Incotro se indreapta tarul Putin?
text aparut in Romania Libera, Vineri, 19 Octombrie 2007
In ultima perioada, in Rusia si nu numai, se discuta, se analizeaza si se cauta un raspuns la intrebarea: cine va fi urmasul lui Putin? Daca pentru politicienii occidentali este o intrebare care impune un raspuns ce tine mai degraba de nevoia de a-si crea o strategie prealabila in raport cu noua putere de la Kremlin, la rusi ea a devenit o intrebare pe care si-o pun nu numai politicienii si expertii, ci si cetatenii de rand. Putin, la randul sau, face miscari tot mai imprevizibile, insa care maresc campurile de actiune si de posibilitati ale lui Putin. Daca initial a numit un premier “slab”, care conform traditiei e un succesor posibil al sau, acum, se anunta in alegerile care vin, cap de afis pe lista unui partid.
De ce aceasta intrebare obsedeaza pe toata lumea in Rusia, de la ultimul mujic din beraria garii pana la oligarhii care arunca cu bani in stanga si dreapta? Din cel putin doua motive simple, dar foarte importante pentru Rusia actuala. In primul rand, Putin a reusit (sau cel putin asa este considerat de opinia publica) sa scoata tara din criza si haosul anilor ’90. Pentru Rusia, anii ’90 au devenit un adevarat cosmar si aceasta perioada a inceput sa fie considerata “cea mai mare catastrofa” de la al doilea razboi mondial incoace. Putin este cel care a stopat aceasta cadere si a adus o stabilitate sociala relativa, o crestere economica simtita tot mai mult si o bruma de “demnitate” in politica externa a unei foste superputeri. In acest moment, oligarhii si oamenii de afacere stiu care-s regulile jocului, iar populatia resimte o protectie ceva mai sporita, o crestere economica avand un parcurs ascendent si o alimentare a orgoliului imperial sifonat rau in anii ’90. Iar plecarea lui Putin este privita cu anumita teama si neincredere. Plecarea “tarului” de la Kremlin deschide posibilitatea unei reveniri la anii ’90, pe care nimeni nu si-i doreste. Aceasta suspiciune si temere este deseori receptata si de catre multi experti straini care atentioneaza ca “Rusia fara Putin” poate deveni mult mai periculoasa. Dupa atatia ani de “colaborare” cu lumea occidentala, Putin a devenit unul “de-al nostru”, care joaca dupa regulile “noastre”, dar care din cand in cand isi arata “specificul national” al “democratiei suverane”.
In al doilea rand, aici structura puterii a luat in anii de guvernare din perioada Putin o forma specifica, iar aceasta, o data cu plecarea lui de la Kremlin, ridica anumite probleme. In aceasta perioada, si mai ales in ultimii ani, Putin a reusit sa acumuleze si sa centralizeze un numar tot mai mare de parghii ale puterii. In aceasta “democratie suverana”, cum o numeste el, sau autocratie, cum o numesc mai ales specialistii straini, Putin a devenit un soi de tar. si, cum mai toata lumea occidentala a trecut prin experienta monarhica, stie foarte bine ca aproape intotdeauna succesiunea la tron este precedata de o criza politica sau de o framantare interna a celor care au un rol in aceasta succesiune. Ceea ce mai stim e faptul ca o tara poate sa-si trimita un tar la “pensie”, insa nu poate fi niciodata guvernata de doi tari, asa ca Putin si Rusia trebuie sa gaseasca o solutie viabila pentru aceasta problema a modului de succesiune la putere.
Expertii intorc problema pe toate partile si cauta diverse variante. Lucrul cu care cad toti de acord e faptul ca Putin va pleca oficial de la putere, insa tot ei sustin ca el va cauta sa gaseasca o solutie pentru a ramane la carma statului. Ei bine, aici lucrurile se complica substantial, caci pentru echilibrul diverselor structuri ale puterii sunt foarte importante solutiile care vor fi alese. Cum poti pastra puterea si dupa ce ai plecat de la presedintie? Din experienta politicii mondiale putem avea diferite modele. De exemplu, poti alege calea lui Augusto Pinochet: dupa plecarea de la presedintie, pastrezi puterea militara, care devine mai puternica decat celelalte structuri ale statului. O alta varianta de conducere este cea practicata in Iran. Aici sunt doua functii importante ale puterii: presedintele ales in mod popular si un lider suprem ales de un comitet de experti. Cel din urma are puterea de a conduce armata, sa declare razboi sau sa faca pace si chiar sa demita presedintii alesi democratic. Presedintele este aici subordonat acestui “padisah neincoronat”.
