Prietenii între ei – DE IULIAN BOCAI
Centrul nu se mai susține. Ceea ce ne desparte, e o carte recentă, dar mi s-a părut parcă scrisă în altă vreme, cu o dragoste pentru literatură care are în ea deopotrivă ceva fanatic și ușor aristocratic. Această pasiune se vede mai bine în scrisorile din 2010, care – deși mai puțin solemne și mai ludice decât cele noi – își pun marile probleme literare dintr-o postură conștientă de sine, dar nu artificială, care se vede poate inclusiv în alegerea unui gen revolut ca cel epistolar. Trebuie literatura să vizeze viața? E mai important stilul? E literatura un act de comunicare sau unul autotelic? E important să ai exercițiul marilor clasici? Până și întrebarea asta ciudată, care tot revine, după mine aiurea: care este cel mai mare scriitor modern?
Acolo, Stănescu are ochiul mai rece și Ernu face apologia unei arte ce sapă după „sensuri care să ne lămurească în micile noastre frământări”. Spun mai rece pentru că, nu știu dacă pentru că brava sau nu, Stănescu merge suficient de departe cât să declare că nu crede „în literatură ca formă de comunicare cu aproapele”. E o poziție extremă, care-i lasă literaturii deschisă numai poarta autoexpresiei și m-am găsit, în această mahie douămiistă, mai degrabă de partea lui Ernu, deși ideea lui că literatura ar trebui, de fapt, „să salveze” e aproape romantică în idealismul ei.
Își știu foarte bine literatura amândoi, dar pe liniile trasate de această diferență, modernitățile lor predilecte diferă. Ernu vine din Mantaua lui Gogol, Stănescu din modernismul anglo-saxon (tu soseai din vieți, eu veneam din morți, ca Tori Amos și Kafka). E, firește, de așteptat ca cineva care cere literaturii să vindece lumea să-și găsească rădăcini în literatura existențială rusă și să vadă ceva gratuit și, în termeni creștini, zadarnic în inteligența stilistică și efortul artistic al lui Joyce, de pildă, așa cum un sceptic nu poate să declare cu mâna pe inimă și fără să se simtă ridicol că vrea să ajungă prin ce scrie la „sufletul lumii”.
Dar dincolo de distanțele astea de educație și predilecție, diferențele între ei sunt mici – cum observă și Vancu în prefață, și mi s-a întâmplat să citesc scrisorile fără să știu întotdeauna cine le scrie și fără ca asta să conteze. Mi-au lăsat impresia unei autentice libertăți artistice, una care-și pune problemele artei dinăuntru, cu puține fasoane și ținute în frâu câte sunt, o libertate făcută posibilă de o prietenie care, ca să citez din clasici, e egalitate.
Scrisorile noi, de anul ăsta, publicate mai întâi pe Scena9, păstrează diferențele, care parcă între timp s-au mărit. În ele, Ernu e și mai concentrat asupra mizei sociale a literaturii, dar parcă fără același entuziasm, Stănescu și mai convins că e fantasmatică pretenția ca arta să ofere „chei morale” ale existenței, de unde și aerul lor ușor melancolic. „E o perioadă a marilor abandonuri, a lepădării orgoliului și a căutării de drumuri cât mai ascunse”, în niciun caz a proiectelor.
Dincolo de notele astea pesimiste, promisiunea din prima parte de a discuta romanul sud-american nu e îndeplinită nici un deceniu mai târziu, și se învârt în jurul acelorași nume și acelorași probleme și în cele noi; mai nou e Franzen, dar rușii rămân centrul acestui canon, în unele cazuri până la saturație. Ernu trage tot timpul discuția pe teritoriile pe care se simte cel mai sigur, deși uneori ar fi fost profitabilă discutarea scopului literaturii în lumina modernismului francez, de pildă, care e lipsit de accentele paroxiste ale prozei ruse și ne oferă romane ceva mai limpezi, în care nu te întâlnești cu Dumnezeu la fiecare colț de stradă și nu orice respirație e o rugăciune interioară. În orice caz, scrisorile sunt un tur de forță: Radu Vancu vorbește în prefață despre fanatism și cred că într-adevăr asta este. Îl recunosc în mine însumi, dar într-o formă decăzută. Cred că de fapt mi-au adus aminte de vremurile în care chiar credeam că literatura poate să vindece lumea – poate de-asta mi-a plăcut atât și i-am citit cu admirație.
