Infernul nu este posibil – Gandul, 8 mai 2007
de Mihai Iovanel
“Nascut in URSS” prinde editia a doua la un an de la prima tiparire. In acest an a avut timp sa scandalizeze, sa provoace exercitii de admiratie, sa uimeasca, sa incaseze premii (le amintesc pe cele mai recente: Premiul pentru debut al “Romaniei literare” si Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor), sa se transforme intr-un brand. Si, nu in ultimul rand, sa schimbe ceva in perceperea anumitor lucruri.
Cartea a aparut atunci cand trebuia sa apara. Dar nu in sensul ca a tras lozul castigator la plesneala. Nu a fost o chestiune de noroc. “Nascut in URSS” a fortat pur si simplu lumea sa ciuleasca urechile. Pentru ca avea un mesaj – care trebuia ascultat.
La prima vedere, faza cu Ernu parea o vrajeala: Ernu scria despre comunism. Despre ce?! Comunismul nu mai era de mult un subiect interesant: saisprezece ani de frecat cuvinte il transformasera cu succes intr-un cliseu apatic si ireal, care-si desfacea picioarele pentru toata lumea.
In aceste conditii, ceea ce a facut Ernu a fost un lucru radical si in acelasi timp simplu sau banal. A pus cateva povesti despre viata reala din timpul comunismului. Nu a ocolit cliseele ei maligne, nu a ocolit ideologia, nici ironia si vorbitul in doi peri, dar nici nu redus totul la acestea. Pentru ca, in pofida ideologiei, exista de partea vietii un rest nedesirabil, care ne da concluzia si miza cartii: aceasta viata nu putea fi decat fericita, pentru ca a fost viata noastra. Singura.
Si inca ceva (iar in acest “ceva” se ascunde clou-ul): Ernu a plasat povestea acolo unde ea a inceput si a sfarsit – in URSS. In locul in care Utopia a trait si a murit, in care Utopia si-a consumat gloria si ciroza. Nascut la Odessa, in Ucraina, Ernu si-a facut documentatia la fata locului.
Daca ar fi sa rezum cartea in cateva vorbe, as folosi o propozitie a lui Alexandru George: “Infernul nu este posibil”. Desi partida e trucata, desi cartile au fost impartite prost, desi Sistemul (comunist, capitalist sau cum o mai fi el) tine toti asii in maneca, viata indivizilor concreti castiga. Intotdeauna. Prin simplul fapt ca partida a avut, totusi, loc.
8 May, 2007
Comments Off on Infernul nu este posibil – Gandul, 8 mai 2007
Liniste: aici se doarme cu spor!
Liniste: aici se doarme cu spor!
(text aparut in Observator Cultural nr 112 din 2007)
Vasile ERNU
No Pasaran! …dar de ce sa nu incercam?
Recent am participat la o discutie pe o tema care vrea sa raspunda la ce-i cu stinga, comunismul si marxismul de la noi. Am auzit aceleasi vechi teze care circula dupa ’89 si care au devenit litera de lege in discursul public dominant. Le amintesc intr-o formula sintetizata, fara o anumita ordine si ierarhie:
Proprietatea privata este sfinta. Indiferent de formele ei, ea nu poate fi pusa in discutie.
Marx (si, bineinteles, marxismul) este periculos fiindca are idei care omoara.
Piata libera este egal cu democratia. Cele doua nu pot fi gindite separat.
Marx l-a produs pe Lenin, Lenin pe Stalin, iar cei doi au produs comunismul care este egal Gulag-ul.
Comunismul romanesc este ilegitim fiind un regim de ocupatie.
Indiferent de ce ne spun statisticile, comunismul trebuie condamnat si nu analizat.
Stinga este egal comunism.
Stinga a fost invinsa definitiv si irevocabil.
S-a demonstrat: stinga nu mai are drept de apel, iar capitalismul victorios nu mai are alternativa.
Stinga nu a produs nimic viabil si functional.
Proprietatea privata produce bunastare si democratie.
