Moscova pariaza pe Vasile Ernu
Nascut in URSS in limba rusa
Miercuri, 28 noiembrie, la ora 17.00, se lanseaza varianta in limba rusa a cartii lui Vasile Ernu, Nascut in URSS, aparuta la Polirom in 2006, in colectia „Ego-grafii”. Lansarea va avea loc in cadrul Tirgului International de carte de la Moscova, desfasurat in perioada 28 noiembrie-2 decembrie 2007. Cu aceasta ocazie este organizata o masa rotunda pe tema „Homo postsoveticus: actualizarea experientei sovietice”.
Intilnirea va fi moderata de filosoful Alexandr Ivanov, director al Editurii Ad Marginem. La eveniment vor participa: Vasile Ernu, autorul volumului Nascut in URSS, criticul de arta Ekaterina Degoti, redactorul revistei Moscow Art, Viktor Misiano, criticul literar Lev Danilkin si scriitorii Alexandr Prohanov, A. Zamostjanov si Mihail Elizarov.
Vasile Ernu a debutat cu volumul Nascut in URSS (Polirom, 2006). Cartea a fost nominalizata la Premiul de debut al revistei Cuvintul, Premiul pentru Roman si Memorialistica al revistei Observatorul cultural si Premiul Opera Prima al Fundatiei Anonimul. Volumul a fost distins cu Premiul pentru debut al revistei Romania literara si cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Romania.
Controversata carte Nascut in URSS / Рожденный в СССР a fost publicata de prestigioasa editura rusa Ad Marginem, in traducerea scriitorului rus Oleg Panfil, un fin cunoscator al limbii romane.
Editura Ad Marginem a editat unii dintre cei mai faimosi scriitori rusi de dupa ’90: Vladimir Sorokin, Iury Mamleev, Eduard Limonov, Baian Sireanov, Alexandr Prohorov. Tot Editura Ad Marginem este cea care a tradus in limba rusa ginditori precum J.Derrida, M.Foucault, G.Deleuze, S.Zizek.
E o carte excelenta despre comunism, despre acea epoca nebuna si falsa. Mie imi place acea epoca falsa pentru ca aceasta este epoca mea falsa si este epoca parintilor mei. E o epoca pe care trebuie sa ne-o asumam si pe care trebuie sa o intelegem, iar cartea nu trateaza o problema banala de nostalgie, ci este mult mai mult. Poate noi priviti de afara aratam monstruos, insa va place sau nu va place, noi dispunem de o mare literatura si rezistam cu ajutorul ei, iar Vasile Ernu e unul de-al nostru asa ca trebuie sa fie prezent aici. (Alexandr Ivanov directorul editurii Ad Mareginem si cunoscut filosof rus)
22 November, 2007
Comments Off on Moscova pariaza pe Vasile Ernu
Interviu cu scriitorul Vasile Ernu – Zile si nopti, 14 noiembrie 2007
realizat de Alexandru VAKULOVSK
Nascut in URSS – prima carte a lui Vasile Ernu, a facut multa zarva in lumea literara. Acuzat ca ar fi nostalgic dupa comunism, laudat de numerosi critici, Ernu a incasat premii si in curand traducerea volumului in rusa va fi lansata la Moscova. Nascut in URSS e singura carte romaneasca ce are site. La a doua editie contine si un CD cu legendara trupa ruseasca Auktyon.
Vakulovski: cum te-ai apucat de scris?
Ernu: Initial am scris doar texte de presa. In adolescenta am vrut sa scriu, dar se pare ca nu am avut suficient curaj. La un anumit moment, in anumite conditii date de viata, m-am decis sa scriu. Asa ca pentru mine viata a fost un imbold mai mare decat literatura, cu toate ca ea joaca un rol central, dar nu esential, pentru mine.
Vakulovski: te asteptai ca Nascut in URSS sa aiba un impact atat de mare in Romania?
Ernu: Sincer, nu atat de mare. Dar se pare ca tocmai faptul ca am abordat tema comunismului cu anumita tandrete, ironie si nostalgie a declansat anumite reactii pro si contra. In Romania comunsimul a fost tratat, cu mici exceptii, doar din perspectiva celor care scriu despre comunism ca despre un rau absolut. Am pus altfel problema: imi pare rau, dar si in comunism, am iubit, dansat, baut etc. Este viata noastra si de aceea trebuie respectata si mai ales inteleasa.
Vakulovski: o sa ai lansare si in Moscova. Cum crezi ca va fi primita cartea de rusi?
