Chienne d’histoire
Filmul… impresioneaza….
Megapolis revine… Supertango
Dupa 14 ani de tacere Megapolis revine… Supertango… a meritat asteptarea….
Numai gesturile radicale ne mai pot salva
Zilele astea “portocaliiI” m-au infuriat rau….. O astfel de debandada nu s-a mai vazut din timpul celui de-al 2-lea Razboi Mondial…
Lumea incepe sa se revolte…. Recomand textele Simonei Tache, Vlad Mixich, Cristian Ghinea si chemarea la Greva Fiscala.
Mi-am dat si eu cu parera in fuga prin telefon aici….
- ASA CA TOTI CEI CARE MAI CRED CA SE POATE FACE CEVA:
Vineri, 27 august la ora 11, în faţa Ministerului de Finanţe se vor stringe oameni să protesteze. Voi fi acolo alaturi de alti protestatari!
SI O PETITIE
G.M. Tamás raspunde
ca deobicei foarte bine si percutant… in EVZ….
Pledaţi pentru instituirea unui set de reguli clare care să stipuleze condiţiile în care un cetăţean român – şi e doar un exemplu, el ar putea fi foarte bine maghiar sau italian – poate să trăiască în altă ţară europeană? Sau mai degrabă pentru libertatea totală de mişcare?
Regulile trebuie să fie identice pentru toată lumea. Toată lumea trebuie să aibă dreptul să lucreze unde vrea. Aceasta a fost situaţia înainte de Primul Război Mondial, de atunci tot regresăm. Opinia publică şi presa, dacă se mai pretinde umanistă şi democratică, trebuie să înţeleagă disperarea şi răzvrătirea oarbă a ţiganilor marginalizaţi, condamnaţi la sărăcie eternă, asupriţi, pedepsiţi, umiliţi peste tot. Ceea ce mă miră este că ei n-au făcut, încă, recurs la arme şi n-au dat, încă, foc frumoasei noastre Europe creştine, libere, egalitare şi albe-ca-zăpada.
“Născut în URSS” de Vasile Ernu
Texte aparut: 24 august 2010 / Adrian C. Leahu
Am cumpărat cu ceva timp în urmă (să fie o lună?!) de la o librărie din Arad cărţile lui Vasile Ernu, ambele publicate la Editura Polirom – Născut în URSS 2006 şi Ultimii eretici ai Imperiului 2009. Mai cinstit spus, m-am fericit cu ele. Pentru că atunci cînd pui mîna pe o carte bună, te fericeşti.
Vasile Ernu, născut în URSS la începutul anilor ’70, dar absolvent în România după ’89, alege pentru carte un motto interesant şi provocator deopotrivă, semnat de Vladimir Maiakovski – Priviţi, invidiaţi-mă,/ Sînt cetăţean al Uniunii Sovietice. Toată scriitura sa se ascunde în spatele acestor cuvinte.
Practic cartea se compune din 51 de poveşti (dacă se pot numi aşa), Născut în URSS în loc de introducere, un P.S., Nostalgii sovietice în loc de postfaţă şi un CV – URSS. Aceste poveşti, de scurtă şi foarte scurtă intindere, sunt mai precis amintiri din ceea ce azi nu mai există: URSS – extrase fie din memoria autorului, fie din memoria colectivă a societăţii sovietice. De la bun început trebuie menţionat că Născut în URSS nu este un tratat de politică şi nici un manual de istorie. Mai degrabă intră în categoria jurnalelor, a memoriilor. Tocmai această amintire a ceea ce nu mai este îi dă o valoare justă. Cunoaştem bine formula: după ce x nu mai e, regretăm, măcar că nu a adus prea mult bine în timpul existenţei.
Născut în URSS este punctul de vedere al omului de rând, al sovieticului de zi cu zi. Este un punct natural şi simplu de a privi viaţa în Uniunea Sovietică. De aceea, pentru o percepere mai amplă a informaţiei, cartea este recomandată şi celor care studiază politica comunistă sau istoria sovietică. E esenţială această cunoaştere preluată din mâna omului de rând, pe spatele căruia, până la urmă, s-a clădit totul. Dacă pentru omul de studiu cartea este recomandată, pentru cititorul împătimit va fi o surprizătoare călătorie în trecut.
