Republica Moldova – ghid de utilizare
Vasile Ernu in dialog cu Igor Casu, Armand Gosu, Nicu Popescu si Lilian Negura
Material aparut pe HotNews, Luni, 27 iulie 2009
Dupa alegerile si evenimentele din Republica Moldova din aceasta primavara mi-am propus, in colaborare cu citiva prieteni, sa initiem o dezbatere mai ampla legata de situatia politica din R. Moldova. Scopul nostru era acela de a consulta oameni independenti din diverse sfere profesionale pentru a crea o platforma care sa duca la o mai buna cunoastere a situatiei din R.M. Invitatii ar fi trebuit sa fie din R. Moldova, Rusia, Romania, Ucraina si din tari ale Uniunii Europene. Proiectul a esuat din simplul motiv ca unii dintre noi nu pot trece vama moldoveneasca. Procedurile de obtinere a vizei sint atit de complicate incit ai nevoie de foarte mult timp si nervi pentru a o obtine, daca o obtii.
Am propus atunci sa organizam cu cei interesati o dezbatere on-line. Aveti mai jos citeva teme si probleme majore legate de evenimentele politice din R.Moldova puse in discutie: alegerile din 5 aprilie, evenimentele din 7 aprilie, violentele si abuzurile care au urmat, relatiile politice dintre R.Moldova si Romania, alegerile din 29 iulie si citeva pronosticuri.
Invitatii mei sint patru buni cunoscatori ai situatiei politice din R. Moldova:
Igor Casu (istoric, cercetator – Institutul de Istorie din Chisinau, Universitatea din Freiburg, Universitatea din Geneva)
Armand Gosu (istoric, redactor-sef adjunct al Revistei 22, fost corespondent al BBC la Moscova)
Nicu Popescu (cercetator la European Council on Foreign Relations, expert pe politica europeana de vecinatate)
Lilian Negura (sociolog, profesor la universitatea din Otawa, Canada)
Temele de discutie:
1. Partidul Comunistilor, care aparent a cistigat alegerile din 5 aprilie, nu a reusit sa-si impuna un Presedinte din cauza unui vot pe care opozitia nu i l-a oferit, asa ca a fost nevoie de o repetare a alegerilor. Cine a cistigat si cine a pierdut aceste alegeri cu adevarat?
2. Sa ne uitam la evenimentul din 7 aprilie si ceea ce a urmat. La prima vedere, parea o imensa provocare care dadea cistig de cauza PC-ului si era in defavoarea opozitie. Insa modul in care au gestionat guvernantii de la Chisinau acest eveniment a fost catastrofal: au murit oameni – lucru care nu s-a intimplat nici in confruntarile din perioada perestroika –, arestari brutale, violenta, eliminarea presei etc. Cum vedeti astazi, chiar daca la un timp scurt, aceste evenimente si care este semnificatia lor?
3. Care este contextul social si politic al noilor alegeri repetate? Ce deosebeste alegerile din 29 iulie fata de cele din 5 aprilie?
4. Discut cu foarte multa lume din diverse medii sociale si culturale, cu persoane din R. Moldova sau legati de R. Moldova, (romani /moldoveni, rusi, evrei, ucraineni etc.) si observ ca se schimba ceva esential in relatiile dintre aceste grupuri. Am impresia ca modul de derulare a alegerilor din acest an, discursul utilizat si mai ales, evenimentul din 7 aprilie si ceea ce a urmat, au dus la o radicalizare a relatiilor dintre diversele grupuri sociale si etnice din R Moldova. Parerea mea, subiectiva fireste, e ca aceasta radicalizare a relatiilor dintre diverse grupuri sociale si etnice va avea un efect negativ foarte profund asupra societatii. Cum vedeti voi acest lucru?
5. Puterea de la Chisinau a acuzat de implicare directa statul roman in evenimentele din R. Moldova, statul roman a negat vehement. Cum vedeti voi aceasta situatie? Mai mult, cum interpretati strategia statului roman fata de R.M in contextul alegerilor de anul acesta si cum vedeti dezvoltarea relatiilor dintre cele doua tari in viitor? Dupa voi, ce rol joaca UE in aceste ecuatii politice (UE, care a fost cam toleranta fata de abuzurile din R. Moldova)?
6. La ce ar trebui sa ne asteptam dupa aceste alegeri? Care este traseul R. Moldova in cele doua situatii posibile: daca PC va reusi sa faca o alianta si sa-si impuna un presedinte si un guvern, sau daca opozitia va cistiga alegerile? Putem pronostica un viitor traseu minimal ar R. Moldova?
Igor Casu (istoric, cercetator – Institutul de Istorie din Chisinau, Universitatea din Freiburg, Universitatea din Geneva)
1. Pe moment, sigur, opozitia a iesit invingatoare, in sensul ca si-a onorat promisiunile electorale de a nu vota un presedinte comunist, chiar daca acesta ar fi vorbit cu accent dambovitean (Vlad Filat, lider PLDM, cu referire la Marian Lupu) si s-a ajuns la organizarea unor alegeri anticipate. Imaginea PLDM, PL si AMN s-a imbunatatit datorita acestei unanimitati manifestate in a nu ceda intimidarilor, dar si a ispitelor, venite din partea taberei Voronin, liderii partidelor de orientare liberala obtinand un plus de imagine, de credibilitate, in fata electoratului care se temea de aparitia unui nou Iurie Rosca, a unui politician fara scrupule care ar schimba macazul peste noapte in favoarea PCRM.
Asta nu inseamna insa de la sine ca sansele opozitiei de a obtine mai multe voturi la 29 iulie sunt mai mari decat la 5 aprilie, deoarece intre timp a aparut „factorul 7 aprilie”. Or comunistii au initiat o campanie electorala care se axeaza, in mare, pe denigrarea opozitiei pornind de la pretinsul ei rol de organizator al vandalizarii cladirilor presedintiei si parlamentului. Si cum ei controleaza cel mai important segment al mass-media, scorul scrutinului din 29 iulie va fi foarte strans intre opozitie si comunisti.
