Cinepa rosie sau cum a murit Miciurin
Uhh. Uite un filmulet de pe vremuri unde ni se spune cum colhozul “Cinepa Rosie” a batut recordul productiei de cinepa din toate timpurile (7 tone pe hectar!).
Uitindu-ma la acest filmulet si vazind productia am inteles doua lucruri esentiale.
1. Am inteles ce a vrut sa spuna Stalin prin faimoasa fraza: “Viata a devenit mai frumoasa, viata a devenit mai vesela!”
2. Am inteles perfect bancul cu intrebarea de la Radio Erevan. Intrebare: Cum a murit Miciurin, marele savant sovietic (cel cu selectia pomilor etc)? Raspuns: A cazut nu din capsun cum zic gurile rele, ci dintr-o tufa de cinepa!…
Si pentru cei care stiu rusa Imnul combainerilor…. super si actual… probabi e compus dupa ce baiatul a strins citeva hektare de cinepa…
Soarta cărţii: edituri, librării, biblioteci, traduceri
CriticAtac propune in dezbatere
TEMA: Soarta cărţii: edituri, librării, biblioteci, traduceri (10 texte pe aceasta tema)
Manifestul cărţii / Bibliotecile publice și legile lor opționale / Cîteva observaţii asupra traducerilor din ţara noastră / Librăriile şi soarta lor după `89 / Industria cărţii, în plină criză: cine şi cum va supravieţui revoluţiei tehnologice? / Răspuns la “manifestul cărţii”: mai poate România SRL gîndi dezinteresat? / Scurtă şi dramatică descriere a vieţii editorului român / Cartea şi Statul: măritiş cu de-a sila? / Am fumat prea mult pipa păcii / Cultura scrisă în România – industrie, creativitate şi criză
Stânga, ca şi dreapta, sunt moduri de reflecţie nu boli mentale
am dat zilele astea un interviu in fuga… asa pe mess, email cum am apuctat.. asta a iesit… despre stinga, criticatac.ro etc + un Gogol Bordello nou – Emmigraniada
The Chronicle, 21.09.2010, 16:59
Acum câteva zile apărea o platformă de stânga, CriticAtac – www.criticatac.ro, iniţiatorii şi coordonatorii proiectului fiind Vasile Ernu, Mihai Iovănel, Costi Rogozanu şi Ciprian Şiulea. Spicuim din declaraţia lor de intenţie:
A dispărut gustul pentru utopie, pentru întrebări naive, directe, puternice, ideologice, politice, artistice. Avem de-a face cu o băltoacă estetică din care spaţiul public cultural pare incapabil să iasă. Vrem să trecem actualitatea prin bibliografii incomode şi prin problematizări care să ne trezească din pasivitatea traiului „capitalist cu faţă umană”.
Am reuşit să îl prindem pe Vasile Ernu într-o mică pauză revoluţionară şi i-am luat un interviu.
Î: E un moment prielnic pentru stânga? (revolte, mari prefaceri sociale, şomaj, prăbuşire economică).
V.E.: Pentru stânga întotdeauna este un moment prielnic mai ales când societatea în care trăieşti şi-a pierdut orice capacitate de solidaritate iar inegalităţile şi şansele la lucrurile esenţiale precum educaţia, sănătatea şi asistenţa socială sunt pe cale să dispară.
Din cunoştinţele mele, în România nu exista in acest moment o platformă de acest format, care să îşi propună să dezbată nu doar teme punctuale, de tip jurnalistic, ci şi ideologii, direcţii politice şi teme majore pentru societatea românească. Dupa cum se vede deja: venim cu texte de respiraţie mai lungă, cu o atitudine critică, polemică şi destul de diferită faţă de ce avem în acest moment pe piaţa de idei. În textul nostru se vede destul de clar direcţia de atac şi doleanţele noastre.
Din punctul meu de vedere, prima zonă de atac, cea care a devenit sufocantă, este zona conservatoare şi oportunistă în care se scaldă cea mai mare parte a intelighenţiei noastre: discurs neointerbelic, cum zice colegul nostru Şiulea, şi posturi cât mai bine plasate şi remunerate. În al doilea rând vrem să recuperăm un anumit discurs critic care vine pe filiera de stânga. Nu e nimic de ascuns aici. Stânga, ca şi dreapta, sunt moduri de reflecţie nu boli mentale. Nu ne legitimăm neapărat criticând sau polemizând, ci aducând noi direcţii de reflecţie, soluţii diferite, abordări diferite.
