A murit marele violoncelist Mstislav Rostropovici
El e Rostropovici. Bach Suita nr.3. (sper ca nu gafez).
“Nascut in URSS” – citit si premiat in Romania- Cotidianul, 27 aprilie 2007
de Andra Matzal
Vasile Ernu a fost vedeta principala a Premiilor de debut ale „Romaniei literare“.
Citeva surprize la cea de-a sasea editie a Premiilor de debut acordate de catre „Romania literara“, cu sprijinul Fundatiei „Anonimul“. Juriul, alcatuit din redactori ai revistei, s-a reunit in Clubul Prometheus pentru a inmina cele trei premii de anul acesta. Fata de editiile trecute, in acest an numarul nominalizarilor a crescut, dat fiind faptul ca a crescut si numarul editurilor interesate de publicarea autorilor tineri. „Daca generatia mea si a lui Dimisianu ar fi avut parte de atita bagare in seama, am fi fost fericiti“, a declarat Nicolae Manolescu, presedintele juriului.
Premii de cite 1.000 de lei
Cele cinci titluri nominalizate anul acesta au fost „Ochi rosii Polaroid“, volumul de poezii al Gabrielei Eftimie, publicat la Editura Vinea, „Nascut in URSS“, cartea-hibrid a lui Vasile Ernu, publicata la Editura Polirom, eseul „Canon, canonic“, al Cosanei Nicolae, publicat la Univers Enciclopedic, volumul de eseuri al lui Alex. Leo Serban, „Dietetica lui Robinson“, aparut la Curtea Veche, si volumul de poezie, aparut la Editura Cartea Romaneasca, „Ruj pe icoane“, al Liviei Rosca.
Cei trei cistigatori ai acestei editii sint: Vasile Ernu – „Nascut in URSS“, Gabriela Eftimie – „Ochi rosii Polaroid“, si Cosana Nicolae – „Canon, canonic“, fiecare dintre acestia fiind recompensat cu cite un premiu in valoare de 1.000 de lei.
Obisnuit sa fie nominalizat, nu premiat
Vasile Ernu, nominalizat la mai multe premii dupa ce a avut unul dintre cele mai puternice „new entries“ din mai toate topurile literare romanesti ale anului trecut, a povestit cu (auto)ironie despre cum s-a obisnuit cu nominalizarile, dar nu si cu premiile. „M-am si gindit ca, daca nu iau nici un premiu, ma apuc sa scriu in rusa.“
Intrebat de ce crede ca „Nascut in URSS“ a ajuns atit de bine si de repede la multe si diferite categorii de public, Vasile Ernu recunoaste ca, la rindul lui, a fost surprins de acest lucru: „Din ce s-a scris, cred ca sint citeva trasaturi ale cartii care au fost apreciate fie pozitiv, fie negativ: o combinatie reusita intre nostalgie si tandrete, sinceritate si tristete, ironie si umor, la care se adauga si citeva idei mai putin «coser» care au contrariat pe multa lume. Eu incerc sa privesc prezentul din trecut si sa-l chestionez intr-o maniera ironica. Mai cred ca si combinarea mai multor genuri, lucru care a dat ceea ce eu numesc gen eretic, a ajutat mult la succesul cartii“.
Cartea lui Ernu, ca de altfel si „Dietetica lui Robinson“, a lui Alex. Leo Serban, au fost nominalizate si la Premiile Uniunii Scriitorilor, decernate ieri.