2. Presa de la Chisinau a oferit intre timp o radiografie foarte detaliata a ceea ce s-a intamplat la 7 aprilie 2009. In legatura cu aceasta, vreau sa-mi reiterez opinia exprimata in Evenimentul Zilei la mijlocul lui aprilie, anume aceea potrivit careia Voronin a instrumentalizat protestele sustinatorilor PLDM-PL-AMN din 7 aprilie si le-a deturnat in sensul incurajarii unor grupuri de provocatori sa incite multimea la violente.
Au iesit la iveala intre timp si anumite detalii care marturisesc despre anumite ezitari si confuzii in randurile liderilor celor trei partide liberale de opozitie in cadrul evenimentelor din 6-7 aprilie, dat fiind lipsa experientei acestora in organizarea protestelor stradale in masa, dar acestea nu schimba esential datele problemei.
Cu alte cuvinte, Voronin si anturajul sau au inteles ca nemultumirea de rezultatele alegerilor ia proportii alarmante, celor din Chisinau li se pot alatura masiv si cei din provincie in urmatoarele zile si a precipitat constient atmosfera prin implicarea tuturor mijloacelor disponibile tocmai pentru a induce imaginea ca protestatarii nu sunt altceva decat niste „vandali” si „antistatalisti”
Sa ne amintim, de asemenea, faptul ca multimea a iesit in strada in seara de 6 aprilie cand se numarase cca. 95 % din voturile exprimate care dadeau castig de cauza PCRM cu 61 de mandate, adica exact cat e nevoie pentru alegerea presedintelui Republicii Moldova, fara concursul si nevoia de a cocheta cu un partid din opozitie, deci o dictatura cu acte in regula. Majoritatea sondajelor vorbeau insa de scaderea popularitatii comunistilor in ultimii ani, de aceea protestatarii, majoritatea dintre ei tineri, si-au exprimat nemultumirea vehementa fata de fraudarea alegerilor din 5 aprilie, fapt demonstrat intre timp de presa si partidele de opozitie, si confirmat de asemenea si de catre fostul presedinte comunist al parlamentului, Marian Lupu.
Cand s-a vazut insa ca rezultatele scrutinului din 5 aprilie sunt contestate atat de apasat si se va ajunge eventual la demonstrarea in masa a fraudelor, PCRM a facut o miscare tactica foarte inspirata, menita sa nu afecteze imaginea sa de partid care a incalcat flagrant jocul democratic. S-a anuntat a doua zi, dupa numararea celor 100 % de voturi exprimate ca PCRM are deja numai 60 de mandate. Acest lucru s-a facut intentionat, Voronin admitand la momentul respectiv ca poate sa se ajunga la alegeri repetate sau anticipate, dar nu din cauza fraudelor, ci a unui eventual blocaj in alegerea presedintelui.
Sunt convins ca acest episod, 7 aprilie 2009, a facut deja istorie, dar nu in sens american (it is history, adica nu mai e actual), ci in sens european, va ramane un reper pentru istoria post-sovietica a R. Moldova. Va avea loc si in manualele de istorie, eu cel putin cu siguranta il voi include intr-o editie revizuita a manualului meu de istorie pentru clasa a 9-a ca mostra de manipulare a populatiei, dar si ca exemplu de curaj civic.
3. Contextul, dar si mesajul partidelor politice implicate in campania electorala acum in iulie se deosebesc in multe privinte de cele din alegerile anterioare de la inceputul anului. In primul rand, PCRM si-a radicalizat mesajul, erijandu-se in singurul partid care opteaza pentru independenta RM, folosind tot arsenalul sau propagandistic in acest scop. Asa cum era de asteptat, comunistii isi centreaza discursul asupra evenimentelor din 7 aprilie, demonizand partidele de opozitie, pe motiv ca acestea ar dori unirea cu Romania, prin urmare si lichidarea statului Republica Moldova.
Din cauza aceasta, daca anterior unele partide, in special PL si PLDM, promovau sau admiteau explicit sau implicit ideea unirii cu Romania, in aceasta campanie mesajul lor este mai prudent, din contra chiar, tocmai pentru a nu da apa la moara propagandei comunistilor. Au aparut in acest sens replici punctuale ale opozitiei care invocau faptul ca unii dintre liderii marcanti ai comunistilor, printre care si Voronin, se aflau la Moscova in anii cand s-a luptat pentru independenta Moldovei si de fapt acestia se pronuntau pentru pastrarea Uniunii Sovietice, deci erau contra independentei RM.
Si prin urmare opozitia, care este mostenitoarea valorilor anului 1989, a Frontului Popular de atunci, este adevarata aparatoare a independentei Republicii Moldova, nu urmasii fideli a lui Lenin si Stalin, precum Voronin sau Grecianii care au avut rude deportate in Siberia si s-au dezis de ele in favoarea intereselor partidului.
O alta trasatura importanta a acestei campanii electorale este faptul ca PLDM, PL si AMN au renuntat la atacurile reciproce si actioneaza de fapt ca un bloc electoral (blocurile electorale sunt interzise in Moldova din decembrie 2007). Dupa ce PCRM a lansat un film despre 7 aprilie, si cele trei partide si-au lansat propria versiune a acelor evenimente. Versiunea PCRM, desi a fost transmisa zile in sir la cateva posturi TV cu acoperire nationala, a devenit deranjanta in cele din urma pentru Voronin dupa ce s-a demonstrat montarea unor secvente si prin urmare a scazut din credibilitatea mesajului.
A iesit la iveala, gratie unei inregistrari video facuta de Vasile Botnaru, directorul biroului postului de radio Europa Libera la Chisinau, ca principalul act de acuzare impotriva protestatarilor din 7 aprilie – arborarea steagului Romaniei pe sediul presedintiei – a fost ordonata de catre Vladimir Turcan, unul dintre oamenii de incredere a lui Voronin in ultimul timp, prim-vicepresedinte al ultimului parlament. Drept urmare, un important lider comunist a declarat intr-o conferinta de presa ca filmul respectiv nu a fost comandat de PCRM si nu are nici o legatura cu acesta.