Enumerarea de dogme poate fi continuata fara probleme. E normal sa avem anumite convingeri, anumite opinii la care tinem si sa incercam sa le demonstram. insa este total anormal sa enuntam in stilul dogmatic al anilor ’50: „s-a dovedit ca“; „se stie ca“; „stiinta a demonstrat“; „singura solutie este“ etc. Aceasta nu poate fi o abordare liberala, din simplul motiv ca la noi nu exista nici macar o cultura liberala, ci mai degraba un conservatorism arhaic. in discutiile cu amici care au o gindire liberala declarata si asumata, observ cu uimire ca avem o multime de idei comune. Ma intreb „de ce acest lucru?“, daca tot venim de pe filiere de gindire diferite. in acest moment tind sa cred ca din cauza faptului ca establishment-ul cultural local este dominat de o gindire conservatoare, iar aceasta gindire ne deranjeaza, indiferent de simpatii. De asemenea, cred ca o dezbatere reala in jurul acestor subiecte va fi posibila abia dupa ce vom reusi sa dizolvam acest conservatorism cultural anchilozat si sa cream o platforma in care sa coexiste mai multe grupuri de dezbatere si influenta. Nu sint convins, dar poate fi un punct de pornire.
Noua burghezie si intelighentie romana
Noua burghezie romana are citeva probleme majore. Pe de o parte, ea este in mare masura un produs al fostei nomenclaturi, iar pe de alta parte, ea se legitimeaza pe vechiul principiu: nu ma intrebati cit de legal am facut primul milion. Iar cel mai grav lucru in acest moment e faptul ca nu reuseste sa-si stabileasca propriile sale interese si sa propuna un proiect viabil pentru ea si societate. Pina acum s-a aflat practic in faza unei acumulari primitive de capital. De altfel, se observa in toate fostele tari comuniste ca cea care face exces de propovaduire a „economiei de piata“ nu este nimeni alta decit tocmai intelighentia.
Aceste excese nu fac decit sa duca la crearea unei intelighentii de factura burgheza (si in slujba acesteia) sau, mai degraba, a unei clase de lumpen-burghezie. Intelighentia – si asta se vede cu ochiul liber – a trecut, in marea ei parte, cu arme si munitii in tabara noii puteri, adica, in esenta, in slujba banului/puterii. (Exemplul oferit de „apelul intelectualilor“ in sustinerea anumitor presedinti sau a interventiei NATO in Kosovo etc. ne arata perfect cum functioneaza discursul unei „intelectualitati de buzunar“. Intelectualitatea stie bine ca in astfel de lupte nimeni nu este nevinovat, numai ca ea a ales calea discursului profitabil. Nu sintem chemati la dezbatere, ci la consemnarea unor decizii deja luate ale „celor buni“, ale lucrurilor „deja stiute“.) Problema ei nu e faptul ca lupta pentru a cistiga bani spre a trai, fapt absolut normal, ci pentru ca a transformat banii/puterea intr-o valoare superioara si un scop in sine, renuntind la menirea ei. in acest context, eu pot continua afirmatia care sustine ca discursul anticomunist romanesc actual este ilegitim spunind nu doar ca e ilegitim, ci si profitabil.
Dar, in ultima perioada, se observa o schimbare importanta: intelectualitatea a devenit inutila puterii. Burghezia, care include, fireste, si clasa politica, a inteles ca nu mai are nevoie de intelectualitate decit sub forma unui decor. Paradoxul cinic al intelighentiei din Estul Europei, inclusiv al celei de la noi, e faptul ca Partidul-stat impotriva caruia au luptat avea nevoie de ei, pe cind burghezia pentru care au luptat nu mai are nevoie de ei. Partidul-stat avea nevoie de intelectual – de aceea i-a acordat un rol privilegiat – fiindca el era cel care putea produce propaganda (sau antipropaganda), precum si contribui la crearea statului modern, fie el si de factura comunista. in noul context istoric, masinaria propagandei si a dezvoltarii statului este preluata de tehnologiile mass-media si oamenii-cheie sint specialistii, tehnocratii, domenii unde intelectualul poate juca cel mult un rol marginal.
Intelighentia, intre imposibilitate critica si putere
Traditional, intelectualitatea romana nu are nici un apetit fata de gindirea de stinga. Stinga a fost si este tratata ca o „gindire de ocupatie“. Intelectualitatea romana are citeva trasaturi esentiale, trasaturi care, de altfel, se regasesc la multe tari din Europa de Est: intelectualitatea lucreaza pe un principiu corporatist de la constructia retelei pina la principiile de functionare. Intelectualitatea romana a avut nu numai rolul unei autoritati in domeniul cimpului cultural, cit, mai ales, pretentia unei autoritati morale. in Romania comunista, chiar si in perioadele de represiune maxima, cind exista un numar mare de intelectuali parveniti, societatea stia care erau „adevaratii intelectuali“. O buna parte din ei traiesc inca din aura creata in acea perioada si repusa acum pe o filiera de descendenta interbelica. insa, prin toate acestea, intelectualitatea nu a facut decit sa se puna intr-o pozitie de impostura care o delegitimeaza. Impostura consta in faptul ca, desi in viata privata avea o atitudine critica fata de regim, in viata publica accepta tacit (sau nu) privilegiile oferite de regim, fara a incerca o atitudine critica fata de acesta. in perioada postcomunista insa, ea a reusit sa-si dovedeasca de o maniera exemplara ineficienta sau, vorbind in termenii noii ideologii, ea a devenit neproductiva si neprofitabila.
