Ceea ce ne desparte
Ceea ce ne desparte: o noua rubrica.
In Suplimentul de cultura incep (alaturi de Bogdan-Alexandru Stanescu) o noua rubrica: un schimb de espistole incitante.
Vasile, in momentul acesta ma vad nevoit sa ma opresc: nu mai am hirtie, iar datoria ma cheama. Te rog asteapta, inainte de a-mi raspunde, o a doua scrisoare, in care voi incerca sa ma pliez pe analiza lui Nabokov la Joyce. (Bogdan-Alexandru Stanescu)
Draga Bogdane, scuze, dar nu am timp sa te las sa te “pliezi pe analiza lui Nabokov la Joyce”, caci devine prea riscant pentru mine. Stii, e ca la sah, nu poti face doua miscari simultane. Asa ca o sa incerc s-o fac pe prima, cu “pionul” fireste, sperind ca vom avea un “meci” incitant. (Vasile Ernu)
continuare
www.supliment.polirom.ro/article.aspx?article=1288
Drumul spre Moscova poate trece prin Chisinau
Drumul spre Moscova poate trece prin Chisinau
(Text aparut pe 17 martie 2007 in Romania Libera. Mai pun si un Zdob si Zdub varianta ruseasca a piesei Dimineata pe racoare… in mod normal au invitat pe Garyk Sukachiov pentru refren, un faimos interpret rus… dar aici lipseste)
In ultima mea vizita la Moscova, am incercat sa aflu de la amicii mei vechi si noi ce stiu ei despre Romania. Da, chiar asa, la Moscova nu stie nimeni nimic despre Romania. Romania in spatiul rusesc este aproape inexistenta. Cei din generatia mai in varsta repeta doua cuvinte: mebeli (mobila) si tomis (incaltaminte Tomis), iar cei tineri habar nu au de nimic. Rusia este ignoranta la acest capitol si aici recunosti perspectiva imperiala de tip “noi si restul lumii” pe care o gasim astazi mai ales in SUA. Da, se mai retine o poveste haioasa din unul din bancurile cu Schtirletz (echivalentul sovietic al lui James
Bond) in care acesta a tras(-o) de(pe) zanavescu (oblon), iar Zanavescu era o spioana romanca. E un banc care se bazeaza pe un joc de cuvinte in care se presupune ca toate numele de familie romanesti se termina in escu si toata lumea stie acest lucru. Asa ca spioana romanca Zanavescu a devenit foarte faimoasa in URSS/Rusia si multi inca si-o mai amintesc. (Adevarul este ca e o mare performanta si ar merita un text aparte, caci e cel mai cunoscut roman in acest spatiu.)
Ce se mai stie in Rusia despre Romania? Mai nimic. Insa se stiu foarte multe despre Republica Moldova, care indirect trimite informatii despre Romania. Paradoxal, la nivel informational in Rusia Romania este mediata de Republica Moldova, ne place sau nu ne place noua acest lucru. si nu vorbesc aici despre “marea politica” ce lipseste cu desavarsire la noi, ci despre nivelul mediu de informare. Iar despre Moldova si moldoveni se stiu destul de multe. Moldova “face vin bun”, cu mare traditie la consumatorii rusi, cu toate ca vinul moldovenesc a trecut de curand printr-o grea perioada in relatia cu piata ruseasca. De asemenea, se stie ca daca vrei sa construiesti sau sa faci reparatii in casa trebuie sa apelezi la muncitorii moldoveni, moldovanii sunt baieti docili, fac treaba buna, poti sa ai incredere in ei si nu-s foarte scumpi. In Moscova ii intalnesti destul de des si deseori auzi dulcele lor grai. La Moscova este cunoscuta destul de bine problema Transnistriei, in care Rusia este implicata direct si, fireste, indirect prin faptul ca exista o problema teritoriala a Moldovei legata de Bolisaia Ruminia/Romania Mare.