2023 – repere în non-ficțiunea românească – Victor Cobuz | Observator cultural
Observator cultural 09.01.2024
”Bogdan-Alexandru Stănescu și Vasile Ernu și-au reeditat schimbul epistolar publicat în 2010, la care au adăugat și o serie nouă de scrisori din ultimul an. Centrul nu se mai susține. Ceea ce ne desparte (Editura Trei) este o carte despre importanța literaturii în viețile noastre, despre rolul acesteia în societate și despre posibilitățile sale în vremuri de criză ca ale noastre.
Vasile Ernu și-a publicat și partea a doua a Jurnalului la sfîrșitul lumii (Editura Cartier), care strînge postările consistente de pe Facebook ale autorului, prin care cred că Ernu s-a impus, cel puțin la fel de mult ca prin cărțile sale, ca una dintre cele mai importante voci ale vieții noastre sociale. ”
link comentarii
INTRARE LIBERĂ | PLEDOARIE PENTRU LITERATURĂ – VASILE ERNU ŞI BOGDAN-ALEXANDRU STĂNESCU #tvrcultural
ClipTVR is a Romanian public broadcast service.Wikipedia507 views 14 Dec 2023O pledoarie pentru literatură, azi, la #IntrareLiberă, de la ora 19.00, susţinută de scriitorii Vasile Ernu şi Bogdan-Alexandru Stănescu pornind de la recentul lor volum epistolar „Centrul nu se mai susţine. Ceea ce ne desparte”. Cei doi scriitori sunt invitaţii Mirelei Nagâţ, alături de criticul literar Adina Diniţoiu şi de jurnalistul cultural Matei Martin de la Radio România Cultural. Nu rataţi o discuţie pasionantă despre rolul literaturii şi responsabilitatea scriitorului, despre marea literatură rusă şi cum ne raportăm la ea în vremea războiului, despre relaţia scriitorilor cu puterea sau despre cum s-a transformat literatura în era digitală şi a corectitudinii politice. O bună ocazie de a afla şi câteva din preferinţele literare ale invitaţilor.
Producător Anca Lazarescu
Lansare – Centrul nu se mai susține
Bursieri Taifas
14 noiembrie, la ora 18.30, la Librăria La Două Bufnițe, ne revedem cu rezidenții Taifas:
Moni Stanila Alexandru Vakulovski Adrian Schiop Vasile Ernu
pentru a vedea rezultatele șederii lor în Timișoara și ce se va întâmpla de-aici încolo.
Centrul nu se mai susține. Ceea ce ne desparte
Când a început războiul am lăsat baltă toate proiectele mele legate de scris. Nu mai vedeam niciun rost – depresia şi disperarea mă bântuiau.
La târgul Bookfest Bogdan a venit şi m-a întrebat dacă nu vreau să reluam o veche corespondență. Nu ştiu de unde-i venise această nevoie. La mine părea un capitol închis definitiv. Ne părăsise şi “naşul” care ne susținea şi citea – dragul de Cosaşu.Am zis că meditez. Ne leagă o veche prietenie – genul de prietenie tăcută: multe nopți am tăcut împreună. Dar am mai şi scris.
În materie de literatură Bogdan este un profesionist ceea ce nu se poate spune despre mine – dar avem ce ne spune. Ambii suntem suficienți de inteligenți şi educați, cu experiența aripilor frânte nu odată. Dar de la o vârstă ne cam știm locul – fără a epatat dar şi fără falsă modestie. Adică indiferent de micile sau marile războaie din jur știm că trebuie să ne vedem de drum şi de cărțile noastre.
Am decis greu să reintru în joc: mai mult din nevoia de a-mi păstra mintea mai limpede. Eram undeva prin Transnistria cu copilul – eu voiam să plec spre Odessa iar Saşa mi-a pus interdicție. Am ascultat şi eu odată corect. A doua zi Odessa avea să fie bombardată.
Şi eu am început să scriu prima scrisoare, Bogdan a răspuns – şi iată cartea. Textele au fost găzduite de scena9.ro.
Apare la Editura Trei cu ilustrații superbe făcute de Andrei Gamarţ. Cu doua texte despre ce facem semnate de Radu Cosașu și Radu Vancu.
Mulțumesc tuturor pentru implicare și susținere și lui Bogdan spor pe unde e că eu tot pe drumuri.
