Moscova – Bucureşti

Moscova – Bucureşti
Jurnalul vremurilor de inflaţie
(text aparut in Noua literatura unde voi tine o rubrica pe aceasta tema… inainte de a citi textul recomand Nochnie snaiperi – Katastraficheski)

Să fi fost iarnă, să fi fost vară? Dar nu cred că acest lucru vă interesează. Ştiu că era cald în compartiment, dar nu ştiu daca era de la soarele dogorîtor de vară, de la sistemul de încălzire folosit iarna, de la ceai sau mai ştiu eu ce licori care se folosesc din abundenţă pe rutele interminabile ale unei ţări în care distanţele se măsoară în timp. Da, însă îmi aduc bine aminte că nici un geam nu se deschidea şi că, indiferent dacă mă duc sau mă întorc, voi coborî peste două zile.
Trenul cu „perdeluţe” se urni din loc. Lumea începu să se foiască încolo şi încoace pe holul cu covoraş persan roşu iar, în câteva minute sunetul atît de specific spaţiului rusesc al linguriţei amestecînd zahărul în ceaşca de ceai începu să se audă din toate compartimentele. Cum ruşii sînt mari băutori de ceai, acest sunet se aude în toate bucătăriile şi cafenelele ţării. Cel mai mare şoc pe care l-am avut legat de acest procedeu a fost prima mea întâlnire cu un grup de englezi, şi ei mari băutori de ceai, dar care reuşeau să nu scoată nici un sunet folosind aceleaşi tehnici.
Plecam totuşi, căci mergeam să mă văd cu cel pe care eu îl numesc Marele Instigator. Cine este acesta? El este născut în Moscova într-o familie de ţărani mutate în capitala tânărului stat sovietic în anii `20 ai secolului trecut. A fost din tinereţe un socialist convins, a intrat la facultatea de filosofie, iar la sfârşitul anilor `30 a creat o mică organizaţie teroristă care avea ca scop lichidarea lui Stalin. Este deconspirat şi condamnat la moarte. Din fericire pentru el în acea perioadă începe al II-lea război pentru apărarea Patriei şi este trimis în prima linie. Mai tîrziu, cînd deja devenise un nume de referinţă în toată lumea, îi plăcea să spună că „Marile catastrofe din viaţa mea m-au salvat!”. În anii `60 este unul din cei mai cunoscuţi intelectuali din spaţiul sovietic, este expulzat din ţară pentru opiniile incomode, iar odată ajuns în Occident unde este aşteptat ca un mare disident, devine un personaj controversat din cauza atitudinii critice şi faţă de această lume. De aceea eu l-am numit Instigatorul. Toate cărţile şi opiniile lui sînt surprinzătoare, imprevizibile, incomode şi te pun pe gînduri.
Am ţinut foarte mult să-l cunosc şi am reuşit acest lucru destul de tîrziu. Am corespondat cîţiva ani buni, iar acum merg cu trenul cu „perdeluţe” să mă întîlnesc cu el. S-a întors în ţară, nu duce o viaţă uşoară în aceşti ani nebuni de tranziţe, în aceşti ani de mare inflaţie economică, politică şi mai ales culturală, însă a rămas acelaşi Mare Instigator. Desfac pachetul cu scrisorile primite de la el şi le pun în ordine pentru o eventuală publicare a lor şi dau peste una de care uitasem şi care făcea parte din seria „Emigrantul sovietic/comunist în Occident”.