Temele abordate sunt extrem de variate: de la prima pereche de djinsî (blugi) pe care şi-o dorea cu ardoare tînărul sovietic, pînă la “acea zi de primăvară în care sovieticii au cucerit pur şi simplu cosmosul, lansînd primul om în spaţiu” – 12 aprilie 1961; de la jvakica (guma de mestecat) sovietică, pînă la ce bea cetăţeanul sovietic; de la copilăria sovieticului cu eroii ei de toate soiurile, pînă la stiliaga (mişcarea apărută în rîndul tinerilor iubitori de stil, un alt stil); şi multe alte exemple.
În timp ce citeam pagină cu pagină mi se revela o lume diferită de lumea obişnuită mie. Principala caracteristică a lumii apuse a URSS-ului îmi pare că este platitudinea, dacă se poate denumi aşa, care creează un sentiment de siguraţă – un ritm neperturbat de nimic şi nimeni. Cetăţeanul sovietic are eroi săi, şi doar pe aceia (cîţiva la număr), cetăţeanul sovietic e sigur pe succesul perpetuu al ştiinţei sovietice, cetăţeanul sovietic are un singur concurent – americanii, cetăţeanul sovietic îşi trăieşte viaţa în komunalka (un fel de locuinţe comune). În fond, cetăţeanul sovietic nu se poate distinge ca individ – el nu îşi are propriile vise, el visează ceea ce visează întregul URSS. Cetăţeanul din partea de Est a URSS are exact acealeaşi aspiraţii cu ale cetăţeanului din partea de Vest, de Nord sau de Sud. E foarte interesant de studiat acest fenomen reuşit de URSS.
Am detectat în carte şi o oarecare evoluţie. Textele sunt aşezate în ordine crescătoare: este analizată copilăria urmată de tinereţe iar mai apoi maturitatea. Pe lângă aceasta, în prima parte a cărţii, Ernu se ocupă în mod special de URSS, mai apoi, încet, încet, uşile se deschid. De exemplu “Komunalka (I)” tratează în special descrierea locuinţei şi a celor ce se petrec acolo: “Komunalka e un soi de micro-uresese, e sinteza civilizaţiei sovietice.”. În “Komunalka (II)”, spre finalul cărţii, sunt “ultimii ani a Uniunii Sovietice cînd mi-am văzut în faţă duşmanul de o viaţă” – un cetăţean SUA.
În concluzie, “Născut în URSS” e o carte care propune o lectură plăcută, reconfortantă, cu suficiente motive de meditaţie asupra trecutului nu foarte îndepărtat. După cum spunea chiar el, Vasile Ernu, într-un interviu acordat pentru Veioza Arte, în elaborarea acestui volum s-a folosit de ceea ce a stăpânea cel mai bine: ironia, umorul, nostalgia şi tandreţea. Şi toate acestea de identifică uşor.
Mulţumesc, Vasile Ernu!
E simplu sa condamni fara a incerca sa intelegi
Interviu – Vasile Ernu pe Metropotam, 15 August 2006,
E simplu sa condamni fara a incerca sa intelegiInterviu – Vasile Ernu
Vasile Ernu este nascut in 1971 in URSS. A publicat recent una dintre cele mai controversate carti din ultimii ani – Nascut in URSS (Am fost si noi la lansarea ei din Club A). Este pentru prima oara in Romania cand o carte are un site propriuwww.nascutinurss.ro, care este o extensie audio-vizuala a textului. In curind pe piata va iesi un nou produs sub forma unui CD, care este un proiect comun al scriitorului Vasile Ernu si al cunoscutului artist rus (compositor, interpret, actor si regizor) Garyk Sukachiov.