E timpul să apară în faţă oameni noi, oameni foarte bine instruiţi şi care nu fac comerţ cu texte şi idei.
Î: Vă gândiţi, pentru viitor, la o implicare activă în societate şi nu să rămâneţi doar o platformă a discursului de stânga?
V.E.: A scrie texte, a lua atitudine prin texte şi prin alte diverse forme reflexive e un început, nu un capăt de drum. Textele, cărţile nu pot schimba lumea dacă nu sunt urmate de nişte acţiuni sociale şi politice concrete. Nu suntem naivi să credem că doar textele pot schimba lumea, cel puţin lumea din jurul nostru. De aceea, fireşte că vom urmări şi un alt gen de acţiune, nu doar pe cel strict cel teoretic. Mulţi dintre noi sunt deja implicaţi în diverse proiecte concrete. Suntem foarte interesaţi de crearea unor forme noi de apărare şi luptă socială şi politică. Ne vom implica treptat treptat tot mai mult în proiecte concrete. Nu cred însă că ne veţii vedea în structuri politice de tip partid. Nu cred că în acest moment este nevoie de noi acolo. Cred că se poate influenţa atât politic cât şi social şi de pe alte paliere decât din interiorul partidului. De exemplu, falanga intelectuală din PDL a demonstrat că e o variantă perdantă în acest moment. Însă este foarte clar că trebuie găsite noi forme de implicare şi de acţiune.
Î.: O ultimă întrebare, ţinând cont de context: până unde se poate merge cu greva? Cei care lucrează în domenii vitale pentru populaţie (brutării, farmacii, medici chirurgi, poliţişti ) în ce condiţii, cerându-şi drepturile, au dreptul să nu afecteze viaţa celor mulţi – folosindu-se de cei mulţi de fapt.
V.E.: Una dintre cele mai mari probleme ale noastre din ultima perioadă, a celor mulţi, lipsiţi de protecţie, e tocmai faptul că au început să dispară mecanismele şi organizaţiile prin care se pot proteja şi prin care pot lupta împotriva unei noi elite modiale tot mai puternice care reprezintă o combinaţie cinică între birocraţia statului şi marii proprietari privaţi. Marea provocare a începutului de secol XXI este exact asta: cum ne vom proteja şi cum vom lupta împotriva acestei noi elite mondiale, care deţine o putere copleşitoare şi pe care o întâlneşti de la New York la Pekin şi de la Moscova la Londra.
Noua elită este un soi de capitalism, cu o putere enormă în zona privată, a marilor corporaţii, a marilor structuri bancare, dar cu un puternic lobby şi sprijin al statului. Noua criză a arătat perfect cum funcţionează acest mecanism: elita care conduce cea mai “profitabilă” zonă privată (spaţiul finanţelor, băncile) falimentează acest sector îmbogăţindu-se şi salvându-se în definitiv apelând la structurile de stat. Aşa-zisul sector “neprofitabil”, care este statul, folosind banii contribuabililor, vine să salveze crema capitalismului.
Eu cred că în acest moment noi am revenit la sec.XIX din punct de vedere al reinventării formelor de luptă şi de protecţie împotriva acestei elite. Trebuie să reînvăţăm să facem sindicate şi grupuri de presiune şi luptă.
Cum este posibil să se taie un procent atât de mare din salariile şi pensiile unei pături sociale atât de mari şi să nu existe nici o revoltă, nici un protest serios? Ce am avut este comic.
Cred că, înainte de a ne pune întrebarea până unde mergem cu revoltele, ar trebui să vorbim mai întâi despre cum să ne organizam şi cum protestăm. Trebuie să reînvăţăm să ne solidarizam şi să ne mobilizăm pentru nişte cauze.
“Importanta este viata si nu sistemul”
interviu realizat de Florina Pirjol/ Time Out Bucureşti 13, 1-14 septembrie 2006
Vasile Ernu s-a nascut la Odessa, in 1971, si din 1990 traieste in România. Experienta comunismului prin care a trecut a fost inregistrata intr-o carte. Cartea a aparut recent, se numeste “Nascut in URSS” si a iscat multe discutii. Florina Pirjol a vorbit despre ea cu autorul.
Sunteti un nostalgic? Este cartea dvs. “Nascut in URSS” una nascuta din nostalgie?