Ernu: Din ce am discutat cu editorul meu de la Ad Margine, una dintre editurile importante din Rusia si cu traducatorul meu, care stie bine situatia actuala a pietei de carte, cred ca e un moment bun pentru aparitia ei acolo. E o tema foarte actuala pentru cultura rusa. Insa cartea mea totusi a fost gandita pentru un public nesovietic, adica pentru cei care au o experienta diferita. Cred ca distanta de 16 – 17 ani de la caderea comunsimului si modalitatea in care povestesc viata cotidiana sovietica poate interesa multa lume. Este un test important pentru mine si sunt curios de reactiile celor de acolo.
Vakulovski: Lucrezi acum la vreo carte?
Ernu: Da, sunt la finalul unei noi carti care sper sa apara in primavara anului urmator. E o carte mai putin joviala decat prima. As zice ca e scrisa chiar intr-un timbru ceva mai tragic si cu idei mult mai radicale. Va avea si un titlul destul de transant, dar pe care inca nu-l anunt. E o carte la limita fictionalului si nonfictionalului, dar care se citeste usor. Asta e primul proiect care ar trebui sa iasa foarte repede. Dupa care mai lucrez la o carte pentru copii si la un volum de proza.
Vakulovski: Ai schimbat multe orase din Romania. Unde te-ai simtit sau unde te simti cel mai bine?
Ernu: In general incerc sa nu ma leg de geografie prea mult. Oamenii sunt mai importanti, de aceea ma leg de oameni, nu de cladiri si locuri. In orice oras imi place sa fiu ca in deplasare: am venit, am rezolvat, am plecat.
14 November, 2007
Comments Off on Interviu cu scriitorul Vasile Ernu – Zile si nopti, 14 noiembrie 2007
Ce-ar fi literatura fara kakania?
(Seria Epistolarul de la Hanu lui Manuc continua. Textul integral poate fi citit in Suplimentul de culutura la adresa http://www.supliment.polirom.ro/category.aspx?item=153&cat=17 )
Epistola ta m-a prins in plin “exil” la Tescani. De data aceasta insa, am ales varianta leninista a exilului, adica pe bani elvetieni. Am “suferit” alaturi de tovarasul Cezar Paul-Badescu, departe de munca functionareasca pe care am ironizat-o involuntar in epistola precedenta. Asa ca iertare si vorba poetului: “Nu trageti tovarasi, nu trageti!”.
Draga Bogdane, Recunosc ca am gresit cind am luat in deridere aceasta specie atit de hulita si damnata.
Privind mai atent inspre literatura din punctul de vedere al apostrofarii tale, imi dau seama ca daca am scoate specia functionarului si birocratului din carti, ar disparea jumatate din literatura universala. Kafka si Gogol s-ar evapora intr-o clipita, iar literatura germana si cea rusa, care-i atribuie atita cerneala si hirtie, s-ar imputina si ar deveni foarte sarace. Ce-ar fi literatura fara kakania? Daca functionarul ar disparea din literatura rusa, iti garantez ca umorul si ironia unui Gogol, Bulgakov ori Cehov, sau ale unor Ilf, Petrov si Zoscenko ar avea de suferit substantial. Ma bucur ca ai dedicat un elogiu functionarului, acest Don Quijote al literaturii clasice si moderne.
Asa ca sa nu dea Dumnezeu sa rostim vreodata cele doua blesteme/injuraturi rusesti atribuite acestei specii: “Sa dea Dumnezeu sa traiesti dintr-o singura leafa!” sau “Ia mai du-te tu in contabilitate!”. Cred ca fiecare cetatean cinstit care a gustat din suferintele si bucuriile functionarului intelege perfect aceste mesaje.
7 noiembrie – 90 de ani de la Revolutie
Cine nu a uitat inca…. un mic filmulet…
Intelectualii lui Putin
Text aparut in Romania libera + un film despre Maiakovski
In Rusia tarista se spune ca era un rabin foarte intelept care stia sa dea cele mai ingenioase binecuvantari chiar si-n vremuri de restriste. Odata, un evreu mai carcotas, care scapase cu putin noroc de pogromurile din acea perioada, l-a intrebat pe rabin daca el are o binecuvantare pentru tar. Da, fireste ca am, a spus rabinul dupa ce s-a gandit cateva clipe: sa-l tina Dumnezeu cat mai departe de noi.