Faptul ca este o carte controversa se vede in reactiile diferite pe care le-a generat. Unii au fost entuziasmati, altii au criticat-o. Din ultima categorie face parte si Marius Chivu, care spunea in interviul pe care i l-am luat ca “E misto ca avem reclame cu Ceausescu si ca Vasile Ernu scoate o carte in care are nostalgia statului la coada si cere momente de reculegere pentru Lenin. Din pacate, nu acesta a fost adevaratul comunism. Daca Ernu si-ar citi cartea in fata bunicului meu care a trecut pe la canal si care si-a pierdut tot pamintul si animalele la colectiv, s-ar alege cu o lopata peste fata.”
Vasile Ernu a replicat intr-un comentariu ca Marius Chivu nu a inteles unde bate cartea “Nascut in URSS”. Asa ca am fost curiosi sa aflam ce crede Vasile Ernu si cum vede el lucrurile. Din aceasta “disputa” a iesit un interviu interesant.
Draga Vasile Ernu, comunismul e cool?
A fi cool inseamna a fi la moda. Eu nu lucrez cu astfel de concepte. A fi la moda inseamna sa intelegi putin din ce se intimpla acum si sa intri intr-o masinarie care produce aparente si nu sensuri. Eu lucrez cu sensul, diferenta si daca e sa gasesc un echivalent care sa ma reprezinte in zona acestui termen cool / moda. As spune ca lucrez cu noul care e o forma de reevaluare a valorii – recomand cartea lui Boris Groys pe aceasta tema: Despre nou.
A fi la moda inseamna sa reproduci continuu un stil, sa fii, sa gindesti, sa epatezi in stilul lui escu. Eu vreau sa produc reflectie, dialog si diferenta. Cel care lucreaza cu un discurs bazat pe stil si cu retorici stilizate (emotii, jumatati de argument, stari de spirit) nu prea are de a face cu discursul bazat pe idei si argumente insiruite rational. Ei produc un soi de coolthinking, gindire glossy, gindirea lor e ca un fel de shooting fotografic, cu toate ca acest gen de poze-discurs imi aduce aminte mai degraba de pozele din frizeriile anilor ‘80 din Romania.
Pe aici vad ca se mai lucreaza si cu o strategie care se cheama deturnarea sensului. A spune ca Ernu e baiat cool si ironizeaza comunismul de o maniera cool, ca e iresponsabil ca nu critica statul la coada si comunismul (ceea ce e fals), ca e nostalgic caci vrea sa-si ia un bilet sa mai viziteze URSS-ul etc. mi se pare ridicol si trimite intr-o directie gresita.
A deturna sensul e sa arunci discutia, textul la care faci referinta intr-un orizont de sens fals, care nu apartine textului. E o tehnica des folosita in Romania. Apare o tema, o problema care trebuie discutata si apoi apare un culturnic-sef care-i deturneaza sensul pentru a discuta despre ce doreste el, pentru a ajunge la concluziile dorite. Sint culturnicii care “te fac” din retorica, nu din idei.
Eu as fi putut foarte bine sa renunt la citeva texte incomode si sa combin cu citeva texte pe care le adora anticomunistii de serviciu si era perfect. Ma aplaudau toti. Sa te pui rau cu anticomunsitii din Romania (care de fapt in mare parte sint fostii comunisti) nu e deloc cool.
Stiu foarte bine ca pozitionarea (discursul si gindirea) caldicica e cheia succesului in Romania. Mai ales ca eu fac o paralela intre comunism si capitalism, iar asta e de-a dreptul neobrazare pe aici. Aceste lucruri tari afirmate in cartea nu-mi fac deloc viata mai usoara, ci din contra. Am vost etichetat ca scriitor periculos, care-si sminteste cititorii, iar asta te pune intr-o postura nefavorabila fata de mai marii culturii romane.
