Arhiva September, 2022
Vasile Ernu la GALBEN – viața de scriitor, prietenia cu Filat, soarta guvernării PAS și relația cu Dumnezeu
Te invit să vizionezi un #interviu #fărăprotocol cu scriitorul și editorul Vasile Ernu. Am vorbit despre cum era viața în URSS și ce era bine atunci, cum a mers la studii în România, cum s-a cunoscut acolo cu Vlad Filat și ce impresii crea pe atunci viitorul politician. Am discutat despre lectură, din ce trăiesc scriitorii, dacă scriind cărți poți câștiga un venit decent în România sau Republica Moldova. Am vorbit și despre actuala guvernare, unde greșește și ce o așteaptă. La fel, Vasile a povestit și despre relația sa cu Dumnezeu. Vasile Ernu pe Facebook – https://www.facebook.com/vasile.ernu
la liceul Mihail Kogălniceanul
Nu era în program dar mă bucur că am ajuns.
Am ajuns la liceul Mihail Kogălniceanul dinspre Copou, de pe cea mai frumoasă stradă din Vaslui. E unul dintre liceele lăudate ale Moldovei şi țării. Pe bună dreptate.
Renovat şi aranjat impecabil – terenul de sport ca nou: jucau adolescenții baschet. Sala mare, amfiteatrul plin de adolescenți de liceu şi profesori.
Am discutat cam o oră jumătate. Profesorii, cât am cunoscut, mi-au lăsat o impresie tare bună. Copiii însă nespus de isteți – cu întrebări super inteligente: să tot ai copii din aceștia.
Au zâmbit compătimitor şi post ironic când am spus că generația lor mi se pare tare cuminte. Dar am clarificat şi asta: apele liniștite ascund mulți demoni. Fiecare generație cu demonii săi. Noi am avut destui – sper ei să treacă mai lin adolescența.
M-am simțit tare bine aici.
În ochii mei se putea citi doar atât: invidia că nu-s vasluian.
Mulțumesc mult celor care au avut inițiativa – liceului şi lui Andrei Huiban (inspector școlar venit din Bârlad aici), Hiccup Bookshop că au adus cărți pentru public.
Când am ieşit un tânăr cărui îi dădusem un autograf s-a urcat pe motocicletă şi a plecat – iubesc aici motoarele, am văzut şi multe fete pe motor.
E o toamnă rece şi însorită la Vaslui.
Viitorul e în mâini bune – o cană cu apă sau must tot primim la bătrânețe.
Cum eram să pic examenul la Liceul Mihai Eminescu din Bârlad
Am fost la Bârlad în fugă – la liceul Mihai Eminescu. Repet: una dintre cele mai complexe şi fascinante infrastructuri școlare din ţară – construit în 58 la comanda lui Dej care e de aici. Mai este unul identic – Liceul Militar din Câmpulung Moldovenesc.
Cocoțat sus pe deal, cu un parc imens în fată, se uită de sus la Bârlad. Ai grupul școlar, cantina, terenuri, alte corpuri pentru diverse, cămine etc. Arată ca un campus Universitar de top. Are nevoie doar de renovarea internă – acoperișul deja a fost schimbat. E unul din complexele mele preferate din țară. Un soi de Empire de anii 50 cu amestec brâncovenesc.
La Bârlad Eminescu este a doua opțiune după Codreanu – celălalt liceu “de elită”. Adică asta spune nu atât despre educație cât despre statut şi stratificarea socială locală. Adică am venit mai “la popor”, nu la “burghezia” din centru. Glumesc: ambele sunt licee bune – am scris despre ele. “Talpa” locală e altundeva – mai spre industrialul dispărut, periferia şi durerea mea cea mare – sat.
Doar că la Eminescu învață foarte mulți copii din rural: au cantină şi cămin pentru ei. Costurile pe copil se ridica spre 500 lei pentru părinte – mâncare şi cazare pe lună.
Sunt peste 1200 de copii. Cândva erau un număr dublu.
Am avut onoarea să cunosc şi o parte din corpul profesoral: la o cafea, apă în cancelarie. Eu am emoții la astea cu cancelaria – acolo vin oameni serioși, profi, ce caut eu acolo. Dar a fost foarte scurt – aici e bine să asculți că ai ce învăță: mai ales dacă vii de la București sau Cluj: stai în bancă şi nu vorbești neîntrebat.
Copiii? Nu știu ce le pun în lapte moldovenii dar au niște copii tare isteți şi buni. Şi am văzut ceva scoli şi licee.
M-am temut că nu vor să vorbească, că vorbim limbi diferite. Mai ales că această generație ştie ca nimeni alţii să-şi ascundă emoțiile, să se interiorizeze – noi nu eram capabili de asta.
Dar asta doar aparent până să-şi dea drumul. Când au început să întrebe: nu mai scăpam. Întrebări clare, țintite, durute, inteligente – deloc protocolare. De câteva ori am zis: poate mergem pe la casele noastre. Mă gândeam că mă înjură părinții: copii de clasa 11-12, lecții, una alta. Nimic. Am povestit o oră jumătate. Cu unii am apucat să discut şi despre Balul de absolvire: cine să le cânte etc. Mai să mă transforme într-un agent de influență la cancelarie Eram să pun botul, au mult umor de școală veche. Dar am ieșit aproape la timp.
La sfârșit mi-au făcut un test grilă, gen: Mare sau Munte – Mare, firește; Cluj sau Iaşi – Iaşi, firește; Folk sau Rock – Rock, fierse. M-au prins la câteva pervers, mai să pic clasă.
