Vasile Ernu

În viaţă există lucruri mult mai îngrozitoare decît moartea BR Anna Ahmatova

În viaţă există lucruri mult mai îngrozitoare decît moartea
Anna Ahmatova
blog
Arhiva June, 2017

Sectanţii la ediţia 2-a. Şi o apreciere de la Iosif Ţon

Sectanţii – Premiul Matei Brancoveanu pentru Literatura, 2015. / Bandiţii – Premiul pentru Eseistică – Publicistică al revistei Observator cultural, 2017.

Editorul mă anunţă că merge în tipar ediţia a 2-a a volumului Sectanţii după ce a epuizat 2 tiraje. Asta e îmbucurător. Şi Bandiţii a ajund la ediţia 2-a după 4-5 luni de la apariţie.  Dar nu a avut un tiraj suplinitor cum a avut Sectanţii care are deja 2 ani de la apariţie.

Cărţile odată lansate îşi văd de drum. Mă bucur de succesul lor de la distanţă căci eu mă chinui cu volumul 3 al Micii trilogii a marginalilor.

Recent am primit o apreciere neaşteptată de la Iosif Ţon, unul dintre cei mai cunoscuţi lideri şi disidenţi ai “sectanţilor” români.

Dragă Vasile,

Când aveam şapte ani (1941) am mers la şcoală la Aiud. Invăţătorul (de unde va fi ştiut?) le-a spus la ceilalţi copii din clasa I-a ca au intre ei “un pocăit” şi le-a explicat că pocăiţii sunt oameni care “s-au lepădat de legea strămoşească”, prin urmare sunt trădători de neam.  
Ştiu că după aceasta copiii nu mai voiau să se joace cu mine. Cel mai dureros pentru mine era ca atunci când jucau fotbal, pe mine ma alungau de o parte. Nu aveam ce căuta între ei.

Când eram în clasa a treia, preotul care preda ora de religie m-a bătut fiindcă am refuzat să-mi fac semnul crucii (mai târziu am spus că aceasta a fost prima mea experienţă religioasă).

Aşa am trecut prin toate fazele şcolii: liceu, universitate.

Pe scurt, vreau şă ştii ca “Sectanţii” este istoria vieţii mele, cu toate bogăţiile de culori ale trăirilor “pocăiţilor”.

Am sorbit-o şi am trăit-o! Pentru mine este o comoară inestimabilă!

Îmi eşti tare, tare drag,

Al tau, 
Iosif Ţon

-
19 June, 2017
Niciun comentariu

Colibași-București. Tur-retur(?)

De unde vine „omul de stânga” – așa cum își zice – Vasile Ernu, scriitor român, eseist, comentator politic, cunoscut pentru cărțile sale „Născut în URSS”, „Sectanții”, „Bandiții”? Cum definește ceea ce numește „stânga mea” și cum a ajuns la astfel de convingeri cineva născut într-o familie „profund religioasă”, care a fost participant activ la mișcarea de eliberare națională, a făcut parte din primul val de basarabeni plecați la studii în România, este cetățean român stabilit cu traiul la București. Despre aceste și alte lucruri, Adrian Ianovici a stat de vorbă cu Vasile Ernu la baștina acestuia, în satul Colibași, raionul Cahul. „Într-un fel, e foarte straniu, eu sunt unul din oamenii de stânga care crede într-o construcție de tip Europa Statelor Unite, adică un proiect al statelor comune, o suprastructură de tip Uniunea Europeană. Mi-ar plăcea ca în această structură, cândva, să intre și statele estice, nu doar România și nu numai Republica Moldova, ci și Ucraina, și Rusia. Mie mi-ar plăcea să văd o Europă de la Lisabona la Vladivostok”, spune Vasile Ernu.

Versiunea rusească a documentarului.

-
8 June, 2017
Niciun comentariu