Expertii sustin ca Putin poate gasi o multime de cai pentru a ramane “in cartile” puterii. Insa acest lucru nu rezolva lucrurile pe termen lung, caci gasirea unor solutii obscure nu arata decat faptul ca sistemul politic rusesc are nevoie de o reforma serioasa, care ar trebui in primul rand sa redefineasca forma de instituire a puterilor in stat, precum si a regulilor de joc dintre acestea.
Nostalgii comuniste
Elena Vladareanu / Miercuri, 17 Octombrie 2007 / Romania libera
Vasile Ernu si Cezar Paul-Badescu si-au reconstruit aseara amintirile “de atunci” in fata iesenilor.
Dintre toate sentimentele cu care ne raportam la trecutul comunist, nostalgia este cel mai voga in momentul de fata. Startul nu l-au dat cartile din seria “In cautarea comunismului pierdut”, initiata la inceputul anilor 2000 de Ion Manolescu, Ioan Stanomir, Paul Cernat si Angelo Mitchievici.
Nici “Cartea roz a comunismului”, aparuta cam in aceeasi perioada, la care au contribuit multi dintre scriitorii importanti ai momentului, nu a reusit sa creeze moda nostalgiei.
Nostalgia pe val
E drept, cartea a aparut la o mica editura din Iasi si a trecut practic neobservata. Cumva, declicul s-a produs in 2006, cand in Colectia Ego-Grafii a Editurii Polirom a aparut volumul (de debut) al lui Vasile Ernu, “Nascut in URSS”, carte pentru care autorul a luat crema premiilor literare pe 2006, acum fiind nominalizat la Opera Prima a Marilor Premii Prometheus, care se vor decerna in aceasta seara. Iar directia nostalgica nu a fost creata atat de carte cat de interpretarile aduse ei.
Grant la Tescani oferit de ProHelvetia
Dupa o prima “exhibare” a nostalgiei la Tescani, acolo unde Vasile Ernu si Cezar Paul-Badescu au un grant de o luna oferit de Pro Helvetia, cei doi au tinut aseara, la Iasi, la Casa de Cultura “Mihai Ursachi” din Copou, o noua “conferinta” intitulata chiar “Nostalgii comuniste”, “condusa” – pentru a imita textul invitatiei (“convocatorului”) – de tov. Danilov Nichita si de tov. Lazarescu Florin.
Nici Cezar Paul-Badescu, nici Vasile Ernu nu sunt de parere ca nostalgia ar fi daunatoare, dimpotriva. Mai ales ca amintirile sunt din copilarie sau din perioada adolescentei. si cand vorbesti despre copilarie si despre adolescenta nu se poate sa nu o faci cu nostalgie, cred cei doi scriitori. Amandoi subliniaza ca prin “Nostalgii comuniste” nu trebuie sa se inteleaga in nici un caz ca ei ar incerca recuperarea a ceva din epoca de aur, ci ca, pur si simplu, incearca sa-si construiasca o istorie personala.
“In primii ani dupa revolutie, in Romania s-a scris incrancenat, cand dreptul la memorie il aveau doar cei care au suferit in mod direct. E normal sa fie asa, sa stim exact cum au stat lucrurile. Dar, privind din alt punct de vedere, au fost si oameni care nu au avut o legatura directa cu aceste mijloace de represiune dura. Ei au dus o viata cat se poate de banala. Dar si-au trait cei mai frumosi ani in acel regim. Iar acest gen de povesti te rup mult mai repede de trecut”, spune Vasile Ernu, adaugand ca demersul lui se vrea unul ironic si deconstructiv totodata, recuperarea fiind doar a propriilor amintiri, prin lucrurile pe care le tinem minte, de la melodii la obiecte. Pentru o scurta incursiune in “cei mai frumosi ani” petrecuti de Ernu in URSS, puteti vizita site-ul www.nasuctinurss.ro/blog.
Cezar Paul-Badescu, care a debutat la inceputul anilor ’90 in volumul colectiv “Tablou de familie” si care a publicat, din 2004, doua romane (“Tineretile lui Daniel Abagiu” si “Luminita, mon amour”), vrea ca lucrurile sa fie clare: “Raportarea mea la trecut nu are nici o legatura cu «ostalgia» si cu manifestari gen «Good Bye, Lenin!». Eu nu fetisizez obiecte din perioada respectiva. Nu am frisoane cand vad sticla de lapte cu gat larg, borcanele de iaurt sau eugenia. Sa fim seriosi, ce era eugenia? Doua bucati de cartoane necomestibile, lipite cu o crema intarita, pe care o lingeam ca sa se fluidizeze. Iar biscuitii ii aruncam intotdeauna”, puncteaza Paul-Badescu. Tema discutiei a fost inspirata chiar de titlul unui capitol din romanul sau de debut, “Tineretile lui Daniel Abagiu”, publicat in 2004, dar scris pe la mijlocul anilor ’90. “Deci nu se poate spune ca atunci nostalgia era o moda. Ma raportez la mine cum eram in vremea aia. Eu nu colectionez obiecte de atunci, nu le construiesc altare, ci pur si simplu le revad pentru a-mi reconstrui istoria mea personala, nu a tarii”, adauga Cezar Paul-Badescu.