Cel mai interesant e faptul ca limba, cultura romana/moldoveneasca sunt cunoscute prin intermediul trupelor O-zone, Zdob si Zdub si Gandul Matii. Au trecut si ei prin faza O-zone, ca tot mapamondul, de altfel. Povestea s-a stins deja, cu toate ca mai poti auzi uneori “Dragostia din tei”. Gandul Matii este un soi de nasi (ai nostri) din Moldova, au fost in toate topurile rusesti, canta destul de mult si in rusa si ii poti vedea in diverse cluburi din Moscova. Toti stiu bine ca-s din “insorita Moldova”. À propos, Moldova este intotdeuna insorita pentru Rusia. Suna destul de haios sa auzi la Moscova: a tiperi budut peti (iar acum vor canta) Gandul Matii. Va dati seama ca sintagma “gandul matii”, chiar daca e tradusa in rusa, suna aberant. Iar Zdob si Zdub sunt foarte faimosi. Nu exista festival important, club care se respecta sa nu-i aiba ca invitati pe baietii cu “bunica bate doba”. Ei sunt bine cotati si reusesc (singura trupa de la noi… care noi?) sa evolueze simultan pe trei scene: romaneasca, occidentala si ruseasca. Iar piata ruseasca este pentru ei poate cea mai importanta, caci e o piata imensa si se castiga bine, de aceea fac si variante rusesti la piesele lor. Asa ca introducerea le este deja facuta. Pe piata de carte ruseasca nu se gaseste nimic din scriitorii romani, cu exceptia lui Ionescu, Eliade si Cioran (dar ei sunt vazuti mai degraba ca francezi). Pentru Cioran chiar exista o anumita patima. Le place rusilor cum suna mai ales la un pahar de vodca. La stilul lor sado-masochist, stilul cioranian cade foarte bine. Le mai place cuvantul Transilvania. Prietenul meu, care imi traduce cartea Nascut in URSS in ruseste, un bun cunoscator al spatiului rus, dar si al celui romanesc, m-a prezentat, intr-unul din textele oferite presei rusesti, ca pe un scriitor nascut in URSS, dar care e stabilit in Transilvania. De ce in Transilvania? – am intrebat eu nedumerit. Pentru ca la Moscova suna foarte bine acest cuvant, chiar daca habar nu au ce e aia (mai e o paralela stranie intre Dracula/tepes si Ivan cel Groaznic) – mi-a explicat el. OK, am inteles eu tendinta de a ma marketiza cu orice pret, dar, totusi, le-am explicat eu, Transilvania este in Romania. Deductia a venit de la sine: “Aha, deci Dracula e roman”.
Jurnalul vremurilor de inflaţie (III)
Jurnalul vremurilor de inflaţie (III)
(text aparut in nr.3 Noua Literatura)
Mă întîlnesc cu Intrigantul. Ca de obicei are multe idei şi e dornic să le aplice. Astăzi vrea sa-mi demonstreze că Interbelicul e de fapt altceva decît pare. Pe Interbelic îl ştim toţi foarte bine. E mereu prezent în dezbateri, scrie peste tot, a condus reviste şi emisiuni televizate. Are idei clare şi predică toata ziua valorile „marii culturi interbelice”. Tot ce e bun vine din interbelic, iar tot ce e rău vine, fireşte, din comunism. Modelul cultural, politic şi social interbelic este „calea, adevărul şi viaţa”. E bine să nu pui aceste principii la îndoiala căci altfel o să fii desfiinţat cu prima ocazie, în primul text sau în prima emisiune a Interbelicului.
Tot el mai este şi un mare apărător al moravurilor şi a coloanei verticale a elitei româneşti. Mie toate acestea nu prea îmi plac. Totul e prea armonios şi frumos, iar după ce l-am descoperit pe Mihail Sebastian „marea cultura interbelica” a devenit pentru mine una nesemnificativa, ba chiar sumbră şi problematică. În ultimul timp am convingerea că românii şi mai ales intelectualii nu au probleme cu inteligenţa, ci cu caracterul. Ei bine, tocmai acest lucru a venit sa mi-l confirme Intrigantul.