Poezie si arta vizuala
Cea de-a doua cistigatoare de anul acesta, Gabriela Eftimie, autoarea volumului de poezie „Ochi rosii Polaroid“, a fost foarte surprinsa de premiu. „Nu inteleg de ce am primit premiul asta pentru ca, in primul rind, nu am fost promovata. Oricum, nu este genul clasic de carte de poezie, mie mi-ar fi placut mai mult sa fie un suport pentru visuals. Chiar o sa fiu intr-un proiect de acest gen, alaturi de niste artisti plastici, pentru ca nu imi place sa merg la cenaclu, unde sa-mi citesc poeziile cu voce tare.“
Vot exact inaintea decernarii
Alex. Stefanescu, unul dintre membrii juriului, ne-a povestit cum se face selectia cartilor si cum se voteaza. „In primul rind, avem o evidenta, si pentru «Romania literara», dar si pentru premii, a tuturor cartilor de debut care apar din momentul decernarii premiului anterior. Dupa mai multe intilniri succesive, la care alegem nominalizatii, publicam lista in «Romania literara», ca sa cream suspans si, in ultima clipa, cu jumatate de ora inainte de decernare, ne intilnim si, prin vot secret, alegem premiile. Niciodata nu intra in calcul alte lucruri, nu dam nimanui premiu pentru ca ne-ar fi prieten sau pentru ca ar fi alte interese la mijloc. Mai ales cind este vorba despre tineri.“
27 April, 2007
Comments Off on “Nascut in URSS” – citit si premiat in Romania- Cotidianul, 27 aprilie 2007
Am fost prea neangajat politic
“Am fost prea neangajat politic”
Adrian Schiop
(aparut Miercuri, 25 Aprilie 2007 in Romania Libera. Puteti asculta prezentarea lui BAS si citirea fragmentului din Nascut in URSS la adresa http://www.creativeconomy.org.uk/iypy/
si faceti click pe Romania)
Bogdan Alexandru Stanescu, favorit al publicului la concursul Tanarul Editor al Anului din Marea Britanie
Fiecare finalist a trebuit sa prezinte in fata publicului o carte netradusa in engleza, incercand sa convinga publicul ca merita citita. “Book pitch-ul (partea de prezentare a unei carti – n.red.) a fost, sa zicem, partea de show a programului: succesul depindea atat de calitatea prezentarii, cat si de cea a textului selectat si tradus din cartea propusa. Noutatea acestui an a fost aceea ca fiecare persoana din public
avea sansa de a vota cu editorul preferat, votul fiind electronic si secret. Ceea ce nu s-a precizat niciodata a fost faptul ca intre votul publicului si cel al juriului s-a facut o medie. Astfel incat, dupa ce am avut o majoritate zdrobitoare din partea publicului, a trebuit sa asist la niste discursuri cel putin ciudate: un membru al juriului, o tanara prezentata drept critic literar, a spus ca va vota cu alta carte tocmai datorita succesului meu la public. Un editor de la Serpent’s Tail a avut aceeasi atitudine. Astfel incat s-a spus ca am castigat «la mustata», in competitia cu Siria. Mustata a fost cam asa: 90% din votul publicului pentru mine, 60% pentru sirian. Mi-e teama ca partea cu «media» s-a inventat pe loc… Doar, doar…” Pentru prezentare, Bogdan Alexandru Stanescu a ales unul din best-seller-urile Polirom, cartea lui Vasile Ernu, “Nascuti in URSS”, despre care a vorbit purtand o cravata de pionier la gat. “Am ales cartea lui Vasile Ernu tocmai pentru ca mi s-a parut cea mai amuzanta, vie si inteligenta solutie. In plus, stiam ca le voi prezenta ceva diferit. Nu se asteptau la asa ceva. Unica mea strategie a fost sa ma prezint absolut natural in fata lor, sa-i sochez putin, sa le retin atentia atat vizual, cat si ca discurs. Restul stiam ca-l va face fragmentul citit de actor. Comentariile specialistilor au fost generale, un fel elegant de a nu spune nimic… oricum, nu se prea auzea nimic – publicul inca ridea. si inca ceva: am fost singurul care nu si-a citit discursul.”
Un concurs cu tenta politica
Intre cei nominalizati, cazul lui Bogdan Alexandru Stanescu este singular fiindca nu s-au luat in calcul dimensiunea politica, angajamentele pentru o cauza sociala (de pilda motivatia juriului in cazul castigatorului, indianul S. Anand, are in vedere “teme ca inegalitatile dintre caste si identitatea politica”). Din pacate, acesta a fost si punctul perdant al lui Bogdan: “M-am dus acolo ca editor, hotarat sa invat despre meseria asta de la «cei mari». Dimensiunea politica a programului am prins-o abia la fata locului: fiecare lupta pentru ceva, numai eu vroiam sa devin un editor mai bun. Credeam ca asta este scopul principal al programului. Am stiut imediat dupa castigarea book pitch-ului ca nu am cum sa iau trofeul celui mai tanar editor. Eram prea editor, prea neangajat politic, veneam dintr-o tara in care marile edituri britanice nu exporta carti (India – 1 miliard si 200 de milioane de locuitori, una dintre limbile oficiale fiind engleza…)”.
Concursul Tanarul editor al anului este sustinut de British Council si London Book Fair si se adreseaza tinerilor intre 25 si 35 de ani care lucreaza in domeniul editorial, venind din tari in curs de dezvoltare. Bogdan a fost selectionat in urma unui concurs national. “Selectia a constat din doua etape: scris si oral. Partea scrisa a cuprins o autobiografie, cat si patru prezentari de carte, in vederea unui book pitch. Partea orala a constat practic in sustinerea celor scrise. Totul in limba engleza.” Finalistii fac o prezentare despre industria editoriala a tarii lor in fata unui juriu compus din nume de top din bransa cartii – anul acesta Christopher MacLehose, “taticul lui Harvill Press”, Joanna El Mir, castigatoare a IYPY 2006, Sue Pandit, decan al School of Printing and Publishing (London College of Communication), Louis Baum, jurnalist si scriitor.
