Vasile Ernu

În viaţă există lucruri mult mai îngrozitoare decît moartea BR Anna Ahmatova

În viaţă există lucruri mult mai îngrozitoare decît moartea
Anna Ahmatova
blog

Filmul rusesc în 2010

Topuri, topuri, topuri. Eu nu vă ofer topuri şi nici filme care circulă la tot pasul. O sa vă propun o listă cu cele mai semnificative filme ruseşti ale anului 2010. Pe astea le ştiu şi eu mai bine. Nu spun că sînt cele mai bune, cele mai apreciate, premiate etc. Sînt cele mai semnificative, cred eu, pentru cinematografia rusă actuală. Marea obsesie a filmelor din acest an este ideea  redescoperirii  Rusiei (istorie, spaţiu, necunoscut etc). Aşa mi se pare mie.

 Dacă vreţi să aveţi habar de cinematografia rusă (pe 2010) ar trebui să vedeţi următoarele filme (ordinea e aleatorie şi subiectivă):

1. Alexei Balabanov – Fochistul/Kocegar. Balabanov nu are nevoie de nici o recomandare. Reclama zice: “acest Tarantino rus”. A făcut valuri cu Gruz 200, dar şi cu Brat. Mie îmi place tot ce face Balabanov, chiar şi cînd o dă pe “poshleak” etc. E foarte actual, e fără aere de “inteligentia metafizică”. Acest film e cu “bespridelul-dezmăţul” anilor 90. O foarte bună frescă socială a anilor 90. Aşa arată trailerul celui de-al 13-lea lui film a lui Balabanov. Eroul principal rupe…. Am învaţat un lucru important marca Balabanov: “Cînd se trage de la depărtare nu se poate numi război”…

2. Dmitri Mamulia – Un alt cer /Drugoe nebo / Another sky. Nici nu ştiu ce să zic despre acest film. Asia, iubire, căutare, pierdut într-un megapolis şi iar căutare.

3. Serghei Lozniţa – Fericirea mea/Sciaste moe / My Joy (operator Oleg Mutu). Trebuie să-l sun pe Oleg să-l întreb cum  de a rezistat să filmeze acest film. Pe mine m-a deprimat. E de văzut doar dacă aveţi nervii tari. Serghei Lozniţa e un foarte bun documentarist. Tot ce a făcut e bun. Acesta este primul lui film artistic de lung metraj. A fost primit destul de bine de critică iar în anumite cercuri a creat polemici. Oare de ce?

4. Alexei Popogrebsky  – Cum am petrecut această vară / Ended This Summer. Mie mi-a plăcut mult. Cuvinte cheie: Adevăr, dreptate, îndoială, responsabilitate, descoperire… imagini copleşitoare.

……
5. Alexei Fedorcenko – Silent Souls /Ovsyanki. Cel mai bun film din ce s-a produs anul acesta în Rusia. Foarte bun. O tristeţe cum numai un cocktail ruso-finlandez o mai poate produce. Dar o tristeţe foarte luminoasă. Ce am înţeles? “Merii (populaţia despre care se vorbeşte) nu au dumnezei ci au doar iubirea dintre ei. Dacă ea va fi uitată nu va mai rămîne nimic”.

Ar mai fi de văzut…

6. Anton Barmantov – Chujaia/Stăina. E făcut după cartea unui autor mai special, Vladimir “Adolfici” Nesterenko, un fost bandit (adevărat) devenit scriitor şi promovat de editura AdMarginem. Cartea e mai bună (cum zic scriitorii). Filmul reia tema anilor 90. Am văzut premiera la Moscova. Amicii mei ruşi erau împărţiţi în două tabere: pro şi contra. Eu sînt în tabăra contra, adică nu mi-a prea plăcut. Nu-mi plac anii 90, nici în realitate, nici în film. Prefer anii 80, sau oricare alţii. Filmul merită însă văzut pentru jargon şi cîteva fizionomii. Pentru anii 90 recomand Balabanov de mai sus.

7. Nikita Mihalkov – Utamlionnoe solnţe 2/ Burnt by the Sun 2. Un film cu un buget imens şi cu o ideologie clară, scrisă ca la carte. Mihalkov nu mai este ce a fost iar filmul e o variantă a cinematografiei “oficiale” ruse. A supărat pe “independenţi” şi a plăcut “patrioţilor”. Dar cum toată producţia hollywoodiană ultraideologizată nu ne deranjează nu văd de ce nu am vedea din cînd în cînd şi cîte un film marca Kremlin.