“Vino să vezi” – îmi zice el. „Să îţi explic: Interbelicul nu-l are la suflet pe Regizor”. Regizorul, persoană foarte cunoscută şi apreciată nu numai în ţară, tocmai îşi editase cartea, iar cu aceasta ocazie puteam verifica ce crede Interbelicul. “Mergem să verificăm ce va zice Interbelicul”. Sînt şi eu curios. Se apropie şi-i spune că este invitat să vorbească la lansarea cărţii Regizorului şi ne-ar face plăcerea să vină acolo. “Vai, domnilor, nu se poate. Acest R. este o javra, iar cartea este pur şi simplu o făcătură… să fim serioşi, nu mă încurc eu cu unii dintr-ăştia”. În joc sînt cuvinte grele. Să fie curaj, să fie o persoană tranşantă, să fie un om al atitudinii acest Interbelic? Posibil.
“Deci ai înţeles ce crede Interbelicul despre Regizor. Te anunţ că ăsta este doar începutul”. Dacă aşa spune Intrigantul înseamnă ca e un prim episod dintr-o poveste mai lungă. Aşa că vom avea si un final neaşteptat.
Peste cîteva zile are loc lansarea cărţii Regizorului. Este prezentă toată lumea cea bună şi nu lipseşte decat Interbelicul. Din fericire pentru noi şi mai ales pentru Intrigant, Interbelicul e in zonă căci ne aflăm în plin tîrg de carte. Lume multa, autografe, fraze banale şi clişee aruncate în stînga şi în dreapta, complimente oferite fără discernămînt, multe săruturi tip “Iness Armandt” cum ar spune Venicika Erofeev, adică fără dragoste.
Intrigantul îl zăreşte pe undeva pe Interbelic şi-l anunţă discret sugerîndu-i pervers Regizorului că ar fi bine să se intereseze de ce nu a venit şi Interbelicul la lansare. Fireşte că Regizorul, persoană importantă şi dornic de public pe măsură, se îndreaptă spre Interbelic să-l întrebe cum se face că nu a venit la lansarea sa. Noi ca de obicei foarte nevinovaţi urmărim îndeaproape scena. “Domnule cum se face că nu v-am văzut la lansarea cărţii mele? Sper că aţi primit invitaţia şi cartea?!” – întreabă politicos Regizorul. Interbelicul face o grimasă uimită şi nedumerită. “Stimabile, nu se poate! Eu să lipsesc la un eveniment de o asemenea importanţă? Prima dată aud acest lucru. Nu am fost informat şi nici nu-mi dau seama cum se poate să nu fi aflat!”
Intrigantul se uită la mine hlizindu-se discret. Eu eram interzis. Ştiam foarte bine că acest personaj a fost invitat, l-a desfiinţat pe Regizor şi e treaba lui să credă ce vrea despre oricine. Dar să se justifice în faţa acestuia de o aşa maniera nu mă aşteptam. Nu mă aşteptam să aibă curaj să-şi spună opiniile franc şi nu eram atît de naiv să cred ca e capabil de curaj şi de fairplay. Dar eram convins ca va apela la trucuri simple găsind 1001 de scuze banale. Nu credeam că poate cădea atît de jos şi să arunce vina pe nişte bieţi copii de la PR, cu ei de faţă. Ei, uite, că se poate!
Pentru a cîta oara Intrigantul, în ciuda faptului că nu are un set de raţionamente şi un discurs rafinat, mi-a dovedit de o manieră dură si brută, cu exemple, ceea ce ştiam dar nu vroiam să recunosc. Nu pînă la capăt. Mereu îmi spuneam ca sînt nişte laşi, dar că nu pot să cadă atît de jos şi că vor găsi o zona de compromis mai umană. Iarăşi am greşit. Cinicul ar fi concluzionat în stilul său caracteristic: stai liniştit, se poate şi mai jos. In acea seara am recitit Suflete moarte.
