Pentru bandiți „Critica rațiunii pure” este pumnul care dărîmă adversarul dintr-o lovitură
Nona Rapotan în dialog cu Vasile Ernu / BookHub / 13 decembrie 2016
Despre primele două cărți ale Trilogiei marginalilor am scris la vremea lor. Și cu Vasile mă întîlnesc adesea prin urbea noastră; pe la vreo lansarea, pe la vreun tîrg de carte, ori vine el la mine la liceu. Cumva, pare că vorbimaceeași limbă, și nu cred că este prea departe de adevăr afirmația. Așa că… am găsit prilejul să-l mai întreb cîte ceva… nu neapărat legat de „Bandiții”, o să vedeți. Îmi place felul sincer și direct al lui Vasile, aproape că te blochează la mantinelă dacă nu ești atent(ă) – scuzați exprimarea, dar o să înțelegeți de ce-o folosesc când o să citiți interviul. Eu chiar vă recomand să căutați astfel de oameni, sunt rari și cu atât mai prețioși.
PS: am păstrat scrierea cu î din i, pentru că așa-și scrie cărțile Vasile Ernu.
Pentru un om venit din exteriorul lumii lor, pare că te-ai descurcat onorabil în hățișul de ritualuri, atât de diferite de ale noastre și care contribuie decisiv la separarea celor două lumi. Care a fost cel mai mare obstacol de care te-ai izbit în propriul tău demers de cunoaștere a acestei lumi? Cum ai reușit să-l surmontezi (dacă ai reușit)?
Da, cred că ține de niște aptitudini pe care le am. Intru foarte ușor în relații cu oamenii, pot comunica ușor cu orice categorie socială. Ține de felul meu de a fi, de educație și de experiență. Familia mea m-a învățat să „nu mă uit la fața omului” pentru că toți sîntem „fiii omului”. Ușile la mine în familie nu s-au închis niciodată, pentru că oricine intră trebuie să fie tratat la fel. După aceea a venit strada, după care a urmat viața pe contul propriu de pe la 15 ani. Adică departe de părinți, chiar dacă mă ajutau. De asta cred că sunt niște aptitudini. Eu nu mă simt stingher nici cînd intru la Universitatea din Iași, în cea din Cluj sau din București, nici cînd intru în crîșma din Bîrlad sau Filiași, nici cînd vorbesc cu un profesor, nici cînd vorbesc cu un muncitor sau cerșetor.
E adevărat că nu e ușor să fii primit în medii precum cele ale hoților sau ale cerșetorilor. Ei te privesc suspect. Te țin la distanță pentru că ei știu că tu ești un pericol pentru ei, căci aparții lumii fraierilor care le aduce numai necaz. Așa cum tu crezi că lumea lor îți aduce necaz. În lumea lor se pătrunde ca și în lumea noastră, cu recomandări, iar după aceea e nevoie de muncă multă ca să le cîștigi încrederea. Cu toate că tu vei rămîne mereu un străin și un fraier pentru ei oricît de mult nu te-ai apropia de ei. Însă, sincer, nici nu e recomandat să intri prea adînc în lumea lor pentru că acolo este multă suferință, multă durere, multă tristețe și singurătate. Lumea decăzută este o lume tragică și deprimant de tristă, chiar și atunci cînd ți se prezintă ca un mare chef și veselie. Munca cu ei pentru mine a fost cea mai deprimată muncă de pînă acum. Am mai spus-o: e acel sentiment că vei face infarct din clipă în clipă. Nu e chiar cel mai plăcut sentiment. Dar înveți multe.
A recunoaște că există acești marginali, mai speciali, poate, decât sectanții, este deja un truism. De ce ai considerat necesară cunoașterii lumii bandiților sub forma unui discurs literar? Te apropii mai ușor de ei pe această cale?
Să o luăm pe ocolite. Eu sînt crescut și educat de mic cu Vechiul Testament, cu Pentateuhul, cu Epistolele lui Pavel, cu Apocalipsa. Cîndva, am cunoscut aceste cărți foarte bine, intim. Avraam, Isac, Iacov, Pavel sînt prietenii mei de copilărie. Mult mai apropiați chiar decît Lenin, pe care mi l-au băgat pe gît în școala sovietică. Le-am uitat, căci mai mult de 20 de ani după aceea, am citit altceva. Acum revin la ele, dar printr-o cu totul altă grilă. Prin grila unui întreg aparat critic, al unei critici sociale, a unei altfel de înțelegeri. Nu e de loc întîmplător că primele două cărți ale trilogiei marginalilor sînt pline de citate din Biblie. Însă ele au un cu totul alt rol decît cel religios, chiar dacă elementul religios se păstrează dincolo de voința mea.