8. Alexandr Kott – Brestkaya kreposti / Cetatea Brest. Un alt film despre război. E vorba practic de începutul răboiului pe frontul sovietic. Brest e locul unde s-a dat prima confruntare germano-sovietică. La război, ca la război: sînge, explozii, morţi. Un film cu mulţi bani, efecte speciale etc. Aerul rusesc se păstrează totuşi.

9. Viktor Ginzburg – Generation “П”. Trebuie  văzut căci e o ecranizare după romanul cult al lui Viktor Pelevin (Generation “П”): generaţia care a ales Pepsi. O carte foarte bună se ratează mai întotdeauna în film. La răspunsul metafizic “Ce este lumea aceasta?” există un răspuns simplu: “Este locul în care bussines-ul întîlneşte banii”… Vă recomand totuşi cartea care e anunţată de cîţiva ani. Parcă editura Curtea Veche zicea că o pregăteşte.

10. Alexei Uciteli – Krai / The Edge. O poveste ca în Siberia. Dură şi adevărată. Poate înţelegeţi din trailer mai mult decît dacă aşi povesti eu.

ŞI…
11.  Şi pentru generaţia mea (generaţia perestroika) s-a făcut un Remix după un film cult Игла Remix – Raşid Nugmanov. Iată cîtva fragmente.

 

Parcă nu am uitat nimic. Dacă mai aveţi propuneri, lista e deschisă.

-
10 January, 2011
in: Blog, Noutati   
22 comentarii

Comments

22 Responses to “Filmul rusesc în 2010”

  1. vitalie sprinceana
    January 11th, 2011 @ 7:11 am

    ce sa zic…le-am vazut cam pe toate (Ovsyanki imi sta inca pe lista de asteptare).. pana acum Kochegarul lui Balabanov e nr. 1, placut si muzica (Didiulea e minunat, rubayatele lui Khayyám si mai frumoase), si “tacerea” iacutului, si povestirea lui, si caldura focului la care se incalzeau copiii, si lejeritatea cu care se ucidea in anii 90…
    Krai e mai exotic…Sibirskii Ciriulnik, aproximativ..sper sa placa americanilor ca l-au bagat la Oscar…
    Cum mi-am petrecut vara e un al treilea care ar merita retinut…provizoriu

  2. vasile
    January 11th, 2011 @ 9:11 am

    Ovsyanki e si cel mai bun dupa mine…

  3. vitalie sprinceana
    January 11th, 2011 @ 3:59 pm

    mai era si Pop, cu Makovetki…un fel Ostrov amestecat cu Utomlennye solncem 2…

  4. Vladimir B.
    January 11th, 2011 @ 4:40 pm

    FOARTE bine, dar ai uitat — în opinia mea cel puţin — cel mai problematic şi cel mai “cinematic” film rusesc, cel al Kirei Muratova, “Melodiya dlya sharmanki” (2009), apărut pe ecrane în februarie 2010.

    Aici Kira Muratova a arătat întregul marasm al societăţii de consum, mai ales pe perioada sărbătorilor de iarnă, care se manifestă prin abandonarea oricăror principii morale…chiar şi prin “specularea copiilor”!

  5. v.ernu
    January 11th, 2011 @ 5:36 pm

    mersi baieti…
    aveti dreptate… caut si pun..
    a propos.. Kira Muratova e nascuta la Balti. O ador.

  6. Vladimir B.
    January 12th, 2011 @ 12:17 am

    Soroka, nu Bălţi! Iar copilăria şi-a petrecut-o la Bucureşti…mama ei era ilegalistă…aşa a ajuns Kira să facă regie film la Moscova. Nu a mai revenit în RO. Poate o retrospectivă a filmelor ei ar face bine acestor plaiuri?!

  7. vasile
    January 12th, 2011 @ 12:42 am

    dada Soroka, am gresit eu.. stiam.. ca am citit recent ceva despre ea. Foarte tare tipa

  8. vasile
    January 12th, 2011 @ 12:43 am

    ar merita si adusa. Eu am vazut cam tot ce a facut. Imi place mult

  9. Vladimir B.
    January 12th, 2011 @ 1:10 am

    Păi, atuncea trebuie să vezi şi acest film al ei, care e abisal de-a dreptul, îţi dau link-ul să-l descarci…

  10. vasile
    January 12th, 2011 @ 7:37 pm

    Vladimir, acum mi-am adus aminte de film. Da il stiu. Dar totusi e 2009, nu 2010. In 2009 luase deja 2 premii. ma rog, nu conteaza atit de mult. Filmul e bun.