Axa Moscova-Pekin-Delhi sau sansele unei lumi multipolare
Axa Moscova-Pekin-Delhi sau sansele unei lumi multipolare
(text aparut pe 3 martie in Romania Libera)
Intalnirea recenta dintre ministrul indian de Externe, Pranab Mukherjee, cel chinez, Li Zhaoxing, si omologul lor rus, Serghei Lavrov, face parte din eforturile acestor tari de a constitui un forum care isi propune o mai buna cooperare de securitate regionala. Formal, cei trei ministri de Externe ne-au anuntat ca vor discuta teme mult prea uzate pentru a mai atrage atentia: problema terorismului, situatia din Afganistan si Irak, problema dezvoltarii productiei nucleare a unor tari precum Iran si Coreea de Nord etc. Insa in comunicatul oficial al forumului au existat cateva elemente, care citite in contextul declaratiilor presedintelui rus de la conferinta de la München, ce tocmai avusese loc, sunau destul de ingrijorator pentru SUA. Chiar daca formularile erau voalate, se spunea totusi ca e necesara “formarea unei ordini mondiale multipolare care se va baza pe principiul egalitatii intre popoare, fie ele mari sau mici, pe respectarea suveranitatii si integritatii teritoriale a tarii, precum si pe respectarea dreptului international”. Intamplator sau nu, doleantele celor trei state, care impreuna creeaza un triunghi de putere semnificativ, corespund elementelor centrale ale criticii aduse de presedintele Putin Statelor Unite. O buna parte din expertii rusi si occidentali au incercat sa interpreteze intalnirea celor trei pornind de la o premisa-cheie: posibilitatea/imposibilitatea de a crea un organism tripartit care sa puna bazele unei lumi multipolare. Influenta revista The Times observa ca cele trei tari au impreuna o populatie ce reprezinta aproape 40% din populatia lumii, detin a cincea parte din economia lumii si au, poate, cea mai mare parte din focoasele nucleare. In plus, tarile respective se dezvolta intr-un ritm sustinut si intra deja in randul marilor puteri care controleaza o semnificativa parte a productiei mondiale, a resurselor energetice si treptat se impun si in domeniul serviciilor. Constatarea ne poate pune pe ganduri. De exemplu, schimbul comercial de anul trecut dintre Rusia si China este de 30 miliarde de USD, iar intre Rusia si India – de 4 miliarde de USD. Exista o disproportie intre ele, nu sunt cifre exagerat de mari, insa ritmul de crestere este destul de rapid, iar domeniile lor de baza sunt importante pentru economia mondiala: resursele energetice, tehnica militara si civila, precum si energia atomica etc. Totusi, in ciuda faptului ca relatiile dintre cele trei state au deja o traditie, cu multe interese comune, e greu de crezut ca efortul lor diplomatic va putea duce la o “restructurare” a ordinii politice mondiale actuale. Acest demers politic, dar si economic, care vizeaza direct Washingtonul, are si multe puncte slabe. E greu de crezut, de exemplu, ca India poate intra intr-un raport antagonic cu Statele Unite, caci ea ii datoreaza mult atat din dezvoltarea sa tehnologica, cat mai ales din intelegerea asupra parteneriatului nuclear. China, la randul sau, nu este interesata sa-si strice parteneriatul economic si relatia cu SUA, cu toate ca are propriile sale ambitii, proiecte si interese din ce in ce mai bine definite. Dintre cele trei state, doar Rusia a fost cea care si-a declarat fatis in ultimul timp retinerea fata de SUA, cu toate ca multe dintre problemele politicii externe americane sunt si problemele Rusiei, chiar daca ea n-ar vrea sa le recunoasca, ca, de exemplu, terorismul. Insa Rusia pare a-si cauta un culoar politic pe care SUA l-au lasat liber. Posibila creare a acestui triumvirat in actualul context pare a prinde SUA pe picior gresit, acestea fiind ocupate cu razboaiele din Afganistan si Irak si dau un atu politicii externe ruse, care este in cautare de noi solutii. Chiar daca este greu de crezut intr-un posibil construct politic al celor trei state, exista totusi posibilitatea punerii bazei unui parteneriat economic care poate imbunatati dezvoltarea celor trei state. In ciuda tuturor aparentelor, aceste trei puteri semnificative fac o alianta care pune la indoiala situatia de monopol pe care o are SUA in constructia politica actuala, cheama la multipolaritate si atrag atentia asupra necesitatii de intarire a rolului ONU in politica internationala, lucru pe care-l sustin mai multe tari atat din lumea a treia, cat si din Europa.