Dupa un secol XX nebun, dupa experiente tragice, in care Rusia si mutantul sau URSS au fost implicati in aceasta istorie dura, multi au invatat lectia rabinului si toti repeta la unison: sa-l(i) tina Dumnezeu cat mai departe de noi. Timpurile s-au schimbat, au venit transformari majore, insa reflectia si judecata au ramas. Aceasta judecata o stie foarte bine si intelectualitatea rusa: fata de putere e bine sa te tii la distanta. Puterea, de care intelectualul a fost mereu fascinat, odata criticata, iti poate aduce necazuri destul de neplacute, iar rusii au o istorie foarte bogata la acest capitol. Puterea insa mai poate aduce si mari privilegii o data ce ea e aservita, iar acest lucru il stiu foarte bine si intelectualii rusi, dar si puterea de la Kremlin.
Dupa caderea comunismului, intelectualii au rasuflat usurati, caci “raul” a fost lichidat, asa ca s-au apucat fiecare de munca lui. Treptat, insa, au observat ca libertatea si independenta pentru care au luptat atat nu pot fi mentinute atat de usor. Pe zi ce trece, politicul a inceput sa controleze la fel de bine totul, pozitiile se dau pe diverse servicii, iar presa a inceput sa fie controlata fie de stat, fie de oligarhii care sunt mana-n mana cu liderii de la Kremlin. Mecanismul a devenit simplu: slujesti puterea, si onorurile financiare si pozitiile bine plasate vin de la sine. Cu cat discursul de lauda la adresa presedintelui e mai lung, cu atat postul e mai mare. Intelectualii mai carcotasi au inceput sa-si puna o intrebare simpla: despre ce libertate vorbim? Sa nu uitam niciodata ca si libertatea are un pret, uneori il platesti, alteori il ceri: se schimba sistemele, insa compromisurile raman aceleasi.
In ciuda acestui fapt, in ultima perioada se observa o schimbare importanta: intelectualitatea i-a devenit inutila puterii. Noua burghezie, care include, fireste, si clasa politica, a inteles ca nu mai are nevoie de intelectualitate decat sub forma unui decor. Paradoxul cinic al situatiei intelighentiei din Rusia, dar valabil si la noi, e faptul ca partidul-stat impotriva caruia au luptat avea nevoie de ei, pe cand burghezia pentru care au luptat nu mai are nevoie de ei. Partidul-stat avea nevoie de intelectual – de aceea i-a acordat un rol privilegiat – fiindca el era cel care putea produce propaganda (sau antipropaganda) si putea sa contribuie la crearea statului modern, fie el si de factura comunista. In noul context istoric, masinaria propagandei si a dezvoltarii statului este preluata de tehnologiile mass-media si oamenii-cheie sunt specialistii, tehnocratii, domenii in care intelectualul poate juca cel mult un rol marginal. In ciuda acestui fapt, Rusia trece printr-o perioada de inrolare a intelectualilor de partea presedintelui Putin cum nu s-a mai vazut de mult.
Din fericire, insa, Rusia nu a dus niciodata lipsa de intelectuali “nebuni” care sa se opuna oricarei forme de control si represiune. Ei au existat si in perioada monarhista, care era un regim dur si o Ohrana care controla totul, dar si in sistemul comunist si, in mod special, in perioada stalinista. Ei au ramas la fel si in sistemul politico-oligarhic al actualei puteri. In toate aceste vremuri de restriste, de control si represiune politica sau economica, s-au gasit voci radicale care s-au opus sistemului. Rusia actuala dispune de un Vladimir Sorokin care scrie o carte, “Galuboe salo”/”Grasimea albastra”, care acum cativa ani a fost arsa in Piata Rosie de o grupare extremista. Cativa ani in urma, un grup de artisti organizeaza o expozitie “Atentie religia!”, in care deconstruiesc raportul Bisericii cu Statul. Expozitia starneste o reactie viscerala si este vandalizata de un grup e “necunoscti”. Cei care sunt chemati in justitie sunt, fireste, organizatorii, si condamnati pentru “instigare la ura”. In Rusia actuala, poti intalni un Viktor Erofeev care il provoaca la “Duel” (emisiune TV in direct, caci legea interzice duelul clasic) pe faimosul regizor Nikita Mihalkov, care tocmai a facut un film de propaganda dedicat “prietenului” Vladimir Putin. Atat timp cat exista intelectuali care risca mult si-si asuma un discurs critic fata de putere, oricare ar fi ea, inseamna ca inca nu e totul pierdut.