Mai intii, nu a reusit sa contribuie la crearea unei opozitii functionale, a unui discurs critic eficient si a unei societati civile, totul reducindu-se la gesturi de tip „pupat piata Universitatii“ sau la insusirea tehnicilor de consum de fonduri occidentale. Iar in al doilea rind, odata cu venirea la putere a celor din „tabara noastra“, ineficienta s-a dovedit falimentara: a acceptat posturi de conducere in orice conditie/conditii, a renuntat total la discursul critic, a facut jocul delegitimant de sustinere a puterii de pe pozitiile unui intelectual „critic“, facind parte, in acelasi timp, din structurile ei. Puterea financiaro-politica a inteles foarte repede strategiile de pozitionare oportuna a intelighentiei si a jucat cu ea aceasta carte. Asa ca i-a oferit remunerari simbolice si financiare, fiind de fapt foarte putin interesata de adevaratele probleme ale culturii, educatiei, cercetarii etc., dovada bugetele execrabile alocate acestor domenii.
Unul din principiile tari ale establishment-ului intelectual romanesc, de factura corporatista, se regaseste in modul in care ea reuseste sa se grupeze si sa ia atitudine (sau sa taca) cind in joc sint „oamenii nostri“. Indiferent de situatie, cind „oamenii nostri“ din politica sau din lumea culturala sint in pericol, facem mobilizarea generala pentru cauza trustului Intelectualitatea romana. Iar greselile, deseori flagrante, ale „oamenilor nostri“ fie le trecem cu vederea, fie le gasim o scuza, caci supozitia „de beton“ a corporatiei intelectuale este: indiferent ce fac, ei sint de „partea cea buna“. Iar partea cea buna sintem, fireste, „noi“.
Vasile Ernu – “Nascut in URSS” (pseudo – recenzie) – www.bookblog.ro, 5 mai 2007
de Vlad Ursulean
Pe Vasile Ernu îl întâlneşti pe la concerte şi evenimente culturale mai underground, te miri de înfăţişarea lui de proletar/intelectual cu bască, îl asculţi şi îţi rămâne în minte. Îl mai întâlneşti în dilema sau românia liberă şi găseşti acelaşi stil boem de a povesti. În fine, dacă te apuci să-i citeşti şi cartea, eşti fermecat de-a binelea.
“Priviţi, minunaţi-vă, sînt cetăţean al Uniunii Sovietice.” -Vladimir Maiakovski
În djinsî, mestecând jvacikă şi fredonând Kino ori Agata Kristi porneşti periplul prin utopia sovietică. Născut în URSS e o serie de povestiri (piese de puzzle, cum le numeşte Ernu) despre viaţa în Uniunea Sovietică, fără prea mare legătură între ele. Însă fac împreună o imagine vie, colorată, cu gust şi miros, mândră şi câteodată tristă, dar în orice caz altfel şi mai mult decât am întâlnit oriunde în altă parte.
Nu se poate vorbi despre obiectivitate referitor la o carte ce reflectă vădit o experienţă personală, dar Născut în URSS nu e nici nostalgică, nici acuzatoare. Asta pentru că acceptă din start contextul politic şi social, nu îl contestă şi nu îl laudă.
“…vrea să dea doar contururi, starea de spirit, modul de a gândi şi de a vorbi al unei culturi, să creioneze mentalitatea culturală sovietică.”
Se vorbeşte despre şcoală, despre distracţie, muzică şi sex, despre băutură şi politică, uneori despre toate la un loc. Spre deliciul cititorului, mitul băutorului sovietic este confirmat şi minuţios detaliat. “Bea totul şi încă ceva pe deasupra”: pe lângă votkă, bere sau şampanie – parfumuri, cosmetice, clei, diluant, dizolvant, pastă de dinţi, preparate şi combinate cum numai cetăţeanul sovietic îşi poate închipui.
