A mai trecut un an
Adina DINITOIU / Observator Cultural / Numarul 509 din 21.01.2010
Anul 2009 a fost, pe toate planurile, un an de criză şi lucrul acesta s-a resimţit şi în plan cultural: editurile şi-au restrîns activitatea – cazul cel mai nefericit a fost al Editurii Nemira, care a dat faliment –, iar tîrgurile de carte s-au desfăşurat destul de monoton, aproape inerţial, fără mari evenimente. Cu toate acestea, promovarea cărţii şi consumul de carte au continuat să urmeze legile pieţei, deşi numărul titlurilor puse în joc, ca şi cîştigurile financiare au fost, probabil, mai mici.
Dintre evenimentele culturale de amploare ale anului – în atingere cu cultura română, iar nu româneşti propriu-zise – s-au detaşat două: cel dintîi a fost obţinerea Premiului Nobel de către scriitoarea germană Herta Müller, născută în România, eveniment care a produs destulă vîlvă în mediile culturale româneşti, determinînd o serie de reacţii previzibile – de arondare subită a scriitoarei la spaţiul autohton –, cunoscute fiind frustrările româneşti legate de acest premiu. Pentru mine, reacţiile de acest gen, ca şi resuscitarea, cu această ocazie (mai an, el funcţiona în negativ, vezi istoria poneiului roz expus la ICR New York, acum el are semn pozitiv), a unui discurs (cvasi)naţionalist reprezintă un barometru, clar şi trist, al stării de fapt şi al stării de spirit de la noi: în loc să se relaxeze, să se deschidă, să se democratizeze, discursul cultural românesc se restrînge, se închide asupra lui însuşi, întreţinînd frustrări care se traduc în respectul pentru o ierarhie locală şi rigidă a valorilor.
Pe de altă parte, un alt eveniment important – în sensul acelei deschideri europene, internaţionale a spaţiului cultural românesc – a fost dat de venirea la Bucureşti a scriitorului Salman Rushdie, invitat de Editura Polirom, unde i se publică, de altfel, şi romanele. La Teatrul Odeon s-a desfăşurat o întîlnire a publicului român cu un mare scriitor, care reuşeşte să-şi vîndă cărţile în toată lumea.
Revenind la anul literar 2009, deşi mai degrabă modest, el nu duce, totuşi, lipsă de cîteva cărţi bune, la categoriile tradiţionale de poezie, proză, eseu şi critică literară (inclusiv debuturi).
În ce priveşte proza, au fost prezenţi pe piaţă cu cărţi atît scriitori din mai vechile generaţii (şaizecişti, şaptezecişti, optzecişti), cît şi scriitori debutaţi după ’90, şi chiar mai tineri, debutaţi în jurul lui 2000. Romanul lui Varujan Vosganian, Cartea şoaptelor (Cartea Românească) – declarat Cartea Anului la Premiile Prometheus ale României literare – impune, într-adevăr, prin construcţie, prin acordurile poetice şi epopeice ale unei tragice istorii colective (armeneşti). Un roman de anvergură, străbătut de o gravitate metafizică ce-i conferă prestanţă; o carte care are nevoie de timp pentru a fi citită şi descoperită.
Un roman bine scris şi agreabil la lectură este Cum să uiţi o femeie (Polirom) al lui Dan Lungu, scriitor debutat după ’90 şi printre cei mai bine exportaţi dintre scriitorii români, în acest moment.
Din acelaşi „val“ ieşean al prozei realist-minimaliste de după ’90 face parte şi Lucian Dan Teodorovici, care a publicat anul trecut o carte de povestiri (Celelalte poveşti de dragoste, Polirom) – resuscitînd genul scurt, făcut celebru de optzecişti –, povestiri conduse cu o mînă de maestru de un autor care-şi aşteaptă, încă, acea carte a deplinei măsuri scriitoriceşti. Angelo Mitchievici şi-a publicat prozele mai vechi într-un volum de fineţe (cu scăderile inerente unor proze mai vechi), Cinema (Polirom), proustian şi cinematografic, marcînd o zonă de literatură aparte, mateină şi „crepusculară“. Dintre optzecişti, Cristian Teodorescu a publicat Medgidia, oraşul de apoi, care, în ciuda penei sigure şi inimitabile a autorului Maestrului de lumini şi al Tainelor inimei, pare mai degrabă o schiţă de roman sau – dacă vreţi – un concentrat de roman, cu rezumate de capitole pe post de adevăratele, numai ghicite, capitole. Un volum – produs al epocii vitezei pe care o traversăm cu toţii…
Printre cărţile de proză notabile ale anului 2009 se numără şi: Viaţa începe vineri (Humanitas), romanul Ioanei Pârvulescu, Stalin, cu sapa-nainte! de Radu Ţuculescu (Cartea Românească), Mentaliştii de Florin Manolescu (Cartea Românească), Porcilator de Andrei Mocuţa (Brumar), Fugi din viaţa ta, revoltătoare şi slută, în cartea mea de Daniel Bănulescu (Cartea românească), Replace all de Ioan Lăcustă (roman postum, Polirom), Vizuina de Norman Manea (Polirom), Raport asupra singurătăţii de Augustin Buzura (Polirom). După cum se poate vedea, prozatorii citaţi ţin de generaţii mai vechi şi mai noi, şaptezecişti, optzecişti, nouăzecişti şi chiar mai tineri (tînărul Andrei Mocuţa a debutat în 2006).