Discursul lui Bogdan Alexandru Stanescu acoperea situatia actuala a pietei editoriale din Romania, evolutia editurii Polirom plus evolutia personala in cadrul acesteia.
5 angajati si 3 carti pe saptamana
Pana in 2005, Bogdan Stanescu a lucrat ca jurnalist cultural si producator pentru Pro TV. Conversia lui in domeniul editorial s-a produs in 2005, cand a luat locul Denisei Comanescu, coordonatoarea celei mai de succes marci a editurii Polirom, Biblioteca de literatura straina. Putini dadeau sorti de izbanda unui tanar fara experienta in domeniu, pronosticand un recul al editurii. “Trecerea a fost absolut socanta: nu stiam nimic despre acest job nobil. A trebuit sa invat in mai putin de doua luni”, marturiseste franc Bogdan. Totusi, dupa un an, el a urcat la pozitia de director editorial, devenind “cel mai tanar angajat pe aceasta pozitie din Romania”, in cadrul “celei mai mari edituri romanesti”, cum scrie in motivatia nominalizarii pentru Tanarul editor al anului, care adauga ca “a creat noi colectii, pe literatura chic si thriller si a obtinut drepturile de traducere pe carti importante, ca Versetele Satanice (Salman Rushdie) sau Curcubeul Gravitatiei (Thomas Pynchon), scotand 2-3 carti pe saptamana”; ce nu se spune in prezentare e ca echipa cu care lucreaza e compusa din cinci oameni. “Au fost uimiti sa afle asta, la fel de uimiti cum au fost cei de la Penguin Londra, cand le-am spus ca ne apropiem incet de numarul lor de titluri publicate anual, neavand insa echipa lor de 2000 de oameni.” Despre realizarile sale in cadrul editurii, Bogdan spune diplomatic ca “cel mai mare succes al meu ca editor l-au reprezentat faptul ca am castigat increderea lui Silviu Lupescu (directorul editurii), cat si faptul ca Biblioteca Polirom a «inflorit» si doua noi colectii s-au nascut”. Evita insa sa dea cifre: “Nu vreau sa vorbesc despre tiraje, dat fiind ca nu m-as simti confortabil in pozitia unicului editor care da tiraje reale”. Ca proiecte de viitor, Bogdan Alexandru Stanescu spune doar ca “in urma targului de la Londra, pregatesc o mare surpriza publicului de carte”.
Jurnalul vremurilor de inflaţie (IV)
Jurnalul vremurilor de inflaţie (IV)
(Text aparut in Noua Literatura nr. IV)
De trei săptămîni mă chinui să-mi termin rubrica pe care o ţin la voi. Nimic nou. O mulţime de angajamente, de activităţi inutile şi de textuleţe fără miză. E vechea boală a inelighenţiei: niciodată nu poate învăţa să spune un NU hotărît. Mereu are impresia că orice propoziţie pe care o scrie sau o debitează va schimba lumea. Şi ca să nu cad în pacatul de a mă lua prea în serios recitesc/rememorez Ilf şi Petrov şi îmi aduc aminte de finalul lui Ostap Bender, care avea un simţ al autoironiei foarte bine dezvoltat: „Nu e nevoie de ovaţii. N‑am reuşit să ajung un nou conte de Monte Cristo. Va trebui să mă recalific şi să mă fac administrator de bloc.”
Zilele acesta am vrut să verific ce mai înţelege un tînăr de 16 ani din Ilf şi Petrov. Amicul meu Max a citit cele două romane pe nerăsuflate şi mai vrea. A rîs cu poftă, cu mare poftă. Eu m-am entuziasmat şi am concluzionat: da, aici nu e Rio, dar nu mai e chiar aşa de rău. Cu gîndul la Rio şi la tînărul meu amic Max, mi-am adus aminte de următorul fragment din Viţelul de aur.
¤¤¤
De cîte lucruri nu se apucă oamenii!
Paralel cu lumea mare în care trăiesc oameni mari şi se fac lucruri mari, există o lume mică, cu oameni mici şi lucruri mici. În lumea mare s‑a inventat motorul Diesel, s‑a scris cartea Suflete moarte, s‑a construit hidrocentrala de pe Nipru şi s‑a înfăptuit un zbor în jurul lumii. În lumea mică s‑a inventat balonaşul ţipător „dor‑de‑ducă”, s‑a scris cîntecul Cărămizile şi s‑au făcut pantalonii tip „plenipotenţiar”. În lumea mare oamenii sunt mînaţi de dorinţa de a ferici omenirea. Lumea mică este departe de asemenea preocupări înalte. Locuitorii ei au o singură dorinţă: să‑şi ducă cumva zilele fără să sufere de foame.