Vasile Ernu spune din introducere că “lucrurile scrise aici sînt povestite dintr-o dublă experienţă, care nu e neapărat singulară. E vorba, pe de o parte, de o experienţă directă, a cetăţeanului care a locuit în spaţiul sovietic, iar de cealaltă, de o experienţă livrească, mediată cultural.” Asta are implicaţii şi asupra semnificaţiilor. Există un plan concret, dar şi unul intelectual, care spune: comunismul şi capitalismul sunt diferite ca formă, nu ca fond; viaţa oamenilor înseamnă mai mult decât ţara sau regimul politic în care au nimerit să trăiască.
Ar mai fi de spus că Născut în URSS e mai mult decât o carte (nu, nu e un clişeu). E o senzaţie foto/audio/video/imaginară, la care contribuie site-ul şi blogul autorului. Că tot vorbeam de muzică, recomand să ascultaţi Nautilus Pompilius în fundal, în timp ce vă cufundaţi în aventura sovietică.
5 May, 2007
Comments Off on Vasile Ernu – “Nascut in URSS” (pseudo – recenzie) – www.bookblog.ro, 5 mai 2007
1 mai muncitoresc
De 1 mai o melodie de atmosfera / Garyk Sukachev.
A murit marele violoncelist Mstislav Rostropovici
El e Rostropovici. Bach Suita nr.3. (sper ca nu gafez).
“Nascut in URSS” – citit si premiat in Romania- Cotidianul, 27 aprilie 2007
de Andra Matzal
Vasile Ernu a fost vedeta principala a Premiilor de debut ale „Romaniei literare“.
Citeva surprize la cea de-a sasea editie a Premiilor de debut acordate de catre „Romania literara“, cu sprijinul Fundatiei „Anonimul“. Juriul, alcatuit din redactori ai revistei, s-a reunit in Clubul Prometheus pentru a inmina cele trei premii de anul acesta. Fata de editiile trecute, in acest an numarul nominalizarilor a crescut, dat fiind faptul ca a crescut si numarul editurilor interesate de publicarea autorilor tineri. „Daca generatia mea si a lui Dimisianu ar fi avut parte de atita bagare in seama, am fi fost fericiti“, a declarat Nicolae Manolescu, presedintele juriului.
Premii de cite 1.000 de lei
Cele cinci titluri nominalizate anul acesta au fost „Ochi rosii Polaroid“, volumul de poezii al Gabrielei Eftimie, publicat la Editura Vinea, „Nascut in URSS“, cartea-hibrid a lui Vasile Ernu, publicata la Editura Polirom, eseul „Canon, canonic“, al Cosanei Nicolae, publicat la Univers Enciclopedic, volumul de eseuri al lui Alex. Leo Serban, „Dietetica lui Robinson“, aparut la Curtea Veche, si volumul de poezie, aparut la Editura Cartea Romaneasca, „Ruj pe icoane“, al Liviei Rosca.
Cei trei cistigatori ai acestei editii sint: Vasile Ernu – „Nascut in URSS“, Gabriela Eftimie – „Ochi rosii Polaroid“, si Cosana Nicolae – „Canon, canonic“, fiecare dintre acestia fiind recompensat cu cite un premiu in valoare de 1.000 de lei.
Obisnuit sa fie nominalizat, nu premiat
Vasile Ernu, nominalizat la mai multe premii dupa ce a avut unul dintre cele mai puternice „new entries“ din mai toate topurile literare romanesti ale anului trecut, a povestit cu (auto)ironie despre cum s-a obisnuit cu nominalizarile, dar nu si cu premiile. „M-am si gindit ca, daca nu iau nici un premiu, ma apuc sa scriu in rusa.“
Intrebat de ce crede ca „Nascut in URSS“ a ajuns atit de bine si de repede la multe si diferite categorii de public, Vasile Ernu recunoaste ca, la rindul lui, a fost surprins de acest lucru: „Din ce s-a scris, cred ca sint citeva trasaturi ale cartii care au fost apreciate fie pozitiv, fie negativ: o combinatie reusita intre nostalgie si tandrete, sinceritate si tristete, ironie si umor, la care se adauga si citeva idei mai putin «coser» care au contrariat pe multa lume. Eu incerc sa privesc prezentul din trecut si sa-l chestionez intr-o maniera ironica. Mai cred ca si combinarea mai multor genuri, lucru care a dat ceea ce eu numesc gen eretic, a ajutat mult la succesul cartii“.
