Jurnal la sfîrșitul lumii
Jurnal la sfîrșitul lumii
Jurnal II – 2023 – curând
Jurnal I – 2019
De la Ararat la Dunăre – Inițial mergeam pe ideea: de Sfârșitul lumii ca Sfârșitul geografiei și am ajuns la Sfârșitul istoriei.
Câteva gânduri despre ele de la Ștefan Baghiu, Ion Vianu, Paul Cernat și Arthur Suciu.
—
”Vasile Ernu traduce în general prin cuvinte extrem de dificil de găsit, tocmai pentru că sunt accesibile oricui, realități care se află atât de aproape de noi încât ne este imposibil să le mai observăm.”
Ștefan Baghiu
„A fost comunismul sovietic o paranteză a istoriei care nu a lăsat omenirii decât amintirea unei vârste unei apocalipse ratate sau a fost o tragedie istorică de uriașe proporții, produsul unei dorințe exacerbate de bine care a decurs în chip atroce și, în felul acesta s-a constituit într-o tragedie a Umanității? A fost produsul unui cinism
dus la extremă a unor manipulatori fără scrupule sau printre intrigile malefice au răzbit și vocile unor iubitori de oameni? Seamănă societatea post comunistă cu lumea justiției și adevărului la care au visat rezistenții, disidenții? Unor astfel de întrebări dă răspuns Vasile Ernu pe care îl califică nu numai faptul că este Născut în URSS dar și o sensibilitate de-a percepe semnificația faptului banal, o precizie a analizei care te stimulează intelectual și când nu ești de acord cu ea.”
Ion Vianu
”Jurnal la sfîrșitul lumii e o cronică subiectivă la cald, alcatuită din consemnări „facebook-iste” ale ultimilor ani din România noilor conflicte ideologice (2014-2018). O nouă formulă de „literatură totală” made in Vasile Ernu. E, de fapt, o abordare eseistică directă a nevrozelor vieții noastre publice, împănată cu digresiuni confesive savuroase, cu reflecții antropologice despre lumea Estului post-sovietic și, nu în ultimul rînd, despre puterea subversivă a literaturii. O terapie mentală de șoc pentru toate opțiunile ideologice (benefică, indiferent de efectele adverse) care nu ratează aproape nimic important din ce ni se întîmplă în spațiul public.
Autorul e, am mai spus-o, un post-imperial anti-hegemonic, a cărui gîndire critică neînregimentată provoacă toate taberele; un contrabandist de idei în răspăr care sparge, surîzător, liniile de front; nu un activist subordonat unei ideologii (ca „om de stînga” asumat ce se află), ci un gînditor social independent și un umanist paradoxal, cu o inteligență artistică și o mobilitate intelectuală ieșite din comun. Are în dotare o înțelepciune jucăusă de țadic, o versatilitate bonom-ironică și o știință dezarmantă în a dribla ideile primate. Inclusiv pe cele despre sfîrșitul lumii și al istoriei, care se tot amînă.
Autorul acestei cărți spunea cîndva despre I.L. Caragiale că este cel mai bun scriitor politic al nostru. Eu cred că Ernu – un est-caragialian trecut prin Ilf si Petrov, vecin cu „extremismul de centru” al lui Radu Cosașu – este cel mai bun scriitor politic al literaturii române de azi.”
Paul Cernat
“Genul de carte care-mi place mie – poți s-o citești de oriunde, ca și s-o reticești. Pare ciudat ca un autor de stânga să scrie jurnale, dar tocmai aici e tot schepsisul. Ernu are o latură existențială și o melancolie productivă, care se cere tratată prin scris. În același timp, deși e jurnal și deși include texte publicate în mediul online, nu este un text narcisist. Autorul nu te sufocă în problemele lui personale și nu suferă de egolatrie. Nu e lipsit însă de o anumită căldură sapiențială, care trimite la Vechiul Testament. Cartea preferată a lui Ernu nu cred că e “Capitalul”, ci Biblia.