Este de remarcat de asemenea aparitia unui nou concurent electoral care are sanse reale de a accede in parlament, pe langa cele 3 partide de opozitie, anume Partidul Democrat, al carui lider este fostul presedinte comunist al parlamentului, Marian Lupu. Comunistii au spus adeseori ca plecarea lui Lupu nu ii deranjeaza, dar in realitate lucrurile par sa fie cu totul altfel. In principalul spot televizat, PCRM a inclus un discurs al lui Lupu din campania anterioara in care acesta lauda partidul ca unica forta capabila sa modernizeze Moldova, dupa care urmeaza expresia ca tradatorii se tradeaza in primul rand pe ei insisi. Impresia mea este ca PCRM se afla in degringolada daca nu are ceva mai bun de propus decat „tradarea” unuia dintre liderii sai.
Pe de alta parte, plecarea lui Lupu, dupa cum sugereaza intensitatea si amploarea atacurilor la persoana sa din presa comunista, reflecta o ingrijorare acuta a PCRM, potrivit careia imaginea sa a fost serios sifonata prin defectiunea unui lider care reprezenta una din mascotele sale cele mai umane. Insasi Lupu a invocat ca explicatie a plecarii sale principialitatea sa, ca si-a dat seama despre natura adevarata a lui Voronin si s-a plictisit de atatea congrese si plenare ale partidului. Mi se pare insa ca principialitatea lui Lupu s-a nascut din refuzul lui Voronin de a-l propune drept succesor la postul de presedinte. Or Lupu nu a avut intuitia de a defecta la momentul potrivit, n-a inteles la timp ca Voronin nu are incredere in el si nu il vede drept succesor loial.
Plecarea lui Lupu inainte de 5 aprilie 2009 ar fi putut schimba radical situatia politica din R. Moldova. Acum, in timpul putin care a mai ramas pana la 29 iulie, Lupu nu va reusi sa convinga electoratul de cumsecadenia sa si ticalosia comunistilor, el incearca, dar psihologic lumea nu poate accepta intr-un termen atat de scurt ca si-a schimbat nu numai culoarea parului, dar si naravul. Pe de alta parte, Lupu este perceput de catre PLDM, PL si AMN ca un pericol, nu atat pentru ca vine din tabara comunista si ar reprezenta proiectul lui Voronin, ci mai mult pentru ca acesta ii vaneaza propriul lor electorat, anticomunist. Cred ca mai mult se ingrijoreaza AMN-ul, si pe buna dreptate din perspectiva lor, dar PL si PLDM are cel mai sigur electorat si nu ar trebui, dupa parerea mea, sa insiste prea mult asupra „pericolului Lupu”.
Comunistii au acceptat de data aceasta discutiile publice, incalcand o traditie devenita de ani de zile sacrosancta la ei, anume aceea de a nu „se cobori la nivelul oponentilor politici, toti tradatori de tara si vanduti romanilor imperialisti”. Comunistii folosesc toate ocaziile posibile de a participa la emisiunile putinelor posturi radio sau TV controlate de sau care sprijina opozitia, precum radio Vocea Basarabiei sau PRO TV Chisinau. Problema lor este insa lipsa persoanelor care sa-i reprezinte. Voronin insusi, Stepaniuk sau Tkaciuk nu se prezinta la aceste discutii, dar trimit emisarii lor mai tineri, cum ar fi Grigori Petrenco, un etnic ucrainean de numai 29 de ani, fluent si in romana, nu numai in limba „marelui Lenin”.
4. In cadrul acestei campanii electorale una dintre temele centrale este si aceea cu privire la minoritatile etnice din R. Moldova. De data aceasta opozitia a devenit mai preocupata de atragerea votului acestora. PLDM, de exemplu, a inclus pe lista sa un cunoscut ziarist rusolingv, Dmitri Ciubasenco de la „Moldavskie Vedomosti” in lista candidatilor sai (locul 25). Alexandru Tanase, vice-presedinte PLDM a propus introducerea unor dezbateri in limba rusa la Moldova 1, iar Dorin Chirtoaca, vicepresedinte al PL, a acceptat un interviu pentru un portal de stiri foarte influent din Rusia – lenta.ru – unde a incercat sa castige simpatiile populatiei rusolingve din Moldova.
Portalul de stiri numarul 1 de la Chisinau, care sustine opozitia – unimedia.md, a lansat recent o versiune in limba rusa. Tocmai pentru a nu instraina acest segment important si foarte activ al electoratului care voteaza traditional in majoritate cu comunistii, PLDM, PL si AMN raspandesc mai multe afise si foi volante in limba rusa. Despre neglijarea manifestata de aceste partide fata de minoritatile rusolingve s-a vorbit mult in campania precedenta, dar nu s-a facut mai nimic in aceasta privinta.
Din cauza asta, rusii si alte minoritati, chiar si cei care nu neaparat ii sustineau pe comunisti, i-au votat pe acestia. Am vorbit cu unii care imi spuneau ca au preferat astfel „raul mai mic”, intrucat opozitia nu ar fi fost preocupata de interesele lor nici macar la nivel declarativ si mesajul lor, in romana, pur si simplu nu a ajuns la ei!
Nu cred insa ca relatiile interetnice se vor tensiona datorita lui 7 aprilie, in orice caz nu se va ajunge la ceea ce a fost in anii 1989-1990. O posibila platforma care ar sta la baza unui consens societal intre nationalitatea titulara si a minoritatilor etnice – oricat de deranjant ar fi privita aceasta perspectiva pentru unionistii vehementi, dar invocata cu jumatate de gura de catre opozitie – ar fi ideea renuntarii la unirea cu Romania a primilor si respectiv a apropierii de Rusia a celor din urma. Iar valorile in jurul carora s-ar contura acest consens national ar fi democratia, drepturile omului si un obiectiv comun – aderarea la Uniunea Europeana.