Vasile Ernu este scriitor nascut in URSS
“Nascut in URSS” – Ziarul de Iasi, 1 noiembrie 2007
de Nichita DANILOV
Demersul lui Vasile Ernu poate fi privit ca o incercare de recunostituire a vietii de zi cu zi a Uniunii Sovietice. Munca sa se aseamana cu cea a unui arheolog al societatii umane, ce sondeaza, luind mostre de sol, la diferite adincimi ale sedimentelor istoriei noastre apropiate.
“Uniunea Sovietica n-a fost doar o tara, a fost mai mult decit atit, a fost cel mai mare proiect utopic al modernitatii. Ea te face sa te minunezi, te fascineaza, iar fascinatia pentru ea lasa urme si rani adinci. Cum ar spune prima intelighentie revolutionara de dupa 1918, acolo nu arta imita viata, ci viata trebuia sa devina arta”.
Constatarea aceasta am extras-o din volumul tinarului scriitor basarabean Vasile Ernu, intitulat, sugestiv, “Nascut in URSS”. Cartea, dupa cum marturiseste autorul, a fost gindita initial ca un experiment, care urma sa fie scris pentru sase sau opt voci; cum, insa, prietenii lui Ernu nu au dat curs invitatiei sale, ci s-au multumit sa discute in culise despre ea, Vasile Ernu a scris-o singur, interpretind insa si rolurile cerorlalti. In acest sens, experienta topita in paginile pe care le-a asternut, scormonindu-si sufletul, pe hirtie nu e numai a lui. Ea apartine unei intregi generatii de tineri care si-au trait copilaria si adolescenta (si o parte din tinerete) in interiorul granitelor unui imperiu ce s-a prabusit la fel de repede cum a aparut. Hazardul l-a scos ca pe un as din bezna minecile sale, intr-un moment in care la masa de joc a istoriei totul parea intors cu susul in jos, si tot hazardul l-a inghitit in neantul sau, intr-un alt moment, in care jocul a capatat o alta turnura. Si intr-un moment, si in altul, hazardul a trisat, dar istoria si-a urmat cursul. “Tara mea, constata autorul, a disparut pe neateptate, asa cum a si aparut. Nimeni n-a luat-o in serios la primele semne ale creatiei, iar cind au luat-o in serios, era prea tirziu ca sa se mai poata face ceva”.
Ajungind aici, Vasile Ernu face o afirmatie incitanta, deschisa mai multor interpretari. “Specialistii capitalisti ar fi tinut-o in viata inca mult si bine, insa tara mea era mult mai bolnava decit credeau ei…”. Nu voi incerca sa interpretez aceste afirmatii, facind speculatii pe marginea lor. Ii voi lasa cititorului placerea de a le decodifica, tragind singur concluziile de rigoare. Nu pot, insa, sa nu pun totusi o intrebare: ce interes aveau “specialistii straini” sa mentina sitemul comunist in viata? Era, cumva, acesta o pavaza a bunastarii si stabilitatii lor? “Nascut in URSS” este un glosar, o radiografie a diferitelor paliere ale societatii sovietice din anii de inghet si nu numai: cautind sa inteleaga prezentul, lumea in care a trait, Vasile Ernu e nevoit sa scruteze cu privirea si trecutul sovietic, mai mult sau mai putin apropiat, trecutul care a marcat viata generatiei parintilor, bunicilor si strabunicilor sai.
Textul, dupa cum marturiseste autorul, “incearca sa sintetizeze teme, eroi, situatii, amintiri, lucruri si cuvinte-cheie, sub forma unor piese de puzzle”. Intregul rezultat este o fresca, alcatuita din fragmente mai mult sau mai putin semnificative. “Desi fiecare piesa-text, spune el, poate fi citita separat, intregul nu poate fi vazut decit montind piesa cu piesa”. Imi pare rau, dar sint nevoit, referitor la acest pasaj, sa-l contrazic. Intregul poate fi perceput in fiecare particica. Tabloul pe care incearca sa-l reconstituie Vasile Ernu nu e o natura moarta, ci un organism social complex, ale carui molecule contin toate datele intregului. Imaginile pe care le realizeaza Ernu in Nascut in URSS sint ca niste holograme. E suficient sa descifrezi una dintre ele pentru a putea reconstitui mental (uneori si afectiv) monstrul afla in interiorul ei.