Nu, demersul meu nu este unul nostalgic. Povestea cu nostalgia face parte din faimoasa tehnica a culturnicilor locali care deturneaza sensurile. |n România nu ai voie sa gândesti diferit. Exista o doza de nostalgie, dar e o nostalgie controlata. E nostalgia unui matur fata de copilarie.
Filonul tare al cartii ramâne insa ironia, iar criticii mei, nu stiu de ce, nu prea vor sa spuna acest lucru. Ei nu concep ca trecutul poate fi tratat din mai multe perspective. Eu il povestesc fara incrâncenare, incercând sa-l inteleg. Eu nu gândesc in alb si negru, ci nuantat. Comunismul cred ca a fost facut de oameni (nu de bubuli sau extraterestri), iar tot ce e facut de om are parti proaste si parti bune. Nimic nu e rau sau bun in mod absolut.
Cu ce e ea diferita de demersurile similare facute, de pilda, de cei patru autori ai cartii “Explorari in comunismul românesc”?
Mai intâi e diferita caci vorbeste despre un spatiu care a fost matricea comunismului. Acolo comunismul a fost in prima faza asumat, iar acest lucru s-a transmis sub diverse forme. Apoi, eu nu pornesc de la supozitia ca viata din comunism a fost rea in esenta si ca trebuie sa-mi avertizez cititorii ca “fiti atenti, comunismul este raul absolut”. |n cartile la care faceti referire gasiti intotdeauna acest avertisment spus fie prin prefete, postfete sau dialoguri, fie printre rânduri. Eu incerc sa scap de aceasta judecata tare. |nsa totusi s-au facut pasi importanti in relatia cu regândirea comunuismului, mai ales la cei tineri (“O lume disparuta”, “Cartea roz a comunismului”, “Cartea cu e-uri”). Fata de ei, eu ma raportez intr-o vecinatate distanta.
Puteti defini comunismul celor douazeci de ani petrecuti in URSS nu in câteva sute de pagini, ci – sa zicem – in trei rânduri?
In comunism am trait 20 de ani. Importanta este insa viata si nu sistemul. Eu pun accent pe viata, o viata traita fireste intr-un sistem care exercita o anumita forma de represiune. De exemplu, eu dedic o oda “tualetului” (WC-ului) sovietic si acesta e unul dintre cele mai reusite texte ale mele. Toata experienta sovietica o sintetizez in acest raport intim intre mine, viata mea si “tualetul” (cel public si cel de la ”comunalka”, camin).
Ce este un tualet sovietic? Un loc damnat, mizer si murdar, urât mirositor etc. |n acelasi timp un loc necesar, nu neaparat in acea forma. Eu spun indirect un lucru tare si destul de sensibil, si anume faptul ca pentru mine el joaca acelasi rol pe care il avea “madelaine” pentru Proust. Acest loc are functia de a-mi reaminti cele mai frumoase lucruri. Dar si pe cele mai urâte. Acest “tualet” a fost viata mea. Dati-mi voie sa-mi respect si sa-mi iubesc viata.
Ce pregatiti in continuare? Ati creat asteptari si lumea e cu ochii pe dumneavoastra.
Sper ca vor veni texte surprinzatoare si incomode.
Declaraţie de intenţie
Sîntem un grup eterogen, cu gust pentru tot ce e incomod. Eticheta „stînga” a fost aplicată inexact unora dintre noi, mai ales de către grupuri de intelectuali, aflaţi acum în fruntea unor instituţii importante ale statului, care văd în respectivul cuvînt un cap de acuzare din oficiu. Aceia dintre noi care chiar sînt „de stînga” nu au probleme în a-şi declara firesc credinţele, au făcut-o deja. Pofta de critică autentică, de teme analizate convingător, de subiecte care pot anima o viaţă publică aflată în moarte clinică, asta e ceea ce ne-a unit aici:
- În 2009 – într-o campanie electorală care a determinat înregimentări politice ale intelectualilor care mai de care mai ridicole – şi-a dat ultima suflare ceea ce se numea în mod comun „societate civilă”. Vocile publice s-au polarizat şi au lăsat un imens gol pentru spaţiul critic. Lipsa de consistenţă şi de priză la realitate s-a adîncit pînă la insuportabil.
- Lipsesc criticile ideologice, politice, sociale care să iasă din logica electorală sau din simple jocuri de culise pentru funcţii, demnităţi.