Or, vreau sa spun ca daca a existat un consens in 1991 cand s-a declarat independenta R. Moldova, asta s-a intamplat pentru ca liderii etnicilor romani/moldoveni se gandeau ca separarea de URSS nu va fi decat un pas spre unirea cu Romania, iar vorbitorii de limba rusa considerau ca astfel se va putea evita tocmai asta, adica integrarea in statul roman si se va reusi pastrarea unei relatii privilegiate cu Rusia. Vreau sa va marturisesc in legatura cu aceasta ca cei din urma nu au gresit prea mult: in 2007, cand am revenit la Chisinau dupa 2 ani de sedere in Elvetia, am avut impresia ca am gresit destinatia si am poposit intr-o republica autonoma a Federatiei Ruse!
5. Teza despre implicarea statului roman in evenimentele din 7 aprilie nu este decat o aberatie. Ea este alimentata mai ales din maniera in care mass-media romaneasca a prezentat cele intamplate la fata locului printr-o analogie fortata cu decembrie 1989 in Romania, dar aceste mijloace media au exprimat perceptia unor institutii private, nu pozitia oficiala a statului roman. In realitate, nu exista probe despre „planurile pradalnice” ale Bucurestilor si nu cred ca Romania ca stat membru NATO si UE s-ar aventura in scenarii de acest fel care au fost invocate de comunistii de la Chisinau.
Din pacate, 2009 este un an electoral si in Romania si alegerile prezidentiale care se asteapta in toamna n-au putut ocoli si agenda basarabeana. Este evident ca nici un actor politic serios din Romania nu poate castiga alegerile daca exprima in mod transant sau nu ia o pozitie clara cu privire la vesnica chestiune devenita obsesiva si sensibila pentru societatea romaneasca, cea a Unirii. Acest lucru insa are un efect foarte nefast asupra realitatilor din viata politica a R. Moldova.
Cu alte cuvinte, cu cat mai eroic se comporta in declaratii oficialii de la Bucuresti in sensul exprimarii solidaritatii etno-nationale cu romanii de peste Prut, cu atat mai dificil le este acestora din urma si partidelor care ii reprezinta. Cu atat mai greu le este romanilor basarabeni sa convinga minoritatile etnice despre faptul ca prin exprimarea identitatii lor etno-nationale, romanesti, nu se urmareste scopul lichidarii R. Moldova prin unirea cu Romania si prin urmare schimbarea statutului minoritatilor intr-o asemenea eventualitate.
In ceea ce priveste rolul Uniunii Europene in relatia R. Moldova-Romania, cred ca evolutiile din ultimul timp au aratat in mod concludent solidarizarea Bruxelles-ului cu pozitia Bucurestilor. Numirea recenta a Monicai Macovei in calitate de presedinte al comisiei Parlamentului European pe relatia RM-UE este un semnal foarte evident. Cel putin deci la nivelul unuia dintre cele mai importante institutii europene cu caracter legislativ, vocea Romaniei a fost auzita.
Declaratiile presedintelui Basescu cu privire la R. Moldova, care se bat adeseori cap in cap, tradeaza probabil si convingerea sa ca UE si Occidentul sustine neconditionat pozitia Romaniei in relatia cu RM si exprima un vot de blam acordat lui Vladimir Voronin ca un politician in care in Occident nimeni nu are incredere si asteapta de la cetatenii moldoveni sa-i scape odata si odata de comunicarea cu aceasta napasta de struto-camila care s-a deprins prea tare cu puterea ca un Mugabe in Zimbabwe.
Pe de alta parte, declaratiile lui Basescu fata de RM, oricat de criticabile ar fi pentru nesabuinta si inoportunitatea lor in acest an electoral, au si meritul de a determina populatia R. Moldova sa se gandeasca mai apasat asupra votului pe care il face. Or nu este exagerat de presupus ca anume Basescu este cel care l-a izolat si mai mult pe Voronin de Occident, dar in interesul de lunga durata al R. Moldova si a tuturor cetatenilor sai, indiferent de originea etnica, si l-a impus pe liderul moldovean in fata dilemei, ori in Vest cu Romania, alaturi de Romania, ori singur si „independent” si „suveran”, dar numai in Est, cu Rusia, contra Occidentului.
6. Conform unui sondaj recent, efectuat de Asociatia Demografilor si Sociologilor din R. Moldova, PCRM ar acumula 29,7%, PL – 13,3%, PLDM – 12,8%, AMN – 7,9% si PDM – 7,1%, in conditiile in care cca. 24% din electorat este inca indecis pentru cine va vota. Daca este un sondaj credibil, indecisii vor inclina balanta. Presupun ca acestia nu vor vota masiv cu comunistii, intrucat electoratul PCRM este unul zombat si cei care stau la indoiala vor vota probabil cu opozitia, de data aceasta optiunea PDM, adica Marian Lupu, poate deveni una favorita. Este dificil insa de presupus ca fie PCRM sau PLDM-PL-AMN-PDM ar putea acumula 61 de locuri in parlament incat sa poata pretinde la cele trei functii principale in stat – presedinte, speaker si premier.
Mai degraba ne asteapta o coabitare dupa modelul francez, dar nu putem sti in ce formula. Spre exemplu daca, ca prin minune, PSD-ul lui Braghis trece pragul electoral de 5% si face coalitie cu PCRM. Sau, putin probabil, Lupu revine in stana fostilor colegi de partid si i se propune functia de prim-ministru, nu cea de presedinte pe care o ravneste si poate o merita, dar pentru care trebuie sa mai astepte o haba de vreme. Dar nu este exclus sa avem din nou alegeri anticipate, deja la anul viitor.
Nu este imposibila insa si infrangerea comunistilor si impunerea lor in pozitie de sah, asa cum a fost in perioada 1998-2000, cand – desi aveau cea mai numeroasa fractiune (40 din 101) – coalitia celorlalte partide i-a facut sa fie simpli spectatori la actul de guvernare. Nu pe mult timp insa, i-a scos Iurie Rosca din hibernare si i-a intrat in marea politica. Acum in 2009, dupa ce Rosca este la stransoare si n-a trecut pragul electoral, este randul lui Voronin sa-i arunce colacul de salvare aliatului sau fidel. Poate chiar il face si premier. Mai bine nu, evident.
