Tolstoi este un criminal pentru că a omorît-o pe Anna Karenina

Văd că cei de la Noua Româie mare-ILD sînt ”turbați” și în august. S-au apucat de ”critică literară”. Anonimii neofa de la ILD taie, montează, citează pe principiul: un text scos din context este un pretext. Un pretext pentru calomnie. Acum au ajuns la concluzia halucinantă: cartea Sectanții este un elogiu adus lui Stalin pentru că undeva un erou spune ceva: ”stalinismul este ultima epocă de aur a creștinismului” & ”că în perioada fascistă și legionară, sectanții au dus-o mai rău decât în perioada stalinistă”. Concluzia lor e ceva de genul: Tolstoi este un criminal pentru că a omorît-o pe Anna Karenina. Am primit cîteva întrebări așa că răspund în fugă (sînt în vacanță, totuși) cu cîteva citate explicative din ultimele interviuri pentru cei interesați:

• Despre ILD nu am ce spune. Pot trece cu vederea orice formă de calomnie și violență. Sînt obișnuit. Nu pot ierta ânsă faptul că îmi este insultată inteligența. Atenție că următorul volum e cu bandiți și ăia nu știu de gluma: sectanții iartă, bandiții nu.

Am văzut însă că zona fundamentalistă Noua România Mare-ILD e confuzată rău. Pînă acum urlau mereu, prin texte nesemnate, prin amenințări stupide: Ernu-comunist. Și acum brusc află două lucruri: Ernu are cel mai tare pedigree anticomunist, cît toata comisia Tismaneanu împreuna nu poate aduna. Și că Ernu e ”sectant” și mînuiește cunoștințele teologice și biblice că l-ar invidia și Pleșu. Da, în acest sens, m-am gîndit si la „dușmanii mei“. Cum eu însă sunt băiat finuț și mult prea inteligent pentru a răspunde la grobianismele lor, m-am gîndit să le fac un soi de tehnică-terapie: ariciul in ceata. Pe astfel de fundamentaliști trebuie uneori să-i amețești, să-i bagi în ceață, ca să vezi cum începe să le curgă clișeele ruginite, cum se lovesc cap în cap, iar unele atacuri în loc să lovească în Ernu, lovesc de fapt în patronii lor „civilizați“. Văd cum mai nou dau citate din carte fără sa aibă habar unde e Ernu, unde e naratorul, unde sunt eroii. E comic. Devin ridicoli și asta e tehnica cea mai buna cu astfel de cazuri. De cazurile și mai grave se ocupa medicina, iar la acest capitol nu ma pricep. Cu toate ca uneori „critica rațiunii pure“ se ascunde intr-un pumn sau o palma. (sursa)

• Spui undeva, chiar ai un capitol, în care afirmi că ”stalinismul este ultima epocă de aur a creștinismului”. Cum explici această afirmație destul de paradoxală?

Da, este o idee mai veche de-a mea. De fapt ea vine din tradiția comunităților despre care scriu.   Și această idee pare azi tot mai bine conturată. Mult timp mi-a trebuit să înțeleg logica unor lucruri. De exemplu, bunicul meu mi-a tot explicat că trebuie să mă tem și să fiu mai precaut cu cei care-mi dau, decât cu cei care-mi iau. Că e mult mai ușor să lupți și să reziști în fața celor care-ți iau, decât în fața celor care-ți dau.

De fapt ce au înțeles ai mei in toată experiența stalinistă și comunistă, mai ales privită acum dinspre experiența liberală sau a veșnicei tranziții? Mai întîi au învățat că e mai ușor de luptat cu un regim cu reguli fixe și mai ales cu unul cu care te confrunți direct, decât cu unul ”democratic” în care totul e în continuă ”inflație” și oferă daruri otrăvite. Când un regim te ia și te bagă la pușcărie pentru ceea ce ești și crezi asta e de bine, nu e de rău. Doar două comunități în comunism au valorificat pozitiv această experiență din câte știu eu: sectanții și bandiții. Asta presupune să ai un anumit tip de înțelegere a puterii și un anumit mod de a te delimita de ea total.

În plus, există şi tradiția martirajului care e un soi de stare politică de excepție. A fi martir în comunitățile acestea era maximum ce puteai atinge în viață. Evident că nu toți rezistă, dar pe scara ierarhiei valorice era ceva excepțional. Stalinismul, susțin cei din aceste comunități, a oferit această ultimă mare ocazie: să devii martir pentru credință. Rezultatul: ei au devenit poate cei mai radicali luptători antisistem, fără a-și propune o clipă asta și fără a-și aroga mari merite anticomuniste. Prin urmare, dacă vrem să analizăm grupurile antisistem din comunism, nu trebuie să mergem la disidenți, ci la sectanți, bandiți şi alte grupuri marginale. Ce spun eu s-ar putea să deranjeze pe anticomuniștii din Primăverii sau de pe Calea Victoriei…

• Din carte reiese că în perioada fascistă și legionară, sectanţii au dus-o mai rău decât în perioada stalinistă? În ce sens? Au fost mai persecutați?

Bun, să explicăm niște lucruri simple. Cum am spus, acești oameni nu se tem de persecuții, de pușcărie și de moarte. În educația lor se spune simplu: dacă ești persecutat, asta e un semn că ești ”ales”, că ”ești de partea cea bună”. E un semn bun.

