Intelectualii lui Putin sau cit costa fericirea?
(text aparut in HotNews.ro + varianta Billy`s band la Temptation)
Anul 2007 a luat sfirsit cu o stire care m-a pus pe ginduri. Un numar important de intelectuali rusi, majoritatea facind parte din establishment-ul intelighentiei ruse, au semnat o scrisoare adresata presedintelui Putin in care ii cereau acestuia sa ramina si in cel de-al treilea mandat. Evident ca au fost voci radicale care au criticat aceasta scrisoare aberanta. Totusi, un astfel de gest nu ar fi fost posibil de conceput si realizat nici macar in perioada sovietica post-stalinista.
Cred ca s-a intimplat ceva grav in atitudinea politica a intelighentiei ruse daca in anul 2007, la atitia ani dupa caderea comunismului, un grup atit de semnificativ si compact cere presedintelui sa incalce Constitutia (sau s-o modifice) pentru a ramine si veghea la „linistea si bunul mers al lucrurilor”.
Fiecare e liber sa voteze si sa sustina pe cine doreste, dar cind apare un fenomen masiv de „indragostire” de Presedinte, oricare ar fi el, iar tonul il dau intelectualii, atunci lucrurile devin sumbre. Fiind chiar in acea perioada la Moscova am fost curios sa aflu parerea despre acest subiect de la una din ziaristele mele preferate (si critic de arta) Ekaterina Degot. Povestea ei cu tilc este urmatoarea:
Cind eram mica (anii 70), dar tara era mare, eu faceam parte din intelighentia sovietica. Din cite imi amintesc, in acea vreme, intelighentia sovietica avea doua vise mari si late: sa citeasca carti interzise sau greu accesibile (alaturi de muzica si filme) si sa calatoreasca peste hotare. Suferinta poporului si viitorul tarii nu erau lucruri care ne interesau prea mult. Aceste vise si, mai ales, neinplinirile lor deveneau treptat motive de a construi discursuri antiregim si de a ne plinge de lipsa libertatii.
Acum restrictiile sint departe in urma. Vizele au inceput sa curga si sintem mai mereu plecati in diverse tari, iar unii ne dau vize chiar pe 5-10 ani. In ce priveste numarul de carti si CD-uri, nici nu are rost sa mai vorbim, caci ele pur si simplu ne-au invadat. In acest moment fac cozi mult mai mari cei care vor sa vinda rusilor, decit cei care vor sa cumpere, asa ca marfa este din abundenta: poti sa cumperi orice si oriunde.
Pe alocuri se vinde bine Ortodoxia, pe alocuri Mahomed, pe Rubliovka in Moscova se cumpara ce e prea scump la New York, iar obiectele de lux si operele de arta din galeriile londoneze sint la mare cautare.
Intelectualii cumpara si ei ce pot si-si indeplinesc visurile din perioada brejnevista care le-au produs atitea frustrari. Toata aceasta „fericire” s-a infaptuit insa nu dintr-un exces de democratizare a tarii. As putea spune ca la acest capitol, Rusia are un rating destul de scazut si iese din categoria tarilor „poreadochinih / cumsecade”.
Paradoxal insa, cu exceptia unor grupuri marginale, pe nimeni nu intereseaza acest lucru. Toata aceasta „fericire” s-a infaptuit si cucerit nu cum am fi crezut noi in anii 70-80, adica prin revolutii si lupte pentru mari transformari, ci prin ceea ce noi dispretuiam: fericirea s-a infaptuit prin bani.
Am cumparat totul, am cumparat cartile, CD-urile si filmele pe care nu le-am avut, foile de calatorii la care visam atit de mult. Visul frumos al intelighentiei s-a implinit, iar acest vis, si acest lucru trebuie sa-l recunoastem cu tristete, era un vis pur consumerist.
Se pare ca in acei ani sumbri ai comunismului, noi sufeream mai degraba din cauza ca nu apartinem nomenclaturii sovietice, caci doar ea avea cartile si vinilurile la care visam noi. Iar acum, aceasta intelighentie a devenit, aproape inconstienta, nomenclatura insasi.
Privilegiile pe care odata le primea nomenclatura sint transferate astazi si spre intelighentie. Si fireste ca nu vrem sa le pierdem. De aici vine si teama noastra aproape paranoica in fata schimbarii.
Cred ca de teama schimbarilor care pot dauna locului caldut in care te afli si pierderea privilegiilor acumulate, multi dintre noi nu numai ca semneaza petitii in sustinerea Presedintelui pentru al 3-lea mandat, ci ar vrea in sinea lor ca el sa ramina acolo vesnic, atita timp cit ei isi pastreaza privilegiile.
Este o poveste trista de care intelighentia romana si cea din Est nu este deloc straina.
Comments
One Response to “Intelectualii lui Putin sau cit costa fericirea?”
Leave a Reply
January 23rd, 2008 @ 9:55 am
cu stima.
un titlu incorect pentru un text adevarat si lucid. varianta mea?
” Intelectualii lui Marx sau cit costa fericirea?”.
asa inteleg eu intelighentia moderna de unde ar fi ea.