Lupta pentru pace se acutizează
Vasile Ernu
La intrarea României în NATO, tot poporul s-a bucurat. Nu a mai existat un consens naţional de o aşa amploare de la cuvîntarea lui Ceauşescu din ‘68. Politicieni şi intelectuali, muncitori şi ţărani au aplaudat intrarea noastră în cea mai temută organizaţie militară internaţională. A existat o singură persoană care a vrut să protesteze şi a fost arestată încă de la scara blocului. În noul context ideologico-politic România şi-a propus să fie o colonie exemplară. O astfel de unitate ideologică nu au visat nici Stalin şi Hitler luaţi la un loc. Ce este NATO ştie orice copil: este o organizaţie militară creată după cel de-al II-lea război mondial ca oponent al blocului comunist. După ce a dispărut duşmanul, şi după ce i-a fost vîndut pînă şi hoitul, NATO a trebuit să-şi reinventeze rostul. În ultimii ani, din lipsă de duşmani şi războaie, NATO a devenit o banală instituţie de tocat şi făcut bani pentru industria armamentului extinzîndu-şi mult piaţa de desfacere. Tot ea a devenit cea mai puternică maşină de propagandă a „celei mai bune dintre lumile posibile”. În România, de exemplu, dacă pui la îndoială o astfel de instituţie, eşti automat privit cu suspiciune dacă nu chiar considerat periculos. Modul agresiv şi pervers cu care NATO şi-a pus amprenta pe creierul nostru distrugînd orice idee de alternativă, diferenţă etc. devine tot mai periculos. Nu mai există viaţă în afara spaţiului NATO, că de pace ce să mai zic. „Nu mai există democraţie în afara NATO”. Serios? Chiar ne-am tîmpit cu totul?
Oamenii mici au jucării mici, oamenii mari au jucării mari. Oamenilor de stat le place să se joace cu tancuri, scuturi, rachete, hotare, explozii. Din doi în doi ani, iar vine cîte un politruk de la Casa Albă sau NATO şi ne mai vînd gogoşi cu scuturile. Unde-i duşmanul? Dacă nu avem duşmani, îi inventăm şi chiar îi şcolim, şi-i învăţăm să devină duşmanul nostru, că doar n-o să oprim fabrica de tancuri şi rachete. Cu ce fantome mai luptăm? Ce scuturi? E obligatoriu: în fiecare cabinet de politician trebuie să fie o hartă a lumii. Orice om cu minte limpede vede unde e Cehia şi Polonia şi unde sînt talibanii cu care acum liderii americani negociază. Dacă o cere cauza, de ce nu? Scutul şi rachetele în sine nu au nici o semnificaţie în contextul actual. Sau doar o importanţă comercială şi propagandistică. E un discurs despre putere. Maniera în care politrucii americani vorbeasc de rachete şi scuturi, ca şi cei sovietici de-altfel sau cum îi mai place şi lui Putin&Medvedev să o facă, aduce cu etalarea de muşchi a culturiştilor.
Cînd văd cu cîtă plăcere vorbesc politrucii noştri, ca şi cei occidentali de altfel (dar şi intelectualii şi jurnaliştii care aplaudă frenetic pe margine), despre rachete şi tancuri, am impresia că pentru ei armele sînt o extensie a penisului. De fapt, nici tancul şi nici rachetele nu sînt extensii ale penisului, ci arme făcute să omoare, să distrugă şi să aducă suferinţă. Ele nu sînt făcute să producă viaţă. Punct. De ele, mai bine să nu auzim. O maşină de război, o industrie de război are sens numai dacă este în război de aceea ea este interesată să-l producă. Proverbul sovietic revine în actualitate, doar că e spus de fostul duşman: „Vom lupta pentru pace pînă nu va mai rămîne piatră pe piatră!”
Ultima erezie a lui Ernu
Florin Dumitrescu / 24 FUN / 3 februarie 2010
… primul samizdat al tranziţiei
Când ne-o spun pensionarii, suspecţi de nostalgii comuniste, îi tratăm de ramoliţi. Când ne-o zic disponibilizaţii, cei din fosta clasă muncitoare, îi socotim manipulaţi. Dar când ne-o spun cei aflaţi în floarea carierei, oameni socotiţi “de succes” şi “realizaţi”, semeni pe care societatea ni-i propune ca ţinte aspiraţionale; când taman ei recunosc că între defunctul sistem comunist şi actuala orânduire capitalistă sunt puţine diferenţe de fond, cum să nu cazi pe gânduri?!
Celor care lucrează-n mari companii, cu a lor politică de cadre ocultă, demnă de Politbiroul de odinioară; cu a lor comunicare corporatistă, comparabilă cu proletcultismul cel mai “avântat”; cu a lor cultură de castă, întoarsă spre sine şi ostilă faţă de concurenţă; acestor stahanovişti de tip nou, căliţi în spiritul abnegaţiei şi delaţiunii; acestor “membri de nădejde”, cu masterate şi MBA-uri încununate de spălarea instituţională a creierelor – lor le recomand noua carte a lui Vasile Ernu, “Ultimii eretici ai Imperiului” (Polirom, 2009).
