Te invit să vizionezi un #interviu#fărăprotocol cu scriitorul și editorul Vasile Ernu. Am vorbit despre cum era viața în URSS și ce era bine atunci, cum a mers la studii în România, cum s-a cunoscut acolo cu Vlad Filat și ce impresii crea pe atunci viitorul politician. Am discutat despre lectură, din ce trăiesc scriitorii, dacă scriind cărți poți câștiga un venit decent în România sau Republica Moldova. Am vorbit și despre actuala guvernare, unde greșește și ce o așteaptă. La fel, Vasile a povestit și despre relația sa cu Dumnezeu. Vasile Ernu pe Facebook – https://www.facebook.com/vasile.ernu
Am ajuns la liceul Mihail Kogălniceanul dinspre Copou, de pe cea mai frumoasă stradă din Vaslui. E unul dintre liceele lăudate ale Moldovei şi țării. Pe bună dreptate.
Renovat şi aranjat impecabil – terenul de sport ca nou: jucau adolescenții baschet. Sala mare, amfiteatrul plin de adolescenți de liceu şi profesori.
Am discutat cam o oră jumătate. Profesorii, cât am cunoscut, mi-au lăsat o impresie tare bună. Copiii însă nespus de isteți – cu întrebări super inteligente: să tot ai copii din aceștia.
Au zâmbit compătimitor şi post ironic când am spus că generația lor mi se pare tare cuminte. Dar am clarificat şi asta: apele liniștite ascund mulți demoni. Fiecare generație cu demonii săi. Noi am avut destui – sper ei să treacă mai lin adolescența.
M-am simțit tare bine aici.
În ochii mei se putea citi doar atât: invidia că nu-s vasluian.
Mulțumesc mult celor care au avut inițiativa – liceului şi lui Andrei Huiban (inspector școlar venit din Bârlad aici), Hiccup Bookshop că au adus cărți pentru public.
Când am ieşit un tânăr cărui îi dădusem un autograf s-a urcat pe motocicletă şi a plecat – iubesc aici motoarele, am văzut şi multe fete pe motor.
E o toamnă rece şi însorită la Vaslui.
Viitorul e în mâini bune – o cană cu apă sau must tot primim la bătrânețe.
Am fost la Bârlad în fugă – la liceul Mihai Eminescu. Repet: una dintre cele mai complexe şi fascinante infrastructuri școlare din ţară – construit în 58 la comanda lui Dej care e de aici. Mai este unul identic – Liceul Militar din Câmpulung Moldovenesc.
Cocoțat sus pe deal, cu un parc imens în fată, se uită de sus la Bârlad. Ai grupul școlar, cantina, terenuri, alte corpuri pentru diverse, cămine etc. Arată ca un campus Universitar de top. Are nevoie doar de renovarea internă – acoperișul deja a fost schimbat. E unul din complexele mele preferate din țară. Un soi de Empire de anii 50 cu amestec brâncovenesc.
La Bârlad Eminescu este a doua opțiune după Codreanu – celălalt liceu “de elită”. Adică asta spune nu atât despre educație cât despre statut şi stratificarea socială locală. Adică am venit mai “la popor”, nu la “burghezia” din centru. Glumesc: ambele sunt licee bune – am scris despre ele. “Talpa” locală e altundeva – mai spre industrialul dispărut, periferia şi durerea mea cea mare – sat.
Doar că la Eminescu învață foarte mulți copii din rural: au cantină şi cămin pentru ei. Costurile pe copil se ridica spre 500 lei pentru părinte – mâncare şi cazare pe lună.
Sunt peste 1200 de copii. Cândva erau un număr dublu.
Am avut onoarea să cunosc şi o parte din corpul profesoral: la o cafea, apă în cancelarie. Eu am emoții la astea cu cancelaria – acolo vin oameni serioși, profi, ce caut eu acolo. Dar a fost foarte scurt – aici e bine să asculți că ai ce învăță: mai ales dacă vii de la București sau Cluj: stai în bancă şi nu vorbești neîntrebat.
Copiii? Nu știu ce le pun în lapte moldovenii dar au niște copii tare isteți şi buni. Şi am văzut ceva scoli şi licee.
M-am temut că nu vor să vorbească, că vorbim limbi diferite. Mai ales că această generație ştie ca nimeni alţii să-şi ascundă emoțiile, să se interiorizeze – noi nu eram capabili de asta.