Cartea lui Ernu, ca de altfel si „Dietetica lui Robinson“, a lui Alex. Leo Serban, au fost nominalizate si la Premiile Uniunii Scriitorilor, decernate ieri.
Poezie si arta vizuala
Cea de-a doua cistigatoare de anul acesta, Gabriela Eftimie, autoarea volumului de poezie „Ochi rosii Polaroid“, a fost foarte surprinsa de premiu. „Nu inteleg de ce am primit premiul asta pentru ca, in primul rind, nu am fost promovata. Oricum, nu este genul clasic de carte de poezie, mie mi-ar fi placut mai mult sa fie un suport pentru visuals. Chiar o sa fiu intr-un proiect de acest gen, alaturi de niste artisti plastici, pentru ca nu imi place sa merg la cenaclu, unde sa-mi citesc poeziile cu voce tare.“
Vot exact inaintea decernarii
Alex. Stefanescu, unul dintre membrii juriului, ne-a povestit cum se face selectia cartilor si cum se voteaza. „In primul rind, avem o evidenta, si pentru «Romania literara», dar si pentru premii, a tuturor cartilor de debut care apar din momentul decernarii premiului anterior. Dupa mai multe intilniri succesive, la care alegem nominalizatii, publicam lista in «Romania literara», ca sa cream suspans si, in ultima clipa, cu jumatate de ora inainte de decernare, ne intilnim si, prin vot secret, alegem premiile. Niciodata nu intra in calcul alte lucruri, nu dam nimanui premiu pentru ca ne-ar fi prieten sau pentru ca ar fi alte interese la mijloc. Mai ales cind este vorba despre tineri.“
27 April, 2007
Comments Off on “Nascut in URSS” – citit si premiat in Romania- Cotidianul, 27 aprilie 2007
Am fost prea neangajat politic
“Am fost prea neangajat politic”
Adrian Schiop
(aparut Miercuri, 25 Aprilie 2007 in Romania Libera. Puteti asculta prezentarea lui BAS si citirea fragmentului din Nascut in URSS la adresa http://www.creativeconomy.org.uk/iypy/
si faceti click pe Romania)
Bogdan Alexandru Stanescu, favorit al publicului la concursul Tanarul Editor al Anului din Marea Britanie
Fiecare finalist a trebuit sa prezinte in fata publicului o carte netradusa in engleza, incercand sa convinga publicul ca merita citita. “Book pitch-ul (partea de prezentare a unei carti – n.red.) a fost, sa zicem, partea de show a programului: succesul depindea atat de calitatea prezentarii, cat si de cea a textului selectat si tradus din cartea propusa. Noutatea acestui an a fost aceea ca fiecare persoana din public
avea sansa de a vota cu editorul preferat, votul fiind electronic si secret. Ceea ce nu s-a precizat niciodata a fost faptul ca intre votul publicului si cel al juriului s-a facut o medie. Astfel incat, dupa ce am avut o majoritate zdrobitoare din partea publicului, a trebuit sa asist la niste discursuri cel putin ciudate: un membru al juriului, o tanara prezentata drept critic literar, a spus ca va vota cu alta carte tocmai datorita succesului meu la public. Un editor de la Serpent’s Tail a avut aceeasi atitudine. Astfel incat s-a spus ca am castigat «la mustata», in competitia cu Siria. Mustata a fost cam asa: 90% din votul publicului pentru mine, 60% pentru sirian. Mi-e teama ca partea cu «media» s-a inventat pe loc… Doar, doar…” Pentru prezentare, Bogdan Alexandru Stanescu a ales unul din best-seller-urile Polirom, cartea lui Vasile Ernu, “Nascuti in URSS”, despre care a vorbit purtand o cravata de pionier la gat. “Am ales cartea lui Vasile Ernu tocmai pentru ca mi s-a parut cea mai amuzanta, vie si inteligenta solutie. In plus, stiam ca le voi prezenta ceva diferit. Nu se asteptau la asa ceva. Unica mea strategie a fost sa ma prezint absolut natural in fata lor, sa-i sochez putin, sa le retin atentia atat vizual, cat si ca discurs. Restul stiam ca-l va face fragmentul citit de actor. Comentariile specialistilor au fost generale, un fel elegant de a nu spune nimic… oricum, nu se prea auzea nimic – publicul inca ridea. si inca ceva: am fost singurul care nu si-a citit discursul.”