Oamenii mici se grăbesc să‑i ajungă din urmă pe cei mari. Ei îşi dau seama că trebuie să fie în pas cu vremea, căci numai atunci îşi vor putea desface marfa lor măruntă. În era sovietică, eră în care în lumea mare s‑au clădit fortăreţe ideologice, şi în lumea mică se observă o înviorare. Oricărei invenţii mărunte din această lume a furnicilor i se dă baza de granit a ideologiei „comuniste”. Pe balonaşul „dor‑de‑ducă” s‑a desenat un Chamberlain, care seamănă foarte mult cu cel ce apare mereu în Izvestia. Într‑un cîntec de muzică uşoară, un lăcătuş isteţ, ca să cîştige dragostea unei comsomoliste, îndeplineşte şi chiar depăşeşte în trei refrene planul industrial şi financiar. Şi în timp ce în lumea mare au loc discuţii aprige asupra organizării vieţii noi, în lumea mică înnoirea e gata: există cravata „Visului udarnicului”, bluza tip „Tolstoi‑Gladkov”, statueta în gips „Colhoznică făcînd baie” şi subrauri de plută pentru femei: „Dragostea albinelor muncitoare”.
Tot aşa s‑a simţit un suflu nou şi în domeniul rebusurilor, şaradelor, cuvintelor încrucişate etc. Lucrul după metodele vechi a încetat să mai fie la modă. Secretarii rubricilor În orele de odihna sau Pentru a pune în mişcare circumvoluţiunile creierului încetară categoric să mai primească la ziarele şi revistele unde funcţionau marfă fără ideologie. Şi în timp ce ţara fremăta de la un capăt la altul al vastelor ei întinderi, în timp ce se construiau uzine de tractoare şi se creau grandioase fabrici de grîne, bătrînul Siniţki, de profesie autor de rebusuri, şedea în odaia sa şi, privind cu ochi sticloşi tavanul, compunea o şaradă având la bază cuvântul la modă industrializare”…………………………..
Obosit de acest ultim efort, Siniţki se lăsă pe speteaza scaunului şi închise ochii. Împlinise şaptezeci de ani. Cincizeci de ani din aceşti şaptezeci compusese rebusuri, şarade, ghicitori şi anagrame, dar niciodată nu‑i venise venerabilului rebusist atât de greu să lucreze ca acum. Rămăsese în urma vieţii, nu avea deloc nivel politic şi concurenţii tineri i‑o luau uşor înainte. Aceştia aduceau la redacţie probleme cu o orientare ideologică atât de impresionantă, încât, citindu‑le, bătrînul plîngea de invidie. Cum ar fi putut el, bunăoară, să compună o problemă ca aceasta:
(Şi pentru luna viitoare vă recomand să reyolvaţi problema Aritmoid care l-a obisit pe Siniţki)…
Avem trei gări: Vorobiovo, Gracevo şi Drozdovo, cu un număr egal de funcţionari, fiecare. În gara Drozdovo, sunt de şase ori mai puţini comsomolişti decât în celelalte două luate la un loc, iar în gara Vorobiovo, doisprezece membri de partid mai mult decât în gara Gracevo, unde numărul celor fără partid e mai mare cu şase decât în primele două. Câţi funcţionari avem în fiecare gară şi care e, dintre ei, numărul membrilor de partid şi al comsomoliştilor?
Cate ceva despre comunism cu bibliografie – www.15-19.ro
de Cosmin Dragomir
O sa incep cu un fapt divers.
Calea Victoriei. Ploaie. Marunta. Veneam de la ma indreptam spre. Calm. Intr-un tarziu observ politistii postati in intersectii. Aud si rugamintea civilizata “va rugam nu traversati. multumesc” amplificata de difozorul primei masini din coloana oficiala. Flancat de vehiculele SPP-istilor trece presedintele tarii. Imediat totul revine la normal. Totul e mult spus…
Pe acelasi trotuar cu mine trei liceeni. “Uite ba!, mai rau ca-n comunism.”
Desi adidasii imi balteau frigul a venit din interior si mi-a ridicat pilozitatile. Tinerii de care vorbesc erau cu cel putin cinci ani mai mici ca mine(deci, clar, nici eu nu sunt de varsta a III-a). Da!!!, eu in 89 ma taram cu blazare la brad sa vad de cadouri, fara esarfa rosie impodobindu-mi fruntea ca Rambo in toata seria, dar cu siguranta afectat de cele cinci-zece impuscaturi din Focsaniul zilei precedente.