Ceea ce m-a minunat e ca in ciuda faptului ca sint “periculos si iresponsabil” (caci nu condamn comunismul pe fata, nu-i asa?) sint declarat un tip curajos. Abia acum am inteles ca in Romania daca spui franc ceea ce gindesti esti un tip curajos. Eu cred ca ceea ce numim curaj necesita mai mult decit atit. Acest lucru spune multe despre cum s-a dezvoltat comunismul in tara noastra si cum se dezvolta mecanismul cultural-politic actual. Te tirii pe burta, pupi mina sefilor si inainte spre victoria finala.
Vorbeati de experienta culturala si de cea personala. Cum se influenteaza una pe alta in discutia despre URSS?
Da, in prefata spun ca eu povestesc cu acest dublu etalon: experienta directa si cea mediata cultural (lecturi, filme, educatie etc). E foarte greu sa faci distinctie intre ele. caci sint practic un tot, un intreg. Vrem sau nu vrem, experientele noastre cotidiene sint mediate cultural si tot asa, experientele culturale devin personale. Eu incerc sa arat anumite crimpeie din acel homo sovieticus, din acea cultura sovietica care s-a construit in URSS. Incerc sa fiu autoreflexiv si ironic/autoironic fata de acea lume, dar si fata de noua lume.
E interesant faptul ca in ciuda represiunii puternice care a existat in URSS, aceasta tara a produs o cultura semnificativa, rupta destul de radical de cea Occidentala. Ea a produs literatura, filme, diverse arte, un mod de viata, o importanta dezvoltare tehnico-stiintifica etc. Si mai interesant e faptul ca toate acestea s-au produs intr-un interval de timp foarte scurt.
Adica saltul pe care l-a facut URSS de la Rusia tarista este ametitor. O tara agrara, analfabeta, cu o populatie iobaga a devenit in aproximativ 50 de ani una dintre cela mai semnificative puteri pe toate palierele dezvoltarii. Ei bine, acest salt s-a facut cu sacrificii imense, cu suferinta imensa. Sint convins ca de acum incolo se va scrie mult pe spatiului sovietic. Si e posibil ca pentru Rusia istoria secolului XX, adica perioada comunista sa devina perioada ei de glorie. Secolul XX a fost intr-un fel secolul sovieticilor.
In carte spuneati ca a disparut entuziasmul de a crede in idealuri. In ce idealuri credea omul sovietic?
Multi oameni au crezut sincer in idealurile Revolutiei din Octombrie: o lume fara clase, o lume egala, mai buna, o lume in care toti sa aiba sanse egale, o lume fara asupritori si asupriti. Unii si-au dat viata pentru aceste idealuri.
Sa nu uitam ca lumea liberalismului clasic era destul de diferita fata de lumea actuala. Noi nu ne dam seama ce rol imens a jucat lumea comunista in schimbarea la fata a politicii capitaliste. In stilul cartii as putea spune putin cinic: suferinta noastra a contribuit semnificativ la fericirea lor.
Drepturile cistigate de clasa muncitoare si clasele neprivilegiate s-au facut la presiunea miscarilor de stinga. Nu a venit nimeni sa zica: baieti nu vreti sa aveti dreptul la vot?; baieti nu vreti sa lucrati numai 8 ore? n-ar fi bine sa lasam si femeile sa voteze? Oare cum s-au schimbat toate astea? Sa nu uitam ca liberalismul/capitalismul clasic nu avea multe in comun cu ceea ce numim democratie. Sa nu uitam ca nu prea erau de acord cu votul universal si ca din punct de vededere legal cetateanul cu drept de vot era cel care avea proprietate.
Adica proprietatea te facea om, iti dadea statut juridic, iar cei cu proprietate erau tare putini. Prin urmare, marea parte a populatiei era nedreptatita si lipsita de protectie. Ei bine, idealurile s-au nascut din dorinta de a lichida aceste nedreptati. Din pacate/sau din fericire a iesit un rateu toata povestea, dar care indirect a contribuit la schimbarea intregii gindiri si politici liberale. Aceste lucruri nu trebuie uitate.
Daca peste noapte s-ar reface URSS-ul, exact la fel, unde ati trai, acolo sau intr-o tara occidentala?