  11. Catalin
    January 15th, 2011 @ 2:24 pm

    Salutare,

    Va scrie un cinefil si mare amator al scolii ruse/sovietice de film. Multumesc pentru recomandari. Credeti ca ati putea sa-mi dati niste linkuri de unde pot descarca aceste filme? Din pacate n-am vazut inca niciunul dintre ele, dar abia astept s-o fac. Ultimele productii din zona cu pricina vizionate de mine sint Gadkie Lebedi al lui Lopushansky, Ostrovul lui Lunghin, filmele lui Sokurov si Zvyagintsev, dar si 4, al lui Khrjanovsky.

    Toate bune!

  12. vasile
    January 16th, 2011 @ 1:48 pm

    Draga Catalin,

    da-mi emailul tau privat sa vad cum te pot ajuta..
    v.e.

  13. Prin blogosfera literara (10 – 16 ianuarie 2011) | Filme si carti
    January 17th, 2011 @ 11:33 am

    […] incheiat de tot. Blogul ‘Noutati’ al lui Vasile Ernu ne propune o trecere in revista a celor mai interesante filme rusesti ale anului trecut: ‘Topuri, topuri, topuri. Eu nu vă ofer topuri şi nici filme care circulă la tot pasul. O […]

  14. dan
    January 25th, 2011 @ 8:13 pm

    salut
    Dintre filmele prezentate aici am reusit sa vad: Burnt by the sun,Cum am petrecut aceasta vara,Krai.Nu as putea spune ca sunt foarte impresionat de filmele rusesti facut dupa 1990( mi-au placut Ostrov si Tsar ale lui Lungin,Admiral)…altele nu imi mai vin acum in minte.Raman totusi un mare fan al unora din filmele facute inainte de 1990…Beg al lui Alov si Naumov,Sobachie serdtse al lui Bortko,Voina i mir al lui Bondarciuk,filmele lui Aleksei Gherman Moi drug Ivan Lapshin,Douazeci de zile fara razboi si Proverka na dorogah( foarte bun dupa parerea mea)si Andrei Rubliov.
    Cinematogrfia rusa a pierdut mult prin faptul ca a prelut multe clisee prezente in filmele americane,prin faptul ca unii dintre actori personal mie nu mi se par credibili in rolurile lor…dar asta e o discutie mult mai lunga decit se poate posta .
    A,era sa uit, parca spuneai ca in 2010 er asteptata lansarea unui film facut de Gherman senior dupa un roman al fratilor Strugatki.CE mai stii de asta ?

  15. vasile
    January 26th, 2011 @ 7:54 pm

    Gherman jr…din pacate intirzie,,,e filmat dar mai dureaza….

  16. vladimir b.
    January 28th, 2011 @ 3:18 pm

    Instuiesc că, totuşi, Dan se referă la filmul lui Gherman senior…«Трудно быть богом»! Acesta e după fraţii Strugaţky!

  17. vladimir b.
    January 28th, 2011 @ 3:20 pm

    Mai excat filmul se numeşte:

    «История арканарской резни́» — фильм режиссёра Алексея Германа по мотивам повести «Трудно быть богом» братьев Стругацких.

  18. vasile
    January 29th, 2011 @ 7:37 pm

    Scuze, senior fireste,.,,
    initial a fost anuntat in formula fratilor Strugatki (numele de titlu), iar acum in formula de care zici. Se pare ca filmul e gata insa seniorul nu e decis sa-i dea drumul… poate in 2012. Se anunta o kapodopera…
    o asteptam. Eu sin fan al batrinului Gherman.

  19. dan
    January 30th, 2011 @ 2:47 pm

    M-ai indus in eroare pentru moment.Are dreptate,Vladimir B ,mi-am adus aminte de titlul cartii e vorba , de “E greu sa fii zeu”.

  20. albanezu
    September 10th, 2011 @ 12:49 pm

    Am descoperit cu placere acest site deosebit ,as dori sa vad si eu o parte din filmele etalate ca reazizari deosebite , de mai sus .Cultura rusa este o cultura mare si ar trebui sa trecem de teama ancestrala pe care o avem fata de ei si sa incepem sa-i apreciem deschis .Va rog frumos cateva linkuri pe privat -o sa ma stradui sa le gasesc si singur in net .Deosebita consideratie pentru cultura ,hai sa-i spunem “exotica” de care dati dovada !

  21. vasile danciu
    September 10th, 2012 @ 9:58 am

    am auzit intimplator de un film rusesc cu un caine care isi pretuieste libertatea mai mult decit orice….din pacate nu stiu titlu, nici autor…..daca aveti idee astept sugestii, eventual unde sa caut

  22. Cele mai bune filme ruseşti din 2014. Un top personal
    January 31st, 2015 @ 7:36 pm

    […] Filmul rusesc în 2010 […]

Leave a Reply