Fara sa ma lamentez mi s-a facut frig. Ce stiti despre communism? Cate stiti? De unde stiti?
Prima carte care imi vine in minte este “nascut in URSS” a lui Vasile Ernu (editura Polirom 2006) considerat cel mai spectaculos debut al ultimilor ani, insa nepremeiat asa cum ar fi meritat. Vasile Ernu scrie sistematic. Imparte comunismul natal in embleme, blazoane sau logouri. Le autopsiazia la rece, cu umor, obiectivitate si nostalgie. (s-a vorbit mult despre nostalgia sovietica in aceasta carte). Eu mizez mai mult pe rememorare (candida) normala a copilariei. “nu stiu altii cum sunt dar eu…” adica, Vasile Ernu, sunt legat de amintirea primilor blugi, de gustul primei gume de mestecat, etc. Toate acestea au insemnat ceva. Acel ceva pierdut iremediabil in oferta supermarketurilor de acum. Alte doua carti sunt “In cautarea comunismului pierdut” semnata de Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici si Ioan Stanomir (Editura Paralela 45 2001) si “o lume disparuta. patru istorii personale urmate de un dialog cu H.-R. Patapievici” de aceeasi autori, de data asta la editura Polirom 2004. De ce recomand aceste volume?. Pentru ca, dincolo de discursul istoric, prozele acestori autori vorbesc despre comunism intr-un mod prin care poti empatiza mult mai usor cu perioada. Vorba aruncata aiurea de acel licean nu are fundament. Nu numai in comunism se face partie la trecerea unui presedinte de stat. In cazul americanilor de pilda, se sudeaza si capacele de la canalizari. Nu iau apararea comunismului ci doar spun ca perceptia este total gresita, facuta dupa ureche si propagata eronat. Nu putem vorbi despre comunism, noi cei care nu l-am trait, cu atat de multa relaxare. Nu avem voie. Nu putem acuza natiunea de somn, pentru ca nu stim ce am fi facut noi daca eram atunci. Nu ne puteam da cu parerea fara ca macar sa avem cat de cat habar.
16 April, 2007
Comments Off on Cate ceva despre comunism cu bibliografie – www.15-19.ro
12 aprilie e Gagarin
Sa-mi fie rusine
…
am uitat ca 12 aprilie e ziua in care Gagarin a cucerit cosmosul si a zis faimoasa fraza POEHALI…
in amintirea lui GAGARIN iata un desen animat rus cu numele lui.
Exista, oare, Ucraina?
Exista, oare, Ucraina?
(Text aparut pe 14 aprilie in Romania Libera. Si va pun si o trupa din Ukraina care e in mare voga acum – okean elzy)
Vizitand recent cel mai impunator vecin direct al nostru, dupa experienta avuta acolo mi-am pus o intrebare simpla: exista, oare, Ucraina? Fireste ca exista, asa cum exista orice stat produs dupa destramarea URSS-ului. Ba chiar, pare a fi cel mai impunator stat dupa Rusia. In acelasi timp, Ucraina nu exista, caci nimic nu e unitar in acest tanar construct politic. Aici totul e juma-juma. Daca atunci cand intri in Ucraina poti sa fii intrebat in limba ucraineana “incotro mergi?”, cand iesi din Ucraina vei fi intrebat cu siguranta in limba rusa “de unde vii?”. Aici, daca jumatate din populatie vorbeste ucraineana (chiar daca stie si ruseste), atunci cealalta jumatate vorbeste ruseste (si nu prea stie ucraineana). Aici jumatate de tara voteaza culoarea orange crezand ca asta e culoarea Europei, in timp ce cealalta jumatate voteaza pe alb-albastri, fiind convinsi ca aceasta e culoarea Rusiei. Asa cum Kievul e rupt in doua de raul Nipru, la fel si tara este un intreg compus din doua parti care se resping. Se resping de o maniera mult mai dura decat pare la prima vedere: istoria constructiei identitatii ucrainene/rusesti, istorie comuna cu Rusia, lipsa experientei unei statalitati etc.