Ca sa-l parafrazez pe Nabokov cind a fost intrebat daca Anna Karenina a existat in realitate, as spune simplu: “aceasta nu este o intrebare culturala”.
Eu nu cred ca ceva se poate reface asa cum a fost. Spun ca comunismul s-a oprit si nu a murit. Iar asta e o problema mai complexa. Tot ce spun spun in esenta in carte e atit: nu conteaza in ce sistem traiesti, ci cum iti gestionezi viata in raport cu el. Adica noi sintem pusi sa rezolvam niste probleme, sa luam niste decizii, sa facem niste alegeri.
Si spun foarte clar in cartea mea: noi facem aceleasi compromisuri indiferent de sistemul in care traim. Caci indiferent de sistem compromisul are acelas amalgam de ratiuni: dorinta de putere, lasitatea, carierismul si viata mai calduta, frica, servilismul, indiferenta. Eu incerc sa le explic cititorilor ca datoria noastra, indiferent de sistemul in care traim, e sa chestionam, sa incomodam sistemul si sa nu ne inregimentam.
Subordonindu-te sistemului nu faci decit sa-i fortifici partea tare, totalitara, iar chestionind sistemul nu faci decit sa-i intaresti zona lui slaba, democratica (ca sa folosesc un termen placut noii orinduiri). Deci baietii care aplauda noul regim nu se deosebesc la nivel de sens cu nimic fata de cei care au aplaudat (sau tacut) in vechiul regim. Cum spuneam: stapinii se schimba, slugile ramin aceleasi.
Nostalgia dvs se refera la URSS propriu-zis sau la copilaria petrecuta acolo?
Care nostalgie? Asta cu nostalgia face parte din acele forme de deturnare de sens. Iata ce scrie un cititor atent al cartii mele, pe care nu-l cunosc dar zice bine, Marin Pruteanu:
“Cat despre carte, as putea spune ca este ceea ce astept mai de mai multa vreme sa citesc. Pista de lectura oferita de profesorul Sorin Antohi in postfata cred ca este una gresita. De aceea consiliez a se citi postfata dupa ce v-ati format deja o idee despre carte (Sorin Antohi are, ca de obicei, un text atat de bine consolidat si cu o emanatie intelectuala atat de puternica, incat riscul de a ramane impregnat cu perspectiva dansului este foarte mare). A privi textul lui Vasile Ernu ca pe o revarsare nostalgica, chiar daca aceasta nostalgie se desfasoara intre frustrare si tandrete, mi se pare ca este in disonanta atat cu tonul cartii, cu intentia autorului cat si cu nenumaratele pasaje sarcastice si autoironice care nu caracterizeaza de obicei rememorarile melancolice. Am gresi daca am spune ca nostalgia este absenta din lucrare, doar ca eu o vad ca fiind un efect literar controlat, si nu manifestarea unui sentiment generativ al discursului, o stare de care autorul sa fie purtat fara voie.
Nascut in URSS schiteaza profilul unei comunism absurd dar vivabil, ticalos politic dar exuberant social, represiv insa cu oaze de libertate informala in anumite perioade, cu crime si cu succese. Sub aerul aparent de confesiune lejera, Vasile Ernu face un bilant dupa ce a vazut cu ochii lui la lucru societatea capitalista si dupa ce a avut timp sa faca o evaluare decomunizarii. Luand distanta fata de orice maniheism si fata de cliseele in circulatie, Vasile Ernu ofera cetatenilor postcomunisti obisnuiti, comparabili cu oricare alti cetateni obisnuiti de oriunde, sansa sa incerce si alte sentimente decat cele de penibil, de culpa, si de ratare ireversibila.”
Are perfecta dreptate si o spune mai bine decit mine.
Marius Chivu zicea ca tinerii dau un alt sens trecutului, fara sa-l cunoasca. Cum comentati acest lucru?