Dar asta doar aparent până să-şi dea drumul. Când au început să întrebe: nu mai scăpam. Întrebări clare, țintite, durute, inteligente – deloc protocolare. De câteva ori am zis: poate mergem pe la casele noastre. Mă gândeam că mă înjură părinții: copii de clasa 11-12, lecții, una alta. Nimic. Am povestit o oră jumătate. Cu unii am apucat să discut şi despre Balul de absolvire: cine să le cânte etc. Mai să mă transforme într-un agent de influență la cancelarie Eram să pun botul, au mult umor de școală veche. Dar am ieșit aproape la timp.
La sfârșit mi-au făcut un test grilă, gen: Mare sau Munte – Mare, firește; Cluj sau Iaşi – Iaşi, firește; Folk sau Rock – Rock, fierse. M-au prins la câteva pervers, mai să pic clasă.
Dar ultima: răzbunarea haiducului din dealul Bârladului: Codreanu sau Eminescu – şi toţi în cor am strigat – E-mi-ne-scu. Şi au aplaudat.
Aşa că nu mai pup eu Codreanu Bine că nu am picat că Industrial scria pe mine. Era ziua lor, indiscutabil – impresionanți.
Despre mâncarea de aici data viitoare.
Mulțumesc doamnei directoare Huiban Veronica-Mihaela & Andrei Cosmin & corpului profesoral &&&& copiii de la Eminescu
Întâlnire interesantă, ieri, în Sala de marmură a Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Bârlad. Scriitorul Vasile Ernu, din Republica Moldova, a participat la o discuție colocvială cu elevii liceului. Talentatul scriitor, autor a zece volume de proză, le-a vorbit elevilor despre pasiunea sa pentru literatură, despre adolescență și despre cercetarea sa pe care o face în această perioadă în zona Moldovei, pentru a cunoaște mai bine locurile și oamenii de aici.
A răspuns tuturor întrebărilor elevilor, fiind impresionat de curiozitatea acestora și de nivelul ridicat al întrebărilor. La final, a oferit autografe celor care au dorit sa achiziționeze volumul „Sălbaticii copii Dingo”, apărut în urmă cu un an.
Vasile Ernu, absolvent al Facultății de Filozofie, din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, s-a născut în URSS în 1971. Împreună cu tatăl său, care era economist, a călătorit mult în Uniunea Sovietică și astfel a putut vedea de mic partea europeană a URSS, țări și oameni care l-au încântat enorm.
Pasiunea de a călători și a cunoaște oamenii, l-a determinat ca în urmă cu șapte ani să viziteze România, în special orașele mici, din provincie. Așa a ajuns scriitorul în județul Vaslui și la Bârlad.
„Sunt în județul Vaslui pentru a cunoaște mai bine zona și oamenii. Mă gândesc că vine acuși bătrânețea și nu vreau sa mor neștiutor. Mă tem să nu rămânem cu stereotipii despre acest județ. Analizând situația din teren, am constatat că nu e aceeași cu imaginea ei descrisă de mass-media, sau mai bine spus, o mare parte a ei. Adun povești, trăiesc experiențe din care învăț și îmi hrănesc sufletul și care mă inspiră. Am locuit și în orașe mari ale României dar nu mai sunt interesante pentru mine, așa cum sunt orașele mici, obișnuite, situate în regiuni defavorizate. Am locuit în Reșița, zona Craiovei, Olteniei și Dobrogei, și acum locuiesc temporar în județul Vaslui. Mi se pare nedrept ce scrie presa despre oamenii de aici. Vasluiul e zugrăvit ca un județ al faptelor urâte, al oamenilor plini de vicii, și nu e chiar așa. Aici locuiesc oameni minunați, ca de altfel în toată aceasta regiune a Moldovei. După mine, Moldova a produs și produce cea mai calitativă resursa umană din România, ori resursa umană, oamenii sunt cea mai importanta avuție. Din păcate, ne batem joc de ea și dacă, Doamne ferește, o vom pierde, vom pierde tot. Clădirile nu sunt nimic fără oameni de calitate. Poate nu vă dați seama ce oameni aveți în județ. Eu, ca simplu călător, am rămas impresionat de disponibilitatea oamenilor de aici de a sta la povești, de a comunica, dar și de bucuria de a dărui celor pe care nu îi cunosc, de ospitalitatea și bunătatea sufletească. Nu găsești nicăieri oameni mai deschiși ca în zona Moldovei, nicăieri în țară. Orașele și satele din Vaslui au viață, străzile sunt animate de dimineață până seară de oameni. Comunitățile au o dinamică binefăcătoare, spre deosebire de Ardeal sau chiar alte părți ale României, unde de la ora 8 seara e pustiu pe stradă. Forfota aceasta, dărnicia dezinteresată a oamenilor fac din zona Moldovei preferata mea. Vreau să spun lumii că aici sunt oameni minunați, care merită mai mult. Sărăcia zonei a fost speculata de mass-media și, pe nedrept, județul Vaslui a devenit un fel de paria, ca și cum doar aici ar fi violuri, crime sau alcoolici. E o imagine falsă despre oamenii locului, ce trebuie reabilitată. Aveți oameni minunați și un potențial uman cum nu e în multe zone ale României.”, a mărturisit Vasile Ernu.