Privind cu atentie evolutia politicii recente, putem observa ca ultimele evenimente politice ne arata aceasta ruptura radicala. Acum politicienii ucraineni sunt pusi intr-o situatie pragmatica, pe care trebuie sa o solutioneze urgent. Cum vor rezolva aceasta problema? Analistii vorbesc de cateva scenarii posibile care pot avea loc. Cel mai des intrebuintat este scenariul noilor alegeri impuse de presedintele Iuscenko. Dupa dizolvarea Radei Superioare, presedintele a anuntat ca alegerile vor avea loc pe 27 mai. Insa acest lucru nu este dorit de premierul Ianukovici, iar premierul are la indemana parghii mult mai puternice pentru a impiedica alegerile. Ele insa pot avea loc doar daca premierul accepta decizia presedintelui. Un alt scenariu vehiculat este cel al compromisului. In acest sens, cei doi trebuie sa cada de acord asupra unei variante posibile: alegeri noi sau reformarea si redistribuirea algoritmului puterii. Pentru a accepta noile alegeri, Ianukovici si-a anuntat conditia principala: sa fie amanata data alegerilor pe mai tarziu. Un al treilea scenariu ar putea avea loc doar in momentul in care Ukazul presedintelui de dizolvare al Radei ar fi considerat ilegitim la Curtea Constitutionala la care a fost reclamat. In acest caz, victoria lui Ianukovici ar fi indiscutabila, ceea ce i-ar da posibilitatea sa-si construiasca o majoritate constitutionala, presedintele pierzandu-si din puterea de influenta.
Un al patrulea scenariu, si cel mai sumbru, ar fi cel al folosirii fortei. E greu de presupus, chiar si teoretic, ca in contextul actual presedintele ar introduce starea de urgenta. E adevarat ca se vehiculeaza ideea ca prin acest procedeu Iuscenko ar impune o conducere prezidentiala. Sunt insa cateva probleme majore. Mai intai, din punct de vedere constitutional, introducerea starii de urgenta trebuie sa fie validata de Rada care este controlata de premier. In al doilea rand, doar armata se supune presedintelui, pe cand Procuratura si Ministerul de Interne se subordoneaza premierului. Cu toate ca mai multe regiuni il sustin pe Iuscenko, rezolvarea crizei prin forta pare cea mai riscanta varianta si ar putea arunca Ucraina in razboi civil.
Multi dintre analisti incearca sa vada similitudini intre criza actuala din Ucraina si criza rusa din 1993. Fireste ca putem gasi multe asemanari intre cele doua, insa marea deosebire dintre ele tine de aparitia unei noi clase create in ultimii 10 ani, care detine o forta colosala si care nu exista in Rusia lui ’93. Aceasta noua clasa, de care nici o grupare politica nu este independenta, se numeste oligarhie.
Criza din Ucraina seamana din punct de vedere tehnic si cu criza actuala din Romania, avand drept cauze lipsa unor reforme constitutionale si slabiciunile unor politicieni care conduc institutiile centrale ale statului. La nivel de societate insa, criza din Ucraina are cauze mult mai profunde, care pornesc de la aceasta ruptura identitara. Aceasta contradictie puternica din interiorul Ucrainei ar trebui negociata si, treptat, dizolvata. “Revolutia orange” din pacate nu a facut decat sa acutizeze aceasta stare. Mi-e greu sa cred ca Ucraina poate deveni o tara atata timp cat aceasta ruptura este atat de puternica si poate fi speculata cu atata usurinta de forte externe, oricat de binevoitoare ar fi ele. Cum se poate rezolva acest conflict e greu de spus si, in definitiv, e o intrebare la care numai ei pot si trebuie sa-si dea raspuns
Mama, Cosasu ma recomanda!
Mama, Cosasu ma recomanda!
Ups, in Dilema veche nr.164 Domnul Radu Cosasu are amabilitatea de a ma/ne recomanda. E vorba de ping-pongul dintre mine si Bogdan-Alexandru Stanescu pe care-l publicam in Suplimentul de cultura. Trebuie spus ca intiativa a fost a amicului BAS, eu nefacind decit sa reactionez. Sa vedem ce va iesi.
Suplimentul de cultură (de la Iaşi) nr. 119 din 17/23 martie 2007. Prima epistolă a lui Vasile Ernu către Bogdan-Alexandru Stănescu. Un prozator contemporan îi scrie unui confrate, aţîţat nu de politichia la zi, nici de eternul uman, ci de Nabokov şi de celebrele lui Lecţii de literatură, din care Dostoievski nu iese prea bine, în timp ce Tolstoi, Gogol, Cehov şi Turgheniev sînt decretaţi – autonom estetic – drept premianţii clasei. „E ceva necurat în strategia lui Nabokov“, scrie Ernu, provocîndu-l pe Stănescu la un răspuns. Nu prea cunosc în publicistica de azi epistole frămîntate de asemenea probleme încîntător de inactuale; ni se promite o replică a lui Stănescu, dialogul urmînd să se desfăşoare lunar. Să fie începutul unei frumoase corespondenţe? (Radu Cosaşu)
Chestionar Punkt – Andrei Gheorghe, Vasile Ernu
Chestionar Punkt – Andrei Gheorghe, Vasile Ernu
(aparut in revista Punkt din Chisinau in ianuarie 2007)
Ce va leaga in afara de faptul ca ati fost nascuti in URSS?