In exil la Tescani
Uf
in exil la Tescani…
in buna traditie leninista, adica pe bani elvetieni… dar fara net, tv si alte lucruri nefolositoare…
un Billy`s band de toamna….
“Komunalka” -de Mihai Picior
Vasile Ernu. “Nascut in URSS”. Si un zambet discret pentru fagaduitorul meu intim… Cred ca de acolo a plecat mai toata treaba. De acolo si de la pasiunea unui bun amic pentru comunism, pentru marxism-leninism, pentru materialism dialectic si pentru estetica socialista despre care acum scrie o lucrare.
Am o legatura intima cu ceea ce se numeste Rusia si asta se datoreaza Tatianei Tolstaia, autoarea unui superb, ravasitor, fenomenal eseu numit Universul rus. Desigur, eseul confirma toate banuielile de prima instanta despre acest popor si acest spatiu aproape ireale, dar merge mai departe si vorbeste despre subteranele lor, despre fortele initiale, despre spiritul rus in plina manifestare. Cu nepoata lui Tolstoi am facut, deci, cunostiinta cu Rusia. Atunci cand l-am citit pe Ernu am avut acea mica dezamagire pe care o ai ori de cate ori se vorbeste putin si neconvingator despre un lucru mare, fara indoiala fascinant. Pe de alta parte, insa, Vasile Ernu vorbea despre Rusia concreta, cea din spatele ideologiei, cea reala, Rusia sociala, Rusia din carciumi, din porturi, din presa, din… casa. Da, Rusia din casa fiecaruia. Si aici apare pentru prima oara acest cuvant ce desemneaza o realitate care ti se dezvaluie, ti se arata pentru intaia oara, putin cate putin: komunalka. Spatiu de locuit. Casa, case, familii, familie. Habar nu ai pentru ca totul e confuz. Komunalka e o solutie locativa temporara, pana sa apara blocurile acelea care arata toate la fel, pe tot cuprinsul Uniunii Sovietice. Iar aceasta solutie temporara se producea intre peretii in care pana nu demult ar fi locuit reprezentantii clasei burghezo-mosieresti. Care brusc au fost deposedati de locuinte ce au revenit oamenilor muncii si familiilor patriei. Si cate 4-5-6 familii locuiau casa uneia singure. Si incepea nebunia. Aceasta era komunalka.
Prietenii mei au gandit problema din alt unghi. Si au construit un altfel de spatiu, la fel de generos asa cum ne inchipuim ca le sta bine burghezo-mosierilor, si l-au impartit. In 4, in 5 sau in 6. Cu o singura diferenta. Komunalka lor nu este un spatiu locativ, ci un spatiu al ideilor. Pentru ei komunalka nu este alienant, ci cu inceput comun. Pentru ei komunalka nu inseamna deconstructie, ci reconstituire prin efort comun. Prin idei aruncate in dialog (ne-a confiscat Patapievici formula) si supuse torsiunii argumentului, prin imbinarea lor intr-un tot superior, prietenii mei spera sa transforme komunalka lor intr-un spatiu in care sa se poata instala, fara emotii, un veritabil boier al mintii.
P.S. Pentru ca wordpress este capricios in ultima vreme, accesati si voi manual adresa: www.komunalka.lx.ro
6 October, 2007
Comments Off on “Komunalka” -de Mihai Picior
Ucraina orange in fata testului Gazprom
Text aparut in Romania libera + faimoasa trupa din Kiev Okean elzy cu piesa Tam de nas nema/ acolo unde noi nu sintem.
In Ucraina s-au terminat alegerile, s-a facut numaratoarea buletinelor de vot si s-a constatat ca nu s-a schimbat nimic in esenta. Ucraina a ramas la fel de rupta in doua si dezbinata. In urma alegerilor, au intrat in parlament partide care oricum nu s-ar combina, rezultand astfel doua entitati destul de fragile pentru a conduce. Este pentru a doua oara cand miza scrutinului este foarte mare in Ucraina, lucru de care si-a dat seama si populatia, dovada ca prezenta la vot a fost de 62,38%. Alegerile din Ucraina sunt din ce in ce mai importante, spre deosebire de Rusia, unde miza pare tot mai mica, concentrata doar pe stabilirea numarului de partide care vor intra in Duma. Intrebarea la care trebuie sa raspunda cetateanul ucrainean este in primul rand una ideologica si abia in al doilea rand, una pragmatica, fiindca votul a devenit mai ales o chestiune de autodefinire identitara.