Parcurgind capitolele Komunalka I si II, De ce bea cetateanul sovietic, Sex in URSS sau Oda tualetului (WC-ului, n.n.) sovietic, De la kuhni la oceredi (de la coada la bucatarie, n.n.), intelegi in amanunt, si in mare, modul cum functiona intregul sistem. Voi ilustra afirmatiile mele apelind la un citat: “Nu exista ceva mai intim in viata cetateanului sovietic decit tualetul. El este poate cel mai intim cuvint pe care-l stiu toti. Tualetul este locul unde tu si numai tu rezolvi lucruri pe care nimeni nu le poate rezolva in locul atu. Nimeni, nici tatal, nici mama, nici sotia sau prietenul tau si nici macar Primul Secretar nu te poate inlocuit la vizita obligatorie pe care trebuie s-o faci tualetului… Tualetul este intimitatea colectiva in intimitatea ei maxima. Cetateanul sovietic se constipa in fata budoarului capitalist, din simplu motiv ca acest spatiu nu se afla intr-un raport de intimitate cu el…”.
Demersul lui Vasile Ernu poate fi privit ca o incercare de recunostituire a vietii de zi cu zi a Uniunii Sovietice. Munca sa se aseamana cu cea a unui arheolog al societatii umane, ce sondeaza, luind mostre de sol, la diferite adincimi ale sedimentelor istoriei noastre apropiate. Puzzle-ul sau arheologico-social incape intre copertile unei carti. El poate fi extins insa la scara unui Disneyland al URSS-ului, in care, in locul ratoiului Donald, al lui Popey Marinarul etc., pot juca Marx, Engels, Lenin, Stalin, Hrusciov, Brejnev sau reformatorul si groparul sistemului, Gorbi… Ar fi si acesta, poate, un mod de a scapa de complexele unei istorii de care sintem inca marcati si vom ramine marcati pentru mult timp inca. Trecutul nu piere insa odata cu noi, ci se contiuna sub o forma sau alta. Generatiile viitoare vor avea insa si ele parte, fiti siguri, de propria lor istorie, care nu va fi mult mai presus decit a noastra…
Sa ne intoarcem, insa, la cartea lui Vasile Ernu. Uniunea Sovietica, afirma el, a fost mai mult decit o tara. “Acolo, scrie autorul, am trait cu totii cea mai grandioasa scriitura politica a secolului XX, cu avinturi eroice, cu eforturi inumane, cu tragedii cutremuratoare, cu victorii si infringeri singeroase”. Si tot el conchide: “Am fost martorul unuia dintre cele mai utopice proiecte ale omenirii, al unui proiect neterminat si am vazut gloria si decaderea acestei utopii…”. In cadrul acestei “grandioase scriituri politice a secolului XX” noi am fost doar simple litere (unii doar virgule sau puncte, altii – ma refer la cei din lagare – doar parantezele unui timp istoric mort), poate nici atit, ale unor fraze frumos articulate, care proclamau egalitatea si libertatea dintre oameni, dar care in realitate nu reprezentau decit simple lozinci. Si totusi, in ciuda tuturor acestor neajunsuri, printre rindurile cartii lui Vasile Ernu se citeste un regret: “Privind inapoi – scrie el – imi dau seama ca, odata cu disparitia Uniunii Sovietice si a comunismului, s-a pierdut ceva. N-as putea sa va spun ce. Poate ca s-a pierdut un anumit patos, un anumit mod de-a vedea lucrurile si de-a trai viata de zi cu zi, poate entuziasmul de-a mai crede in idealuri, poate un anumit fel de-a suferi. Nu sint capabil sa identific pierderea, traiesc insa tristetea acestei pierderi. Cred ca s-a pierdut ceva esential si semnificativ in experienta noastra umana…”.
Marturisesc ca aceste rinduri m-au uimit. Am meditat indelung la ele. Le-am intors pe fata si pe dos. Afirmatiile sale par destul de socante. Ele nu ar fi putut fi scrise si nici macar gindite acum zece ani. Avatarurile tranzitiei pe care am trait-o si o traim pe propria noastra piele ne determina sa reconsideram in fiecare etapa altfel istoria precedenta. Pasind cu stingul, la propriu si la figurat, intr-o societate bazata pe concurenta, unde legile sint dure, incepem sa regretam ce am “pierdut”. Poate ca experimentul comunist a avut si laturile sale bune. In timp, peste citeva generatii, vom putea trage concluziile de rigoare. Deocamdata, ne traim in continuare istoria la modul paroxistic, intrebindu-ne mereu care e sensul sau. Or, paradoxul istoriei, si poate si al vietii, e acela ca istoria nu are sens. Totul nu e decit un experiment. Un happening, de la inceput pina la sfirsit…
1 November, 2007
Comments Off on “Nascut in URSS” – Ziarul de Iasi, 1 noiembrie 2007
Incotro se indreapta tarul Putin?