Aceste confesiuni despre oamenii și locurile județului au impresionat elevii și profesorii care au participat la întâlnirea cu scriitorul basarabean. Despre adolescenții de astăzi, Vasile Ernu spune că sunt inteligenți, mai pragmatici ca generațiile de acum 20-30 de ani și că, deși par a viețui în ape liniștite, sunt de fapt vulcanici și mai profunzi.
Recunoaște însă că programa școlară ar trebui îmbunătățită, în sensul că ar trebui ca elevii să fie antrenați în mai multe activități practice, de socializare, pentru că, din păcate, există o tendință a acestei generații către introversie, depresie, anxietate și comunicare mai mult cu dispozitivele inteligente decât cu semenii.
Vasile Ernu nu este la prima vizită la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”. Încântat de chimia care s-a legat între el, elevi și conducerea școlii, scriitorul a promis că se va întoarce oricând cu plăcere la Bârlad, pentru o nouă întâlnire amicală.
La finalul întrevederii, Vasile Ernu a dorit să facă o fotografie de grup cu profesorii, directorii și elevii liceului preferat din județul Vaslui.
Am făcut un maraton de 2 zile tare intense: Vaslui-Bacău-Bârlad-Vaslui.
Am revenit acasă la Vaslui la hotel unde stau.
A fost superb dar obositor. Nu prea am apucat să dorm şi am vorbit, ascultat, discutat nonstop.
Mersi BacFest – Adrian Jicu face on treabă excelentă. Multă lume bună venită. Cu scriitorii am stat puţin aseară. Mi-am făcut numărul la liceu – unde a fost excelent – în rest umblat prin zonă.
S-au găsit câteva suflete bune care m-au furat şi arătat împrejurimile până spre mănăstirea Răchitoasa – superb renovată – care are o istorie complicată.
Bacăul nu am apucat să-l văd. În rest a fost super.
În Moldova asta este ceva unic: toată lumea se dă peste cap ca să te simţi bine. Dar nu agresiv, ca în Basarabia – acolo te bat dacă nu te simți bine. Peste munţi dispare această obsesie – ei se uită de peste gard la tine. Aici fie sar gardul şi vin la tine, fie te bagă în ogradă sau beci. Șanse puține să scapi de moldoveni. Şi la mănăstire vin peste tine: ca să te simţi bine.
Ceea ce e foarte vizibil: falia Vaslui-Bârlad e foarte diferită de zona Bacău. De ce? Of, e mult de povestit – dar noi suntem peste tot acasă.
La Bârlad scurt – vorbit şi aici puţin.
La Vaslui azi peste tot sunt nunți. Am o invitație – dar nu cred că mai fac față.
Începând cartea lui Vasile Ernu m-am ciocnit de unii termeni înșirați în legenda ca o prefață; sunt unul din acei cititori care preferă surpriza în narațiune și documentarea; era cât pe ce să las cartea, mai ales că acum ceva ani am avut o experiență bizară citind un volum de poezii în care autorul în unele creații plasa în poem un asterisc iar în subsol dădea explicații.
Apoi am descoperit că narațiunea lui Ernu nu este un Plan Gantt, ci una prudentă, cumpătată, cuminte, cu o peniță ireal de gingașă pentru marile experiențe pe care le urcă într-un bildungsroman ușor melancolic dar echilibrat ca un principiu ortodox. Rar găsești un scriitor care să aibă în traistă atâtea experiențe dramatice și care să scrie fără să acuze. Și bineînțeles că nu doar formării filosofice îi poate atribui acest merit.
Am descoperit în aceste pagini că fiecare pulsație a inimii adolescente are asociată o etapă sau o întâmplare istorică…
Ernu înfățișează alături de exercițiul imperativ al conducerii statale din epocă și păcatele și virtuțile circumstanțelor proletare – puterea limbajului, adecvarea atitudinii oamenilor din blocul muncitoresc.
Într-o perioadă în care puterea supremă își livrează propria țară, cetățenii abandonați caută o identitate care sa o înlocuiască pe cea dinainte.
Dacă vreți să citiți o fascinantă poveste istorico-biografică, excelentă pentru înțelegerea a ceea ce am fost și suntem, vă recomand cartea.
