Sectanții – Este istoria povestită de cel vînat / Eugen Istodor
de Eugen Istodor
Sectanții, cartea lui Vasile Ernu.
1. Scrierea este într-o limbă fără emoții. Preocuparea ei este să explice drama. Este istoria povestită de cel vînat:
“Dacă vreţi totuşi să înţelegeţi cu adevărat sensul evenimentelor dintr-o perioadă istorică, cercetaţi grupurile marginale, cei care au, poate, cel mai acut simţ al istoriei şi al realităţii. Istoria povestită de cel vînat este mult mai adevărată decît cea povestită de vînător.”
2. Cum devine forma de gîndire a unei comunități Sectantă? În primul rînd, vorbim de gestul firesc al interpretării. Biblia, experiența vieții și istoriei sînt de-codificate după puterea unei anume comunității. Momentul al doilea, aceasta refuză acomodarea cu forța la modernitate.
Reacția la primul recensământ: “familia şi a săpat un mormînt, s-au îmbrăcat toţi în hainele de sărbătoare, au făcut slujba de înmormîntare şi sau îngropat de vii în mormîntul săpat chiar de ei.”
Apoi, războaiele, schimbarea regimurilor politice extermină o comunitate încremenită în propria filosofie de viață. Încremenită? Mai degrabă conservare în fața nebuniei lumii, formelor sociale de parvenitism.
A fi consecvent=dușmanul cel mai temut al oricărei dominații politice. Sectanții sînt exterminați. Dar, ca-n orice astfel de act brutal, de la legionari, la Stalin și tot înainte în comunism, omori trupul, se salvează spiritul.
3. Avem, la Ernu, o reconstituire a propriei vieți. Cartea și începe cu vestea cea rea, mama își anunță fiul de moartea tatălui, iar fiul rătăcitor își pregătește discursul de omagiu. Cartea însăși devine astfel acest discurs.
4. Mama însă revine în carte cu o întrebare tulburătoare: Ai de mîncare? Este teama cea mare de foame, amintirea grozavei foamete de după război, în care mîncatul însuși al propriului copil este opțiune. Este forma sinceră de grijă față de cel rătăcit în lumea nouă.
5. În lumea noastră falsă, creată de studii plagiate și cercetări improvizate, de hit-uri, Ernu și cartea lui înseamnă cercetare autentică. A revizitat locurile, a stat de vorbă cu oamenii, a adunat mărturii.
6. Este prima carte, după știința mea, care vorbește despre marginali, din zona credinței religioase, și o face cu echilibru.
În acest fel, spun eu, avem o serie.
Soldații lui Adi Schiop, “Ultimii oameni” Dinu Guzzu , mahalaua, ultrașii și sectanții lui Ernu.
Eu le-am citit/re-citit pe toate trei în vacanța asta. Am învățat lucruri, mi-am domesticit prejudecăți.
Comments
Leave a Reply