text aparut in Romania Libera, Vineri, 19 Octombrie 2007
In ultima perioada, in Rusia si nu numai, se discuta, se analizeaza si se cauta un raspuns la intrebarea: cine va fi urmasul lui Putin? Daca pentru politicienii occidentali este o intrebare care impune un raspuns ce tine mai degraba de nevoia de a-si crea o strategie prealabila in raport cu noua putere de la Kremlin, la rusi ea a devenit o intrebare pe care si-o pun nu numai politicienii si expertii, ci si cetatenii de rand. Putin, la randul sau, face miscari tot mai imprevizibile, insa care maresc campurile de actiune si de posibilitati ale lui Putin. Daca initial a numit un premier “slab”, care conform traditiei e un succesor posibil al sau, acum, se anunta in alegerile care vin, cap de afis pe lista unui partid.
De ce aceasta intrebare obsedeaza pe toata lumea in Rusia, de la ultimul mujic din beraria garii pana la oligarhii care arunca cu bani in stanga si dreapta? Din cel putin doua motive simple, dar foarte importante pentru Rusia actuala. In primul rand, Putin a reusit (sau cel putin asa este considerat de opinia publica) sa scoata tara din criza si haosul anilor ’90. Pentru Rusia, anii ’90 au devenit un adevarat cosmar si aceasta perioada a inceput sa fie considerata “cea mai mare catastrofa” de la al doilea razboi mondial incoace. Putin este cel care a stopat aceasta cadere si a adus o stabilitate sociala relativa, o crestere economica simtita tot mai mult si o bruma de “demnitate” in politica externa a unei foste superputeri. In acest moment, oligarhii si oamenii de afacere stiu care-s regulile jocului, iar populatia resimte o protectie ceva mai sporita, o crestere economica avand un parcurs ascendent si o alimentare a orgoliului imperial sifonat rau in anii ’90. Iar plecarea lui Putin este privita cu anumita teama si neincredere. Plecarea “tarului” de la Kremlin deschide posibilitatea unei reveniri la anii ’90, pe care nimeni nu si-i doreste. Aceasta suspiciune si temere este deseori receptata si de catre multi experti straini care atentioneaza ca “Rusia fara Putin” poate deveni mult mai periculoasa. Dupa atatia ani de “colaborare” cu lumea occidentala, Putin a devenit unul “de-al nostru”, care joaca dupa regulile “noastre”, dar care din cand in cand isi arata “specificul national” al “democratiei suverane”.
In al doilea rand, aici structura puterii a luat in anii de guvernare din perioada Putin o forma specifica, iar aceasta, o data cu plecarea lui de la Kremlin, ridica anumite probleme. In aceasta perioada, si mai ales in ultimii ani, Putin a reusit sa acumuleze si sa centralizeze un numar tot mai mare de parghii ale puterii. In aceasta “democratie suverana”, cum o numeste el, sau autocratie, cum o numesc mai ales specialistii straini, Putin a devenit un soi de tar. si, cum mai toata lumea occidentala a trecut prin experienta monarhica, stie foarte bine ca aproape intotdeauna succesiunea la tron este precedata de o criza politica sau de o framantare interna a celor care au un rol in aceasta succesiune. Ceea ce mai stim e faptul ca o tara poate sa-si trimita un tar la “pensie”, insa nu poate fi niciodata guvernata de doi tari, asa ca Putin si Rusia trebuie sa gaseasca o solutie viabila pentru aceasta problema a modului de succesiune la putere.
Expertii intorc problema pe toate partile si cauta diverse variante. Lucrul cu care cad toti de acord e faptul ca Putin va pleca oficial de la putere, insa tot ei sustin ca el va cauta sa gaseasca o solutie pentru a ramane la carma statului. Ei bine, aici lucrurile se complica substantial, caci pentru echilibrul diverselor structuri ale puterii sunt foarte importante solutiile care vor fi alese. Cum poti pastra puterea si dupa ce ai plecat de la presedintie? Din experienta politicii mondiale putem avea diferite modele. De exemplu, poti alege calea lui Augusto Pinochet: dupa plecarea de la presedintie, pastrezi puterea militara, care devine mai puternica decat celelalte structuri ale statului. O alta varianta de conducere este cea practicata in Iran. Aici sunt doua functii importante ale puterii: presedintele ales in mod popular si un lider suprem ales de un comitet de experti. Cel din urma are puterea de a conduce armata, sa declare razboi sau sa faca pace si chiar sa demita presedintii alesi democratic. Presedintele este aici subordonat acestui “padisah neincoronat”.