AG: Simpatia, respectul reciproc, admiratia, banuiala ca individul cu care te asociezi s-ar putea sa fie mai bun facator de vorbe decit tine.
VE: Cel mai important e ca vorbim aceeasi limba – adica, in foarte multe privinte, sintem pe aceeasi lungime de unda. Ambii sintem baieti proletari si nu o prea avem cu elitismul. Putem trece de la româna la rusa si invers, cind avem chef, fara ca asta sa fie o problema. Chiar ne place uneori sa le amestecam, de dragul jocului.
URSS-ul vostru mai e un brand? Ce ati lasa din vechea utopie?
AG: Evident ca mai e un brand. E de ajuns sa te uiti la tricourile la moda astazi, pe care scrie mascat si falnic: CCCP. Din vechea utopie, as lasa neatinsa vechea utopie. Nu visul sau delirul ma deranjeaza – de ele chiar am nevoie -, ci executia, traducerea lor in fapte. Ce frumos ar fi Iisus, daca n-ar exista preoti!
VE: In lumea in care traim totul e brand. Cum imi place mie sa spun: dictatura marfii – a brandului, in cazul dat – e mai tare decit dictatura proletariatului. URSS este tara in care m-am nascut si mi-am trait copilaria si adolescenta. Eu am incercat s-o povestesc, iar „Nascut in URSS”, odata aparuta, a devenit deja un brand. Acest lucru nu-l mai poti controla. Eu cred ca niciodata nu trebuie sa renuntam la vis, la scinteia utopica si la speranta ca, intr-o zi, vom avea o lume mai buna. Insa pentru nicio idee nu trebuie sa moara oamenii.
Daca ar fi sa va prezentati unul pe altul la „Cei mai mari români” ce ati avea de spus?
AG: Ernu. Curaj – pentru ca nu s-a inghesuit in bratele intelectualilor de moment. Geniu – pentru ca scrie simplu si bine, ceea ce românilor le este deseori aproape imposibil (bine, clar, curat e lucru rar in literatura noastra). Maretie – pentru ca l-a cunoscut pe Andrei Gheorghe. Abilitati de conducator – pentru ca seamana cu un Ostap mai mic.
VE: Gheorghe este cel mai acid, direct, transant, cinic, dar si cel mai realist individ pe care l-am cunoscut. Are intotdeauna replici, indiferent de situatie. Cititi-i textele, e cel mai bun scriitor de texte foarte scurte. Foloseste foarte putine cuvinte pentru a spune lucruri semnificative, ceea ce se intilneste rar in România, unde majoritatea culturnicilor folosesc enorm de multe cuvinte fara sa spuna mai nimic.
Dar pe cine dintre politicieni i-ati ruga sa va re-prezinte la acest show?
AG: Pe Traian Ungureanu, Traian Basescu, Traian si Decebal.
VE: Of, of… Chiar nu-mi vine nimeni in minte demn sa ma prezinte…
E suficient sa strigi in gura mare ca „toti politicienii sint de rahat”?
AG: Depinde de inventivitate. Poti sa-i poreclesti in mai multe feluri, insa, oricit de tare i-ai injura, de 16 ani de zile ei conduc tara.
VE: Nu sint toti de rahat, insa, vorba lui Ostap Bender: „Ei nu sint ingeri, ei nu au aripi, insa au un singur cusur – respecta Codul Penal… Ma si mir cum de pot dormi noaptea!”.
Nu obositi s-o faceti pe durii? Intelegem ca frustratii aspira la momentul cind si-ar permite sa fie duri, dar voi… la ce aspirati?
AG: Nu-s dur, mai degraba sint agresiv. Daca as fi dur, nu mi-ar pasa de nimic si totul ar trece pe linga mine. Cit despre aspiratii, da, deseori as dori sa fie pace si lumea sa ma iubeasca. E obositor sa intri intr-o camera, stiind cu certitudine ca, la un moment dat, cineva va incerca sa se masoare cu tine.
VE: Nu ma cred un tip dur, nici prin felul meu de a fi si nici prin ceea ce scriu. Mi-ar placea sa cred ca produc un text incomod, critic si greu de etichetat. Prefer sa merg impotriva curentului sau a modelor culturale.
E posibil sa intri in show-biz fiind „baiat cuminte”?