Armand Gosu (istoric, redactor-sef adjunct al Revistei 22, fost corespondent al BBC la Moscova)
1. Miza alegerilor din 5 aprilie era amenajarea spatiului politic din Republica Moldova pentru perioada post-Voronin. Comunistii au pierdut, pe moment, pentru ca nu au gasit un singur vot care sa le permita sa aleaga presedintele, dar nici opozitia n-a cistigat, desi trimiterea in prelungiri a confruntarii oferea celor 3 partide sansa de a-si imbunatati scorurile electorale. Sansa de care se pare ca nu stiu sa se foloseasca prea bine.
2. Cred ca a fost o miscare mai mult sau mai putin spontana impotriva comunistilor. Voronin se pregatise pentru un astfel de scenariu si a preluat initiativa, realizind cu ajutorul serviciilor secrete o diversiune de proportiile careia el insusi s-a speriat mai apoi. In mod paradoxal, victima politica a acelor evenimente este Voronin insusi. Ce s-a intimplat a dat curaj opozitiei, ca sa respinga candidatura d-nei Greceanii si sa trimita tara la alegeri anticipate. Pretul platit insa de tinerii ucisi pentru trezirea opozitiei politice care s-a unit in parlament depasind vechile frictiuni, mi se pare mult prea mare.
3. Evenimentele din 7 aprilie, adincirea crizei economice, defectarea lui Marian Lupu din PCRM.
4. Nu vad nici o radicalizare a relatiilor dintre diverse grupuri etnice. In Republica Moldova se intimpla un fenomen care, din pacate, nu este analizat suficient. Rusii, care locuiesc in orase, cum e cazul Chisinaului, voteaza cu partidele pro-europene si chiar pro-romanesti (vezi cazul Chirtoaca), in vreme ce moldovenii, majoritari in lumea satelor, voteaza pentru comunistii pro-moscoviti. Mi se pare superficiala analizarea evolutiilor din Republica Moldova din perspectiva etniei.
Am la Chisinau prieteni moldoveni, rusi, ucraineni, evrei etc care voteaza cu tot spectrul politic, fara ca votul lor sa aiba vreo conotatie etnica. E ca si cum m-ati certa pentru ca eu citesc Moldavskie vedomosti si nu Moldova suverana, Timpul, Jurnal de Chisinau sau Nezavisimaia Moldova. O citesc pentru ca se apropie de standarde jurnalistice pe care le astept de la presa dintr-o tara europeana si nu pentru limba in care e scrisa.
5. Nu stiu daca Romania a fost implicata in evenimentele din Republica Moldova. Oficiali de la Bucuresti spun ca nu. In afara de retorica agresiva, liderii de la Chisinau n-au adus nici o proba serioasa care sa ateste implicarea Romaniei in acele evenimente.
Mi-e imposibil sa vorbesc despre o strategie care nu exista. Din pacate, venirea lui Cristian Diaconescu la conducerea MAE n-a produs o limpezire a politicii Bucurestiului fata de Chisinau.
Relatiile cu Republica Moldova vor ramine reci si proaste si in viitor. Romania a pariat pe Iurie Rosca si s-a vazut ce a iesit. Acum ea pariaza pe Dorin Chirtoaca, al carui bazin electoral nu-i permite sa depaseasca cu mult 10%.
Romania va continua sa mearga pe mina unor politicieni minori, dar care vor flutura tricolorul. Politicienii care au sanse sa ramina influenti sau sa ajunga la putere, Voronin, Greceanii, Lupu, n-au printre prioritati imbunatatirea relatiei cu Romania.
UE, mai ales dupa lansarea Parteneriatului Estic, s-ar putea implica mai mult. Din pacate, pe zi ce trece, imi pare tot mai evident faptul ca Republica Moldova nu este si nu are sanse sa devina prea curind o prioritate pe agenda UE. Uitati-va la Belarus ca sa intelegeti capacitatea UE de a influenta in imediata ei vecinatate. Republica Moldova va continua sa joace si in continuare intre Orient si Occident. Establismentul de la Chisinau este ca mielul care vrea sa suga la doua oi. De ce nu i-ar reusi si pe viitor? Doar pina acum asta a facut.
6. Daca asteptarile unora se vor confirma, marele cistigator va fi Marian Lupu si Partidul Democrat, care ar putea deveni al doilea partid din Republica Moldova. D-l Lupu, spre deosebire de Dorin Chirtoaca, Vlad Filat, Serafim Urechean, este o figura care ar putea fi acceptata atit in Est cit si in Vest, si ar putea declansa o hemoragie in Partidul Comunistilor, mai multi lideri fiind dispusi sa-l urmeze in PD.
D-l Lupu poate sa dea garantii de securitate familiei Voronin, ceea ce ar putea facilita transferul de putere. Marian Lupu este o solutie si pentru oamenii de la conducerea structurilor de forta din Republica Moldova, care au nevoie de garantii de securitate personala in cazul plecarii comunistilor de la putere. Deci, daca PD va obtine un scor foarte bun si daca Marian Lupu va avea abilitatea sa uneasca opozitia in parlament, in cazul in care aceasta ar obtine 51 de mandate, cred ca vom asista la dezertari din PCRM si la alegerea unui reprezentant al opozitiei in functia de presedinte. In acest caz, PD si Marian Lupu ar fi principalii cistigatori.
Daca PCRM va obtine peste 51 de mandate, dar nu va reusi sa faca o alianta pentru alegerea presedintelui (adica sa asigure d-nei Greceanii 61 de voturi), atunci nu este cu totul exclusa varianta unui guvern de uniune nationala, ceea ce PD va si propune zilele acestea.
Lilian Negura (profesor la universitatea din Otawa, Canada)
1. Multa lume crede ca de fapt Partidul Comunistilor din Republica Moldova (PCRM) a provocat alegerile anticipate, fiind interesat sa obtina majoritatea constitutionala si astfel sa poata sa-si puna in practica nestingherit agenda, mai ales in ce priveste Transnistria. In opinia mea, PCRM nu era interesat sa provoace alegerile din mai multe motive. Dupa proasta gestiune a evenimentelor din aprilie, puterea, chiar si in conditiile de control al principalelor institutii audiovizuale, nu poate garanta asimilarea univoca a mesajului sau electoral legat de acest eveniment.