Un concurs cu tenta politica
Intre cei nominalizati, cazul lui Bogdan Alexandru Stanescu este singular fiindca nu s-au luat in calcul dimensiunea politica, angajamentele pentru o cauza sociala (de pilda motivatia juriului in cazul castigatorului, indianul S. Anand, are in vedere “teme ca inegalitatile dintre caste si identitatea politica”). Din pacate, acesta a fost si punctul perdant al lui Bogdan: “M-am dus acolo ca editor, hotarat sa invat despre meseria asta de la «cei mari». Dimensiunea politica a programului am prins-o abia la fata locului: fiecare lupta pentru ceva, numai eu vroiam sa devin un editor mai bun. Credeam ca asta este scopul principal al programului. Am stiut imediat dupa castigarea book pitch-ului ca nu am cum sa iau trofeul celui mai tanar editor. Eram prea editor, prea neangajat politic, veneam dintr-o tara in care marile edituri britanice nu exporta carti (India – 1 miliard si 200 de milioane de locuitori, una dintre limbile oficiale fiind engleza…)”.
Concursul Tanarul editor al anului este sustinut de British Council si London Book Fair si se adreseaza tinerilor intre 25 si 35 de ani care lucreaza in domeniul editorial, venind din tari in curs de dezvoltare. Bogdan a fost selectionat in urma unui concurs national. “Selectia a constat din doua etape: scris si oral. Partea scrisa a cuprins o autobiografie, cat si patru prezentari de carte, in vederea unui book pitch. Partea orala a constat practic in sustinerea celor scrise. Totul in limba engleza.” Finalistii fac o prezentare despre industria editoriala a tarii lor in fata unui juriu compus din nume de top din bransa cartii – anul acesta Christopher MacLehose, “taticul lui Harvill Press”, Joanna El Mir, castigatoare a IYPY 2006, Sue Pandit, decan al School of Printing and Publishing (London College of Communication), Louis Baum, jurnalist si scriitor.
Discursul lui Bogdan Alexandru Stanescu acoperea situatia actuala a pietei editoriale din Romania, evolutia editurii Polirom plus evolutia personala in cadrul acesteia.
5 angajati si 3 carti pe saptamana
Pana in 2005, Bogdan Stanescu a lucrat ca jurnalist cultural si producator pentru Pro TV. Conversia lui in domeniul editorial s-a produs in 2005, cand a luat locul Denisei Comanescu, coordonatoarea celei mai de succes marci a editurii Polirom, Biblioteca de literatura straina. Putini dadeau sorti de izbanda unui tanar fara experienta in domeniu, pronosticand un recul al editurii. “Trecerea a fost absolut socanta: nu stiam nimic despre acest job nobil. A trebuit sa invat in mai putin de doua luni”, marturiseste franc Bogdan. Totusi, dupa un an, el a urcat la pozitia de director editorial, devenind “cel mai tanar angajat pe aceasta pozitie din Romania”, in cadrul “celei mai mari edituri romanesti”, cum scrie in motivatia nominalizarii pentru Tanarul editor al anului, care adauga ca “a creat noi colectii, pe literatura chic si thriller si a obtinut drepturile de traducere pe carti importante, ca Versetele Satanice (Salman Rushdie) sau Curcubeul Gravitatiei (Thomas Pynchon), scotand 2-3 carti pe saptamana”; ce nu se spune in prezentare e ca echipa cu care lucreaza e compusa din cinci oameni. “Au fost uimiti sa afle asta, la fel de uimiti cum au fost cei de la Penguin Londra, cand le-am spus ca ne apropiem incet de numarul lor de titluri publicate anual, neavand insa echipa lor de 2000 de oameni.” Despre realizarile sale in cadrul editurii, Bogdan spune diplomatic ca “cel mai mare succes al meu ca editor l-au reprezentat faptul ca am castigat increderea lui Silviu Lupescu (directorul editurii), cat si faptul ca Biblioteca Polirom a «inflorit» si doua noi colectii s-au nascut”. Evita insa sa dea cifre: “Nu vreau sa vorbesc despre tiraje, dat fiind ca nu m-as simti confortabil in pozitia unicului editor care da tiraje reale”. Ca proiecte de viitor, Bogdan Alexandru Stanescu spune doar ca “in urma targului de la Londra, pregatesc o mare surpriza publicului de carte”.