Lucrarea principală a lui Ernu este “Mică trilogie a marginalilor”, din care urmează să apară ultimul volum. Dar “Jurnal la sfârșitul lumii” nu e cu nimic mai prejos. Dacă din toată opera lui Ernu ar rămâne doar acest jurnal, am avea garanții că vom afla ce a gândit Ernu. E, probabil, cel mai ironic text al său. Un fel de Ernu fără armura ideologică din “Ultimii eretici ai Imperiului”.
Jurnalul la sfârșitul lumii e cel mai important jurnal. Este acel jurnal în care lucrurile cele mai actuale sunt și lucrurile ultime. Actualitatea este, astăzi, importantă pentru că se întrepătrunde cu sfârșitul, cu ceea ce o distruge (sau o întemeiază). Acest jurnal este despre această actualitate apocaliptică, însă fără înfiorarea din ultima carte a Bibliei, ci cu acel umor al marilor autori ruși (la care, cum bine a spus Paul Cernat, a fost adăugat Caragiale). Tocmai acest umor face apocalipsa suportabilă, o amână prin disimulare.”
Arthur Suciu
Izgoniții – ediția II-a
Izgoniții (ediția II de buzunar) a ieșit din tipar.
E cea mai nedreptățită carte a trilogiei cred: chiar dacă s-a scris frumos despre ea și a luat și un premiu plus multe nominalizări.
E o carte diferită de celelalte.
Bogdan Alexandru Stănescu spunea că e cea mai bună cartea a mea. Iar Arhur Suciu – că e cea mai tristă carte a mea.
Veacul meu, fiara mea, cine ar putea
Să privească în pupilele tale?
Aici o prezentare
https://www.facebook.com/vasile.ernu/posts/10159084048429825
La Polirom deja se găsește
https://www.polirom.ro/web/polirom/carti/-/carte/7912
Sălbaticii copii dingo în top 10
Sașa zice: da tu concurezi și cu scriitori morți? , nu-i corect. Mai ales cu cei morți, tatii, ei ne mănâncă pâinea: morți dar vii.
Ce cărţi punem vara asta în bagaj? (I) Luminița Corneanu / Adevărul
Nonfiction Vasile Ernu – Sălbaticii copii dingo.
Cartea adolescenţei Editura Polirom, 2021 Vasile Ernu este un excepţional autor de nonficţiune. Cărţile lui sunt un melanj de memorialistică, proză şi document de epocă foarte aparte. „Trilogia marginalilor” (care include cele trei cărţi ale lui anterioare, Sectanţii, Bandiţii şi Izgoniţii) cuprinde nu doar fresce sociale care nu sunt la îndemâna oricui, dar şi o galerie de personaje memorabile, desprinse parcă din romane.
Ultima apariţie editorială a lui Vasile Ernu, „Sălbaticii copii dingo”, vorbeşte despre adolescenţa lui în Moldova sovietică. Ce faci dacă eşti un copil de la ţară care iubeşte cartea şi ajungi singur într-un Chişinău necunoscut, în plin comunism? Ce citeşti, ce prieteni ai, ce muzică asculţi, ce filme vezi şi mai ales unde? Cum te distrezi? Dar dacă brusc ajungi într-un cartier periculos, în care pumnul face legea? „Eram convins că fericirea se află într-un player mic, un walkman. Când a apărut, m-am gândit că nu există nimic pe lume care să mă facă mai fericit decât acest aparat care se prindea la curea şi în care încăpea o casetă. Doamne, cât am visat să am walkmanul meu!” De la fuga din Chişinău, cu gaşca, pentru a merge la mare în Crimeea, la amorul platonic cu Sonia, fata-gopnic, care-l apără în mediul macho al cartierului muncitoresc din Chişinău, până la experienţa de muncitor la fabrica de frigidere, toate amintirile sunt învăluite în nostalgie, culoare şi parfum de epocă. „Dar pe atunci nu ştiam că sîntem fericiţi”.