Marius Chivu e tinar sau batrin? Daca e tinar, conform tezei lui, inseamna ca habar nu are de trecut, iar daca e batrin ar fi bine sa tina o lectie despre sensul trecutului, ca sa invete si tinerii astia ceva. Eu nu cred in aceasta impartire, tinar si batrin. Marius ar trebui sa stie ca batrinetea sau tineretea nu au de-a face doar cu virsta biologica… Oamenii se deosebesc semnificativ, se diferentiaza prin capacitatea lor de a gindi.
Iar daca tot vrem sa aratam ce ii deosebeste pe cei mai tineri fata de cei mai batrini (biologic) in problema intelegerii comunismului, eu as zice ca tocmai cei mai tineri sint capabili sa priveasca mai lucid. De ce? Pentru ca pe de o parte nu au coparticipat la crearea acestui sistem.
Acest sistem nu a fost facut de bubulii lui Pavel Corut sau extraterestri, ci de oamenii concreti din aceasta tara. Toti am contribuit intr-o forma sau alta la dezvoltarea acestui sistem: unii au construit din convingere, altii din lasitate, marea parte pentru carierism, altii prin indiferenta. Stiti cine a contribuit cel mai mult la constructia sistemului communist? Cei care au tacut si acestia sint majoritatea, iar astazi o fac pe anticomunistii si aplauda noile ideologii fara discernamint.
Tinerii nu au fost pusi in situatia asta. Ei nu au avut sansa (nesansa) parintilor lor, de a fi pusi in situatia de a face compromisuri si de a participa la acel sistem. Iar pe de alta parte nu au avut de suferit de pe urma lui, deci nu au resentimente legate de acea perioada si asta le da un mare avantaj. Ei pot vedea lucrurile mai detasat si lucid. Asta nu inseamna neaparat ca sint mai buni decit parintii lor, ci doar ca nu au avut sansa sa-si verifice verticalitatea in acel context.
Vor vedea cit de verticali sint in noul sistem, caci in esenta sint pusi in fata acelorasi dileme, insa mult mai sofisticate si mai viu colorate… niste aparente inselatoare. Vad ca tendinta e aceiasi: “sa i-o sugem Marelui Licurici” ca sa-l citez pe presedintele tarii care a dat formula. Ne place sa aplaudam chiar si cind nimeni nu ne-o cere.
Asa ca eu nu mi-as face mari probleme pentru capacitatile tinerilor de a intelege trecutul, cit pentru capacitatea lor de a aprecia corect prezentul si de a construi viitorul. Ma tem ca tinerii vor face aceleasi compromisuri in noul sistem, asa cum parintii lor au facut in vechiul sistem.
Prea gindim conform job description-ului trasat de sefii sau protejatii nostri. Trebuie sa faca omul o cariera…nu? Citi au curajul sa spuna public si franc ceea ce gindesc? Foarte putini, caci strategic e bine sa-ti gestionezi opiniile si sa le emiti asa incit sa dea bine la CV. Gindirea a devenit un soi de marfa, asa ca gindim in functie de ce are nevoie piata si ce cer inaltii diriguitori culturnici.
Ce i-ati spune bunicului lui Marius sau oricui a suferit din cauza regimului comunist?
Eu nu-mi schimb disursul la nivel de sens fata de nici un interlocutor indiferent de virsta, pozitie sau importanta. Eu pot schimba numai nuanta discursului pentru a incerca sa inlesnesc comunicarea. Mesajul meu este acelasi pentru oricine este interesat de acest subiect si e dispus sa dialogheze.
Nu cred ca suferinta este cheia de intelegere a comunismului. Insa cred ca oamenii care au suferit au un orizont al intelegerii mult mai mare si mai semnificativ, de aceea am un mare respect pentru ei. Insa suferinta nu schimba datele problemei, asa ca discutia ramane valabila. Ce a fost comunismul? Care este sensul sau? Ce semnificatie a avut el pentru tara noastra si locuitorii sai? Etc. E simplu sa condamni fara a incerca sa intelegi.
Spuneati in comentariu ca Marius Chivu nu a inteles exact unde bate cartea dvs. Unde bate, care e de fapt miza ei?
