Moscova, ca anexă a literaturii ruse
(text aparut in Adevarul literar si artistic 2008-05-07 + Bulat Okudjava cu al sau Ah Arbatul meu!)
Moscova este un oraş rusesc, o ştim cu toţii. Spre deosebire de Petersburg, o altă capitală a Rusiei, Moscova este un oraş mult mai rusesc. Petersburgul, poate primul oraş modern al Europei, căci întîi a fost gîndit şi planificat, după aceea construit, a fost un oraş-exil pentru nobilimea rusă.
A trebuit să curgă mult sînge pe Neva pentru ca oraşul să capete un autentic iz rusesc. Moscova este însă şi Rusia vechilor ţari, şi cea a lui Stalin, şi cea lui Putin.
De aceea, poate o frază cehoviană precum „să mergem la Moscova, la Moscova!” are o încărcătură atît de mare pentru ei, frază care ne-a molipsit şi pe noi, cei care locuim departe de ei şi ne hrănim din alte obsesii. În acelaşi timp e bine să ţinem cont şi de sfatul moscoviţilor care ne avertizează că „Moscova, totuşi, nu e Rusia.”
„Aici s-a bătut Esenin cu Maiakovski”
Deci, „La Moscova!” Unul dintre lucrurile care mă fascinează ori de cîte ori merg la Moscova şi hoinăresc cu amicii mei prin oraş e modul în care-şi povestesc oraşul apelînd la un soi de „istorie literară” a oraşului. Mai fiecare colţ şi clădire din vechiul oraş este legat de un scriitor semnificativ, un eveniment literar sau unul „fictiv” din literatură. „Aici a stat Alexandr Sergheevici Puşkin”, „Aici s-a bătut Esenin cu Maiakovski”, „Aici a locuit Ţvetaeva”, „Aici s-a duelat poetul X”, „Aici a fost găsit beat Venicika Erofeev” şi continuă aşa un şir de identificări geografico-literare încît ai impresia că Moscova este un spaţiu-anexă a literaturii ruse.
Acest lucru, de exemplu, nu l-am întîlnit niciodată în România. Cu excepţia Iaşiului, nicăieri aici nu se face atîta caz de „istoria literară” a oraşului. În România urbană există o raportare la literatură de o manieră anecdotică, de crîşmă. În spaţiul urban românesc, „istoria literară” a oraşului este mai degrabă folclorizată, în timp ce ruşii au un exces de zel în mitizarea ei. Acolo expresia „un poet este mai mult decît un poet” are un sens aparte. Locurile sînt ritualizate, fiecărui loc i se găseşte o poveste exemplară, „fondatoare” de mituri literare. Nici măcar maşinăria actuală de produs VIP-uri nu reuşeşte să ia faţa „Poetului”. Există ceva religios în acest raport.
Strada Arbat este un fel de Mecca a istoriei literare moscoviteÎnsă Mecca „istoriei literare” a oraşului Moscova este strada Arbat (Starîi Arbat) pe care poetul şi bardul Arbatului, Bulat Okudjava, o cîntă: „Ah, Arbatul meu, tu eşti Patria mea!” Strada datează din secolul XIV şi apare în letopiseţele Moscovei în cumplitul an 1492, cînd oraşul a ars din temelii. Numele de Arbat vine, după cum tălmăcesc specialiştii, de la cuvîntul arab „rabat”, cel care definea „periferia oraşului.”
Strada începe din spatele Kremlinului, fiind cîndva periferia oraşului Alb (cel care era înconjurat de zidurile Kremlinului). Începînd cu sec. XVII, strada devine cel mai important centru comercial şi treptat ajunge unul dintre cele mai atractive locuri din Moscova. Începînd cu anul 1908, pe aici începe să circule un tramvai, iar odată cu anii 1970 ea devine, aşa cum o ştim şi astăzi, o stradă pietonală. Strada a devenit locul de întîlnire a boemei moscovite, locul de promenadă a turiştilor străini şi chiar dacă în ultimii ani a căpătat un aer mai comercial, întîlneşti „istoria literară” a străzii la tot pasul.
Oraşul caselor memoriale
Orice moscovit cult îţi va arăta casa nr. 53 în care Puşkin a stat cu tînăra lui soţie şi în ciuda faptului că „a fost fericit, nu a scris nici un rînd”. În aceeaşi casă va urma povestea Mariei Ţvetaeva, care a închiriat un apartament pe motivul „că aici a stat Puşkin”. Nr. 53 mai este legat şi de Piotr Ceaikovski, dar şi de Vladimir Maiakovski sau Vsevolod Meyerhold. După casa nr. 53 va urma imediat povestea casei nr. 55, situată alături şi în care a stat „însăşi” Andrei Belîi.
Dacă ai noroc să ai un ghid, el nu va uita să-ţi arate casa nr. 9 unde a fost faimoasa cafenea „Arbatsky podval” în care nedespărţiţii Esenin şi Mariengof îşi făceau veacul şi din cînd în cînd îşi făcea apariţia „bluza galbenă” a lui Maiakovski. Fireşte ţi se vor arăta monumentele lui Puşkin şi Okudjava, ţi se va spune că despre Arbat au scris de la Tolstoi la Rîbakov, şi cu siguranţă ţi se va arăta fresca dedicată celui mai iubit erou underground, poet şi cîntăreţ rock, Viktor Ţoi. Acestea şi multe alte „aventuri” literare se pot „întîmpla” pe o mică stradă din Moscova, numită Arbat.
Comments
Leave a Reply