Expertii sustin ca Putin poate gasi o multime de cai pentru a ramane “in cartile” puterii. Insa acest lucru nu rezolva lucrurile pe termen lung, caci gasirea unor solutii obscure nu arata decat faptul ca sistemul politic rusesc are nevoie de o reforma serioasa, care ar trebui in primul rand sa redefineasca forma de instituire a puterilor in stat, precum si a regulilor de joc dintre acestea.
Nostalgii comuniste
Elena Vladareanu / Miercuri, 17 Octombrie 2007 / Romania libera
Vasile Ernu si Cezar Paul-Badescu si-au reconstruit aseara amintirile “de atunci” in fata iesenilor.
Dintre toate sentimentele cu care ne raportam la trecutul comunist, nostalgia este cel mai voga in momentul de fata. Startul nu l-au dat cartile din seria “In cautarea comunismului pierdut”, initiata la inceputul anilor 2000 de Ion Manolescu, Ioan Stanomir, Paul Cernat si Angelo Mitchievici.
Nici “Cartea roz a comunismului”, aparuta cam in aceeasi perioada, la care au contribuit multi dintre scriitorii importanti ai momentului, nu a reusit sa creeze moda nostalgiei.
Nostalgia pe val
E drept, cartea a aparut la o mica editura din Iasi si a trecut practic neobservata. Cumva, declicul s-a produs in 2006, cand in Colectia Ego-Grafii a Editurii Polirom a aparut volumul (de debut) al lui Vasile Ernu, “Nascut in URSS”, carte pentru care autorul a luat crema premiilor literare pe 2006, acum fiind nominalizat la Opera Prima a Marilor Premii Prometheus, care se vor decerna in aceasta seara. Iar directia nostalgica nu a fost creata atat de carte cat de interpretarile aduse ei.
Grant la Tescani oferit de ProHelvetia
Dupa o prima “exhibare” a nostalgiei la Tescani, acolo unde Vasile Ernu si Cezar Paul-Badescu au un grant de o luna oferit de Pro Helvetia, cei doi au tinut aseara, la Iasi, la Casa de Cultura “Mihai Ursachi” din Copou, o noua “conferinta” intitulata chiar “Nostalgii comuniste”, “condusa” – pentru a imita textul invitatiei (“convocatorului”) – de tov. Danilov Nichita si de tov. Lazarescu Florin.
Nici Cezar Paul-Badescu, nici Vasile Ernu nu sunt de parere ca nostalgia ar fi daunatoare, dimpotriva. Mai ales ca amintirile sunt din copilarie sau din perioada adolescentei. si cand vorbesti despre copilarie si despre adolescenta nu se poate sa nu o faci cu nostalgie, cred cei doi scriitori. Amandoi subliniaza ca prin “Nostalgii comuniste” nu trebuie sa se inteleaga in nici un caz ca ei ar incerca recuperarea a ceva din epoca de aur, ci ca, pur si simplu, incearca sa-si construiasca o istorie personala.
“In primii ani dupa revolutie, in Romania s-a scris incrancenat, cand dreptul la memorie il aveau doar cei care au suferit in mod direct. E normal sa fie asa, sa stim exact cum au stat lucrurile. Dar, privind din alt punct de vedere, au fost si oameni care nu au avut o legatura directa cu aceste mijloace de represiune dura. Ei au dus o viata cat se poate de banala. Dar si-au trait cei mai frumosi ani in acel regim. Iar acest gen de povesti te rup mult mai repede de trecut”, spune Vasile Ernu, adaugand ca demersul lui se vrea unul ironic si deconstructiv totodata, recuperarea fiind doar a propriilor amintiri, prin lucrurile pe care le tinem minte, de la melodii la obiecte. Pentru o scurta incursiune in “cei mai frumosi ani” petrecuti de Ernu in URSS, puteti vizita site-ul www.nasuctinurss.ro/blog.