Sectanții sînt pentru mine un soi de „îngerii luminii” sau ai marginalilor. Oameni ai sacrificiului, ai dorinței nebune de a salva lumea. În felul lor simplist, dar cu o credință foarte vie și fermă. Sînt un fel de nebuni, „iurod” cum le zic rușii sau „nebuni întru Hristos”. Pentru asta ei plătesc un preț: marginea, periferia societății.Bandiții sînt la polul opus: sînt „îngerii întunericului”. Însă acești îngeri au o putere de atracție incredibilă.De ce? Și eu pornesc aventura vieții mele în relație cu ei, meditînd la mituri fondatoare de la Cain și Abel, trecînd prin micii profeți, poate cei mai radicali critici sociali de care am auzit, pe care-i consider părinții fondatori ai criticii sociale și de care leg „clanul cerșetorilor”, mergînd prin adolescența și maturizarea mea. Totul în relație cu eroul central, Profesorul, un legendar hoț în lege, care mă introduce în tainele și poveștile acestei lumi fascinante, și ajungînd pînă în ziua de azi: de la bandiții clasici, de la hoții în lege la oligarhi, niște foști bandiți deveniți oameni respectabili și stîlpi ai societății. Toate aceste lucruri încerc să le pun în miște narațiuni cu eroi și povești de viață. Da, genul acesta de reportaj literar, de discurs literar, cum zici tu, îmi este la îndemînă. Firește că păstrez și aerul de „ego-proză”, autobiografie pentru a produce un anumit efect, o anumită intimitate. În definitiv e important ca cititorul să pătrundă mai ușor și să înțeleagă sensul poveștii pe care vreau eu să-l spun.
Ce-i deosebește pe bandiți de mafioți sau de „huliganii” englezi? Au ceva în comun aceste organizații? Ce-i desparte?
Sînt multe lucruri comune între diversele grupuri de „penali” profesioniști, grupuri marginale criminale, golani urbani etc. Între diversele structuri mafiote iarăși există multe similitudini de organizare, de coduri ale onoare, de relații etc. Însă, ceea ce-i deosebește e ceva specific culturii grupurilor criminale din lumea fostului Imperiu țarist și care s-a cristalizat în perioada sovietică. Ei sînt cumva organizați și ierarhizați mai degrabă după modelul asiatic. De exemplu, această organizare pe „masti”, sau caste cum le zic eu; ierarhii bine definite din care se cade ușor dar se urcă foarte greu. Din ultimele caste, cele ale decăzuților, de exemplu nu se mai poate merge în sus. Sînt ermetic închise. Decăzuții sînt mai jos decît sclavii. Toată această ierarhizare în patru „masti” sau caste este destul de bine organizată și cu reguli severe. Hoții în lege, casta superioară, sînt însăși legea, au putere de lege, de viață și moarte, de judecată și de decizia asupra „banilor comuni”. Casta de jos nu are nici-un drept și sînt la cheremul celor de sus. E o lume foarte dură.
Iarăși, sînt importante acele legi minime și reguli pe care trebuie să le respecte. Mie mi se par interesante și unice în felul lor aceste reguli centrale ale castei superioare, a hoților în lege: să nu muncești niciodată pentru stat sau altcineva, să nu ai documente, să nu ai familie și să nu ai proprietate. Mai ales că aceste legi au fost respectate în perioada comunistă și chiar în stalinism. Nu e ușor să înfrunți mașinăria de represiune stalinistă. Ei au făcut-o. Ai greșit, ai încălcat legea hoților ai decăzut din castă. Iar asta e o pierdere enormă pentru ei. E aproape echivalentul decăderii unui aristocrat din rang. Cum ar fi în Evul Mediu ca un aristocrat să devină țăran? De neimaginat.
De asemenea, sînt semnificative legile din pușcărie pe care le impun ei: să nu bîrfești, să nu învinuiești pe cineva fără acoperire, să nu joci cărți fără acoperire, să nu te atingi de rația, hrana zilnică a nimănui indiferent de rang. Toate aceste reguli și ierarhii au ceva foarte arhaic și veterotestamental. Însă regulile cu pricina au funcții foarte eficiente: ele stopează sau minimalizează violența care e mereu explozivă în aceste medii. Eu încerc să intru puțin în toate aceste cotloane și să pricep ce se întîmplă și care e semnificația lor. Și, mai ales, care este sensul acestor lucruri pentru lumea noastră actuală.
Ce au în comun sectanții cu bandiții, ca marginali? Corolarul este, evident, ce-i desparte?