Dincolo de poveşti, multe savuroase, şi dincolo de valoarea documentară, frapează în cartea lui Ernu un aspect de care în România de azi ne-am dezobişnuit: dragostea de carte, dragostea de cultură, dorinţa de a citi, de a şti şi de a înţelege. Volumul acestea musteşte de referinţe literare şi generic culturale – autorii pe care-i citea adolescentul Vasile Ernu – care mă tem că unui adolescent de azi i-ar da dureri de cap.
Citeste mai mult: adev.ro/qwjrwx
Vasile Ernu: “Cred ca textele mele reusesc sa puna multe intrebari incomode.”
Autorul lunii la Libris.ro / reduceri cît cuprinde (aici)
Sunteti curiosi sa aflati cum arata biblioteca unui scriitor? Cate volume contine? Care este cartea, din biblioteca personala pe care o indrageşte cel mai mult? Sunteti curios sa aflati ce carti si-au propus scriitorii romani sa citeasca in perioada urmatoare? Va doriti sa aveti in biblioteca proprie carti cu autograful autorului?
Incepand din 01.02.2013, Libris propune proiectul Lumea cartilor din perspectiva scriitorului, proiect care aduce mai aproape de public cei mai importanti scriitori romani ai momentului. In luna iunie din 2015, scriitorul care isi dezvaluie relatia sa cu lectura si biblioteca personala este… VASILE ERNU!
LIBRIS.RO: Sunteţi bibliofil? Cum arată biblioteca dumneavoastră? Câte volume conţine? Care este cea mai valoroasă carte pe care o aveţi în bibliotecă? Care este cartea, din biblioteca personală, pe care o îndrăgiţi cel mai mult? De ce?
VASILE ERNU: Am crescut de mic între cărţi. Citesc de cînd mă ştiu. Mult. Am început să-mi fac propria bibliotecă, cred, de pe la 12-13 ani. Deja eram conştient ce cărţi vreau să am, ce să comand. În URSS exista o reţea de librării care avea puncte de lucru peste tot, inclusiv în sate. Acolo găseai multe lucruri bune şi puteai să te abonezi la diverse serii de cărţi care apăreau în oraşele mari. Îmi făceam aceste abonamente şi primeam cărţile pe care le doream. Fireşte că existau nişte limite impuse de regim, dar aveam acces la cărţi destul de bune. Clasica era prezentă. Mai tîrziu m-am împrietenit cu un “buchinist”, anticar bătrîn, care îmi făcea rost de cărţile pe care nu le puteam găsi nicăieri. El ştia să facă rost de orice carte. Nu ştiu cîte cărţi am, dar e clar că nu-mi mai încap în casă. Mă dau cărţile afară din casă. Cele mai dragi cărţi sînt cele din copilărie, cele cu care ai crescut. Sînt cărţi ruseşti sau “moldoveneşti”, scrise în română, cu litere chirilice. Sînt cărţi cu valoare sentimentală.
LIBRIS.RO: Cât timp alocaţi zilnic lecturii? Ce vă place să citiţi? Ce cărţi v-aţi propus să citiţi în perioada următoare?
VASILE ERNU: Nu-mi dau seama, dar intru în panică dacă nu am o carte la distanţă de un metru. De asta am mereu geantă cu mine, în care sînt minimum două cărţi. Nu ştiu cum se numeşte boala asta. Citesc mai multe cărţi simultan. Dezordonat. Acum citesc cărţi pentru a mă documenta pe tema marginalilor de care e legată trilogia la care lucrez şi în care a apărut deja primul volum – Sectanţii. Mică trilogie a marginalilor. Dar paralel citesc şi ce primesc, autori români şi ruşi contemporani. Încerc să mă ţin la zi cu tot ce se scrie acum în cele două spaţii.
LIBRIS.RO: Ce le putem transmite tinerilor care nu citesc, şi nu numai tinerilor, pentru a-i face să prindă drag de carte, de lectură?
VASILE ERNU: Cartea e cel mai ieftin şi mai la îndemînă instrument pentru educaţie. Cartea este arma perfectă pentru că te ajută să învingi în orice fel de luptă. Cine are acces la carte, această lume magică, are acces la toate secretele lumilor posibile şi imposibile. Nimic nu e mai fascinant decît acest obiect magic, aparent atît de banal.