Cezar Paul-Badescu, care a debutat la inceputul anilor ’90 in volumul colectiv “Tablou de familie” si care a publicat, din 2004, doua romane (“Tineretile lui Daniel Abagiu” si “Luminita, mon amour”), vrea ca lucrurile sa fie clare: “Raportarea mea la trecut nu are nici o legatura cu «ostalgia» si cu manifestari gen «Good Bye, Lenin!». Eu nu fetisizez obiecte din perioada respectiva. Nu am frisoane cand vad sticla de lapte cu gat larg, borcanele de iaurt sau eugenia. Sa fim seriosi, ce era eugenia? Doua bucati de cartoane necomestibile, lipite cu o crema intarita, pe care o lingeam ca sa se fluidizeze. Iar biscuitii ii aruncam intotdeauna”, puncteaza Paul-Badescu. Tema discutiei a fost inspirata chiar de titlul unui capitol din romanul sau de debut, “Tineretile lui Daniel Abagiu”, publicat in 2004, dar scris pe la mijlocul anilor ’90. “Deci nu se poate spune ca atunci nostalgia era o moda. Ma raportez la mine cum eram in vremea aia. Eu nu colectionez obiecte de atunci, nu le construiesc altare, ci pur si simplu le revad pentru a-mi reconstrui istoria mea personala, nu a tarii”, adauga Cezar Paul-Badescu.
In exil la Tescani
Uf
in exil la Tescani…
in buna traditie leninista, adica pe bani elvetieni… dar fara net, tv si alte lucruri nefolositoare…
un Billy`s band de toamna….
“Komunalka” -de Mihai Picior
Vasile Ernu. “Nascut in URSS”. Si un zambet discret pentru fagaduitorul meu intim… Cred ca de acolo a plecat mai toata treaba. De acolo si de la pasiunea unui bun amic pentru comunism, pentru marxism-leninism, pentru materialism dialectic si pentru estetica socialista despre care acum scrie o lucrare.
Am o legatura intima cu ceea ce se numeste Rusia si asta se datoreaza Tatianei Tolstaia, autoarea unui superb, ravasitor, fenomenal eseu numit Universul rus. Desigur, eseul confirma toate banuielile de prima instanta despre acest popor si acest spatiu aproape ireale, dar merge mai departe si vorbeste despre subteranele lor, despre fortele initiale, despre spiritul rus in plina manifestare. Cu nepoata lui Tolstoi am facut, deci, cunostiinta cu Rusia. Atunci cand l-am citit pe Ernu am avut acea mica dezamagire pe care o ai ori de cate ori se vorbeste putin si neconvingator despre un lucru mare, fara indoiala fascinant. Pe de alta parte, insa, Vasile Ernu vorbea despre Rusia concreta, cea din spatele ideologiei, cea reala, Rusia sociala, Rusia din carciumi, din porturi, din presa, din… casa. Da, Rusia din casa fiecaruia. Si aici apare pentru prima oara acest cuvant ce desemneaza o realitate care ti se dezvaluie, ti se arata pentru intaia oara, putin cate putin: komunalka. Spatiu de locuit. Casa, case, familii, familie. Habar nu ai pentru ca totul e confuz. Komunalka e o solutie locativa temporara, pana sa apara blocurile acelea care arata toate la fel, pe tot cuprinsul Uniunii Sovietice. Iar aceasta solutie temporara se producea intre peretii in care pana nu demult ar fi locuit reprezentantii clasei burghezo-mosieresti. Care brusc au fost deposedati de locuinte ce au revenit oamenilor muncii si familiilor patriei. Si cate 4-5-6 familii locuiau casa uneia singure. Si incepea nebunia. Aceasta era komunalka.
Prietenii mei au gandit problema din alt unghi. Si au construit un altfel de spatiu, la fel de generos asa cum ne inchipuim ca le sta bine burghezo-mosierilor, si l-au impartit. In 4, in 5 sau in 6. Cu o singura diferenta. Komunalka lor nu este un spatiu locativ, ci un spatiu al ideilor. Pentru ei komunalka nu este alienant, ci cu inceput comun. Pentru ei komunalka nu inseamna deconstructie, ci reconstituire prin efort comun. Prin idei aruncate in dialog (ne-a confiscat Patapievici formula) si supuse torsiunii argumentului, prin imbinarea lor intr-un tot superior, prietenii mei spera sa transforme komunalka lor intr-un spatiu in care sa se poata instala, fara emotii, un veritabil boier al mintii.
P.S. Pentru ca wordpress este capricios in ultima vreme, accesati si voi manual adresa: www.komunalka.lx.ro
6 October, 2007
Comments Off on “Komunalka” -de Mihai Picior