Jurnalul vremurilor de inflaţie (IV)
Jurnalul vremurilor de inflaţie (IV)
(Text aparut in Noua Literatura nr. IV)
De trei săptămîni mă chinui să-mi termin rubrica pe care o ţin la voi. Nimic nou. O mulţime de angajamente, de activităţi inutile şi de textuleţe fără miză. E vechea boală a inelighenţiei: niciodată nu poate învăţa să spune un NU hotărît. Mereu are impresia că orice propoziţie pe care o scrie sau o debitează va schimba lumea. Şi ca să nu cad în pacatul de a mă lua prea în serios recitesc/rememorez Ilf şi Petrov şi îmi aduc aminte de finalul lui Ostap Bender, care avea un simţ al autoironiei foarte bine dezvoltat: „Nu e nevoie de ovaţii. N‑am reuşit să ajung un nou conte de Monte Cristo. Va trebui să mă recalific şi să mă fac administrator de bloc.”
Zilele acesta am vrut să verific ce mai înţelege un tînăr de 16 ani din Ilf şi Petrov. Amicul meu Max a citit cele două romane pe nerăsuflate şi mai vrea. A rîs cu poftă, cu mare poftă. Eu m-am entuziasmat şi am concluzionat: da, aici nu e Rio, dar nu mai e chiar aşa de rău. Cu gîndul la Rio şi la tînărul meu amic Max, mi-am adus aminte de următorul fragment din Viţelul de aur.
¤¤¤
De cîte lucruri nu se apucă oamenii!
Paralel cu lumea mare în care trăiesc oameni mari şi se fac lucruri mari, există o lume mică, cu oameni mici şi lucruri mici. În lumea mare s‑a inventat motorul Diesel, s‑a scris cartea Suflete moarte, s‑a construit hidrocentrala de pe Nipru şi s‑a înfăptuit un zbor în jurul lumii. În lumea mică s‑a inventat balonaşul ţipător „dor‑de‑ducă”, s‑a scris cîntecul Cărămizile şi s‑au făcut pantalonii tip „plenipotenţiar”. În lumea mare oamenii sunt mînaţi de dorinţa de a ferici omenirea. Lumea mică este departe de asemenea preocupări înalte. Locuitorii ei au o singură dorinţă: să‑şi ducă cumva zilele fără să sufere de foame.
Oamenii mici se grăbesc să‑i ajungă din urmă pe cei mari. Ei îşi dau seama că trebuie să fie în pas cu vremea, căci numai atunci îşi vor putea desface marfa lor măruntă. În era sovietică, eră în care în lumea mare s‑au clădit fortăreţe ideologice, şi în lumea mică se observă o înviorare. Oricărei invenţii mărunte din această lume a furnicilor i se dă baza de granit a ideologiei „comuniste”. Pe balonaşul „dor‑de‑ducă” s‑a desenat un Chamberlain, care seamănă foarte mult cu cel ce apare mereu în Izvestia. Într‑un cîntec de muzică uşoară, un lăcătuş isteţ, ca să cîştige dragostea unei comsomoliste, îndeplineşte şi chiar depăşeşte în trei refrene planul industrial şi financiar. Şi în timp ce în lumea mare au loc discuţii aprige asupra organizării vieţii noi, în lumea mică înnoirea e gata: există cravata „Visului udarnicului”, bluza tip „Tolstoi‑Gladkov”, statueta în gips „Colhoznică făcînd baie” şi subrauri de plută pentru femei: „Dragostea albinelor muncitoare”.
Tot aşa s‑a simţit un suflu nou şi în domeniul rebusurilor, şaradelor, cuvintelor încrucişate etc. Lucrul după metodele vechi a încetat să mai fie la modă. Secretarii rubricilor În orele de odihna sau Pentru a pune în mişcare circumvoluţiunile creierului încetară categoric să mai primească la ziarele şi revistele unde funcţionau marfă fără ideologie. Şi în timp ce ţara fremăta de la un capăt la altul al vastelor ei întinderi, în timp ce se construiau uzine de tractoare şi se creau grandioase fabrici de grîne, bătrînul Siniţki, de profesie autor de rebusuri, şedea în odaia sa şi, privind cu ochi sticloşi tavanul, compunea o şaradă având la bază cuvântul la modă industrializare”…………………………..
