“Tovarasi de drum”, un brand bine vindut
Dilema imi solicita sa scriu un text despre “comunismul ca brand”… parca am mai scris undeva ceva de genul asta… (textul si o lucrare a lui Ciprian Muresan…). Bagheta magica a Capitalului transforma totul in marfa.
“Tovarasi de drum”, un brand bine vindut
Exchange office
In anii de liceu, una dintre distractiile noastre era sa interpretam lozincile, imaginile si tot ce tinea de ideologia puterii. Limbajul de lemn al lozincilor afisate la tot pasul capata, in reformularea noastra, viata, fiind plin de umor, ironie si rautate. Nu cred ca o faceam atit pentru a ne revolta impotriva sistemului, cit pentru a ne reconstrui o lume in care sa ne simtim bine. Cu totii eram copiii perestroikai.
In anii care au urmat am observat ca discursului si retoricii comuniste i s-a opus un alt gen de discurs, discursul anticomunist. La inceput am crezut ca este vorba despre un discurs esential diferit. Fireste ca m-am inselat. Mult mai tirziu am inteles ca discursul anticomunist este un produs de import care se vinde foarte bine. Oricit de paradoxal ar suna, kremlinologia nu s-a nascut la Kremlin, ci la Casa Alba. Asa ca ori de cite ori veti citi un studiu din acest domeniu veti afla numai cum se vede Moscova de la Washington.
Dar sa trecem mai departe. In aceeasi perioada am mai observat ca vechile lozinci de tipul “Traiasca P.C.U.S.” au fost inlocuite de unele noi care aveau o forma standard: “Casa de schimb valutar”. (Acest lucru este mai putin vizibil intr-o tara precum România, unde trecerea de la comunism la capitalism are loc intr-o perioada foarte scurta de timp si in proportii masive. A fost nevoie de o singura noapte ca sa dispara lozincile si de o singura noapte ca intelectualitatea comunista sa devina anticomunista. Iar cind la primele cursuri din ’90 profesorii români isi incepeau orele cu discursuri disidente si anticomuniste imi aduceam aminte de tezele lui Lenin, care sustinea ca intelectualitatea este “tovaras de drum”, indiferent de ideologie zicem noi, si ca “intelectualitatea este un cacat”.) Aceste lozinci au inlocuit in citiva ani marea parte a lozincilor de care ne distram atit de copios in liceu. As fi crezut orice mi s-ar fi spus despre caderea comunismului, dar faptul ca acest simbol, $, care prin educatie ni se asocia intotdeauna cu moaca de tap a “Unchiului Sam” dusmanul nostru de moarte, va deveni simbolul noii ideologii, nu as fi crezut niciodata. In citiva ani “Unchiul Sam”, a devenit iubit si pretuit, reusind sa-l denigreze in asemenea hal pe scumpul nostru ILICI, cum n-au reusit toti mensevicii, trotkistii, anarhistii, stalinistii si imperialistii la un loc. Prin simpla sa prezenta, dolarul a redus la tacere toate simbolurile sistemului de care ne indepartam tot mai mult. El nu numai ca a inlocuit vechile simboluri, ci a devenit singura unitate de valoare si masura a lucrurilor. Si totusi, dolarul fiind un baiat bine crescut si cu frica de Dumnezeu, le-a mai dat vechilor valori o sansa: sa devina vandabile. Partidul nu a priceput ca nu el este cel care detine adevaratul monopol. Tinarul “utecist”, daca ar fi intrebat pe un tinar capitalist care a jucat “Monopoly”, ar fi primit un raspuns simplu care este trecut pe orice bancnota a jocului: IN GOD WE MONOPOLY.
“Nu vrem sa ne vedem inchisi in societatea deschisa a lui Popper” (Sergio Benvenuto)
Astazi putem spune cu mina la inima ca “societatea inchisa” a fost “deschisa” de cea mai tare arma a “societatii deschise”: Capitalul. Daca in momentul intrarii in comunism intelectualitatea româna a dovedit o capacitate de adaptare si si-a valorificat oportunitatile fara scrupule, contribuind in mod esential la dezvoltarea celui mai hilar sistem totalitar, la iesirea din acest sistem, aceiasi intelectuali au fost primii care au dat tonul noii orinduiri sociale, stringind onorurile. Daca veti spune ca au existat intelectuali care au “rezistat prin cultura”, va vom spune ca ei, dupa parerea noastra, au oferit una dintre cele mai perverse modele posibile. Daca o parte a intelectualitatii si-a oferit aptitudinile pentru a “fauri” si “proslavi” noul sistem, precum si pentru a primi anumite favoruri, gasca celor care au “rezistat prin cultura” a fost utilizata si s-a complacut in nuanta elitista, creind un fals mod de a pune in chestiune realitatea si societatea in care traia.
Daca credeti ca dupa ’89 ceva s-a schimbat, va amagiti in zadar. Noile puteri vor trebui intotdeauna servite cu supunere, asa ca “tovarasii de drum”, scumpii nostri intelectuali, sint prezenti oferindu-si aptitudinile speculative, invatind cu usurinta noul limbaj de lemn predicat la toate conferintele pentru integrare, globalizare, tranzitie etc. Fireste, ceva va pica din chestia aceasta. Elitistii insa, care au rezistat dirz prin cultura sovietizarii, totalitarismului si altor forme de acest gen, propovaduiesc “societatea deschisa” vorbind in acelasi timp si despre riscurile americanizarii, globalizarii etc. Ei ne invata adevarata Cultura, adevarata Arta, adevarata Valoare. Singurul lucru pe care nu ne invata este de a chestiona, de a interoga continuu sistemul in care sintem, indiferent daca este comunist sau capitalist, de dreapta sau de stinga.