O carte aparte, o poveste postmodernă plină de farmec şi suavitate – la întretăierea explorării limbajului cu extensia imaginarului – este romanul de debut al lui Matei Florian, Şi Hams Şi Regretel (Polirom), o carte care, alături de romanul lui Varujan Vosganian – deşi de o cu totul altă factură (ludică) – marchează apariţiile cele mai de seamă ale anului ce-a trecut.
La categoria eseu, se detaşează cartea-hibrid a lui Vasile Ernu, Ultimii eretici ai imperiului (Polirom), situată între ficţiune (prin convenţia personajelor şi a situaţiilor) şi eseu, al doilea volum al prozatorului, ce reia, în cheie speculativă şi spectaculoasă, reflecţiile sale pe marginea temei comunismului, situate, de data aceasta, într-un evantai mai larg de teme conexe: ideologiile şi totalitarismele de tot felul, comunism vs capitalism, formele de rezistenţă la comunism (în particular cel românesc), respectiv la capitalism, Est şi Vest ş.a.m.d. Cartea lui Ernu e paradoxală şi provocatoare, deşi ambalată într-o formulă literară veche şi celebră de la Scrisorile persane încoace, şi e menită să stîrnească spiritele şi dezbaterile de idei. Tot în jurul temei comuniste, în cheie memorialistică, se situează şi cartea lui Gabriel Andreescu, L-am urît pe Ceauşescu (Polirom) – reflecţia culturală în jurul comunismului românesc (dublată de pasiune) continuă şi mai are nevoie, probabil, de timp pentru a obţine distanţa şi pertinenţa analitică necesare (în schimbul pasiunii). Eseuri au publicat şi Mircea Mihăieş, Despre doliu (Polirom), Dan Petrescu (Secta gînditorilor de estradă, Polirom) şi Marta Petreu, cu al său volum pătimaş Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian (Polirom).
În ce priveşte critica şi istoria literară, trebuie remarcată, din capul locului, monografia lui George Ardeleanu, N. Steinhardt şi paradoxurile libertăţii (Humanitas) – o carte îndelung şlefuită, informată şi empatică. Adrian Lăcătuş şi Paul Cernat au publicat şi ei Modernitatea conservatoare. Aspecte ale culturii Europei Centrale (Editura Universităţii Transilvania din Braşov), respectiv Modernismul retro în romanul românesc interbelic (Art).
Tînărul universitar sibian Andrei Terian a debutat editorial cu un op considerabil, ce sfidează epoca vitezei, dar şi pe cea a gravitaţiei: G. Călinescu. A cincea esenţă (Cartea Românească) – o carte ce va intra cu siguranţă în bibliografia de specialitate, o carte care cere timp pentru lectură şi schimbul de idei.
Într-o formulă ingenioasă, la confiniile studiilor culturale cu ficţiunea literară, Andreea Răsuceanu a debutat cu o carte spumoasă, Cele două Mântulese (Vremea), ce reconstituie cu voluptate, dar şi acribie documentară, istoria medievală şi literară (eliadescă) a străzii Mântuleasa a Bucureştilor de altădată. Andreea Răsuceanu, alături de Andrei Terian sau Ovidiu Şimonca (Pot să vă mai enervez cu ceva?, interviuri, Cartier) sînt, de altfel, cîteva din numele demne de interes la capitolul debuturilor editoriale. Se mai adaugă şi acela al poetului Stoian G. Bogdan (Chipurile, Cartea Românească).
În rîndul poeţilor, a revenit în forţă Angela Marinescu (Probleme personale, Cartea Românească), pe lîngă harnicii douămiişti (Claudiu Komartin, Elena Vlădăreanu, dar şi Domnica Drumea). Un poet „consacrat“ precum Dan Coman a scos Dicţionarul Mara (Cartier); la Brumar, tînărul poet Daniel D. Marin a publicat L-am luat deoparte şi i-am spus, lăsînd în urmă biografismul mizerabilist şi reîntorcîndu-se la o poezie narativă şi simbolică, precum odinioară un Leonid Dimov sau Cercul Literar de la Sibiu.
Comments
2 Responses to “A mai trecut un an”
Leave a Reply
January 24th, 2010 @ 11:08 pm
Mersi, c-am ras: “un op ce sfidează epoca vitezei, dar şi pe cea a gravitaţiei”, e tare Terian asta, a dat cu calinescu-n newton, hehe
January 25th, 2010 @ 2:13 am
hahaha
v.