Imaginile socante de violare a drepturilor omului de catre politie imediat dupa evenimente, pe care opozitia deja a inceput sa le difuzeze, ar putea contrabalansa in ochii opiniei publice imaginile de violenta a manifestantilor fata de institutiile statului pe care puterea le prezinta ca principal argument pentru a arata natura antistatala a opozitiei. Exista si alte evenimente care pot avea efecte imprevizibile asupra electoratului. De exemplu, nimeni nu stie cum va reactiona electoratul la semnele deja vizibile ale crizei economice (pensiile deja intarzie, etc.), la unele decizii controversate (numirea necarismaticului Rosca intr-un post important din guvern), la schimbarea atitudinii UE fata de puterea comunista, etc.
Plecarea in opozitie a favoritului la presedintie din partea PCRM in perioada campaniei electorale precedente, Marian Lupu, un lider important din partidul comunistilor, chiar daca unii considera ca este un subterfugiu electoral (ceea ce eu nu cred), prezinta o incertitudine pentru evolutia imaginii PCRM. Faptul in sine al nevotarii unui presedinte impus de PCRM, in conditiile in care puterea afirma cu foarte multa aroganta ca va putea obtine cu usurinta votul necesar, poate afecta imaginea partidului de la guvernare. Deci, in opinia mea, PCRM nu are nimic de castigat in urma provocarii acestor alegeri anticipate, in schimb opozitia avea ce pierde daca nu le provoca.
2. E greu de afirmat ceva cu certitudine, din simplul motiv ca nu avem inca acces la date importante despre acest eveniment. Dar daca operam cu datele de care dispunem, putem afirma ca daca initial, puterea a reusit sa deturneze natura initiala a manifestatiei, care era una spontana si pasnica in una organizata si violenta, acest proiect de deturnare a fost compromis de comportamentul politiei, care a folosit acest eveniment ca o ocazie pentru a se razbuna pentru sentimentul de umilinta pe care l-a simtit atunci cand era obligata sa respecte aparentele de democratie in raport cu opozitia.
E vorba ca politia in R Moldova s-a constitituit in perioada guvernarii comuniste ca un stat in stat, o structura care si-a facut legile proprii si care a inteles lupta cu criminalitatea ca o ocazie de a prelua controlul afacerilor criminale. Astfel astazi in R Moldova nu avem criminali importanti, pentru ca activitatile lor au fost preluate de politie. In contextul in care politia se simte mai presus de lege, comportamentul ei a devenit din ce in ce mai violent : bataile pana la moarte, tortura, executiile spontane, etc, au devenit activitati curente ale politiei fiind obiectul mai multor procese la CEDO.
Politia a ajuns sa se simta in afara legii si pentru ca ofera in schimbul inviolabilitatii sale, servicii de protejare a intereselor economice ale familiei Voronin , dar si servicii de persecutii politice. Este binecunoscuta implicarea politiei pentru a bloca activitatea primarului liberal al Chisinaului Dorin Chirtoaca. Cu toate acestea, exista semne ca si puterea comunista a pierdut controlul asupra politiei. Un exemplu ar fi reinstalarea in functie a ministrului Papuc, cercetat pentru trafic de droguri si care a fost initial destituit de Voronin.
In opinia mea, politia a manifestat proprie initiativa atunci cand a pornit campania de persecutie a tinerilor manifestanti si prin aceasta a compromis proiectul initial al stafului electoral comunist de instrumentalizare a manifestatiilor spontane contra fraudarii alegerilor. Fara implicarea brutala a politiei, comunistilor era sa le fie mult mai usor sa lipeasca eticheta de opozitie extremista, instrument al intereselor obscure antistatale etc. si chiar sa orienteze atitudinea institutiilor europene in favoarea lor.
3. Ceea ce deosebeste in primul rand este radicalitatea mesajului ambelor tabere. Pe buna dreptate, la nivel de discurs, are loc un razboi si nu o lupta electorala. Cum spun politicienii insisi: se lupta binele cu raul, rosu cu negru, patriotii cu tradatorii. Acest ton radical mareste clivajele deja existente din societatea moldoveneasca. E vorba de clivajul identitar: romani vs moldoveni, clivajul etnic: majoritari vs minoritati etnice, clivajul social: intelectuali vs tarani si muncitori.
Aceste clivaje mai vechi sunt acum exploatate puternic de partidul comunist si adancite intentionat, in speranta izolarii opozitiei si demonizarii sale. Nu e vorba insa de o tactica noua. Si pana acum partidele neocomuniste, care s-au perindat la putere in Moldova de la independenta incoace, ca si cel comunist de astazi, au reusit sa-si conserve puterea prin utilizarea acestui procedeu. E vorba ca in ultimii ani insa aceste clivaje s-au diminuat, iar discursurile antiunioniste, antiromanesti si antiintelectuale si-au desensibilizat simtitor efectul asupra electoratului.
Acum insa, datorita culorii unioniste, romanesti si intelectuale (studenti) imprimate evenimentului din 7 aprilie, se incearca revitalizarea unei retete electorale verificate deja in politica moldoveneasca.
4. In opinia mea, totul depinde de capacitatea opozitiei de a crea un mesaj unificator si atragator pentru intreaga populatie a RM. Exista semne ca liderii politici tineri care s-au manifestat in aceste alegeri sunt mult mai pragmatici decat predecesorii lor. Ei par sa caute solutii pentru a face oferte electorale credibile si pentru minoritatile etnice. Acum cand partidul cu imaginea de partid extremist nationalist PPCD poate fi cu usurinta asociat cu puterea comunista, acest lucru ar trebui sa fie mai usor. Marea problema insa rezida in capacitatea opozitiei de a face profesionist acest lucru.
5. Romania a avut intotdeauna o pozitie ambigua in privinta RM. Discursul romantic nationalist al politicienilor romani fata de Basarabia si populatia ei, pe langa faptul ca irita mult paturile large ale moldovenilor care au fost socializati in context sovietic, intampina mari dificultati atunci cand e vorba de transformarea lor in politici de stat, iar actiunile separate (burse, fundatii, etc.) atunci cand se realizeaza sufera de multe ori de lacune importante si de o gestiune ineficienta a fondurilor alocate.