AG: Nu sfatuiesc pe nimeni sa repete drumul parcurs de mine contra firului de par.
VE: Este foarte greu si doar de o maniera radicala. Cei care intra in show-biz sint, de fapt, niste victime ale acestei masinarii. Nu vreau sa fiu dependent de astfel de lucruri.
De la ce vi se strepezesc dintii?
AG: Dintii se strepezesc pentru ca cineva scirtiie cu creta pe tabla sau cu furculita in farfurie – cu alte cuvinte, comite un gest pe care il resimt imediat in smalt. Iar gestul poate fi inclusiv o asociere idioata de culori, o fusta scurta la un posterior urias, pantofi cu toc la glezne groase sau barbati care ma privesc in ochi si, oftind, imi spun ca tocmai au vazut cel mai frumos film din viata lor: „Ultimul samurai”…
VE: De la diverse lucruri, dar cel mai mult de la prostie. Ii musc pe toti prostii pe care-i prind in cale si, mai ales, pe cei culti. Prostia culta ma scoate din sarite si nu o pot lasa netaxata. Astia trebuie muscati si plesniti… cu idei, fireste.
De ce va deranjeaza teoria reincarnarii?
AG: Pentru ca eu cuget si, prin urmare, sint. Ar mai fi o intrebare: sint ce? Gheorghe. Si atit.
VE: Depinde in ce ma voi reincarna – sper ca tot in Vasile Ernu.
In afara de somn-mincare-sex, ce mai conteaza?
AG: Nimic.
VE: Prieteniile conteaza foarte mult. Fara ele, mor incet. In rest, conteaza tot – de la banalele cafele de dimineata, de la chioscul din coltul strazii de unde-ti cumperi ziarele si pina la intilnirile importante. Viata e compusa din detalii marunte care conteaza enorm.
Facerea de bine este utila sanatatii?
AG: Da, e bine. Nu-s prea moral, dar destul de civic. Sau etic, mai curind.
VE: Acelasi Ostap Bender spunea ca masina nu e un lux, ci un mijloc de locomotie. La fel, binele facut nu trebuie sa devina o exceptie, ci o normalitate.
Ce este fericirea?
AG: Frumoaso, tata tau a fost hot? Nu, de ce ma-ntrebi? Vroiam sa stiu de unde ti-a furat stelele alea, pe care ti le-a pus in ochi.
VE: Intilnirea cu cei dragi si, mai ales, cu cei pe care nu i-am mai vazut de mult timp. E o stare incredibila.
De ce va temeti, ce fobii aveti?
AG: Mi-e frica de insectele care zboara si pisca, si de mustele care mi se aseaza pe coltul buzei cind dorm.
VE: Ma tem ca sint ignorant uneori. Iar ignoranta poate rani si chiar omori. Ma mai tem sa inot in ape adinci si intinse – e un sentiment ciudat si greu de descris.
Luptati cu ele, le neglijati sau le cultivati cu drag?
AG: Nu pot sa le mai cultiv, ca ma prinde politia.
VE: Cu ignoranta lupt cum pot, iar in ceea ce priveste apa, incerc sa inot cit mai aproape de mal.
Cum se intimpla ca femeile sint mai tari decit barbatii?
AG: Pai, aici e România si cred ca gena femeii române e mai buna decit cea a barbatului. Uitati-va in jur: veti descoperi ca barbatii sint putini si rari.
VE: Femeile sint niste fiinte dragi sufletului meu – cei mai de nadejde prieteni, pentru mine. Abia in ele poti avea incredere cu adevarat. Femeile au calitati pe care noi nu le vom avea niciodata. Noi sintem niste neputinciosi fara ele, niste debusolati. Vorba profesorului meu preferat: barbatul este o scrisoare de la mama la sotie…
Cind si de ce v-a pus Dumnezeu mina pe cap?
AG: Mi-o pune cu regularitate, in momentele in care ma impiedic si sint pe cale sa pierd totul.
VE: Atunci cind m-am nascut si in fiecare dimineata cind ma trezesc… Daca se intimpla sa ne intilnim, ne salutam.
Daca, intr-un moment oarecare, vi s-ar intimpla sa nu va mai recunoasca nimeni – nici acasa, nici pe strada, nici la serviciu – ce ati face?
AG: I-as ruga sa-mi spuna Ernu. Vasile Ernu.
VE: Asta chiar ar fi o catastrofa, fiindca eu tin foarte mult la anumite relatii si le datorez enorm de mult unor oameni apropiati, fara de care nu-mi imaginez viata. In rest, cum zice Ostrovski: „Viata ii este data omului o singura data…”