Obosit de acest ultim efort, Siniţki se lăsă pe speteaza scaunului şi închise ochii. Împlinise şaptezeci de ani. Cincizeci de ani din aceşti şaptezeci compusese rebusuri, şarade, ghicitori şi anagrame, dar niciodată nu‑i venise venerabilului rebusist atât de greu să lucreze ca acum. Rămăsese în urma vieţii, nu avea deloc nivel politic şi concurenţii tineri i‑o luau uşor înainte. Aceştia aduceau la redacţie probleme cu o orientare ideologică atât de impresionantă, încât, citindu‑le, bătrînul plîngea de invidie. Cum ar fi putut el, bunăoară, să compună o problemă ca aceasta:
(Şi pentru luna viitoare vă recomand să reyolvaţi problema Aritmoid care l-a obisit pe Siniţki)…
Avem trei gări: Vorobiovo, Gracevo şi Drozdovo, cu un număr egal de funcţionari, fiecare. În gara Drozdovo, sunt de şase ori mai puţini comsomolişti decât în celelalte două luate la un loc, iar în gara Vorobiovo, doisprezece membri de partid mai mult decât în gara Gracevo, unde numărul celor fără partid e mai mare cu şase decât în primele două. Câţi funcţionari avem în fiecare gară şi care e, dintre ei, numărul membrilor de partid şi al comsomoliştilor?
Cate ceva despre comunism cu bibliografie – www.15-19.ro
de Cosmin Dragomir
O sa incep cu un fapt divers.
Calea Victoriei. Ploaie. Marunta. Veneam de la ma indreptam spre. Calm. Intr-un tarziu observ politistii postati in intersectii. Aud si rugamintea civilizata “va rugam nu traversati. multumesc” amplificata de difozorul primei masini din coloana oficiala. Flancat de vehiculele SPP-istilor trece presedintele tarii. Imediat totul revine la normal. Totul e mult spus…
Pe acelasi trotuar cu mine trei liceeni. “Uite ba!, mai rau ca-n comunism.”
Desi adidasii imi balteau frigul a venit din interior si mi-a ridicat pilozitatile. Tinerii de care vorbesc erau cu cel putin cinci ani mai mici ca mine(deci, clar, nici eu nu sunt de varsta a III-a). Da!!!, eu in 89 ma taram cu blazare la brad sa vad de cadouri, fara esarfa rosie impodobindu-mi fruntea ca Rambo in toata seria, dar cu siguranta afectat de cele cinci-zece impuscaturi din Focsaniul zilei precedente.
Fara sa ma lamentez mi s-a facut frig. Ce stiti despre communism? Cate stiti? De unde stiti?
Prima carte care imi vine in minte este “nascut in URSS” a lui Vasile Ernu (editura Polirom 2006) considerat cel mai spectaculos debut al ultimilor ani, insa nepremeiat asa cum ar fi meritat. Vasile Ernu scrie sistematic. Imparte comunismul natal in embleme, blazoane sau logouri. Le autopsiazia la rece, cu umor, obiectivitate si nostalgie. (s-a vorbit mult despre nostalgia sovietica in aceasta carte). Eu mizez mai mult pe rememorare (candida) normala a copilariei. “nu stiu altii cum sunt dar eu…” adica, Vasile Ernu, sunt legat de amintirea primilor blugi, de gustul primei gume de mestecat, etc. Toate acestea au insemnat ceva. Acel ceva pierdut iremediabil in oferta supermarketurilor de acum. Alte doua carti sunt “In cautarea comunismului pierdut” semnata de Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici si Ioan Stanomir (Editura Paralela 45 2001) si “o lume disparuta. patru istorii personale urmate de un dialog cu H.-R. Patapievici” de aceeasi autori, de data asta la editura Polirom 2004. De ce recomand aceste volume?. Pentru ca, dincolo de discursul istoric, prozele acestori autori vorbesc despre comunism intr-un mod prin care poti empatiza mult mai usor cu perioada. Vorba aruncata aiurea de acel licean nu are fundament. Nu numai in comunism se face partie la trecerea unui presedinte de stat. In cazul americanilor de pilda, se sudeaza si capacele de la canalizari. Nu iau apararea comunismului ci doar spun ca perceptia este total gresita, facuta dupa ureche si propagata eronat. Nu putem vorbi despre comunism, noi cei care nu l-am trait, cu atat de multa relaxare. Nu avem voie. Nu putem acuza natiunea de somn, pentru ca nu stim ce am fi facut noi daca eram atunci. Nu ne puteam da cu parerea fara ca macar sa avem cat de cat habar.
16 April, 2007
Comments Off on Cate ceva despre comunism cu bibliografie – www.15-19.ro
12 aprilie e Gagarin
Sa-mi fie rusine
…
am uitat ca 12 aprilie e ziua in care Gagarin a cucerit cosmosul si a zis faimoasa fraza POEHALI…
in amintirea lui GAGARIN iata un desen animat rus cu numele lui.
« go back — keep looking »