intre frati, intre albi si rosii, acolo a curs singe, n-a fost nimic trucat. Ideea revolutionara a biruit prin lupta. Lenin a fost respectat ca un erou. Treptat, au aparut oportunistii, ca peste tot, ca in Romania.
Al Doilea Razboi Mondial a creat un nou val de oameni care sa creada in comunism?
Al Doilea Razboi Mondial a fost un element-cheie pentru comunismul sovietic. Cine vrea sa studieze spatiul sovietic nu poate sa nu ia in seamna Al Doilea Razboi Mondial. Razboiul pentru apararea patriei, cum l-au numit sovieticii, a fost perceput ca o invazie straina asupra spatiului sovietic si ca un sacrificiu enorm. Practic, URSS a iesit din razboi cu cele mai mari pierderi, au murit peste 20 de milioane de oameni. Pe de alta parte, in URSS, razboiul a fost considerat o victorie a sovieticilor asupra lumii intregi. in mentalitatea din URSS, sovieticii au fost invingatorii absoluti ai razboiului. in URSS, americanii au fost perceputi ca lasi pentru ca au intrat tirziu in razboi, doar cind au inteles ca URSS ar fi putut iesi invingatoare in toata Europa. Aliatii nu au avut curajul sa deschida un al doilea front mult mai devreme. Lucrul asta ar fi schimbat fundamental datele problemei. Poate ca n-am fi avut o jumatate de Europa sub comunism.
N-au profitat sovieticii de victoria din razboi pentru a se instala in jumatate de Europa?
Au profitat, fara indoiala. Dar, la inceput, sovieticii nu aveau in gind ideea „exportului de revolutie“. URSS dorea doar sa-si refaca teritoriile din vechiul Imperiu Tarist. De aceea, am pierdut Basarabia. Dar nu exista un proiect de extindere, cel putin datorita faptului ca aripa Trotki – care era pentru expansiune si export de revolutie – fusese inlaturata de Stalin. Aripa Stalin a fost pentru consolidarea sistemului in interior: aliatii au favorizat drumul sovieticilor spre mijlocul Europei. Abia cind Aliatii au intervenit, URSS s-a oprit la Berlin, desi URSS putea ocupa Franta, unde era un mediu propice ideilor bolsevice. Amintiti-va ce bine se scria de Stalin, dupa razboi, in mediile intelectuale franceze.
Revenim la sex!
Revenim! Sexul la sovietici era privit printr-o perspectiva ascetica. In primi ani revolutionari se discuta despre lichidarea familiei si s-a inceput un proiect. Motivatia era ca noi toti sintem tovarasi de drum si traim in comunism, iar sexul este pentru reproducere si nu pentru placere. Familia trebuia lichidata pentru ca se considera ca este un produs burghez, cultiva individualitatea sot-sotie in detrimentul proiectului comun al comunismului. Nu s-a reusit lichidarea familiei, dar s-au instituit reguli severe. Eu exemplific dintr-o brosura comunista cum trebuia sa se faca sex in URSS: sa nu fie prea des, sa nu se faca din placere, sa se faca in interes de clasa, iar sexul sa nu fie aratat, descris. Au disparut elementele vizuale. O femeie nu trebuia aratata in frumusetea ei, ci imbracata cit mai uniform, cit mai sters, fara goliciuni. Dar fiinta umana are puternic impregnat un element erotic. El nu poate fi controlat, stapinit. Dimpotriva. Aceasta invelire a corpului uman a creat un puternic sentiment erotic: orice glezna dezgolita crea tulburare erotica in mentalul colectiv. Nu mai vorbesc de expuneri mai mari. Cind a aparut filmul Satra s-au vazut, citeva secunde, sinii dezgoliti ai eroinei principale. Toata lumea rosea, pufnea, comenta. Iar in filmul Micuta Vera s-a aratat, prima oara intr-un film sovietic, o scena de sex cu partenera deasupra barbatului.
In ce an era?
In 1987.
Te-ai dus sa vezi Micuta Vera pentru ca ai auzit de acea scena erotica?
Cred ca da. Eu am vazut Micuta Vera de doua ori. Nu e un film foarte bun, au fost filme care au jucat un rol mult mai puternic. Dar acel act sexual era un afront la adresa obsesiei sexuale reprimate. Micuta Vera era unul din primele filme cult, care dadeau nuanta lumii pe care o paraseam si a noii lumi in care intram. Era perioada perestroika, una dintre cele mai prolifice. A fost o perioada excelenta, a pregatit schimbarile radicale. Noi, cind am venit in Romania, ne-am confruntat cu o lume nepregatita. Noi eram dezmortiti bine, traiam intr-o lume normala. Prin perestroika, am putut sa ne exprimam. in Romania, in 1990, mai mult se urla, existau tot felul de fobii, n-aveai cu cine sa discuti pentru ca toata lumea striga. in URSS, zagazurile fusesera rupte in anii 1985-1987. Era perioada adolescentei noastre, puneam in discutie orice. inca nu aveai voie sa-l critici pe Lenin, dar lucrurile mergeau in acea directie. Or, Romania nu avusese o perestroika, se trezise la viata fara sa stie sa mearga, fara sa stie sa discute, fara sa stie sa inteleaga.
1 June, 2006
Comments Off on „Ne despartim de comunism numai daca il intelegem“ – Observator Cultural 1-7 iunie 2006