LIBRIS.RO: Cum vedeţi autorii români în contextul literaturii universale?
VASILE ERNU: Avem mulţi scriitori tineri de bună calitate. Mulţi talentaţi. Literatura română însă nu e prea curajoasă. Scriitorii români sînt prea cuminţi şi nu le place să rişte. Dar asta vine cu timpul. În schimb avem o poezie de de foarte bună calitate. Chiar avem poeţi foarte buni.
LIBRIS.RO: Ce autori români aveți în bibliotecă? Ce autori români vă place să citiți?
VASILE ERNU: Am în primul rînd clasicii. Am cam toate cărţile importante scrise de autorii români contemporani. Ce-mi place să citesc dintre români? Istrate, Caragiale, Aldulescu, Preda, Teodorovici, Vakulovski asta-mi vine în minte aşa… la o primă strigare.
LIBRIS.RO: Ce s-a schimbat, din punct de vedere cultural, în România, în ultimii 25 de ani?
VASILE ERNU: Oh, foarte multe. S-a schimbat timpul, felul lui de a curge. Are o viteză mare şi devine tot mai greu de păstrat acest timp. Nu mai avem timp liber. Societatea capitalistă în care trăim are o capacitate enormă de a-ţi fura timpul. Asta afectează indirect şi literatura. Romanul, ca gen literar, aparţine unei societăţi în care timpul curge mai încet. S-a schimbat tipul de muncă, tipul de infrastructură, tipul de organizare socială, tipul de proprietate, tipul de relaţie cu capitalul. Toate acestea se răsfrîng şi asupra culturii, asupra felului nostru de a gîndi şi a ne comporta.
LIBRIS.RO: Pentru cititorii care încă nu v-au descoperit, ce le puteţi spune pentru a-i determina să vă lectureze cărţile? Cum îl recomandă Vasile Ernu pe Vasile Ernu?
VASILE ERNU: Un bun prieten, traducătorul meu în rusă Oleg Panfil, spunea că textele mele sînt o necesitate ca periuţa de dinţi. Zilnic simţi nevoia să-ţi speli dinţii, însă periuţa mea nu e pentru dinţi ci pentru creier. Curăţă circumvoluţiunile foarte bine. Cred că textele mele reuşec să pună multe întrebări incomode. Să chestioneze lucruri pe care noi sîntem obişnuiţi să le vedem ca adevăruri sau dogme prestabilite.
LIBRIS.RO: Dacă nu aţi scrie, cum altfel v-aţi elibera de “chemarea muzelor”?
VASILE ERNU: Călătorind. Îmi place mult să fiu pe drum.
Interviu realizat de Loredana Tudor, pentru www.libris.ro.
“am fost atât de aproape să-l compar pe autor cu Panait Istrati”
O impresie care conteaza mult pentru mine.
de George Verdes
Sectanții, prima parte a trilogiei marginalilor pe care Vasile Ernu o are în plan e genul ăla de carte pe care o citești pe nerăsuflate și care nu-ti dă pace să mergi la culcare fără să dai mai departe pagina. Primită cadou săptămâna trecută cu autograf de la autor (mulțumesc Iulia), și începută pe avion în drumul de la Madrid (privind din când în când către arida Spanie cu gândul la idealiștii …Brigăzilor Internaționale) către Orientul Mijlociu, nu știi dacă istoria acestei comunități/secte religioase din Bugeac este ficțiune sau realitate. În paginile în care ideologia este mai puțin prezentă am fost atât de aproape să-l compar pe autor cu Panait Istrati și mai să-mi programez în următoarea vacanță o vizită pe la Cahul, Bolograd sau Izmail. Faptul că marginalii (în sensul cel mai puțin peiorativ) din acest volum au supraviețuit și trecut prin regimuri diferite (Imperiul Ţarist și primele Pogromuri, România Mare și ai săi legionari, URSS cu ororile asociate și actualele republici care nu sunt departe de fostul regim) este victoria unei mișcări de rezistență sau chiar de gherilă în față unui inamic care a avut toate instrumentele și puterea necesară pentru a lichida orice era neconform sau în afara normalității. Bine, aici e iar o lungă discuție, ce înseamnă normalitate și cum ne raportăm la cei majoritari care o definesc. Poate singura hai să-i zicem nemulțumire este că lipsesc notele de subsol când se face referire la anumite evenimente istorice sau personaje din malaxorul ei. Dar probabil că autorul mizează pe un cititor educat care rapid poate de exemplu să facă diferența dintre un menșevic sau bolșevic. Concluzionând, o recomand (chiar și lectură de vacanță) iar ce am subliniat prin carte și am de întrebat, prin iulie când apar prin Ro voi lămuri direct cu autorul la o bere.