Sînt multe lucruri care-i unesc pe marginalii de diverse „culori”. O anumită închidere în interior, tehnici de protecție față de exterior, organizare, fugă și ascundere față de majoritare. Însă este evident că între cele două categorii sînt diferențe foarte mari. Cel mai interesant mie mi se pare că e legată de relația cu puterea. Sectanții mai degrabă boicotează sistemul, cultura dominantă. Bandiții însă o înfruntă. În acest sens ei sînt mai radicali. Sectanții caută tehnici mai noi, caută găurile sistemului, părțile slabe și se adaptează folosind sistemul în propriul lor interes. Bandiții îl lovesc frontal, acolo unde-l doare mai tare: bani, proprietăți, lege, morală etc. De asta ei sînt primii care sînt ridicați de miliție și aruncați în pușcării. Dar sînt și primii care ajung la putere în momentele în care statul slăbește. Ei devin adevărații prădători pentru că sînt cei mai pregătiți. De asta spun mereu că ei au învins comunismul, nu niște amărîți de disidenți care au suferit, au idealuri dar nu prea știu pe ce lume trăiesc. Termin cartea cumva meditînd la discuțiile cu acești prădători ajunși „oamenii de bine”, din mîna cărora ciugulesc intelectualii și presa. Cartea se termină pesimist, trist, cu lacrimi. Dar asta e un lucru bun pentru că poate crea premisele unui nou început. Iadul ne poate salva, zic eu.
Dedici cartea lui Sașa, fiului tău. Dacă el mâine ți-ar cere să-l duci în împărăția bandiților, cum l-ai călăuzi? Ce sfaturi i-ai da? L-ai încuraja să persevereze într-o asemenea cunoaștere?
Da, pentru că pe parcursul scrierii acestei cărți mi-am dat seama că este o carte despre formare, despre autoeducație prin cunoașterea unor lucruri și a unor lumi diferite, despre dresaj și educație, despre negarea modelelor educaționale tradiționale, despre îndoielile mele legate de tot aparatul de formatare prin care intrăm și din care ieșim alții. Pentru că eu am un șir de întrebări fundamentale la care vreau să răspund: de ce un copil devine Cain și altul Abel, avînd același mediu și origini? Ce-i face să devină așa? Ce rol au părinții, instituțiile, structurile de putere, oamenii și mediul din jurul nostru? Eu spun căBandiții este un „manual de educație alternativă” dar nu un „manual alternativ de educație”. E o educație în negativ. Bandiții sînt niște profesori excepționali. Cum reușesc ei să educe? Ce-i face să fie excepționali? Fie și în rău…
Părinții în general nu te lasă să te joci cu „băieții răi”. Ei vor să te protejeze. Însă „băieții răi” sînt cei pe care ți-i iei ca model cînd ești mic sau adolescent, ei impresionează, ei atrag. De ce? E greu de răspuns. Încerc. Dar e bine că orice copil să guste și din acel „măr interzis” pentru a nu cădea mai tîrziu pradă ușoară. E ca un virus: dacă nu-l iei la timp, organismul nu poate reacționa mai tîrziu, nu se poate proteja și ești pierdut. Iar „vaccinul educației” clasice în acest context nu funcționează. Educația clasică are prea mulți de NU, pra multe negații. Educația în negativ e cu mult DA. Raiul se pierde prin afirmație nu prin negație. Însă și cunoașterea e legată de DA nu de NU. Iar aceste trucuri bandiții le știu foarte bine. Părinții se pare că nu le prea știu.
Crezi că „bandiții” ți-ar citi cartea? Ce verdict ți-ar da, ție, scriitorul?
Da, unii dintre ei o vor citi. Ei citesc anumite cărți. Citesc mai ales cînd sînt în pușcărie pentru că au mult timp liber. Au anumite cărți preferate: Dumas, London, Gorki. Autori care scriu despre teme „din popor”. Adoră poezia. Îl divinizează pe Esenin. În pușcărie au mare trecere pușcăriașii care știu să citească cu voce tare și știu să recite poezii. De asta am lansat cartea cu lecturi. În pușcărie ei sînt „patefoane vii”. Acești oameni sînt protejați, au un statut special, de aceea e bine să știți să citiți frumos și expresiv și să recitați poezii. Nu se știe cînd îți va folosi…
Printre obiceiurile specifice sărbătorilor de iarnă există și acele bătăi între cete de flăcăi, bătăi care degenerează de multe ori în adevărate măceluri, totul pus sub semnul luptei dintre „bine” și „rău”. Bandiții au și ei acest ritual al bătăilor, dar căruia îi atribuie rolul de acceptare în castă a câștigătorului. Să înțelegem că cel care câștigă lupta este „mai binele” pentru lumea bandiților?