Salutări din Timișoara.
În câteva săptămâni va apărea.
Cum să fugi de Untold şi Gheboasa? Doar Darabani ne mai poate salva…
—–
Nu prea ai cum să fugi – sunt cumva fenomene esențiale care sintetizează spiritul vremurilor. Gheboasa e deja ceva vechi descoperit acum de clasa de mijloc untoldisterică – copiii noștri ascultă demult asta. Nimic nou sub soare – povestim separat.
Untold – un soi de mașină de făcut bani pe model a la Cluj – corupție cât cuprinde dar din aia a gulerelor albe, organizare haotică, exploatare cinică dar împachetat cu un PR şi marketing agresiv. Vedeți pe pagina prietenului Pavel Lucescu (şi Sorin Simon) discuții serioase despre asta – Colectiv e acolo. Tot spun: Cluj model de dezvoltare a la Boc e o catastrofă pe termen mediu şi lung – păcat de acel oraș pe care-l iubesc căci am fost şi clujean. Utold e fanionul genului.
Eu zic pas acestui model.
De ani de zile caut variante alternative – mici festivaluri, organizări alternative de odihnă care să fie şi utile. Şi am o mulțime de modele şi recomandări.
Anul acesta am mers la Zilele Nordului, ediţia X, la Darabani – la Polul Nord al țării.
O să povestesc pe îndelete când ajung acasă la un birou nu de pe telefon – dar aici e locul de refugiu de alde Untold & alte isterii de masă. Nu zic că nu e nevoie de festivaluri mari – e nevoie dar ceva mai responsabile nu mașinărie cinică de făcut bani cu riscuri imense pe seama unei nevoi disperate de marcă de clasă – sunt la Untold deci sunt superior, Nu – eşti doar fraierit puţin cam mult.
Ștefan Teișanu – directorul festivalului ZN este şi directorul Centrului Cultural Cluj dar e din Darabani. Râdeam – ah, ţi-ai făcut loc de refugiu de Untold care e în același timp. Şi bine a făcut – un model demn de urmat şi reprodus la nivel local în multe regiuni.
Ce e fain la Zilele Nordului?
E un festival mic dar nu foarte mic – oferta de evenimente e copleșitoare.
În primul rând e comunitar – asta este cel mai important: se face pentru oameni, pentru comunitate, în comunitate şi cam pentru toate vârstele. La costuri minime – accesibile oricui.
Vrei muzică – ai cam toată gama: seri lungi de muzică destul de diversă şi bună. ŞI în Darabani şi în Poiana de lângă Darabani.
Vrei sport: ai maraton, ai ciclism şi alte ocupații.
Ai adolescenți şi studenți: ai zeci de ateliere pe diverse domenii cu invitați unul şi unul.
Ai copii: ai diverse ateliere şi evenimente pentru ei.
Vrei aventuri culinare: ai două trasee culinare şi un Campionat al borșurilor moldovenești.
Vrei geografie: ai trasee pe Prut şi prin satele dimprejur.
Vrei film – ai film, vrei literatură – ai literatură.
Şi lungi dezbateri pe teme sociale durute: discuțiile de aici au fost o revelație pentru mine – de un nivel uh. Ca să nu mai vorbesc despre discuțiile aplicate pe diverse categorii sociale şi profesionale legate de problemele şi dezvoltarea comunitară locală. Vrei voluntariat – ai toate ofertele.
Unii stau cazați la puținele hoteluri din zonă, alții stau cazați la familiile locale, alții cu cortul într-un camping amenajat.
Poţi veni cu familia, cu gașca, cu tot ce vrei. Ai timp de discuții şi să cunoşti oameni noi – lucru tot mai rar întâlnit pe la noi.
Eu de pe acum anunț că la anul voi fi prezent şi la ZN 11. Chiar dacă nu mă mai invită vin – am zis, am zis. Am stat la Koket 
– dimineața-mi beam cafeaua pe la 6-7 cu muncitorii la povesti – ei sutica, eu cafeaua. Adorabili.
Mulțumesc Darabani – mulțumesc Zilele Nordului. Un oraş, un festival şi o zonă de care m-am îndrăgostit. Tihnă plăcută cu mult folos. Că aşai la Darabani şi la Zilele Nordului.
Nu-l ratați la anul!
