E cartea în care Vasile se demaschează. Spre deosebire de precedentele, e o carte mult mai personală, o carte trăită și simțită. Poate din cauza asta, dar și din cauză că fiecare pagină trezește în mine ecouri și amintiri, cred ca e cartea mea preferată din tot ce a scris el până acum. Magia rodiilor din Caucaz, foșnetul mestecenilor din Chișinău, tristețea peisajului industrial, autobusul Ikarus cu mirosul lui de motorină, toate astea sunt extrem de personale și pentru mine.

Dincolo de subiectivismul și nostalgiile mele, Vasile a scris o carte de istorie, în care istoriile personale se întâlnesc și se ciocnesc cu Istoria, în care zorii vieții unor adolescenți coincid cu amurgul unui mare imperiu. Cu o melancolie de care nu îl credeam capabil pe Vasile, strunită însă de spiritul său rece-analitic, ne povestește de sub-cultura gopnik, de războiul din Afganistan, de glasnosti-ul lui Gorbaciov, de fenomene culturale și artistice, de Kino, Țoi, Micuța Vera și multe altele.

Cartea începe cu un vis în care un înger mahmur îl trimite pe Vasile înapoi, în anii 80. Pentru mine, îngerul ne-mahmur care m-a trimis acolo și a dat timpul înapoi e nimeni altul decât Vasile – drept pentru care îi mulțumesc .