In ce priveste aceste alegeri, eu cred ca s-a procedat corect atunci cand s-a decis recurgerea la utilizarea mecanismelor la dispozitia Romaniei in sanul UE pentru a promova interesele sale in contextul actiunilor agresive ale puterii de la Chisinau fata de Romania, dar nu consider oportun ca acest lucru sa fie acompaniat de declaratii de multe ori cu accente etnicizante ale unor politicieni romani. Romania ar avea de castigat mai mult daca ar ramane in raport cu RM in registrul unui discurs general acceptat astazi de democratizare si europenizare.
Nu cred in implicarea Romaniei in organizarea manifestatiilor din 7 aprilie. Chiar daca ar vrea, Romania nu ar fi putut sa organizeze artificial aceste proteste. Ele au aparut spontan, ca reactie la temerile opozitiei ca alegerile au fost fraudate. Dovada sunt si probele foarte indoielnice pe care le prezinta puterea comunista in favoarea acestei invinuiri.
6. E greu sa faci previziuni, mai ales in contextul foarte complex al acestor alegeri cand intervin foarte multi factori in procesul electoral. Rezultatele de fapt ale acestor alegeri depind foarte mult de capacitatea partidelor din opozitie de a aduce un mesaj propriu si de a dejuca provocarile puterii. Intreaga clasa politica din RM sufera insa de neprofesionalism si de o cultura politica incipienta, ceea ce explica de fapt excesele care au loc.
E de observat ca in RM a avut loc de mai multe ori alternanta la putere, dar niciodata opozitia odata ajunsa la putere nu a demontat institutiile si practicile nedemocratice care o defavorizau atunci cand era in opozitie. De exemplu, institutiile audiovizuale de stat, inclusiv aceiasi reporteri si autori de emisiune, dupa alegeri, erau reinregimentati de noua putere chiar daca inainte de a lua puterea ei nici nu aveau acces la televiziunea de stat.
Ceea ce este important sa se realizeze dupa aceste alegeri, si care va fi de fapt testul actualei opozitii in cazul in care ajunge la putere, este sa aiba suficienta tarie sa instaureze pe deplin regulile de joc democratice si sa le respecte, chiar daca acest lucru poate afecta interesele pe termen scurt ale acestor politicieni.
Nicu Popescu (cercetator la European Council on Foreign Relations, expert pe politica europeana de vecinatate)
1. Principalul eveniment de dupa 5 aprilie nu tine doar de esecul de a alege presedintele, ci de criza politica, distrugerea parlamentului si a presedintiei, reactia guvernului care a fost departe de valorile europene si tentativele lui Vladimir Voronin de a ramane de facto sef de stat dupa cele doua termene constitutionale. Anume aceste evenimente vor marca evolutiile politice din Moldova in viitorul apropiat, inclusiv dupa alegerile din 29 iulie. Nealegerea unui nou presedinte in mai-iunie este doar un simptom al unei maladii mult mai grave.
2. Acestea au fost un soc enorm atat pentru societate cat si pentru sistemul politic. Toti actorii implicati au fost cu mult depasiti de evenimente – atat partidele de opozitie cat si guvernul. Cred ca impactul adevarat al acestor evenimente se va cunoaste dupa alegerile din 29 iulie. Anume rezultatele acestor alegeri vor determina daca Moldova va continua sa se miste in directia unui autoritarism consolidat, sau se va mentine cat de cat in acest status quo fragil, instabil dar totusi semi-democratic.
3. Anume criza din aprilie deosebeste aceste alegeri de alegerile din 5 aprilie. Pe de o parte spectrul politic pare ceva mai matur dupa alegerile din aprilie: partidele de opozitie s-au consolidat cat de cat, o serie intreaga de partide fantoma care erau active la inceputul anului nu mai sunt jucatori importanti; Marian Lupu a parasit randurile PCRM si incearca sa recreeze centrul politic. Pe de alta parte si sistemul politic a devenit mai brutal, mai nedemocratic si nu este clar daca aceasta tendinta poate fi contracarata pe termen scurt.
4. Ai dreptate in privinta polarizarii. Partidul Comunistilor a mizat pe o strategie de divizare a societatii, si mobilizarea electoratului sau de baza. Dar adevarul e ca nici partidele de opozitie nu au facut suficient pentru a avea un discurs mai „inclusiv” fata de minoritatile din Moldova.
5. Guvernul Moldovei nu a prezentat nici o dovada convingatoare a implicarii statului roman in aceste evenimente. Din pacate insa unele declaratii ale presedintelui Basescu au alimentat anumite fobii care exista in partidul comunist. In locul Romaniei as declara sus si tare ca sunt gata sa semnez un tratat de baza cu Moldova, si as reitera cu orice ocazie ca recunosc frontiera Republicii Moldova pentru a elimina orice tip de speculatii. Sa vedem care va fi atunci reactia Chisinaului…
Inteleg ca Romania nu vrea sa faca cadouri guvernului comunist, care se face in mare parte responsabil de deteriorarea relatiilor moldo-romane. Dar este in primul rand in interesul Romaniei sa scoata de pe agenda moldo-romana, dar si cea europeana, aceste probleme bilaterale.
6. Nu cred ca putem face careva prognoze credibile. Pe termen scurt insa exista toate sansele ca situatia sa se deterioreze. Pe termen mediu insa factorii structurali care determina politica din Republic Moldova nu sunt chiar atat de negativi. Moldova nu este un stat autoritar consolidat precum Rusia, Belarus, Azerbaijan sau Armenia. Puterea in Moldova inca mai este contestata, opozitia are o sumedenie de defecte si totusi este mult mai credibila si consolidata decat in majoritatea statelor post-sovietice.
Principala problema a Republicii Moldova insa tine de nereformarea Partidului Comunistilor care in starea actuala nu ar putea supravietui retragerii lui Vladimir Voronin din politica. In orice caz cred ca in urmatorii 3-4 ani criza politica din Moldova va continua intr-o forma sau alta. Din perspectiva Romaniei este important ca aceasta criza sa nu duca la un colaps al sistemului politic din Moldova.