Noul stat Ucraina are o istorie, o cultura si o identitate ambigua. Ucraina este considerata “leaganul Rusiei”, este “Rusia kieveana”, fiind locul in care s-a creat statalitatea rusa si locul in care isi are radacinile cultura rusa. Ucraina este tara care are teritorii cu istorii foarte diferite si influente diverse, fiindca unele teritorii au fost sub ocupatia austro-ungara, altele sub ocupatia poloneza, iar cea mai lunga ocupatie a fost cea ruseasca. Chiar daca “unirea pe veci” dintre Ucraina si Rusia nu a fost o ocupatie in termenii clasici, este evident ca Ucraina a avut de pierdut mult la anumite capitole din aceasta “infratire”. Exista si o problema teritoriala destul de sensibila intre cele doua “republici surori” care se cheama Krimeea. Guvernul Sovietic i-a oferit Ucrainei peninsula Krimeea, teritoriu care este considerat traditional teritoriu rusesc si pentru care rusii au luptat si au varsat mult sange. De asemenea, Ucraina este o tara ortodoxa, dar in care exista o puternica comunitate catolica, iar in relatia dintre cele doua comunitati exista o istorie plina de pasiuni si probleme. Dar poate cea mai delicata problema este cea a limbii ruse. In Ucraina, 98% din populatie este vorbitoare de limba rusa, iar din aceasta, jumatate nu este vorbitoare de ucraineana. Rusofilii si rusofonii nu au reusit sa impuna limba rusa ca o a doua limba de stat, desi este limba in care au scris mai toti clasicii literaturii ucrainene. Problemele enumerate sunt de o sensibilitate aparte si pot crea mari pasiuni, tensiuni si dezechilibre mai ales cand sunt manevrate politic. Aceasta intra la capitolul ideologie.
La capitolul pragmatic, ucraineanul de rand trebuie sa aleaga intre doua proiecte politice care se reduc simbolic la doua culori: orange si albastru. Cei din coalitia Orange, in frunte cu presedintele Viktor Iuscenko si carismatica Iulia Timosenko, propovaduiesc un cocteil compus dintr-un discurs nationalist antirusesc imbinat cu un discurs proeuropean si in mod special pro-NATO. Designerii politicii Orange sunt considerati de opozanti drept politruci americani care lupta pentru interesele politicii geostrategice americane. La randul sau, coalitia Albastra in frunte cu fostul premier Viktor Ianukovici, lupta pentru o Ucraina bilingva, mai apropiata de Rusia si sunt etichetati de opozanti ca cei care lupta pentru interesul Rusiei. Interesant e faptul ca albastrii au avut angajati in echipa pentru pregatirea alegerilor nu specialisti rusi, ci americani. Nimic nu e ceea ce pare. Singurul lucru comun al celor doua grupari e faptul ca ambele declara ca lupta pentru o Ucraina unita si prospera, ceea ce populatia inca nu a simtit. Dar si acest element pragmatic pare a fi unul la fel de ideologic.
Cert este ca in ultima perioada, ambele culori au devenit mai pale si mai putin vehemente. Iulia Timosenko, de exemplu, cea care pare a fi marea castigatoare a ultimei confruntari, poate fi un posibil premier, dar si candidat la presedintie in 2009, si-a schimbat mult tonul antirusesc si nationalist incercand chiar sa atraga simpatii din zona “electoratului albastru”. Ea a venit insa si cu un puternic discurs anticoruptie care seamana mult cu cel al presedintelui nostru. In perioada electorala a anuntat chiar “nationalizarea” unor privatizari “frauduloase” a unora dintre cei mai temuti oligarhi din Ucraina si care, culmea, erau de partea celor de culoare albastra. Oligarhii ucraineni sunt distribuiti uniform in partidele politice ca in orice tara care “se respecta”, iar “victorioasa Iulia” este supranumita, intamplator sau nu, “printesa gazelor”. Deci, lupta anticoruptie va fi pe maini bune!
In orice caz, Ucraina are urgent nevoie de o coalitie stabila si eficienta la guvernare, caci vine iarna si va trebui sa treaca primul test, testul Gazprom, rusii anuntand deja scumpiri serioase. Totul va depinde insa, in primul rand, de cum vor reusi sa negocieze interesele intre gruparile interne.