Persecuțiile șunt foarte diverse și foarte parșive uneori. Ah, ce simplu ar fi dacă ar veni mașina neagră noaptea și te-ar lua și te-ar duce: simplu, clar și transparent, chiar dacă e noaptea. Ce e mai simplu decât să împuști sau să arestezi un om. Dar cum reacţionezi ca tată dacă încep să-ți sufere copiii din cauza unor gesturi ale tale? Se complică lucrurile? Da, foarte mult. Dar cum începi să te comporți când nu statul cu aparatul său de represiune apasă asupra ta, ci întreaga societate: de la primar la vecin și până la ultimul tău prieten sau coleg de școală? Asta schimbă radical situația.

Ei bine, din experiența comunității de care vorbesc știu un lucru: cel mai greu e atunci când ești oaia neagră pentru toți, când nu mai găsești un gram de compasiune în jur, cânt toți fac presiune pe tine. Acest lucru nu s-a întâmplat în stalinism, când presiunea cea mare venea din partea organelor de represiune, însă găseai compasiune în diverse cotloane ale societății. În stalinism violența se distribuia cumva pe mai multe segmente, paliere. Învățai repede regulile şi tehnicile de apărare chiar dacă violența deseori era absurdă..

În perioada legionară însă s-a întâmplat un alt fenomen: diabolizarea ”evreului”, „ţiganului” și sectantului în fața întregii comunități. Întreaga violență a fost îndreptată practic către câteva grupuri restrânse şi venea din partea întregii societăți, nu doar din partea organelor statului. Practic nu mai puteai ieși în public, iar când ieșeai, trebuia să simți această violenţă direct, psihic și fizic. Nu mai găseai un gram de compasiune şi sprijin, iar asta distruge o persoană mai dur decât orice aparat represiv de stat.

Ai mei mărturisesc că ei erau tratați mai rău chiar decât evreii, dacă e posibil așa ceva. Pentru că evreii erau ”inumanii străini”, pe când sectanții erau ceva mai rău: erau ”inumanii trădători” care și-au schimbat și trădat credința și neamul etc. Ştim de la Ahmatova că moartea nu e cel mai tragic lucru care ţi se poate întîmpla.

• Ce-au făcut atât de rău legionarii și nu au făcut staliniștii?

Legionarii au făcut un lucru de care comuniștii nici măcar sub Stalin nu s-au atins. Comuniștii nu s-au atins de ritualurile morții. I-au lăsat pe oameni să-și îngroape morții cum au vrut. Da, cu abuzuri, violență, dar moartea a rămas neatinsă. Până și oamenii din CC își îngropau părinții după ritul pravoslavnic. Vedeți cazul lui Ceauşescu. Mergeți în cimitirele anilor 70-80 și vedeți că crucile domină fără drept de apel. Sectanților însă legionarii au început să le boteze cu forța copiii, ei primind botezul la maturitate, și le-au interzis să-și îngroape morții în același cimitire cu majoritarii. Ei trebuiau să-și îngroape morții prin cimitirele de animale, să meargă în cimitirele evreiești sau al altor comunități minoritare. Iar când au fost nevoiți să accepte să-i îngroape în cimitirele locale ale majoritarilor din lipsă de alternative, atunci le-au găsit un spațiu separat pentru a nu „spurca pămîntul sacru al neamului”. A apărut fenomenul pe care eu îl numesc: ghetoizarea cimitirelor. Până și astăzi se păstrează acestă tradiție. Cimitirele depun mărturie. Mergeți în satele şi oraşele din RM (și în RO pe alocuri) unde avem „pocăiţi” şi vedeţi că aceştea au un loc separat, undeva în fundul cimitirului. Iar asta spune multe. În acest sens, pentru aceste comunități a fost mult mai greu să reziste în perioada legionară, decât în perioada stalinistă. În același timp cred că aparatul stalinist de represiune era mai sofisticat, mai complex, mai pervers și mai irațional decît cel fascist. Am scris în Ultimii eretici ai Imperiului despre asta. (sursa)

Comments

Bine ati venit!

Pe www.ernu.ro, Vasile Ernu va prezinta cartile sale. Puteti vizita blogul si citi recenziile operelor sale in presa.

Posturi si articole

• Vai și amar de țara care se sprijină doar pe cronicarii și intelectualii de curte de Vasile Ernu
• „INTRARE LIBERĂ”: DESPRE LITERATURĂ ȘI RĂZBOI, ÎN CONTEXTUL FESTIVALULUI DE LITERATURĂ DE LA ODESA | VIDEO
• VASILE ERNU: „NOI NE TEMEM ENORM DE SĂRĂCIE”
• Prietenii între ei – DE IULIAN BOCAI
• 2023 – repere în non-ficțiunea românească – Victor Cobuz | Observator cultural
• INTRARE LIBERĂ | PLEDOARIE PENTRU LITERATURĂ – VASILE ERNU ŞI BOGDAN-ALEXANDRU STĂNESCU #tvrcultural
• Lansare – Centrul nu se mai susține
• Bursieri Taifas
• Centrul nu se mai susține. Ceea ce ne desparte
• Cum să fugi de Untold şi Gheboasa? Doar Darabani ne mai poate salva…

Cautare