Zilele NorduluiPrimaria DarabaniȘtefan TeișanuVasile ErnuVasile Ernu – autor
Foto: Zilele Nordului
”Profesorul tău e mult mai interesant decât cel din La Casa de Papel.”
Eu lucrez programatic – dacă nu am termeni, date exacte eu nu pot lucra. Chiar și în perioadele mele cele mai depresive și explodate pot lucra ca un ceas elvețian. Asta e partea protestantă din mine.
Dar am și cea estică mai mistică și pravoslavnică – când totul e gata pot arunca la gunoi totul: ca o stare de fatalitate. Această ultimă parte e ceva inserat cumva de un soi de fatalism istoric existențial care nu ține de mine.
Dar lucrez cu program și istoria-mi distruge programul. Nemilos.
Trebuia deja să termin două cărți: dar nu aveam de unde să știu că va fi război. Mama se pregătește să moară și Generația canibală se amână, dar nu mult.
Ca să ies din criza războiului a trebuit să scriu sute de texte despre est și efectele războiului. Acum mai puțin.
Războiul m-a scos total din rit mai bine de un an jumate. A lovit mai crunt decât moarte mamei. Nu credeam.
Mama a murit senină – războiul aduce o moarte violentă fără sens ceea ce face violența și cursul istoric insuportabile
Dar am publicat un Jurnal la sfîrșitul lumii II (editura Cartier) și am terminat cu Bogdan-Alexandru Stănescu – Ceea ce ne desparte II. Asta așa de criză.
Dar sper să termin anul acesta una din cele două – e timpul să râdem fie și amar în fața morții.
Iar uneori complimentele ”motivaționale” vin de unde te aștepți cel mai puțin.
Când am citit în Libertatea interviul cu Darko Perić – Helsinki din La Casa de Papel am rămas surprins de referința la mine – zice: “Dar am găsit o librărie foarte faină pe Lipscani, Cărturești. Acolo am descoperit un scriitor moldovean, Vasile Ernu. Sunt fan, am citit „Bandiții” și acum citesc „Sectanții”.”
I-am scris, firește. Oricum Sașa nu mă credea . Mi-a răspuns.
”Salut Vasile,
mulțumesc pentru mail. Uite ce coincidență, chiar anul trecut am luat Bandiții când am fost în București și anul ăsta am cumpărat Sectanții la Cluj, și după aia mi-au făcut fetele interviu.
Îmi place mult stilul tău de a scrie și vreau să zic că profesorul tău e mult mai interesant decât cel din La Casa de Papel.
Sper că într-o bună zi ne vom întâlni sau la București sau la Barcelona.
Și chiar m-aș bucură să îmi trimiți cărți.
Saluta-l pe Sașa din partea mea.
Numai bine și ținem legătura.
Cu drag,
Darko”
E măgulitor. Așa că trebuie să termin: omul așteaptă.
Cum arată orașul pentru oameni ▶️ Mai Departe cu Vasile Ernu
Jun 2023 Mai Departe cu Artur Gurau
Podcastul “Mai Departe” cu Artur Gurău și Vasile Ernu, scriitor și publicist. Discuție despre potențialul Moldovei și al moldovenilor, calitatea muzicii produse la Chișinău, dezvoltarea orașelor, renunțarea la mașini, îmbunătățirea calității vieții în metropole, dar și tranziția la un regim de viață și politic social-democrat.
Școala 32 după 32 de ani – La liceul Iulia Hașdeu – fotojurnal
Asta a fost cea mai emoționantă întâlnire din ultimii ani – pentru că a fost spontană, autentică și după o absență mare, tare mare.
Profesoarele au fost la înălțime iar elevii mai buni chiar decât noi pe vremuri Glumesc – au fost tare buni.
L-a final mi-au adus o cutie cu un cadou – m-au pus să ghicesc ce e acolo, în cutie.
Era o rodie – au citit atent ce am scris. Și mi-au cântat.
Am promis că la toamnă revin pe câteva zile la ei – o aduc și pe colega mai tânără din clasa vecină – Tatiana Țîbuleac (Taniușa nu scapi)
Poate-l luăm și pe Vitalie Dani să cântăm clasica genului plus Alexandr Feodorovici…. și alți profi de atunci.
Mulțumesc mult – o să povestim odată pe îndelete.
Mi-ați făcut zilele frumoase: îmi șoptește inima…
Foto: Nadejda Roscovanu – mulțumesc mult.
