Vasile Ernu

În viaţă există lucruri mult mai îngrozitoare decît moartea BR Anna Ahmatova

În viaţă există lucruri mult mai îngrozitoare decît moartea
Anna Ahmatova
blog

Razboiul alcoolului: cauze si efecte

Razboiul alcoolului: cauze si efecte
(text aparut in Romania Libera, Vineri, 08 Decembrie 2006, iar pentru a intra in atmosfera va pun si un Buna dimineata de Zdob si Zdub)

Traditional, piata de alcool este un segment semnificativ al economiei rusesti. Peste 10% din veniturile statului rus se bazeaza pe alcool. Alaturi de cea energetica, piata alcoolului reprezinta o putere de luat in seama in statul rus. In momentul in care apar framantari pe piata alcoolului din Rusia, ca si pe cea energetica, aceasta devine nu numai o problema economica, ci si una politica.
In primavara acestui an, Moscova a interzis comercializarea vinului moldovenesc (si a vinului georgian) pe piata ruseasca. Motivul oficial este unul simplu: vinurile contin prea multe pesticide si metale grele. In realitate, sustin majoritatea analistilor, decizia Moscovei este un raspuns adus “blocadei” economice impotriva Transnistriei, organizata de Moldova in colaborare cu Ucraina. Pe 3 martie, Ucraina a schimbat regimul vamal, astfel incat marfurile sa poata patrunde in Transnistria doar cu parafa oficiala de la Chisinau. Pe 27 martie, vinul moldovenesc era oficial interzis in Rusia.
Pentru Republica Moldova, aceasta interdictie genereaza prejudicii enorme, in primul rand, pentru ca economia republicii este dependenta de aceasta ramura de productie si, in al doilea rand, pentru ca Rusia este cea mai mare piata de desfacere. Analistii rusi insa arata ca relatiile dintre Moldova si Rusia au inceput sa se inrautateasca mai inainte, o data cu caderea “planului Kozak” privind federalizarea Moldovei, plan sustinut de Rusia. Dupa alegerile din 2003, Vladimir Voronin, desi lider al unui partid comunist, devine pentru Moscova mult prea “portocaliu” si intra in categoria presedintilor incomozi, precum cel al Ucrainei si al Georgiei. Rusia continua sa se impuna si sa demonstreze ca are un cuvant greu de spus in zona si mai ales in problema transnistreana, astfel incat “raspunsurile” economice date Moldovei, mai intai interdictia productiei de carne, dupa care cea a vinului, au un evident caracter politic. Raspunsul Moldovei, alaturi de cel al Georgiei, vine prompt: amenintarea cu nesemnarea protocolului intrarii Rusiei in Organizatia Mondiala a Comertului (WTO).
La summit-ul tarilor CSI, care tocmai a avut loc la Minsk, Rusia si-a anuntat intentia de a ridica embargoul asupra produselor din Moldova. Aceasta “reabilitare” a vinului moldovenesc vine in urma unor negocieri si a unui nou context politic care s-a creat in ultima perioada. Ar trebui, mai intai, sa urmarim atent ce se intampla in Ucraina. Idealurile “portocalii” de aici au luat mai degraba culoarea noului sef al guvernului de la Kiev, premierul pragmatic si apropiat Kremlinului, Viktor Ianukovici. Acesta, de exemplu, a inchis pentru reparatii podul de peste Nistru (Moghilov-Podolisk) prin care intrau in Moldova majoritatea marfurilor din directia estica. Ca rezultat, Moldova a fost nevoita sa accepte intrarea marfurilor rusesti si ucrainene, avand ca punct de tranzit Transnistria. In al doilea rand, Rusia nu-si poate permite o inrautatire atat de brusca a relatiilor cu blocul antimoscovit din CSI, Ucraina, Georgia si Moldova. Cum relatia cu Georgia s-a inrautatit vizibil, iar relatia cu Ucraina pare a se ameliora, “indulcirea” relatiei cu Moldova pare fireasca, iar aceasta cu atat mai mult cu cat interesul Rusiei in ce priveste Moldova e bine definit si legat de problema Transnistriei. Nu in ultimul rand, aceasta situatie are conexiuni directe cu contextul creat de discutiile nesfarsite despre colaborarea energetica dintre UE si Rusia. Rusia are tot interesul sa detensioneze relatiile prea politizate dintre ea si UE. Dat fiind ca atitudinea unor membri UE fata de Rusia a devenit mai pragmatica, in mare parte datorita interesului pentru piata energetica, Rusia incearca sa negocieze acum problema Transnistriei direct cu unii membri UE, dorind sa-si impuna propriul plan.
In acest nou context, Rusia e dispusa sa ridice blocada economica impusa Moldovei. Asa-numitul “razboi al alcoolului” ar putea lua sfarsit in scurt timp. Problema majora insa ramane: oare aceasta pace economica nu se va plati cu un pret prea mare, si anume acela de mentinere a trupelor rusesti pe teritoriul Transnistriei, adica pe teritoriul juridic al Moldovei?

-
13 December, 2006
in: Blog   
Niciun comentariu

Comments

Leave a Reply