- Vrem să scoatem din umbră oameni care au multe lucruri de spus şi care nu au tribună sau nu au forţa de a pune pe masă idei curajoase – e timpul să vorbim şi despre altceva decît despre celebrele teme „poporul român e blestemat, românul e şmecher”, „televizorul strică poporul” sau „cultura, încotro?”.
- A disparut gustul pentru utopie, pentru intrebări naive, directe, puternice, ideologice, politice, artistice. Avem de-a face cu o băltoacă estetică din care spaţiul public cultural pare incapabil să iasă. Vrem să trecem actualitatea prin bibliografii incomode şi prin problematizări care să ne trezească din pasivitatea traiului „capitalist cu faţă umană”.
- Derobotizare cetăţenească. Autoprivarea voluntară de libertăţi şi drepturi, iată una dintre problemele majore ale lumii contemporane. De aceea ne asumăm lipsa de sex appeal mediatic a unor critici sau analize. Dar ne-am săturat să avem o lungă galerie de vedete intelectuale şi două-trei idei care încap pe un colţ de ziar.
- Nu ne interesează anticorporatisme de salon, „ecologisme” fanatice, critici nediferenţiate ale „societăţii de consum” fără argumente solide.
- Nu vrem să românizăm problemele, un clişeu îngrozitor din care s-au hrănit comod mulţi intelectuali autohtoni.
- Criticatac e un grup independent de analiză ideologică şi dezbateri care vrea să stabilească o nouă agendă, dincolo de temele călduţe din mainstreamul intelectual. „Societatea civilă” a murit, poate e timpul să înviem adevăratele motive pentru care îşi au rostul artiştii şi intelectualii pe lumea asta: să atingă, să atace, să provoace şi nu doar să amuze şi să satisfacă puterea.
- Să profităm de criză şi să recîştigăm gustul libertăţii de expresie, în pofida instituţiilor menite să „întreţină cultura” care cheltuie bani inutil cu discuţii sterile.
- Din ce în ce mai mulţi oameni informaţi din domenii departe de „cultură şi artă” caută răspunsuri, caută forme de revoltă eficientă, de recîştigare a unei voci civile puternice, dincolo de proteste ale foamei şi mitinguri organizate de sindicalişti corupţi. Sperăm să ajungem la ei, sperăm să putem ataca probleme sensibile lăsate deoparte de intelectuali: raportul bănci-cetăţeni, stat-privat, angajat-angajator. Cea mai populară abordare de pînă acum a fost „Capitalişti vs. Comunişti”, sintagma care explică tot. Joaca de-a hoţii şi vardiştii s-a încheiat.
- Sîntem un grup coagulat exclusiv de dorinţa de discurs critic şi relaxat, de dorinţa de trezire din tot felul de transe culturale sau politice. Vrem să defrişăm ordinea stufoasă a discursului public: protocapitalism, aproape colonialism, care ţine o parte din Estul Europei cu capul plecat. Frica de critică a UE. Frica de apropiere onestă de propriul trecut. Frica de comunism! Frica de enunţuri simple şi întrebări directe! Ne-aţi plictisit cu logica resentimentului şi cu arta făcută ca să împartă lumea în elite şi restul lumii.
Performance – Born in the URSS
Valeriu Schiau, artist basarabean nascut si el in URSS, se exprima in felul acesta. Cu memoria nu te joci…
CriticAtac
Din 10 septembrie vine, vine CriticAtac. Ce este CriticAtac? Vom afla foarte curind….. pe 10 septembrie
Chienne d’histoire
Filmul… impresioneaza….
Megapolis revine… Supertango
Dupa 14 ani de tacere Megapolis revine… Supertango… a meritat asteptarea….
Numai gesturile radicale ne mai pot salva
Zilele astea “portocaliiI” m-au infuriat rau….. O astfel de debandada nu s-a mai vazut din timpul celui de-al 2-lea Razboi Mondial…
Lumea incepe sa se revolte…. Recomand textele Simonei Tache, Vlad Mixich, Cristian Ghinea si chemarea la Greva Fiscala.
Mi-am dat si eu cu parera in fuga prin telefon aici….
- ASA CA TOTI CEI CARE MAI CRED CA SE POATE FACE CEVA:
Vineri, 27 august la ora 11, în faţa Ministerului de Finanţe se vor stringe oameni să protesteze. Voi fi acolo alaturi de alti protestatari!
SI O PETITIE
« go back — keep looking »