Am descoperit în autorul acesteia un scriitor care prezintă faptele, întâmplările și cunoașterea într-un stil aparte, echilibrat și detașat, ca și cum ar dicta-o dintr-o bulă postumă pentru muritorii de azi.
Sunt destul de rare momentele de umor din roman dar odată apărute poți să râzi la ele de să te împiedici. Eu eram în autobuz, urcam din salină către suprafață, mă țineam cu o mână de bară iar în cealaltă mână țineam cartea și citind frazele de mai jos am pufnit deasupra a patru adolescenți cehi ce stăteau pe scaune unii în fața altora și ascultau o melodie domoală de Bee Gees:
“Primul care m-a topit și a făcut din mine un mare fan al culturii și mai ales al literaturii române, pe care o percepusem atâta timp ca fiind străină, a fost Bacovia. Mai întâi pentru că suna perfect în limba mea, indiferent cum se numea ea (moldovenească sau română). În al doilea rând pentru că era aproape de ceea ce simțeam și gândeam. Era omul de lângă mine. Nu conta din ce lume venea: << aud materia plângând >>. Eram sigur că e punkist”.
Din povestire nu lipsește mai nimic din ceea ce poate cuprinde o adolescență tumultuoasă: întâlnirile cu prietenii educați, anturajul gangsterilor în formare, aventurile de la malul mării din Crimeea, acțiunile semi-clandestine de promovare a unui vis politic măreț și deșart.
Și, bineînțeles, capital, difuzia instinctelor copiilor Dingo, pătrunse inevitabil în materia maturității.
În această săptămână cartea Născut în URSS apare tradusă în limba japoneză la editura Gunzosha Publishing Co.
Traducere – Seiko Takesono.
Urmează Sălbaticii copii dingo și altele sper.
Nu știu cum am ajuns acolo dar luni de zile s-au chinuit să mă contacteze și eu aruncam mesajele lor la gunoi – mă speriam de acele semne stranii: uh spam bau, bau.
Interesul lor pentru cărțile mele a fost o mare surpriză – mai ales că e fără sprijinul programelor de traducere ICR etc și nu am nici agent care să-i frece la cap. Ce au cărțile mele cu Japonia? Dar m-am bucurat.
Cel mai interesant a fost colaborarea cu Seiko, traducătoarea, care știe ceva limbi europene și o foarte bună română. Mi-a trimis lunar liste și liste cu neclarități. Am discutat mult. Doamne ce diferiți suntem: lumi, experiențe și culturi tare diferite. Am aflat enorm de multe lucruri despre japonezi și cultura lor dincolo de clișee. Am început chiar să citesc mai multe despre ei, să mă uit la filmele lor altfel – cărțile lor.
Acum vreau, nu vreau – dar vreau – trebuie să ajung și acolo. În rest – drum bun în viață…
Scriitor de vitrină este un proiect Cărturești care îi aduce în centrul atenției (a se citi: în vitrină) pe scriitorii voștri preferați. Ideea întâlnirilor din vitrină a venit chiar de la un scriitor – autorul timișorean Robert Șerban ne-a propus proiectul, inspirat de vitrina unei librării Cărturești.
Gazda discuției este Adela Greceanu, poetă și jurnalistă, gazda emisiunii Timpul prezent la Radio România Cultural.
Moldova are cea mai bună muzică şi cele mai tari plăcinte.
Acum ceva vreme un amic mi-a trimis piesa Afganistant făcută de nişte băieţi super talentaţi – în clip un “zăc” citea în puşcăria de la Leova, cartea mea – Bandiţii Eu fiind din vecini de la Cahul.
Aşa că aseara am ieşit şi am mâncat plăcinte cu ei: Marin Kapuşon & Anatol Mîrzenco & Valera Leovskii & Roma Beats.
Culmea că în Sălbaticii copii dingo am un capitol dedicat Afganistanului, războiului.
Aici suntem trei generaţii 60, 70, 80 – Nenea Tolea 60, eu, 70 şi ceilalţi după 80.
La următoarea carte care e despre 90 o să cânt cu ei
Vasile Ernu, Scriitor și Eseist român, la Anti Podcast “Nota Doi” și o discuție liberă despre: Moldova vs România, Accentul Basarabean și Iadul Urbanistic din Chișinău. Mai jos Time Coduri:
Eram să pun botul, au mult umor de școală veche. Dar am ieșit aproape la timp.
24 septembrie 2022
În această săptămână cartea Născut în URSS apare tradusă în limba japoneză la editura Gunzosha Publishing Co.