De 8 Martie – Cadoul (animatie – Marele Premiu 2010)
Un Cadou de 8 Martie… un desen animat foarte bun… Filmul “Cadoul” (Marele Premiu 2010, Rusia). Regizor: M.Dvoreankin
Annecy – cele mai bune filme de animatie din ultimul an
Recent s-a terminat Festivalul de Film de Animatie de la Annecy (poate cel mai important festival din domeniu). Iata citeva filme care mi-au atras atentia.
The Monster Of Nix / Teaser 02
BIG BANG BIG BOOM
Świteź – Zwiastun
PATHS OF HATE
Pixels by Patrick Jean
A MORNING STROLL
LUMINARIS
Cele mai bune filme de animatie pe 2010 in Rusia
Doi amici m-au provocat. Mai intii Liminita Branco mi-a facut un cadou (top cele mai bune “animatii” rusesti), dupa care Dragos Stefan mi-a mai oferit un sit bun specializat pe film de desen animat. Dupa cum am mai spus: sint un mare fan al filmului de animatie si in mod special al animatiei ruse. M-am “specializat” pe desenul animat rusesc. Bun. Am promis ca prezint cele mai bune filme de animatie din anul 2010. Nu sint selectate de mine. Merg pe mina celor care se pricep mai bine. (ar trebui sa stabilim si cu terminologia: film de animatie, de desen animat, film animat, animatie, multiplicatie etc????? rusii au un termen: Multfilim: film multiplicat)
Unul din cele mai bune festivale de film animat din Rusia are loc la Suzdal. Aici vedeti situl. Mai jos o sa postez filmele premiate de juriul acestui festival, pe pecategorii.
1. Marele Premiu: Filmul “Cadoul”. Regizor: M.Dvoreankin
2. Cea mai buna regie: Filmul “Uzoare de hirtie”. Regizor: M.Tumelea
3. Cea mai buna dramaturgie: Filmul: “Shatalo”. Regia: A.Demin
4. Cea mai buna multiplicatie: Filmul “Balerina si oglinda”. Regia: H.Surinovici
5. Cel mai bun film studentesc: Filmul “Inca o data”. Regia: Clasa profesorului Alexandr Petrov
Mai recomand… caci a fost anul cu multe filme animate cu tema sociala… multa critica sociala… e de bine… mai toate trupele radicale si cu discurs critic isi fac clipuri cu desen animat. un desen foarte naiv, dar foarte eficient.
Filmul-clip: “Mergea Sasha pe Sosea”.
Filmul-clip: “Kolhoznicii”
Filmul-clip: “Merg in Magadan”. Asta este o mostra despre ceea ce spuneam. Vasea Oblomov cinta, animatia e naiva, suna si arata naiv. Totul e la limita idioteniei. E un tip de radicalitate foarte nou si diferit pentru ce a avut Rusia… dar despre asta altadata… Insa Vasea Oblomov cu “Merg in Magadan” a rupt pe net toate topurile. (la rusi textele sint foarte importante, asa ca sorry pentru cine nu intelege)
“Cadoul” de 8 martie
Asta e cadoul meu de 8 martie. Filmul animat se numeste asa… “Cadou”. E o poveste de 8 martie… imaginarul povestii e din anii 80… cam asa aratam noi in anii 80 la scoala.. dar o sa va placa si celor care nu cunsoc acele vremuri. obsesiile sint comune.
« go back — keep looking »