Arthur Suciu despre Generația canibală
S-a remarcat destul de des stranietatea privirii lui Vasile Ernu din Trilogia marginalilor, dar s-a insistat prea puțin, cred eu, asupra conștiinței sale imperiale (deși temeiurile sunt evidente). În “Generația canibală”, Ernu se autodenumește “ultimul copil al Imperiului”, poate cu trimitere la “Ultimii eretici ai Imperiului”, cartea care mie mi-a plăcut cel mai mult din punct de vedere filosofic și care e cartea sa cel mai puțin citită). Această conștiință este exprimată sub multiple forme. Crescut cu Gogol, Tolstoi, Dostoievski, Ernu e învățat să privească de la nivelul marii literaturi rusești, care este o literatură imperială. Tot ceea ce se vede de la acest nivel, cu atât mai mult literatura română, este MAI MIC. De aceea, în ciuda faptului că Ernu e un bun cunoscător de literatură română, cu excepția lui Bacovia, de care e atras pe filieră… moldovenească, el nu prea citează autori români. Această perspectivă imperială e intricată și în antropologismul care caracterizează toate cărțile lui – ochiul imperiului care privește periferia, atracția față de infraroșu. Există așa ceva la Ernu, fără îndoială, după cum există și o limită în receptarea umorului balcanic, adesea vulgar. Ernu nu e deloc un om vulgar și nu e nici acomodant balcanic. Trăsătura sa cea mai evidentă e seriozitatea. Or, umorul e partea cea mai profundă a unei limbi și a unei civilizații.
Toată această perspectivă imperială se răstoarnă la el și devine o perspectivă periferică. Ea devine periferică tocmai prin alegerea României, dar și prin dezvăluirea care are loc la începutul anilor ’90, căci căderea URSS este și o periferizare a imperiului. El este “un copil al Imperiului”, dar un matur al Periferiei. De aceea, antropologismul lui Ernu devine, dintr-o perspectivă imperială, unul integrativ. Nu cred că există, în acest moment, un om care să cunoască mai bine România și care să cunoască mai mulți oameni ca Ernu. Oriunde merge, chiar și pe vârf de munte, există cel puțin câteva persoane care vor să-l vadă. Probabil că ultimul intelectual care s-a mai aflat în această situație este Adrian Păunescu.
Deci, la Ernu imperialismul se convertește în periferism, dar mereu e prezentă o dialectică între cele două. “Generația canibală” nu e cartea unui om imediat, ci a unui filosof indirect, care are nevoie de cunoaștere ca să ajungă la sine. Am avut eu însumi un parcurs asemănător: de la Iași, Ernu a plecat la Cluj, apoi la București. Eu am plecat de la Cluj la Iași, apoi la București, unde l-am și cunoscut pe Vasile Ernu. Toată această “migrație” permanentă apare dintr-o insuficiență ontologică. Totuși, dacă eu am fost prin excelență un singuratic, Ernu e un om care nu poate trăi decât în mijlocul oamenilor. Acolo este el în elementul său, iar “Generația canibală” (despre care voi mai scrie) e o carte a frumoasei prietenii a tinereții.
Cititorii ”invizibili” sunt cei mai buni: încep un turneu lung. Calendar: București, Timișoara, Reșița, Chișinău, Iași, Brașov, Cluj
În ultimii ani am avut câteva surprize tare plăcute de la cititori.
Era august, o căldură teribilă în Piața Traian din Timișoara și am intrat să mănânc ceva. Doamna de la casă mă salută ca și cum mă știe – bine ai venit la noi! – și mi-a zis că soțul mă citește. La final mi-a mai zis discret: mulțumesc pentru textul despre Vaslui, pentru unii e un text important. Vaslui? Uitasem, era cu ceva ani în urmă. Ce legătură are? Păi sunt din Vaslui. La final am primit din partea casei o prăjitură – mă simțeam vasluian la Timișoara: tratament special 
Salvăm și Timișoara dacă trebuie!
În piața de legume din Cahul era spre septembrie: căutam struguri. O doamnă din generația mea cred mă strigă discret: să știi, Vasea, că nu sunt de acord cu ultimul tău text… Am discutat: avea ceva dreptate! Am notat: am promis că voi fi mai atent: inteligența trebuie să fie modestă.
Pe trenul de Suceava o tânără mi-a reproșat că nu înțeleg bine problema genurilor în ceva text – dar mă citește: am discutat foarte fain. Ne-am înțeles – am avut ceva de învățat de la ea.
La bar la Iași, un barman isteț mi-a dat o replică că a trebuit să meditez puțin și să mai comand una ca să mai primesc o replică să mă prind că el știe multe din ce scriu și despre mine. Ne-am împrietenit. Chiar știa multe. Acum suntem prieteni.