Dar ultima: răzbunarea haiducului din dealul Bârladului: Codreanu sau Eminescu – şi toţi în cor am strigat – E-mi-ne-scu. Şi au aplaudat.
Aşa că nu mai pup eu Codreanu Bine că nu am picat că Industrial scria pe mine. Era ziua lor, indiscutabil – impresionanți.
Despre mâncarea de aici data viitoare.
Mulțumesc doamnei directoare Huiban Veronica-Mihaela & Andrei Cosmin & corpului profesoral &&&& copiii de la Eminescu
Un basarabean vrea să reabiliteze imaginea județului Vaslui și a Moldovei
La BacFest Bacău
Am făcut un maraton de 2 zile tare intense: Vaslui-Bacău-Bârlad-Vaslui.
Am revenit acasă la Vaslui la hotel unde stau.
A fost superb dar obositor. Nu prea am apucat să dorm şi am vorbit, ascultat, discutat nonstop.
Mersi BacFest – Adrian Jicu face on treabă excelentă. Multă lume bună venită. Cu scriitorii am stat puţin aseară. Mi-am făcut numărul la liceu – unde a fost excelent – în rest umblat prin zonă.
S-au găsit câteva suflete bune care m-au furat şi arătat împrejurimile până spre mănăstirea Răchitoasa – superb renovată – care are o istorie complicată.
Bacăul nu am apucat să-l văd. În rest a fost super.
În Moldova asta este ceva unic: toată lumea se dă peste cap ca să te simţi bine. Dar nu agresiv, ca în Basarabia – acolo te bat dacă nu te simți bine. Peste munţi dispare această obsesie – ei se uită de peste gard la tine. Aici fie sar gardul şi vin la tine, fie te bagă în ogradă sau beci. Șanse puține să scapi de moldoveni. Şi la mănăstire vin peste tine: ca să te simţi bine.
Ceea ce e foarte vizibil: falia Vaslui-Bârlad e foarte diferită de zona Bacău. De ce? Of, e mult de povestit – dar noi suntem peste tot acasă.
La Bârlad scurt – vorbit şi aici puţin.
La Vaslui azi peste tot sunt nunți. Am o invitație – dar nu cred că mai fac față.
Dan Pachițu / Sălbaticii Copii Dingo
Începând cartea lui Vasile Ernu m-am ciocnit de unii termeni înșirați în legenda ca o prefață; sunt unul din acei cititori care preferă surpriza în narațiune și documentarea; era cât pe ce să las cartea, mai ales că acum ceva ani am avut o experiență bizară citind un volum de poezii în care autorul în unele creații plasa în poem un asterisc iar în subsol dădea explicații.
Apoi am descoperit că narațiunea lui Ernu nu este un Plan Gantt, ci una prudentă, cumpătată, cuminte, cu o peniță ireal de gingașă pentru marile experiențe pe care le urcă într-un bildungsroman ușor melancolic dar echilibrat ca un principiu ortodox. Rar găsești un scriitor care să aibă în traistă atâtea experiențe dramatice și care să scrie fără să acuze. Și bineînțeles că nu doar formării filosofice îi poate atribui acest merit.
Am descoperit în aceste pagini că fiecare pulsație a inimii adolescente are asociată o etapă sau o întâmplare istorică…
Ernu înfățișează alături de exercițiul imperativ al conducerii statale din epocă și păcatele și virtuțile circumstanțelor proletare – puterea limbajului, adecvarea atitudinii oamenilor din blocul muncitoresc.
Într-o perioadă în care puterea supremă își livrează propria țară, cetățenii abandonați caută o identitate care sa o înlocuiască pe cea dinainte.
Dacă vreți să citiți o fascinantă poveste istorico-biografică, excelentă pentru înțelegerea a ceea ce am fost și suntem, vă recomand cartea.
Am descoperit în autorul acesteia un scriitor care prezintă faptele, întâmplările și cunoașterea într-un stil aparte, echilibrat și detașat, ca și cum ar dicta-o dintr-o bulă postumă pentru muritorii de azi.
Sunt destul de rare momentele de umor din roman dar odată apărute poți să râzi la ele de să te împiedici. Eu eram în autobuz, urcam din salină către suprafață, mă țineam cu o mână de bară iar în cealaltă mână țineam cartea și citind frazele de mai jos am pufnit deasupra a patru adolescenți cehi ce stăteau pe scaune unii în fața altora și ascultau o melodie domoală de Bee Gees:
“Primul care m-a topit și a făcut din mine un mare fan al culturii și mai ales al literaturii române, pe care o percepusem atâta timp ca fiind străină, a fost Bacovia. Mai întâi pentru că suna perfect în limba mea, indiferent cum se numea ea (moldovenească sau română). În al doilea rând pentru că era aproape de ceea ce simțeam și gândeam. Era omul de lângă mine. Nu conta din ce lume venea: << aud materia plângând >>. Eram sigur că e punkist”.
Din povestire nu lipsește mai nimic din ceea ce poate cuprinde o adolescență tumultuoasă: întâlnirile cu prietenii educați, anturajul gangsterilor în formare, aventurile de la malul mării din Crimeea, acțiunile semi-clandestine de promovare a unui vis politic măreț și deșart.
Și, bineînțeles, capital, difuzia instinctelor copiilor Dingo, pătrunse inevitabil în materia maturității.