E o tipăritură primejdioasă pentru ordinea interioară a ţarcurilor multinaţionale, în care oameni ca ei construiesc neabătut capitalismul. E un apocrif care le va scutura certitudinile, le va dezvălui perspective neaşteptate şi, mai ales, le va procura fiorii subversiunii, atunci când îl vor citi pe ascuns, în cubicule; disimulându-l printre dosare şi clipboard-uri; ferindu-l de privirea camerei de supraveghere, ca pe un samizdat. Între un memo şi un contact-report, se vor repezi să citească un nou capitol al epistolarului dintre cei doi eroi, care par a fi ultimii partizani ai gândirii de gherilă. Miza cărţii este ca, tocmai, cititorii să îi contrazică titlul, demonstrând că erezia poate avea urmaşi.
Scriitori, pictori, muzicieni, regizori Basa în Elle
Lecturi urbane: invazie de carti la metrou
Am ajuns. Stiam de proiect de la Adrian Ciubotaru, dar am vrut sa vad cu ochii mei. Nu eram sigur daca e statia anuntata (Victoriei 1??? nu am mai fost demult acolo). Noroc ca a aparut Ionuca sa ma salveze… Bun. Si deodata s-a facut “negru de carti” (ca sa-l parafrazez pe Canetti). La 19.00 metroul a fost invadat de carti.
Eu am pus mina pe un Cezar Petrescu – Intunecare, Cartea romaneasca 1984. Asa s-a nimerit.
Cineva din calatori se intreba…. Ma scuzi, ce se intampla? Faceti o revolutie cu ajutorul cartilor? Raportam de la fata locului: nu a avut nimeni de suferit. E un proiect excelent… si un mic filmulet de la Vlad Ursulean.
Despre Dragoste (III)
Seria tematică continuă. Azi un film excelent al celui care a luat Oscarul (2008) cu filmul animat Batrînul şi marea. E vorba de Alexander Petrov şi filmul MY LOVE, nominalizat şi el la Oscar (2008). Petrov este apreciat mai ales pentru tehnologia folosită în animaţia sa. Filmele lui au fost create “utilizînd animaţia cu vopsea pe sticlă, o tehnică ce foloseşte uleiuri pastel cu uscare înceată pe foi de sticlă.”
Campania “Lecturi Urbane”
Anul 2010 incepe cu o noua editie Lecturi Urbane. Pe 2 februarie, echipa revine in “underground” cu noutati si cu doze marite de entuziasm.
Pentru ca proiectul creste si spiritul “Lecturi Urbane” se propaga cu viteza, s-a deschis si un punct de colectare de carti la Biblioteca British Council, iar echipa de la Orasul Citeste lucreaza la proiectarea de corpuri de biblioteca in cateva statii de metrou. Initiativa se bucura de sprijin si in alte orase, asa ca in scurt timp evenimentele “Lecturi Urbane” vor depasi granitele capitalei.
Marti, pe 2 februarie, pe peronul statiei Unirea 1, de la ora 19:00, participantii la cea de-a cincea editie Lecturi Urbane te asteapta sa te implici si sa daruiesti o carte. Cartile vor fi daruite calatorilor care se arata interesati de faptul ca se citeste in jurul lor, cu rugamintea ca dupa ce termina de citit cartea sa o ofere mai departe unui alt calator cu metroul. La eveniment vor darui carti omul de radio Mihai Dobrovolschi, scriitorul Vasile Ernu si omul de publicitate Bogdan Naumovici.
Campania “Lecturi Urbane” are drept obiectiv principal incurajarea lecturii in transportul in comun si cultivarea interesului pentru carti in randul bucurestenilor. Un alt scop al evenimentelor organizate sub sigla Lecturi Urbane este infiintarea unei biblioteci “underground”, asa cum exista deja in multe alte tari. Campania este initiata de voluntarii Civika.ro si are loc o data la doua saptamani.
Civika.ro este o platforma de initiativa sociala independenta care reuneste persoanele dispuse sa doneze cateva ore pe luna proiectelor care urmaresc o schimbare in plan social. Activistii Civika.ro initiaza si deruleaza proiecte in domenii ca Dezvoltare Urbana, Dezvoltare Rurala, Educatie, Cultura si Arta, Comunitate, Ecologie aplicata sau Sanatate.
Despre Dragoste (II)
Seria desenelor animate pe tema Dragostei continua asa cum am promis.
Cum e ziua mea o sa-mi fac un cadou mai special.
Filmul l-am desoperit recent. Marele Norstein l-a laudat foarte mult. Eu zic ca e o bijuterie. Zoya Kireyeva – Foolish Girl (2006)