Viata ca o prada – Ziarul de duminica, 1 iunie 2007
de Daniel Cristea Enache
Cu un deceniu in urma, aparitia unei carti precum Nascut in URSS de Vasile Ernu (Editura Polirom, 2006, Premiul Romaniei literare si Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Debut) ar fi fost de neimaginat. Anii ’90 au insemnat, in primul rand, o uriasa decomprimare postsocialista, cu un predominant discurs anti-.
Chiar si acum, se vorbeste si se scrie despre comunismul autohton cu multa patima si partinire, acuzatorii inflexibili si aparatorii nostalgici disputandu-si prada (propriul trecut) fara un minim efort de obiectivare.
Problema esentiala pe care o pune cartea lui Ernu aceasta este: ne-am trait viata in comunism ca niste jalnice larve, ca niste prizonieri cu toate atributele si reflexele captivitatii? Sau am putut fi totusi senini – nu numai lasi, ci si curajosi, nu doar deprimati, ci si fericiti in cadrul vechiului Sistem? Iar daca rememoram episoade frumoase, fragmente existentiale pline de lumina, al cui e meritul? Al regimului sau al individului care i-a rezistat, smulgandu-i franturi de bucurie personala?
Nascut la Odesa, in 1971, Vasile Ernu refuza identitatea regionala, basarabeana, ca si apartenenta la o Romanie ideala, regasindu-se in schimb fara probleme de constiinta in “necuprinsa tara mea natala”, Uniunea Sovietica.
Printre cei 262.400.000 de cetateni ai “bastionului pacii”, CCCP. Are evidente nostalgii imperiale, deplange alunecarea Rusiei de azi in modelul liberalismului extrem si ii ridiculizeaza, de cate ori are ocazia, pe politicienii, istoricii si creatorii de istorie din Occident si Statele Unite, care au castigat Razboiul Rece, ideologic-economic, si topaie acum, fericiti, pe cadavrul Uniunii Sovietice.
Opiniile autorului despre disidentii estici sunt absolut consternante. Iar activistii moscoviti si cei vest-europeni sunt etichetati la fel: “politruci”. In fine, intre televiziunea de stat din URSS si mass-media occidentale, comertul socialist si cel capitalist, exista o subterana trasatura de unire. Diferenta e de accent, de nuanta: unii vand ideologie, altii vand marfuri. Propaganda si intr-o parte, si in cealalta. Mai ramanea de adaugat ca milioanelor de victime ale lagarului socialist (morti, torturati, deportati, deznationalizati, deposedati de avere, trimisi la munca de jos…) le corespund milioane de “robi fericiti” ai consumerismului american, pentru ca discursul de stanga, pur si dur, incheiat la toti nasturii, sa reflecte lumea intr-o insigna rosie.
Nu va grabiti totusi sa-l puneti la zid pe Vasile Ernu! Demersul lui e mai complex si totodata mai subtil decat o asemenea stupida apologie a comunismului, pe care comentatori neatenti ai cartii i-au reprosat-o pe un ton dur. Autorul preia de fapt un prefabricat uman, o psihologie si o morala de homo sovieticus, descriind si interpretand prin aceasta grila viata in URSS. Asa-numitul homucus, cetateanul care sta la cozi si bea litri de votca, sufera cumplit cand Gorbaciov introduce prohibitia bauturilor alcoolice, merge la “tualetul public” si se descarca alaturi de alti tovarasi, sta in apartamente comune si isi cunoaste la perfectie vecinii, e mandru de progresele stiintei sovietice si de superioritatea scolii sportive, jura pe Lenin, se teme inca de Stalin si spune bancuri cu Hrusciov, asteptand ziua in care mareata lui Uniune va zdrobi si ultima reduta, impunandu-si modelul dincolo de Atlantic.
Pe trunchiul tare, batos al mentalitatii sovietice sunt “altoite” experiente personale, transcrise pe un ton ambiguu, ironic si melancolic. E un rasu’- plansu’ pe care il cunoastem destul de bine, o jale schimbatoare, ce defineste exact amalgamul de sentimente cu care ne retraim trecutul.