Recent, în preajma sărbătorilor, la Mega Image-ul din cartier, domnul de la casă m-a felicita pentru noua carte și mi-a zis: m-a uns pe suflet ultimul editorial din Libertatea. M-am simțit puțin jenat în coada de la casă cu morcovul și iaurtul în mână…
Mă jenează lucrurile astea – mă simt ca un copil care nu știe ce să facă când este prins că fură ciocolată.
În piață la Bârlad primesc un mesaj: ești în Bârlad? Și o poză cu mine făcută acum câteva minute: eu cumpărând mere. Așa m-am cunoscut cu unul dintre cei mai tari fotografi care întâmplător mă citea. El fotografia gările din Moldova.
Dar cel mai tare a fost pe trenul dinspre Telciu spre București când primesc un mesaj: sunteți în trenul xxx? După ce verific biletul zic: da. Nu vreți ca la Beclean unde stă mai mult să vă mutați în locomotivă? Că vă citesc mereu și eu sunt mecanicul de locomotivă… Și am mers cu el în locomotivă până la Brașov. Am povestit ore în șir – altfel se vede drumul cu trenul din locomotivă.
Astea sunt cele mai tari întâlniri cu cititorii – adică cu oameni de la care cred că eu învăț mai multe decât ei de la mine.
Ah da: și o singură dată am fost invitat pentru că sunt fratele surorii mele care e ceva mai cunoscută ca mine în mediile care contează: ea salvează vieți – eu doar povestesc. La Timișoara am primit o masă tare bună pentru că sunt fratele ei, un oarece scriitor, fratele al celebrei dar modestiei doamna Eugenia Podoleanu – care vindecă în diverse feluri oamenii: atunci am fost mândru de asta.
Așa că încep un lung turneu prin orașele mari și mici ale țării unde pot să mă văd la povești cu vechi sau noi prieteni: și mai ales cu acești ”cititori invizibili” care sunt unici fiecare în felul său. Și care merită efortul.
În acest moment știu așa: orașele mari în care am stat mult și care se regăsesc în carte din plin.
BUCUREȘTI
Despre epoca `90 în care ne-am născut noi, cei din generația canibală
Vineri 31 ianuarie, ora 19.00, Londohome (str. David Praporgescu 31)
Vasile Ernu în dialog cu Oana Giurgiu – regizoare, Bogdan Mureșanu – regizor, Iulia Popovici – critic de teatru
Muzică: DJ Septi Dobrogeanu
Ceaun: Adrian Rista
- TIMIŞOARA
sau oraşul stalker – primul drum în România anilor ’90
Miercuri, 5 februarie, ora 18.00, Librăria La Două Bufnițe (Piața Unirii, nr 11)
Vasile Ernu în dialog cu Dana Sarmeș & Alex Higyed
- REȘIȚA
De la speranță la dezindustrializare – epoca `90 trăită de noi
Joi, 6 februarie, ora 17.00, Cafeneaua Time, Reșița (Piața 1 Decembrie 1918, nr. 32)
Vasile Ernu în dialog cu Ileana Rotaru & Iulian Georgevici
- CHIȘINĂU
Anii `90 sau despre cum am devenit generația canibală
Miercuri, 12 februarie, ora 18.00, Cărturești la Muzeu – Chișinău (Strada 31 August 1989, Nr. 121 A)
Vasile Ernu în dialog cu Ana Gherciu – jurnalistă
- IAȘI
Primul meu oraș sau România anilor `90
Miercuri, 19 februarie, ora 18.00, Acaju (Anastasie Fătu nr 2A)
Vasile Ernu în dialog cu Brândușa Silvia Chelariu și Bogdan Crețu
- BRAȘOV
Despre epoca `90 care nu se mai termină sau de ce ne canibalizăm?
Joi, 20 februarie, ora 18.00, Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov
(Bd. Eroilor 29, parter, Rectorat UTBv)
Vasile Ernu în dialog cu Adrian Lăcătuș și Cristian Pralea
- CLUJ
Între Clujul funariot și boema alternativă a anilor `90
Joi, 27 februarie, ora 19.00, Casa Tranzit (Str. George Barițiu 16)
Vasile Ernu în dialog cu prietenii: Könczei Csilla, Corina Sîrbu, Márkos Tünde, Aurel Codoban, Ciprian Mihali, Alexandru Polgár, Adrian Sîrbu, Mihnea Blidariu, Gilbert Danco
Oricum, întâlnirile vor avea un format de discuții – fără literați specializați. Povestim ce ne doare și cu ceva surprize.
Restul de alte 20-25 de localități preconizate vin anunțate pe parcurs.
Între timp și Poliromul a făcut 30 de ani.
« go back