Cum ar fi reactionat Stalin la Versetele satanice? (II)
(fragment. text aparut in Suplimentul de cultura. Textul integral poate fi citit la http://www.supliment.polirom.ro/category.aspx?item=175&cat=17 )
+ un excelent fragment din cea mai buna ecranizare a lui Bulgakov, Inima de ciine… titrat..
Ce intelege Stalin?
Reactia lui Stalin la acest roman, dupa cum povesteam in scrisoarea precedenta, este deja legendara. Poate numai Bulgakov s-a bucurat de o astfel de “atentie” din partea lui Iosif Visarionovici. Insa, daca Bulgakov, mai naiv si credul din fire, spera intr-o interventie miraculoasa a “GhenSek-ului”, Platonov, mult mai cerebral, noteaza lucid si cinic: “Eu am scris aceasta povestire pentru un singur om (tov. Stalin), iar acest om a citit-o si mi-a raspuns pe masura. Restul nu ma mai intereseaza”.
Ce intelege Stalin sau, mai bine spus, ce stie Stalin? Stalin (asa cum aflam de la unii interpreti precum Groys sau Zizek) stie ca proiectul lui este opus sistemului liberal, deci nu se bazeaza pe economic, ci pe politic. Adica in sistemul lui, economicul este cel care se subordoneaza politicului, si nicidecum invers. Stalin, pe urma maestrilor sai, mai stie un lucru extrem de important: in timp ce economicul se exprima in cifre, unitati, adica bani, politicul se exprima prin limba, adica, prin cuvinte. Acesta este un element esential in a intelege cum se construieste un sistem si, mai ales, cum se construieste dusmanul sistemului. Daca limba (cuvinte, texte, decrete, directive etc.) este materialul esential de constructie a politicului si, deci, a comunismului, dusmanul lui se naste exact din acelasi aluat. Nu intimplator, comunismul a avut o nevoie enorma de intelectuali si, nu intimplator, societatea comunista este singura societate moderna in care acestora li se reinventeaza aura pierduta (dupa cum ne invata Benjamin) pe la inceput de secol XX. Comunismul este poate singurul proiect (apropiat de cele religioase) care a fost atit legitimat, cit si delegitimat de intelectuali cu ajutorul limbii. Stalin, care stia foarte bine acest lucru, a fost excesiv de “atent” cu scriitorii. Nu e deloc intimplator faptul ca atentia ii este atrasa in mod special de Platonov si de Bulgakov, si nu de marii circotasi ai vremii, precum Ilf, Petrov sau Zoscenko. Cei doi, pe care Stalin i-a “criticat” de cea mai radicala maniera, au produs doua romane considerate de aproape toata critica rusa ca fiind cele mai importante romane ale perioadei sovietice. Comunismul de tip stalinist a produs o politica totala (totalitara) care presupunea un limbaj total, iar el nu ar fi putut fi pus in pericol decit de o naratiune de acelasi calibru. Stalin a inteles perfect ca nu Ilf si Petrov sint marii dusmani ai “naratiunii” lui politice, ci Platonov cu al sau Cevengur. Poate mai periculos chiar si decit Bulgakov, Platonov a construit o distopie narativa care avea puterea unei prorociri, a unei revelatii. Avea forta sa arate ca marea utopie stalinista se incheiase tragic inainte de a se naste.
In treacat fie spus, daca e sa revenim la vremurile noastre, ideea ca putem critica sistemul liberal cu ajutorul textelor este o poveste de adormit copiii. Cuvintele si cifrele nu se intersecteaza, iar un sistem bazat pe cifre si unitati, precum banul, nu poate fi atacat de cuvinte, caci intr-un astfel de sistem, textele sint transformate in marfuri intr-o clipita. Exemplul perfect este romanul Versetele satanice. In lumea araba, o lume cu adevarat religioasa (in sensul vechi al cuvintului), care, dupa cum spuneam, se intemeiaza si ea pe limba si unde orice iota poate rasturna lumea, volumul are o semnificatie politico-religioasa. In lumea occidentala, care este o societate prin excelenta economica, unde limba are o valoare eminamente comerciala, acest element “scandalos” a fost transformat intr-o banala marfa cu o anumita conotatie estetica.
Comments
Leave a Reply