Un critic cu care inca nu am reusit sa fac cunostinta – Mihai Iovanel – cred ca a aratat destul de bine directia de sens spre care bate cartea:
“Doua lucruri extrem de simple, dar in acelasi timp greu de asumat:
(i) “lumea in care am trait nu a fost nici atit de rea si nici atit de buna pe cit cred unii sau altii. La aceasta lume din care am iesit nu ar trebui sa ne raportam cu ura, dispret, dragoste sau ignoranta, ci trebuie doar sa incercam sa o intelegem si sa ne-o asumam”
(ii) “Intre lumea din care am iesit si lumea in care am intrat nu exista o deosebire fundamentala, ci doar una de nuante, de ambalaj.
Daca lumea in care am trait era axata pe represiune politica, lumea in care am intrat e bazata pe represiune economica. Sint doua fete ale aceleiasi monede. Ambele sint forme de represiune si de control. Ambele ne controleaza si ne subordoneaza; incearca sa ne transforme in sclavi si masini care raspund unor comenzi prestabilite. Ambele spala creiere la fel de perfid si ne alieneaza la fel de eficient. ” Pina sa ajunga la aceste concluzii (care multora le vor parea scandaloase), Vasile Ernu isi reviziteaza viata de ex-cetatean sovietic (atentie! nu de român). Cum? Cu ironie si, in acelasi timp, cu tandrete. Vasile Ernu inventariaza aproape toate lucrurile marunte sau mari, obiectele, ticurile, decorurile, personajele si rutinele printre care a trait. Si nu lasa nimic in urma (decit la modul distantei ironice), pentru ca toate acestea fac parte din el. A fost nasol? OK, si ce daca? Viata e viata, oricum si oriunde ai trai-o, indiferent de ideologia la moda, spune printre rinduri Ernu.”
E o directie de interpretare in care ma regasesc….
Mr.Freeman – cartoon philosophy
Mr. Freeman este unul din cele mai importante fenomene aparute pe RuNet (Internetul de limba rusa). A luat viata acum un an (septembrie 2009) si face furori nu numai pe RuNet. Deja este tradus si are o cariera internationala. Cine este Mr.Freeman nimeni nu stie caci autorii lui nu-si dezvaluiesc identitatea. “MR.Freeman sint EU” personajul de desen animat care ia la bani marunti, cu mult cinism si ironie, mai toate cutumele societatii de consum. El este un adevarat filosof al zilelor noastre. Are un scop declarat: vrea sa ne faca sa gindim. Sper ca zilele ce urmeaza sa fac un interviu cu el (mai da din cind in cind interviuri pe email, dar e greu de convins)… Cite ceva depre el aici (in engleza si romana aici).
Iata si 2 exemple.
Philosophy&Stuff
Auuu
Echipa Philosophy&Stuff (care e deja istorie… revista, nu echipa.. ii ziceam: revista underground… ) Nu-mi mai amintesc in ce an e facuta poza, dar e pentru revista. Am undeva o arhiva de pe atunci dar cutia cu fotografii a cazut in spatele raftului de carti si nu am nervi sa dau raftul la o parte sa le scot… poate la batrinete cind mi se face dor…
În poza sint asa … de la stinga la dreapta: Duţi (Alexandru Polgar), Ţiki (Ovidiu Ţichindeleanu), Ernu (adica eu), Branea (Cristian Branea), Pralea (Cristian Pralea), Bigu (Sebastian Big)…. lipsesc din vechea garda doar Gil (Gilbert Danco) si Vitalie (Vitalie Condraţchi)…. ar trebui scanate si postate undeva acele prime numere care se “traficau” ca o marfa de contrabanda pe ruta Chisinau-Cluj….
Cine-mi spune ce scrie aici?
ვასილე ერნუ. დაბადებული სსრკ-ში
e in gerogiana….(de aia va si dau o muzkie de pe acele meleaguri.. trupa Orera.. faimoasa in anii 70)… despre aventura mea georgiana altadata…