ONU se implica
(un text de Joseph Stiglitz aparut in Romania libera)
In timp ce discutia despre “mugurii verzi” ai economiei continua neabatut in SUA, in alte tari, in special in cele din lumea a treia, situatia se inrautateste. Scaderea a inceput in SUA printr-un esec al sistemului financiar, tradus rapid intr-o incetinire a economiei reale. In statele in curs de dezvoltare, scenariul este unul opus: declinul exporturilor, reducerea transferurilor financiare private si a investitiilor straine directe, prabusirea fluxurilor de capital au dus la o slabire a economiei. Efectul este ca pana si tarile
cu sisteme bune de reglementare se confrunta acum cu probleme in sectorul financiar.
Pe 23 iunie, o conferinta ONU dedicata crizei economice globale a produs un consens legat atat de cauzele scaderii economice, cat si de motivele pentru care aceasta afecteaza atat de serios tarile in curs de dezvoltare. Conferinta a schitat cateva contramasuri care ar trebui luate in calcul si a stabilit ca un grup de lucru sa cerceteze modalitatile de rezolvare a situatiei, cu posibilitatea de a consulta un grup de experti, de asemenea, nou-infiintat.
Acordul e remarcabil: oferind un diagnostic al crizei din multe privinte mai corect decat cel formulat de G-20, ONU a demonstrat ca procesul decizional nu trebuie limitat la un club select, autopropus, suferind de pe urma lipsei de legitimitate politica si, pe deasupra, dominat tocmai de aceia care poarta o raspundere considerabila pentru criza. Acordul a aratat cat de valoroasa este o abordare mai cuprinzatoare – de exemplu, prin discutarea unor intrebari-cheie, prea sensibile pentru a fi aduse in atentie de catre tarile mai mari, sau prin a sublinia ingrijorarile celor mai saraci, chiar daca ele sunt mai putin importante pentru cei bogati.
Ar fi fost de asteptat ca SUA sa-si asume rolul de lider in dezbatere, din moment ce criza provine de acolo. Trezoreria SUA (cu implicarea unor oficiali care fac acum parte din echipa economica a presedintelui Barack Obama) a fost un avocat fervent al liberalizarii pietelor financiare si de capital, rezultatul fiind ca lumea s-a imbolnavit rapid de problemele contagioase ale Americii.
Desi America a dovedit mai putina initiativa decat s-ar fi putut spera – chiar astepta in circumstantele date –, multi participanti au fost, pur si simplu, usurati ca SUA macar nu au pus bete in roate consensului global, asa cum ar fi fost cazul daca George W. Bush mai era presedinte.
De asemenea, am fi putut spera ca America sa fie prima care sa ofere sume mari de bani pentru a ajuta numeroasele victime nevinovate ale politicii sustinute de SUA. Dar nu s-a intamplat asa, iar Obama a trebuit sa duca o lupta apriga pentru a convinge un Congres rezervat sa ofere FMI macar sume minore.
Dar multe tari in curs de dezvoltare abia au terminat de platit datorii apasatoare si nu mai vor sa treaca inca o data printr-o situatie asemanatoare. De aici rezulta ca ele au nevoie de ajutoare nerambursabile, nu de imprumuturi. G-20, care s-a adresat FMI pentru a asigura cea mai mare parte a banilor de care statele in dezvoltare au nevoie pentru a se descurca in criza, nu a tinut cont de aceasta realitate, conferinta ONU insa da.
Cea mai sensibila problema atinsa de conferinta ONU – prea sensibila pentru a fi discutata de G-20 – a fost reforma sistemului global de rezerve valutare. Acumularea de rezerve contribuie la dezechilibrele globale si la o cerere agregata insuficienta, pentru ca statele strang sute de miliarde de dolari ca masura de precautie in fata volatilitatii globale. Nu e de mirare ca America, beneficiind astfel la dobanzi aproape zero de imprumuturi de trilioane de dolari din partea statelor in curs de dezvoltare, nu s-a aratat teribil de incantata de deschiderea discutiei.
Dar, indiferent ca ii place Americii sau nu, sistemul de rezerve valutare in dolari se uzeaza tot mai mult; intrebarea e doar daca schimbarea sistemului curent cu o alternativa are loc hazardat sau daca ea va fi atent planificata si structurata. Cei care au rezerve mari in dolari stiu ca a tine dolarii e o afacere proasta: profitul e mic sau nu exista deloc, in schimb, exista riscul inflatiei sau deprecierii valutare – ambele ar diminua valoarea reala a rezervelor.
In ultima zi a conferintei, pe cand America isi exprima rezervele fata de simpla discutare a problemei (care afecteaza bunastarea tuturor tarilor) in cadrul ONU, China reitera faptul ca a sosit momentul pentru a incepe sa lucram la o valuta globala de rezerva. Dat fiind ca moneda unei tari poate fi valuta de rezerva doar daca alte tari sunt dispuse sa o accepte ca atare, era dolarului ar putea incepe sa apuna.
Emblematica pentru diferenta dintre conferintele ONU si ale G-20 a fost discutia legata de secretul bancar: in vreme ce G-20 s-a concentrat pe evaziunea fiscala, conferinta ONU a abordat si coruptia – un fenomen care, in opinia unor experti, permite in unele dintre cele mai sarace tari scurgerea unor sume de bani mai mari decat asistenta pe care o primesc.
SUA si alte state industrializate au promovat globalizarea. Dar criza ne-a aratat ca ele nu au gestionat aceasta globalizare asa cum ar fi trebuit sa o faca. Daca vrem ca globalizarea sa functioneze pentru toata lumea, deciziile despre gestionarea ei trebuie luate democratic – cu participarea atat a autorilor, cat si a victimelor greselilor.
ONU, in pofida tuturor defectelor sale, este institutia internationala care reuneste cel mai mare numar de tari. Conferinta ONU din iunie, la fel ca cea precedenta pe probleme de finantare pentru statele in curs de dezvoltare, a demonstrat ca ONU trebuie sa joace un rol-cheie in orice dezbatere globala despre reforma sistemului financiar si economic.