Odată cu Sf. Nicolae încep oficial sărbătorile de iarnă. Cum așteaptă V.E sărbătorile (scriitorul, dar și tatăl)
Luptele au anumite funcții în diverse societăți: de la ritualuri de împrietenire și împerechere la forme de verificare. Puștanii se bat și astfel iau cunoștință cu lumea: află cine sînt ei, cît pot duce, cum e gustul victoriei sau înfrîngerii și află multe despre celălalt. Așa se împrietenesc mulți în zona noastră. Cei mai buni prieteni ți-i faci la bătaie. Asta am învățat în satele moldovenești.
Bandiții folosesc aceste bătăi ale adolescenților ca formă de verificare, de selectare a cadrelor. Bandele de huligani, de baistruci din orașe sînt construite pe diverse categorii: unii sînt cu discursul, cei ce inflamează situația, buni la instigare; alți sînt buni bătăuși, alții au doar forță și sînt carne de tun, știu să încaseze mult. În aceste lupte se nasc liderii, așa afli cine trădează, cine cedează, cine merge pînă la capăt. Unii nu sînt deloc buni pentru astfel de lupte, dar fac minuni în cu totul alte contexte. Dar în general cel care învinge impune respectul, cîștiga încrederea, impune regula. E puterea în forma ei pură.
Mi-a povestit odată regretatul Ion Ianoși cum l-a cunoscut el pe Radu Cosașu. Erau într-o cameră mai mulți tineri scriitori și se uitau la un meci de box. La un moment dat un boxer i-a tras un pumn de l-a făcut knockoutpe adversar. Din sală cineva a strigat „Iată critica rațiunii pure!”. Ianoși a rămas impresionat de această replică. Era filosof și a înțeles perfect esența acestei replici geniale în acel context. L-a căutat pe cel ce a rostit-o. Era Radu Cosașu și așa s-a născut o frumoasă prietenie între doi „monștri ai inteligenței”. Cosașu a înțeles și redat perfect situația. Just. Pentru bandiți „critica rațiunii pure” este pumnul care dărîmă adversarul dintr-o lovitură.
Cum sărbătoresc eu? Lenevind și meditînd. Nu-s mare fan al sărbătorilor. „Sectanții” și „bandiții” serbează altfel și mai puțin sărbătorile clasice. Nu le plac serbările standard și tradiționale, pentru că „evenimentul” e mereu cu ei. Ei sînt sărbătoarea continuă și munca continuă. Dar și odihna continuă. Ei înțeleg foarte diferit totul. Și eu, cumva, sînt mai apropiat de ei. Îmi plac serbările spontane, dar arareori cînd apar și eu. În rest sîntem triști. Dar sînt nevoit să mă sincronizez puțin cu ceilalți. Ai familie nu mai poți fi un adevărat „bandit”. Trebuie să acord mult timp copilului. Să-l învăț jocuri.
Citeam în „Bandiții” că ei sunt credincioși până la extrem (evident, la ei credința are alt rol decât cel pe care i-l atribuim noi, ceilalți). Ce știi, ei cum sărbătoresc Crăciunul? Cum se pregătesc să primească vestea Nașterii Domnului? Pregătesc cadouri? Au capacitatea de a dărui?
Da, bandiții sînt foarte religioși și superstițioși. Chiar au un anumit tip de evlavie stranie în ciuda violenței în care trăiesc. În ce privește Crăciunul, el este o sărbătoare de familie. Bandiții nu prea au familii. E ceva tragic și trist în povestea asta. Dar lor le place să dăruiască. Darul ține de putere și lor le place să etaleze puterea. De multe ori le place să dăruiască mai mult decît pot. În cultura rusă este cultivat excesul, ei sunt puși pe chef „de toți banii”, „pe picior mare”. Îi interesează clipa, momentul pentru că ei trăiesc în afara istoriei, cum zic eu, și pot face uneori gesturi nebune pentru că nu-i interesează ziua de mîine. Cum zic ei: dacă e tot să facem dragoste, atunci să o facem cu regina!
Cum se pregătește Vasile Ernu pentru Crăciun?
Citind și meditînd la următoarea carte și petrecînd mai mult timp cu copilul. Și sper că și cu prietenii.
O urare din partea ta pentru cititori?
Să stea mai mult alături de părinții, copiii și prietenii lor. Măcar cu o oră mai mult. Și cînd trec pe lîngă un cerșetor să nu uite că acela este acolo și din cauza ta. Gîndește-te că e doar un mic accident nefericit sau fericit pentru faptul că el e acolo și nu tu.
Comments
Leave a Reply