Asemenea lui Homer, fiecare generatie este pusa in fata unei ghicitori spuse de copii, careia fie ii va gasi raspunsul, fie va muri de rusine: “Ce putem prinde, omorim si aruncam. Ce nu putem prinde, purtam cu noi”. Raspunsul era: paduchii. In acest sens, ne putem confrunta doar cu ceea ce am inteles. Iar pentru aceasta ar trebui sa facem un continuu proces de interogare, pentru a nu purta cu noi ceva strain de noi.
Citeva povesti cinice
1. Unul dintre cunoscutii mei din generatia “P” (se speculeaza intre Pepsi si Perestroika), Victor Pelevin, devenit intre timp un foarte cunoscut scriitor rus, ne spune o poveste anecdotica cinica, dar reala. Henry Kissinger viziteaza U.R.S.S.-ul. In scopul semnarii unor tratate importante, sovieticii hotarasc sa-i organizeze o vinatoare pentru a-i crea o stare sufleteasca favorabila. Pentru a fi siguri de un vinat reusit, tovarasii au imbracat doi “voluntari” in piele de urs care jucau rol de tinta a invitatului. Incapabil sa-l nimereasca de la mica distanta, Kissinger se napusteste asupra ursului si-l raneste mortal cu un pumnal. In timp ce “ursul” isi da duhul, Kissinger semneaza pe trupul muribundului un acord pentru controlul armamentului. Povesti de acest gen pot fi scrise dupa orice summit. Totul e sa fie cineva care interogheaza si intelege ce se intimpla cu adevarat in spatele aparentelor.
2. La una dintre lansarile de carte, Pelevin este intrebat daca exista o literatura rusa (intrebarea este valabila si pentru cultura). Este o greseala sa se mai creada ca exista o literatura rusa, sustine Pelevin. “Acum traim printre McDonald’s, dolari si masini straine. Ce este rusesc in toate acestea? Clima probabil.”
3. Italienii au o vorba: toate au un pret, dar nu si valoare. Batrinul Benvenuto raspunde foarte bine celor care cred ca americanii domina doar cultura de masa, pe cind europenii pe cea adevarata. Este fals. Asa cum Roma a cucerit Grecia si a preluat modelele ei dezvoltindu-si ulterior propria sa cultura, americanii au dezvoltat ceea ce noi numim cultura europeana. Pe linga domeniul stiintelor exacte si al tehnicii, pe care americanii il controleaza de mai multa vreme, in ultima perioada ei incep sa domine tot mai mult si domenii precum stiintele sociale, filosofia etc., asa-zis europene. Benvenuto are perfecta dreptate cind le raspunde francezilor care se pling ca nu sint tradusi si cunoscuti in Italia. “Pentru a fi tradusi si cunoscuti aici, sustine italianul, incercati sa fiti cunoscuti in S.U.A.” In clipa in care veti fi cunoscuti acolo, veti fi exportati in toate tarile europene cu usurinta. Acest lucru ne spune ca bursa de valori culturale, care ofera girul si pretul valorii, nu se mai afla in batrina Europa, ci in S.U.A.. In momentul in care esti cotat la aceasta bursa de valori, marfa ta va fi cautata si bine platita. Ba mai mult, Noua Roma impune un cu totul alt mecanism de functionare, dinamizare si gestionare a culturii, care este mult mai apropiat de modelul de functionare al Capitalului. Dar despre aceasta, alta data.
This game has no name
Nu stiu cine erau copywriterii sloganurilor comuniste. Tind sa cred ca erau intelectuali si daca s-ar fi lansat astazi in publicitate ar fi cei mai cotati copywriteri ai ideologiei marfii. Ei au facut doar sloganuri pentru idei si nu au crezut ca vor apuca o vreme cind vor putea crea sloganuri pentru marfa.
Marea parte a discursurilor intelectuale dinainte sau de dupa ’89 pot fi reduse la simple lozinci sau sloganuri publicitare. Si cum nu facem o distinctie esentiala intre creatorii de sloganuri ideologice si cei de sloganuri publicitare, observam ca primii, pentru a avea succes, se plasau “pe linie”, iar cea de-a doua categorie e nevoita sa se “pozitioneze”, dupa cum se spune in limbajul de specialitate. Esenta este una pentru ambele – POSITIONING: A BATTLE FOR YOUR MIND. Iar de aici lucrurile decurg de la abordari “tari” precum YOU ALWAYS GET TO THE BASICS (reclama la ceva masina), JUST DO IT (Nike) sau JUST BE (Calvin Klein), pina la abordari “slabe” si smechere de tipul DO IT YOURSELF, MOTHERFUCKER (Reebok) sau IF YOU ARE SO CLEVER SHOW ME YOUR MONEY (nu mai stiu la ce facea reclama acest slogan… probabil la o banca sau la un fond de asigurari).
Tind sa cred ca datoria noastra e sa ne departam tot mai mult de acest gen de discurs intelectual. Nu e de datoria noastra sa fim pro sau contra. Un slogan destept spune: THIS GAME HAS NO NAME. IT WILL NEVER BE THE SAME. Nu e de datoria noastra sa urim sau sa iubim vechea ideologie, nu e de datoria noastra sa iubim sau sa urim noile ideologii. Cred ca datoria noastra, a celor tineri, este de a ne distanta de ele pentru a le putea chestiona cu ironie si cinism.
Comments
Leave a Reply