„ Dragă…
O să continui povestea aventurii mele în Occident. Vreau să-ţi spun că pentru omul sovietic şi în general cel educat în spaţiul comunist, a trăi în Occident nu e deloc uşor, ba e chiar foarte greu. Şi o să-ţi dau numai doua exemple. Primul exemplu e legat de hîrţogăraia birocratico-juridică. Gînd locuiam acasă acest aspect nu mi-a creat niciodată probleme şi nu am avut această grijă. Cartea mea de muncă era undeva înregistrată şi nu am văzut-o decît cînd am fost dat afară. Acasă aveam paşaportul şi cam atît. Da, mai trebuia să te înregistrezi la noul domiciliu dacă îl schimbai. Ei bine, aici însă în decurs de un an am primit atîtea hîrtii pe care nu numai că trebuie să le păstrez, ci la care trebuie să şi reacţionez într-un fel. Aici dacă nu ai un raport constant cu hîrtiile birocratice nu exişti. Un stat juridic fără astfel de proceduri nu poate exista, iar ca să reacţionezi normal la aceste proceduri trebuie să fii obişnuit de mic.
Într-una din zile am primit un pachet cu acte oficiale. Am încercat să citesc, dar nu am înţeles nimic şi mi-am dat seama că pe lîngă limba literară mai trebuie să ştii şi un limbaj birocratic. Nici localnicii nu cunosc bine acest limbaj, însă ei completează formularele maşinal, din obişnuinţă. A trebuit să apelez la un amic care la rîndul lui m-a recomandat la o firma care ar face pentru mine acest serviciu. Aşa că eu i-am anunţat că voi plăti dublu numai să nu mai văd aceste hîrtii niciodată. Nu am scăpat fireşte de hîrtii. Plicurile au început să vină tot mai des şi de fiecare dată mi se par tot mai groase. Mi-am cumpărat un dulap şi le pun pe toate acolo fără să le mai desfac folosind vechiul principiu sovietic: daca au ei nevoie de mine mă vor găsi şi vor veni după mine.
O altă mare problemă cu care mă confrunt e legată de a alege. Aici mereu sînt pus în situaţia de a alege, lucru cu care omul sovietic nu e obişnuit. Cînd eşti pus să alegi dintr-o varietate de lucruri, te confrunţi cu problema responsabilităţii şi a mustrărilor de conştiinţa care rezultă din ea. Am fost zilele trecute la magazin şi am văzut o cămaşă care mi-a plăcut. Ca un om sovietic am înhăţat-o ca şi cum ar fi fost singurul produs şi acela ocazional şi am plecat spre casă fericit de marea mea achiziţie. În drum spre casă la un alt magazin vad aceeaşi cămaşă la un preţ mult mai mic. Buna mea dispoziţie a început să-şi piardă din intensitate. Peste cîteva zile văd aceeaşi cămaşă de două ori mai ieftină, iar peste două săptămîni era aproape gratis. Acum nu mai pot s-o mai văd în faţa ochilor. Am pus-o în şifonier ca un simbol al incapacităţii mele de adaptare la lumea occidentală.
Despre restaurant ce să mai zic! De fiecare dată intru în panică cînd trebuie să comand. Fie că îmi comand lucruri scumpe, fie că îmi comand lucruri ieftine, tot am surprize. Aşa că am renunţat să mai fac experimente şi indiferent dacă sînt la Roma, Paris, Londra sau Berlin comand sigur şniţel vienez. Îmi invidiez colegii occidentali care nu numai că ştiu ce să comande, ci ştiu şi ce anume mănîncă.
Însă am observat un lucru interesant: că viaţa lor socială este strîns legată de aceste activităţi ale persoanelor individuale. Noi sîntem lipsiţi de o mulţime de griji pe care ei le au din plin. În acest sens, noi avem o viaţă mult mai liniştită. Aşa că am decis la ultima conferinţă să vorbesc despre acest lucru. Le-am explicat că noi avem o viaţă mai liniştită şi fără griji, iar acest lucru se plăteşte scump. Pentru o viaţă mai liniştită trebuie să renunţi la un nivel mai ridicat al bunăstării şi la anumite libertăţi. Am încercat să fiu sincer cu ei şi le-am spus că această idee, îmi vine deseori in minte şi ca aş fi tentat să o pun în practică. După această conferinţă, o bună parte din invitaţi au încetat să mă mai salute.”

Comments

Bine ati venit!

Pe www.ernu.ro, Vasile Ernu va prezinta cartile sale. Puteti vizita blogul si citi recenziile operelor sale in presa.

Posturi si articole

• Lansare Gaudeamus 2024
• 𝐓𝐎𝐏 𝐕𝐀̂𝐍𝐙𝐀̆𝐑𝐈 𝐏𝐎𝐋𝐈𝐑𝐎𝐌 𝐋𝐀 𝐆𝐀𝐔𝐃𝐄𝐀𝐌𝐔𝐒 𝟐𝟎𝟐𝟒
• Generația canibală
• Vasile Ernu: totul e bine când se termină prost
• Vai și amar de țara care se sprijină doar pe cronicarii și intelectualii de curte de Vasile Ernu
• „INTRARE LIBERĂ”: DESPRE LITERATURĂ ȘI RĂZBOI, ÎN CONTEXTUL FESTIVALULUI DE LITERATURĂ DE LA ODESA | VIDEO
• VASILE ERNU: „NOI NE TEMEM ENORM DE SĂRĂCIE”
• Prietenii între ei – DE IULIAN BOCAI
• 2023 – repere în non-ficțiunea românească – Victor Cobuz | Observator cultural
• INTRARE LIBERĂ | PLEDOARIE PENTRU LITERATURĂ – VASILE ERNU ŞI BOGDAN-ALEXANDRU STĂNESCU #tvrcultural

Cautare